In urma cu citeva zile, cu sprijinul Egiptului, Fatah si Hammas au ajuns la un acord de reconciliere, care, desi semnat deocamdata doar cu initiale, pune capat dezbinarii dintre cele doua miscari, care dura de 4 ani, de cind Hammas a pus stapinire pe fisia Gaza, inlaturind, prin violenta, fortele de ordine si structurile Autoritatii Palestiniene, controlate de Fatah. Aceasta ruptura a avut implicatii grave asupra posibilitatii unor negocieri de pace cu Israelul, dind nastere unui balaur cu doua capete, si a fost urmata de lansarea de rachete asupra asezarilor israeliene din sud, de actiunea Plumb Turnat, de o stare de tensiune perpetua, accentuata de o propaganda araba eficienta, care prezenta Gaza in criza umanitara si definea Israelul ca oprimant al palestinienilor, privindu-i de drepturi elementare.
Comunitatea internationala, in scurt timp, a devenit net pro-palestiniana si, desi Hammas era considerata o grupare terorista, care nu recunostea calitatea lui Mahmoud Abbas de a purta negocieri de pace cu Israelul, iar scopul declarat al acestei miscari (dirijata de la distanta de Iran si Siria), este lichidarea statului evreu, situatia din Gaza a devenit un punct principal in agenda internationala, tot mai multe tari sprijinind intemeierea unui stat palestinian. De altfel si primul ministru Nethanyahu, presat de adiministratia Obama si de guvernele occidentale, a declarat ca infiintarea unui stat, in urma tratativelor cu Mahmoud Abbas ( presedinte al Autoritatii Palestiniene si sef al Fatah-ului), este un imperativ iminent.
In fapt, in cei doi ani de guvernare, premierul israelian a fost obstacolat de o coalitie cu orientare de dreapta, negocierile au stagnat, si, in lumina dramaticelor evenimente din Orientul Mijlociu, care au creat confuzie si au schimbat prioritatile unor tari, Israelul s-a trezit izolat pe plan international. Nethanyahu nu a reusit sa vina cu un program bine definit, cu o initiativa de pace articulata, aflindu-se intr-o permanenta defensiva, in fata cererilor administratiei americane. In lipsa unor alte succese, laureatul premiului Nobel pentru pace, Obama, a decis sa inainteze propriul sau proiect, care sa forteze Israelul si Autoritatea Palestiniana sa ajunga la un acord politic, in cadrul granitelor din 1967, eventual cu schimburi teritoriale, cu un Ierusalim divizat, capitala a doua state.
Solutii impuse
Daca, in ultimii ani, ruptura dintre Fatah si Hammas era privita in Israel ca un motiv serios de neincredere in capacitatea lui Abbas de a se angaja in numele poporului palestinian, neavind sprijinul suficient, acordul dintre cele doua tabere accentueaza ingrijorarea israeliana, guvernul fiind surprins de evolutie. Imediat dupa comunicatul relativ la reconciliere, Nethanyahu a declarat ca Abbas trebuie sa aleaga intre Israel si Hammas, ceea ce l-a revoltat pe presedintele Autoritatii Palestiniene, care considera ca, asa cum el nu se amesteca in coalitia israeliana, nu accepta un amestec extern in deciziile sale politice. Scopul impacarii ar fi pregatirile pentru noi alegeri, peste un an, si instituirea ad-hoc a unui guvern tehnocratic, care sa contribuie la formarea Palestinei, ca stat independent. Conform declaratiilor lui Abbas, el insusi se va ocupa pina atunci de politica externa si de negocierile cu Israelul.
Aceste afirmatii sint considerate nesatisfacatoare. A doua zi dupa rectia lui Nethanyahu, ministrul apararii Barak a sustinut ca, atita timp cit Hammas nu accepta conditiile Quartetului (recunoasterea legitimitatii Israelului, abandonarea terorismului si respectarea acordurilor precedente, cu Autoritatea Palestiniana), el nu poate fi un partener de dialog, asadar cooptarea sa in guvern reprezinta un act de sabotaj al eventualelor negocieri. Practic, Barak a „indulcit” reactia imediata a lui Nethanyahu, dar e clar ca Israelul a fost prins pe picior gresit si confuzia se agraveaza. Situatia e cu atit mai preocupanta cu cit evenimentele au scapat de sub control, in septembrie Adunarea Generala ONU va decide, probabil, infiintarea unui stat palestinian independent, in cadrul granitelor din 1967, fara a tine seama de obiectiunile sau dezideratele Israelului, care va deveni oficial un stat care ocupa, in mod abuziv, teritoriile unui alt stat legitim.
Pasivitatea guvernului Nethanyahu, care nu a stiut sa promoveze intiative, ci a incercat doar sa pareze, fiind pus mereu in situatia de a se justifica, de pe pozitie defensiva, se intoarce ca un bumerang impotriva statului evreu. Tari considerate aliate, sau prietene, din America Latina sau Europa, s-au plictisit de explicatiile de la Ierusalim si nu mai tin seama nici de radacinile istorice ale conflictului din zona, nici de promisiunile primului ministru israelian, ca va surprinde prin maleabilitate si disponibilitate la concesii teritoriale. Administratia americana nu mai sprijina in mod neconditionat Israelul, iar intre Obama si Nethanyahu s-au accentuat lipsa dialogului si antipatia reciproca. Infiintarea noului stat palestinian va fi sustinuta, la ONU, de marea majoritate a participantilor, iar de aici pina la sanctionarea aspra a Israelului, nu este decit un pas.
Israelul nu are abilitatea politica sa se confrunte cu intreaga comunitate internationala. In ochii multor guverne a devenit incomod, o povara, un factor care lezeaza interesele multor tari occidentale, care isi indreapta preferintele spre lumea araba, deoarece se masoara cu problemele emigratiei de sorginte musulmana si cu haosul revolutiilor din Egipt, Tunisia, Siria, Yemen… Sensibilitatea la necesitatile strategice ale Israelului a scazut simtitor, teroristii de odinioara capata legitimitate, prin includerea intr-o structura acceptabila, intr-un guvern palestinian legitim, care isi exprima nazuinte democratice, iar, pe frontul propagandei, Mahmoud Abbas capata tot mai multe puncte.
Mereu, aceleasi greseli
Hammas a inteles ca situatia din Siria se deterioreaza si trebuie sa faca ceva dramatic, altfel risca sa se trezeasca el insusi izolat. O miscare terorista a realizat cu repeziciune ceea ce un guvern israelian, format din oameni cu experienta, prefera sa mature sub covor- ca timpul nu trebuie lasat sa curga, iar lipsa de actiune este echivalenta regresiunii. Comunitatea internationala va auzi, probabil, o declaratie a Hammas-ului ca, deocamdata, renunta la terorism si inarmare, sau la lichidarea Israelului. Citeva cuvinte, cind vin din partea unor extremisti, reusesc cu usurinta sa creeze o imagine de „miscare moderata de rezistenta”. Si, chiar daca guvernele occidentale stiu bine ca nu este vorba de o schimbare de directie si ideologie, nu vor sa se mai erijeze in politisti si judecatori, experientele din Irak si Afganistan au fost suficiente si s-au soldat cu critici interne si cu pierderea electoratului.
In schimb, discursurile lui Nethanyahu si ale altor ministri israelieni, fiecare cintind pe alta voce, nu pot sa gaseasca ecou si sustinere, ramanind in faza de retorica. Sefa opozitiei, Tzipy Livni, il critica sever pe primul ministru israelian, pentru timpul pierdut si demersurile diplomatice bilbiite. Dar nici ea nu ofera un scenariu de negocieri concret, cu solutii relevante. Exclude orice dialog cu Hammas, totodata nu este dispusa sa participe la responsabilitate, alaturindu-se guvernului. Desigur, argumentele sale au logica lor, dar, in cei doi ani de pasivitate, vocea sa a fost auzita rar si neconvingator. Si totusi, Tzipy Livni considera ca nu este prea tirziu pentru elaborarea unui plan de pace, conceput in armonie cu viziunea lui Obama. Nu stiu pe ce se bazeaza aceasta afirmatie, poate pe analiza fostului sef al Mossad-ului, Ephraym Halevy, in interviurile de la TV israeliana, sau pe sursele sale de informatie, din preajma administratiei americane.
In acest caz, ce o impiedica sa ia initiativa unei intilniri cu Nethanyahu, in care sa incerce macar sa-l convinga de urgenta unui program comun, care, fara indoiala, ar implica riscuri enorme? Oare, in situatia actuala, orice alta alternativa nu ar duce la solutii impuse dinafara, una mai rea ca alta? Oare binele tarii, asa cum il vede Tzipy Livni, nu este mai important, in actuala constelatie, decit bulgarele de zapada, care sufoca orice autonomie a deciziilor guvernului israelian? Sau decit interesele de partid si speranta de a deveni prim ministru al Israelului, la viitorele alegeri?
Pina atunci izolarea statului evreu, pe plan international, se agraveaza vazind cu ochii, palestinienii au devenit favoritii opiniei publice mondiale, iar cetatenii israelieni par mai dezorientati ca oricind. In presa circula zicala – „Israelul nu a pierdut nici o ocazie sa piarda o ocazie”. Liderii israelieni, fie ei in guvern sau in opozitie, par a fi orbiti si paralizati de succesiunea evenimentelor din regiune. Statul care isi trimetea atotputernica armata pina la Entebbe, sa elibereze ostatecii rapiti de teroristi, se trezeste in permanenta cautare de solutii militare defensive, precum „Cupola de fier” (sistem de aparare anti-rachete). Iar pe plan diplomatic, infringerile se succed in serie.
Scamator intr-un labirint
In presa israeliana serviciile secrete au fost criticate pentru incapacitatea de a prevedea reconcilierea dintre Fatah si Hammas. Oare aceasta impacare nu era previzibila, indiferent de aprecierile analistilor sau de informatiile care se scugeau din teritoriile ocupate? Daca aceasta impacare avea loc peste citeva luni, situatia Israelului era mai buna, guvernul ar fi fost mai pregatit sa intimpine noua evolutie? Palestinienii isi doresc un stat al lor si marea majoritate a opiniei publice israeliene s-a impacat deja cu aceasta idee. Simultan, acordurile cu Egipt si Iordania isi dovedesc fragilitatea, s-ar putea sa se spulbere in doar citeva zile si nu cred ca ONU, care se poate mindri cu rezolutii anti-israeliene si dublu standard ar condamna tarile arabe daca ar reveni la o propaganda asemanatoare celei dinainte de 1967, cind nu recunosteau Israelul si huiduiau sionismul.
Astazi termenul de „ilegitimitate” (cu referire la dreptul de existenta a statului evreu) si-a gasit loc de cinste si in retorica unor politicieni din tari neimplicate, militar sau teritorial, in conflictul din Orientul Mijlociu. Israelul e condamnat in permanta, in mass-media, la ONU, in cadrul organizatiilor umanitare, in universitati, pe toate meleagurile. Pericolul disparitiei Israelului de pe harta nu mai este un exercitiu teoretic, o conversatie de salon. Boicotul, pe plan economic, cultural sau stiintific, este de multe ori acceptat fara rezerve sau proteste. Dublul standard si prioritatea intereselor se manifesta in mod deschis, sau sint palid mascate de paravanul unor lozinci care amintesc principii universale. Cind toate aceste lucruri sint evidente oricarui cetatean care se informeaza din presa, ce tapi ispasitori trebuie cautati? Serviciile de informatii, care nu au prevazut acordul Fatah-Hammas? Sau un guvern reactiv, care se lasa tirit de alte organizatii sau tari in situatii fara iesire, condus de un prim ministru lipsit de prestigiu si respect pe scena mondiala?
Retorica lui Nethanyahu, limbajul corporal, miscarea artificiala a miinilor sale, imi amintesc de un prestidigitator care ar dori sa surprinda lumea, scotind la iveala un porumbel. Doar ca, din neglijenta, scamatorul a uitat sa ascunda porumbelul in mineca. Am impresia ca, in asteptarea unui miracol, nici nu stie cum ar trebui sa arate acest porumbel.
O analiză excelentă a situaţiei din Israel şi a lipsei de perspectivă, cel puţin pe termen scurt, a soluţionării conflictului din O.M. Este o viziune, din păcate pesimistă, pe care şi eu am susţinut-o în diferite articole. A descrie şi analiza realitatea cu luciditate, chiar dacă e dureroasă, este o necesitate pentru a încerca găsirea unei căi de ieşire. Sub lozinca patriotismului sau a dragostei faţă de Israel pe care o simţim mulţi chiar dacă nu stăm acolo, nu trebuie să ascundem problemele sub preş.Vlad, îţi mulţumesc pentru ceea ce ai scris.
O voce care spune cu mult curaj si profunda intelegere a realitatii, care ar trebui sa fie ascultata in toata lumea. Pacat ca nici un israelian nu indrazneste sa traduca acest articol si sa-l puna pe prima pagina a ziarelor citite zilnic. Un articol care exprima adevarul asa cum este.
Vlad, articolul este bun si interesant. Cred insa ca problema nu este a unui politician sau a altuia. Dimpotriva, trebuie sa mentionez ca desi Israelul este izolat pe plan international si boicotat economic, politic si cultural, situatia sa economica este mult mai buna in prezent, in timpul guvernului Nethanyahu, decat anterior. Au fost perioade si guverne in timpul carora Israelul se bucura de o anumita simpatie internationala, dar situatia lui economica interna era dezastroasa, iar conflictele sociale ascutite. Ideea de stat palestinian alaturi de statul Israel, a fost acceptat de Nethanyahu si guvernul sau, dar anterior se vorbea numai despre solutia „iordaniana”, iar Golda Meir nici macar nu voia sa recunoasca existenta unui popor palestinian. Si totusi…
Problema nu este teritoriala si diplomatica in cadrul ONU sau al relatiilor bilaterale cu tarile europene, latino-americane, cu SUA si alte state, ci este cea a acceptarii reciproce intre lumea evreiasca si lumea araba musulmana. Din pacate, lumea araba musulmana – si in special palestinienii – nu accepta existenta Israelului „de jure”, chiar daca unele tari o accepta „de facto” din interese temporare. Propun sa ne amintim de faptul ca organizatia Hamas, in numele islamului, vorbeste despre „Hudna”, acceptare temporara, dar in nici un caz definitiva si arunca bombe si rachete pe teritoriul israelian. Teroristi arabi ucid copii israelieni fara nici o reticenta, fara nici o mustrare de constiinta, ceea ce au facut si in urma cu 10, 20 40, 60 de ani, numai pentru ca sunt israelieni, locuitori ai Israelului, stat intemeiat – dupa afirmatia lor – pe teritoriul Palestinei, pe care vor s-o elibereze. Arafat insusi vorbea despre acceptarea Israelului sub forma celei facuta de Mahomed grupului Qureishi, temporar, pana va putea fi lichidat. Sa ne amintim de cele scrie de generalul Pacepa in cartea „Orizonturi rosii”: afirmatiile diplomatului roman Munteanu, trimis de Ceausescu in Egipt, care afirma ca Arafat face politica de „uita popa, nu e popa” si nu este nici o solutie. Sa ne amintim ca Ceausescu facuse eforturi extraordinare pentru a face pace in Orientul Mijlociu (voia sa primeasca premiul Nobel pentru pace, dar voia totusi si o pace reala), dar fara succes in privinta palestinienilor. Mahmud Abbas, lider slab si corupt, infrant in alegeri, dar extrem de diplomat, continua acelasi gen de politica, desi intr-o forma inteligenta, reusind sa convinga intreaga lume, in mod fals, ca ar fi vorba de un conflict pur teritorial. In rest, politicienii israelieni sau din alte tari, disputa intre ei asupra unei chestiuni imaginare: ce trebuie de facut pentru a obtine pacea cu palestinienii, ca si cum ar fi vorba de un conflict teritorial inceput in 1967. Ei uita ca razboiul din 1967 a avut loc tocmai pentru ca lumea araba musulmana nu acceptase intemeierea statului Israel in 1948, nu respectase hotararea ONU in acest sens si fedaynii teroristi atacau Israelul permanent, Egiptul inchisese stramtoarea Tiran, statele arabe pregateau razboiul pentru lichidarea Israelului. Iar daca ar fi castigat razboiul, staele arabe ar fi lichidat Israelul, fara sa le intereseze de hoatararile ONU. Sa ne amintim de faptul ca nici un stat arab nu a facut eforturi pentru intemeierea unui stat palestinian, ci a mentinut teritoriile palestiniene sub ocupatie, creand speranta ca palestinienii se vor intoarce la casele lor din 1948 si vor elibera intreaga Palestina. Dar din ce cauza si-au parasit casele in 1948, cand lideri evrei au cautat sa-i convinga sa nu plece?Disputa reala pentru conditiile de pace intre politicieni israelieni de dreapta si de stanga va putea avea loc abia dupa acceptarea existentei Israelului de catre lumea araba musulmana. Trebuie sa intelegem ca pentru tango este nevoie de doi, nu de unul singur. Ideologia partidelor politice nu are nici o importanta in acest sens. Pana atunci, nimic nu are importanta in privinta propunerilor „de pace” (cu cine, cand nu este nici un partener real?). Pe langa faptul ca o pace impusa din afara, neacceptata de cei din interior, se va destrama odata cu incetarea prezentei unei forte straine pe teritoriul respectiv si va fi detestata de majoritatea locuitorilor. Exemplele in acest sens sunt numeroase, chiar si in Europa. Sistemul „doua state pentru doua popoare”, deci doua state mici etnocratice va putea functiona numai dupa acceptarea reala reciproca, de asa natura incat sa poata exista – in mod teoretic – un singur stat binational federal, cu posibilitatea reala a unei integrari reciproce, solutie pe care o cred ideala, desi imposibila in prezent. Propun sa asteptam ca Orientul Mijlociu sa ajunga la nivelul Europei, chiar daca va dura mult timp; este vorba de o evolutie care nu poate fi ocolita, nu se poate sari peste anumite faze istorice, cerute de legile istoriei. Mai ales ca nu mai exista nici un caz asemanator in istorie, al unui popor expulzat sau nevoit sa-si paraseasca teritoriul in mod treptat, revenit in vechea tara dupa 2000 de ani, acea tara fiind locuita de altii, fie ei chiar urmasi partiali ai aceluiasi popor, dar asimilati altei culturi, altei etnii si altei religii. Conflictul intre Israel si lumea araba nu este teritorial, ci legat de acceptarea reciproca si chiar de natura religioasa si istorica. El nu a inceput nici in 1967, nici chiar in 1948. Sa ne amintim ca inca inainte de aparitia sionismului politic, atunci cand incepusera doar sa fie intemeiate primele asezari evreiesti in Palestina, lideri politici arabi afirmau ca ar fi de acord cu sionismul teoretic, respectiv cu renasterea culturala evreiasca, ceea ce ar functiona si spre binele populatiei arabe din Palestina, dar nu cu cel practic, respectiv cu asezarea evreiasca in Palestina. Mentionez in acest sens o carte de Neville Mandel; la nevoie, as putea cauta si transmite o bibliografie in acest sens. Sa ne amintim ca nici relatiile intre arabii musulmani si populatia crestina arabizata lingvistic din Orientl Mijlociu nu sunt cele mai bune. Exista presiuni musulmane impotriva crestinilor in continuare; numarul crestinilor din Orientul Mijlociu este in continua scadere, multi dintre ei preferand emigrarea. Este cunoscut un conflict din urma cu cativa ani la Nazareth („Natzereth”), cand a fost necesara interventia autoritatilor israeliene pentru a se opri construirea unei moschei in fata Bisericii construita pe locul in care a predicat Iisus. De asemenea, sa ne amintim ca, atuci cand a fost acordata autonomia palestinana, in cadrul careia a intrat si orasul Betleem („Beith Lehem”), in prima seara de Craciun, Arafat s-a urcat pe acoperisul Bisericii Nativitatii inarmat si a tras cu arma, strigand ca Iisus a fost primul palestinian, iar Craciunul este sarbatoare palestiniana. Ceea ce a nemultumit lumea crestina, auzindu-se afirmatii ca regimul israelian era preferabil. Iar reactia negustorilor crestini din oras a fost emigrarea masiva, deoarece nu mai puteau face comert ca inainte, din lipsa de turisti si pelerini, precum si de teama ca vor fi oprimati de musulmani. Nu stiu ce reactie ar fi avut evreul Yehoshua, Iisus. Transformarea prezentarii conflictului israelo-palestinian (sau mai curand evreo-arab, sau evreo-musulman) intr-un conflict teritorial nu este decat un succes al diplomatiei arabe. Nu vreau sa dau sfaturi; nu cred ca sunt in masura sa fac acest lucru. Dar cred ca diplomatia israeliana trebuie sa prezinte situatia de fapt, nu sa se mentina in cadrul fals al unui conflict teritorial. Conflictul existent nu are o solutie reala in generatia actuala; el va fi lichidat numai prin acceptarea reciproca. Trebuie sa ne obisnuim cu aceasta idee, indiferent ce crede lumea – si sa explicam aceasta idee lumii. Si trebuie sa intelegem ca pericolul real pentru Israel (atat timp cat Israelul va fi un stat etnocratic) este de natura demografica. In prezent, arabii cetateni israelieni reprezinta 20 la suta din populatie. Procent aflat in crestere. Fenomenul a intarziat din cauza imigrarii evreiesti din fosta Uniune Sovietica, circa un milion de oameni. Dar o asemenea imigrare masiva nu mai pare posibila in viitor. Desigur ca exista dispute. Arabii cetateni israelieni, ca si majoritatea arabilor din Ierusalim, prefera sa traiasca sub regimul israelian, democratic si care ofera conditii de trai mai bune decat ofera regimul palestinian. Dar totusi ei considera ca legitimitatea este palestiniana si nu israeliana evreiasca. Este posibil ca peste o generatie sau doua sa se ajunga la majoritate parlamentara araba in Knessetul israelian. Ce vor dori politicienii arabi cetateni israelieni? Raspunsul pare a fi: un stat democratic, influentat de sistemul de constructie de stat israelian, dar totusi stat etnic arab. In caz fericit, al acceptarii reciproce, un stat binational, renuntandu-se la elementul etnocratic. Solutia pentru prezent? Nu o vad. Poate fi doar temporara, o continuare a sistemului de status-quo-ante. Deocamdata. Cu speranta unei schimbari mentale. Daca nu, nimeni nu poate garanta viitorul Israelului ca stat si al palestinienilor…Poate ca ra trebui sa ne gandim la un centru spiritual evreiesc la Ierusalim, care sa influenteze asupra intregii lumi evreiesti, solutie propuse de Ahad Haam, „sionismul cultural”, sau la un „iavneism” in genul celui propus de rabinul Jacob Isac Niemirower. Nu sunt futurolog. Nu stiu nimic, dar vreau o solutie buna pentru Israel si pentru toata lumea. Si nu vreau sa trebuiasca sa se ajunga ca evreii cetateni israelieni sa-si vand locuintele fiecare pe pretul cate unui bilet de avion si al unei vize de intrare in alta tara.
Urari bune tuturor.
Lucian-Zeev Herscovici
Apreciez foarte mult opiniile domnului Vlad Solomon si am avut strangeri de inima cand am citit articolele „Cum am devenit jidan” si „Cum am devenit israelian” …
Din pacate, prezenta analiza nu face altceva decat sa expuna viziunea partidelor de stanga care sunt in minoritate in parlamentul israelian. Si ca tot discursul stangii nu ofera nici o solutie in afara de declaratii patetice gen „Sa fie pace altfel va fi dezastru”…
Parerea mea este ca nu ai ce negocia cu o entitate care se vrea stat dar cu conditia sa desfiinteze alt stat (vezi „dreptul la reintoarcere pe teritoriul statului israelian a tuturor palestinienilor si urmasilor lor refugiati in 1948”).
Si eu nu sunt atat de sigur ca palestinienii chiar vor un stat al lor… Ultimele statistici din Ierusalimul de Est dovedesc ca majoritatea ar vrea sa ramana cu actul de identitate israelian…
L.Z.H. „Conflictul existent nu are o solutie reala in generatia actuala; el va fi lichidat numai prin acceptarea reciproca.”
improbabil ca va avea loc vreodata aceasta acceptare reciproca dupa ani de conflict si crime de ambele parti- solutia e retragerea armatei israeliene de ocupatie si formarea unui stat palestinian („two-states”) cu capitala in E-Ierusalim.
Domnule Ovidiu, ceea ce propuneti Dumneavoastra se tot propune de mai multi ani, dar este imposibil. Inseamna chiar distrugerea Ierusalimului, unul dintre principalele orase ale culturii mondiale, vechi de cateva mii de ani si capitala a trei religii monoteiste (sau a mai multor religii monoteiste, avand in vedere cateva religii musulmane si mai multe religii crestine). Intemeierea unui asemenea stat palestinian fara ca palestinienii sa accepte Israelul si existenta lui inseamna distrugerea Israelului. Nu stiu unde locuiti Dumneavoastra, dar personal locuiesc la Ierusalim, cunosc situatia pe teren si nu vreau sa-mi vad orasul distrus. Armata israeliana s-a retras complet din Gaza, dar rezultatul a fost intarirea terorismului, aruncarea de bombe si rachete asupra Israelului din Gaza (din care s-a retras Israelul), un razboi ca urmare a acestor actiuni teroriste. Insisi liderii islamisti din Gaza au declarat ca nu vor sa accepte existenta Israelului, ci distrugerea lui, ca nu-l vor recunoaste niciodata. Cel putin, au spus adevarul cinstit, frans, in fata. In regiunile controlate de Autoritatea Palestiniana, armata israeliana nu este prezenta in orase. Si? A dus la recunoasterea reala a Israelului? Un stat nu poate aparea daca nu accepta existenta vecinilor lui; altfel, devine un pericol pentru ei. Pe langa faptul ca un stat nu-si poate stabili capitala in cartierele unui oras care este capitala a altui stat. Statele vecine trebuie sa se accepte reciproc: este prima conditie, sine qua non, a unei coexistente pasnice.
L.Herscovici : „Ovidiu, ceea ce propuneti Dumneavoastra se tot propune de mai multi ani”
Se poate, dar idea a căpătat proeminenţă în (ca să-i zic aşa) „discursul politic internaţional” daor în ultimii 5-7 ani, în principal datorită promovării ei de către Tony Blair cu sintagma „two-states solution”.
A ajuns să fie sprijinită de majoritatea statelor europene (nu mai vorbesc de cele arabe), vezi declaraţia recentă (câteva zile în urmă) a lui Sarkozy, şi (cel mai important, cheia de fapt a problemei) de căter administraţia US.
Hillary Clinton a declarat la începutul anului (feb 18, 2011) că Israelul trebuie să se oprească în a mai coloniza teritoriile ocupate (West-Bank şi E-Ierusalimului) nu doar fiindcă e ilegal ci şi pentru că aşa ceva e exact contrariul ideii de „two-states solution”.
„I think it is absolutely clear to say, number one, that it’s been American policy for many years that settlements were illegitimate and it is the continuing goal and highest priority of the Obama administration to keep working toward a two-state solution with both Israelis and Palestinians.” (H.C.)
„liderii islamisti din Gaza au declarat ca nu vor sa accepte existenta Israelului”
Sunt destule state care nu recunosc Israelul şi sunt membre UN cu drepturi depline, nu asta e problema. Saudi Arabia s-a oferit să recunoscă Israelul daca Israelul se retrage din teritoriile ocupate în 1967, oferta S.A. de plan de pace e asemănătoare cu această „two-states solution”.
Problema e rezolvabilă prin condiţionarea apariţiei noului stat Palestinian de recunoaşterea de către aceasta a Israelul.
Iata opinia unui Arab din Ierusalimul de Est cu privire la „two state solution”:
„Personally I would most certainly opt to remain on the Israeli side rather than the Palestinian side for three basic and main reasons :
1) More financial security.
2) Much better health care and health insurance.
3) Much more freedom in the liberal,western-style Israeli society.
Furthermore I have no compunction to say openly that none of the Palestinian organisations, and the Palestinian Authority is no exception here, has ever made me feel that somebody cares about me as a Palestinian ! The PA & HAMAS are good propaganda exporters and just nothing beyond that . I certainly need much more than that to live and survive decently and with dignity as a Palestinian . ”
Abdel Karim Salim , Jerusalem
QED
Domnule Relu Rufu, am trei intrebari:
1) De unde este copiat acest citat?
2) Cat de reprezentative sunt printre palestinieni astfel de opinii?
3) Care este sensul lui QED aici?
Citatul este luat de pe site-ul ynetnews.com (al ziarului Yediot Ahronot- unul dintre primele trei ziare care apar in Israel).
Dintr-un un articol aparut astazi (vezi http://www.ynetnews.com/articles/0,7340,L-4064783,00.html) am preluat un comentariu scris de un arab din Ierualimul de Est. Poate o sa parcurgeti comentariile si o sa va opriti si asupra urmatoarului:
„after east jerusalem is part of palestine all of us from jerusalem will move to the west side, the west side is also palestine.
observer , Jerusalem/Palestine ”
QED (quod erat demonstrandum) se refera la „two state solution”… Se incearca impunerea unui solutii din afara, exact asa cum a fost impus „Dictatul de la Viena”…
După Sarkozy, şi David Cameron se pare că să săturat de Netanyahu şi de nesfârşitele lui pretexte ca să tragă de timp, azi a anunţat că : „UK is making clear that it may endorse a unilateral declaration of independence by Palestinians if Israel declines to take part in substantive peace negotiations with the Palestinians to create a two state solution.”
Întrebarea, dilema, pentru Obama acum e să decidă ce e mai important pentru el din perspectiva viitoarelor alegeri presidentiale în US :
a) să aibă sprijinul lobby-ul pro-Israel (finaciar, mass media)
b)să fie cel care a contribuit semnificativ la rezolvarea problemei ce inveninează de atâţia ani relaţiile US cu tările arabe
Domnule Relu Rufu, intrucat continuati sa faceti comentarii bizare, ca sa nu spun halucinante, am sa continui sa va pun intrebari:
1) Cat de reprezentativa este opinia unui presupus palestinian postata pe un sit israelian?
2) Daca solutia a doua state este impusa in mod artificial, de ce a fost acceptata de evrei palestinieni la 29 noiembrie 1947, iar apoi acceptata ca baza a negocierilor de statul Israel la Casa Alba 1993, Camp David 2000, Taba 2001, Annapolis 2007?
3) Faceti comparatie cu „Dictatul de la Viena”. Mi-e imposibil sa sesizez analogia, da r va pun o intrebare simpla: cine e azi in rolul lui Hitler, Mussolini, Carol al —lea si Horthy?
4) Ca sa demonstrati ceva, trebuie sa plecati de la o ipoteza. Nu mi-e clar care este ipoteza, iar „demonstratia” dumneavoastra se bazeaza pe un comentariu anonim de pe un sit israelian. Nu vi se pare complet ridicol ceea ce faceti?
Domnule Petru Clej, din pacate nu sunt ziarist de profesie asa ca posibil comentariile mele par halucinante, si imi cer scuze pentru acestea.
1) Articolul susmentionat contine statistici despre cat de reprezentativa este aceasta opinie:
„When asked if they would move to a different home inside Israel if their neighborhood became part of Palestine,40% said they were „likely to move to Israel” and 27% said they were „likely to move to Palestine” if their neighborhood became part of Israel.” Va asigur ca Abdel Karim Salim exista.
2) Ceea ce se impune acum este solutia unui stat palestinian (de unde vor fi eliminati toti evreii) si un stat binational unde arabii vor fi majoritari in mai putin de 20 de ani. Aceasta este afirmatia lui Ehud Barak despre intentiile palestinienilor la tratativele de la Camp David. Nu cred ca s-a schimbat nimic intre timp
3) Aici va las pe dumneavoastra sa alegeti
4) Nu am plecat de la o ipoteza, ci de la fapte.
Domnule Rufu, sunt destui cititori care nu sunt jurnalisti de profesie care fac comentarii pertinente, spre deosebire de ale dumneavoastra care sunt aproape total lipsite de temei. Asadar continui sa va pun intrebari, poate totusi reusiti sa dati raspunsuri coerente:
1) Cine a realizat acest sondaj? Este esantionul reprezentativ pentru intreaga populatie palestiniana – Cisiordania si Gaza?
2) Nu ati raspuns la intrebare: prevedea hotararea Adunarii Generale ONU din 29 noiembrie 1947 crearea a doua state in Palestina mandatara?
3) Nu eu am propus comparatia, ci dumneavoastra, deci dumneavoastra aveti obligatia de a explica. Sa inteleg ca Israelul e in comparatia dumneavoastra echivalentul Romaniei din 1940, condusa de Carol al II-lea, care a initiat masuri antisemite, masuri continuate la numai cateva zile dupa Dictatul de la Viena de Antonescu?
4) Care sunt „faptele” – postarea unui anonim, presupus palestinian din Ierusalim pe un sit israelian?
1) Aveti raspunsul in articolul citat:
„A recent survey conducted by Pechter Middle East Polls, in partnership with the Council on Foreign Relations, ahead of the possible Palestinian bid for statehood in September, revealed that given a choice, the majority of east Jerusalem residents would prefer to remain Israelis.”
2) Hotararea ONU din 1947 nu a fost recunoscuta de statele arabe, deci nu intra in discutie. Conturul granitelor a fost stabilit prin forta armelor.
3) Ok, renunt la comparatia cu Dictatul de la Viena. O preferati pe cea cu Tratatul de la Munchen?
Ariel Sharon s-a referit la aceasta paralela istorica mentionind ca Israel nu este Cehoslovacia…
4) Parerea mea este ca anonimii fac istoria…
Nu imi plac polemicile in care sunt acuzant de ridicol si incoerenta. Va respect ca ziarist si urmaresc cu placere de departe articolele d-voastra si ale colegilor d-voastra, dar as prefera sa incheiem aceasta polemica. Cu stima
1) Acum e clar: va referiti la palestinienii din estul Ierusalimului, SINGURII palestinieni care traiesc sub autoritatea Israelului, o minoritate infima a populatiei palestiniene si ca atare, esantionul este NEREPREZENTATIV.
2) Hotararea ONU din 1947 a fost recunoscuta de evreii palestinieni si niciun document ONU subsecvent nu a invalidat principiul celor doua state enuntat atunci.
3) Israelul nu e Cehoslovacia, dar Germania nazista cine e? Si daca a facut Ariel Sharon comparatia, asta o face mai valabila?
4) Filosofie de doi bani. N-ati avansat nicio ipoteza, n-ati facut nicio demonstratie, ati citat un mesaj al unui anonim presupus palestinian de pe un forum israelian si ati conchis in mod triumfalist: QED! N-ati fost capabil sa raspundeti coerent si direct la niciuna dintre intrebarile pe care vi le-am pus.
1. In Ierusalimul de Est traiesc peste 200,000 de arabi care au drept de vot in alegerile locale ptr Ierusalim(organizate de Israel) si alegeri generale (organizate de Autoritatea Palestiniana)
Toti palestinienii (inclusiv cei din Gaza) profita de facilitatile pe care le ofera statul Israel. Gaza primeste curent electric din Israel, desi bombardeaza continuu chiar centrala electrica din Ashdod ce produce acest curent electric. Cei din Cisiordania (West Bank) traiesc de pe urma locurilor de munca oferite de intreprinderi israeliene sau din taxele vamale stranse de Israel si transferate Autoritatii Palestiniene.
2. Hotararea ONU 181/1947 este perimata. A fost inlocuita de resolutiile ONU 194 , 242 si inca multe altele care au fost emise privind conflictul arabo-israelian
Multumesc ptr restul aprecierilor
O rectificare: Centrala electrica este in Ashquelon si nu Ashdod
Domnule Rufu, dumneavoastra vorbiti din punctul de vedere al unui israrelian care le spune palestinienilor ce recunoscatori ar trebui sa fie statului Israel. Iar eu va sfatuiesc sa va detasati, sa lasati microbismul nationalist de o parte sa sa va puneti in locul unui palestinian de la Gaza, Jenin sau Ramallah si o sa ajungeti la concluzia ca exemplul dat de dumneavoastra e irelevant si nereprezentativ.
Niciodata dupa 29 noiembrie 1947 nu a fost abandonata solutia celor doua state. Daca ar fi fost asa nu s-ar fi cerut in mod constant Israelului sa se retraga din teritoriile ocupate in iunie 1967. Inteleg foarte bine punctul de vedere israelian, pe care-l expuneti dumneavoastra, dar intr-un conflict sunt intotdeauna cel putin doua parti si, pe cale de consecinta, doua puncte de vedere, pe care, ca jurnalist sunt obligat sa le iau in considerare.
Retragerea Israelului din teritoriile ocupate in 1967 este specificata in Res. 242. Si Israel s-a conformat! S-a retras din peste 90% din teritoriile ocupate in acel razboi de aparare. Res. 242 nu cere retragerea din TOATE teritoriile! Si in Res 242 nu se vorbeste despre un stat palestinian, asta-i o gaselnita ulterioara care a aparut numai dupa ce Iordania (unul dintre statele beligerante) a renuntat la pretentiile ei privind Cisiordania.
Res. 242 mai prevede urmatoarele:
„Termination of all claims or states of belligerency and respect for and acknowledgment of the sovereignty, territorial integrity and political independence of every State in the area and their right to live in peace within SECURE and recognized boundaries free from threats or acts of force.”
Clauza aceasta a fost acceptata abia in 1993 de Autoritatea Palestiniana. In momentul actual, prin noua uniune PLO-HAMAS acesta clauza este denuntata.
Eu as putea sa „abandonez microbul nationalist” numai atunci cand toate rudele si prietenii mei care au pierit in conflictul israelian-árab ar reaparea. Si nu cred ca un jurnalist de pe alte meleaguri ar putea sa decida ce este relevant sau reprezentativ…
Domnule Rufu, acest sofism cu peste 90% a fost înaintat de nenumărate ori ca argument de Israel, dar nu prea cred că are vreo valabilitate. Ce înseamnă peste 90% din punctul de vedere al dreptului internațional? 90,1% sau 99,99%? În ce se traduce rezoluția 242, care nu e singurul act în acest domeniu?
Dumneavoastră sunteți un propagandist naționalist isarelian care repetă ca un papagal linia oficială a guvernului. E dreptul dumneavoastră, dar nu mă obligați pe mine, ziarist independent „de pe alte meleaguri” (v-ați data arama pe față, dovedindu-vă și xenofobia) să o înghit pe nemestacate. Mai ales când citați în mod ridicol și incoerent O SINGURĂ opinie anonimă și aveți pretenția să spuneți că e opinia palestinienilor. Când de de fapt e nereprezentativă și irelevantă.
Va asigur ca opinia respectiva este relevanta pentru palestinienii ce traiesc in Ierusalimul de Est (ce reprezinta 5-10% din populatia cu drept de vot din Cisiordania).
…Am trait ceva timp in Romania (chiar mai am inca cetatenia romana) insa incepusem sa uit „snoavele limbii de lemn”: „arama pe fata”, „xenofobia”, „propagandist”, „repeta ca un papagal”.
Chiar daca nu ma cunoaste, dl. Solomon Vlad poate sa va confirme ca NU SUNT un „propagandist al liniei oficiale a guvernului”.
Domnule Rufu, chiar dacă toți palestinienii din estul Ierusalimului ar gândi ca anonimul pe care-l citați, tot nu reprezintă decât o minoritate a populației palestiniene (văd că înăpățânați să ignorați Gaza, acolo nu tot palestinieni trăiesc?). Am să mă hazardez să afirm că o majoritate a palestinienilor sunt sceptici cu privire la o înțelegere cu Israelul, iar un procent important doresc în continuare distrugerea Israelului ca stat.
Pe urmă, de ce ar trebui să-l întreb pe Vlad (care ziceți că oricum nu vă cunoaște) când din comentariile dumneavoastră rezultă clar că sunteți un propagandist naționalist, care repetă papagalicește linia oficială israeliană. Și nici măcar nu vă pricepeți să o faceți ca lumea, lăsați-i pe alții, că de dimineață până seara există o armată de spin-doctori în favoarea Israelului.
Draga Petru,
Vreau sa iti spun ca pozitia geopolitica a ceea ce tu numesti „Ierusalimul de est” este diferita de cea a Cisiordaniei (regiunile Yehuda si Shomron, respectiv Judeea si Samaria, sau West Bank). Lucru valabil si pentru locuitorii „Ierusalimului de est”: ei detin buletine de identitate israeliene („albastre”) spre deosebire de cei din West Bank. Ierusalimul a fost reunit in 1967, mergandu-se dupa principiul ca un oras nu poate fi despartit: granita in interiorul unui oras nu poate decat sa il distruga, chiar daca este trasata pe baze etnice. Cu atat mai mult in privinta Ierusalimului, unde granita nu era macar trasata, ci „stabilita” de linia frontului. Situatia locuitorilor arabi din Ierusalim este mult mai buna decat a celor din West Bank si bineinteles mult mai buna decat a celor din Gaza. Ierusalimul nu este guvernat militar, ci administrat civil. Sondajul la care se refera domnul Rufu a fost facut in randul locuitorilor arabi ai Ierusalimului, care are o pozitie diferita de cea a regiunilor din West Bank si Gaza. Acest sondaj se refera la pozitia Ierusalimului si la dorinta locuitorilor lui, nu a cea a locuitorilor din West Bank si Gaza. O parte dintre locuitorii arabi ai Ierusalimului au luat cetatenia israeliana si restul – majoritatea lor – s-au integrat economic si cultural in Israel, avand si dreptul de a primi cetatenie israeliana. In Ierusalim exista si cartiere mixte, sau cartiere evreiesti si arabe invecinate. Deci se impune a se face o deosebire intre locuitorii arabi ai Ierusalimului (in randul carora a fost facut sondajul respectiv) si cei din West Bank si Gaza, asa cum se face o deosebire intre cei din West Bank si Gaza pe de o parte si arabii cetateni israelieni pe de alta parte. Unica solutie privind Ierusalimul este sa ramana unit si deschis, locuitorii lui avand dreptul de libera alegere in privinta muncii, locuintei si cetateniei (cu toate avantajele ei). Impartirea Ierusalimului nu poate aduce nimic bun, ci numai distrugerea lui, a unuia dintre principalele centre ale culturii omenirii, a Orasului Sfant pentru trei religii monoteiste. Solutia este convietuirea si colaborarea intre toti locuitorii orasului, de orice etnie si religie, indiferent de situatia politica. Ca o observatie: nici macar in anul 1947 nimeni nu a cerut impartirea Ierusalimului, ci internationalizarea lui. Locuitorii arabi ai Ierusalimului s-au integrat in Israel intr-o forma asemenatoare cetatenilor arabi israelieni, in pofida presiunilor politice asupra lor. Fara a deveni sionisti, ei s-au adaptat si integrat conditiilor. Afirm acest lucru ca locuitor al Ierusalimului, care vin in contact cu alti locuitori ai orasului, atat evrei cat si arabi, oameni de etnii si de religii diferite. Majoritatea locuitorilor arabi ai Ierusalimului detesta terorismul si prefera sa traiasca si sa munceasca in pace. Repet: ma exprim astfel ca locuitor al Ierusalimului si nu ca nationalist sau propagandist, fara a ma referi la linia oficiala a unui grup politic sau a altuia.
Amical,
Lucian
Lucian, și eu am spus EXACT același lucru ca și tine: ca palestinienii necetățeni ai Israelului din Ierusalim nu sunt reprezentativi pentru înatreaga populație palestiniană.
Domnule Clej, regret, nu cunosc opinia palestinienilor din Gaza (in afara de cele cateva bombe zilnice pe care ni le trimit de peste granita). Nu prea sunt permise pe acolo sondajele de opinie, dar poate le faceti dumneavoastra o vizita si ne luminati si pe noi astia mai „nationalisti”.
Aveti grija insa sa nu impartasiti aceeasi soarta ca Vittorio Arrigoni!
Nu obisnuiesc sa raspund decit rar ecourilor, considerind ca un articol trebuie sa se sustina prin el insusi.
Dar o observatie pt. D-l Relu Rufu. Dvs ati spus :
„Din pacate, prezenta analiza nu face altceva decat sa expuna viziunea partidelor de stanga care sunt in minoritate in parlamentul israelian. Si ca tot discursul stangii nu ofera nici o solutie in afara de declaratii patetice gen “Sa fie pace altfel va fi dezastru”…
Parerea mea este ca nu ai ce negocia cu o entitate care se vrea stat dar cu conditia sa desfiinteze alt stat (vezi “dreptul la reintoarcere pe teritoriul statului israelian a tuturor palestinienilor si urmasilor lor refugiati in 1948″).
Si eu nu sunt atat de sigur ca palestinienii chiar vor un stat al lor… Ultimele statistici din Ierusalimul de Est dovedesc ca majoritatea ar vrea sa ramana cu actul de identitate israelian…”
Nu stiu unde vedeti Dvs ca prezint doar atitudinea partidelor de stinga din opozitie. Doar am amintit-o si pe Lider-ul opozitiei, Tzipy Livni, in mod critic.
Dar Dvs insistati de pe o pozitie de ” dreapta”, care poate avea logica ei, care va duce la decizii unilaterale- vedeti rezultatul vizitelor lui Nethanyahu la Londra si Paris… si raspunsul primit acolo.
Imi permit sa va recomand sa nu va lasati depasit de evenimente. Nici sa traiti in mituri si iluzii. Astazi Israelul e izolat. Punct. Tot restul cred ca e bine argumentat in articol, fara a-l transforma in eseu pe patru capitole. Daca vreti sa stiti mai mult despre tendintele mele politice, cititi alte articole politice ale mele, din Acum. Va garantez ca veti fi nedumerit. Pentru ca incerc sa prezint, de obicei, faptele, spunindu-mi si parerea, punctat. Nu sint inrolat in nici o tabara.
Domnule Rufu, acest comentariu despre Gaza dovedește că n-ați demonstrat nimic, așa cum anunțați cu emfază în primul mesaj. Ori palestinienii sunt ca anonimul care scria pe un forum israelian, ori sunt teroriști ca cei un milion și jumătate care stau sub blocada Israelului de patru ani. Eu vă cred că sunteți un naționalist/patriot israelian, dar să știți că nu faceți niciun serviciu țării dumneavoastră cu acest mod haotic și ilogic de a comenta.
Domnule Clej, va rog sa nu imi puneti in seama afirmatii pe care nu le-am facut. Eu nu am zis ca cei din Gaza sunt teroristi… Desi ati putea avea dreptate in privinta celor care ii conduc!
Vorbiti despre blocada Israelului… Din cate stiu eu, dupa ce Ariel Sharon a distrus vechile asezari evreiesti din Gush Katif si Kfar Darom, Gaza are granita comuna cu Egiptul. De ce ar trebui statul Israel sa acorde libera trecere pe teritoriul ei unei entitati cu care se afla in stare de razboi? Sau poate va simtiti cu musca pe caciula din cauza observatorilor europeni care ar fi trebuit sa fie (conform acordurilor din 2005) la granita dintre Egipt si Gaza si au fugit ca niste sobolani cand Hamas a preluat prin forta puterea in Gaza?
Eu nu cred ca in momentul actual este vreo legatura intre palestinienii din Gaza si cei din Ierusalimul de Est, sau Cisiordania. Cei din Gaza sunt mai apropiati de Egipt iar cei din Cisiordania tanjesc dupa rudele lor din Iordania (adevaratul stat palestinian unde 70% din populatie se declara de origina palestiniana). Geografic Gaza si Cisiordania sunt despartite de 40 km peste teritoriul israelian si nu vad cum s-ar putea uni atat timp cat Israelul exista…
Inca o data multumesc pentru aprecierile dvoastra personale.
Domnule Rufu, dumneavoastră sunteți microbist naționalist fanatizat și nu vă puteți detașa ca să comentați altfel decât ca o portavoce a autorităților israeliene. După ce ziceți că nu cunoașteți opinia palestinienilor din Gaza, faceți o prezentare categorică a legăturilor și a identității lor (ceea ce dovedește că vă contraziceți de la un mesaj la altul). Aș vrea de asemena să-mi spuneți ce logică are această aserțiune: „Sau poate va simtiti cu musca pe caciula din cauza observatorilor europeni”? Domnule Rufu, pe lângă faptul că asta e o gogomănie – ce am eu de a face cu observatorii europeni – dumneavoastră nu pricepeți că eu nu sunt microbist, nu susțin cauza Israelului și nici a palestinienilor. Încerc să vă stimulez să discutați inteligent și din păcate nu reușesc, deoarece sunteți un propagandist și nici măcar unul competent.
PS Nu mai repetați ca un papagal chestia cu mulțumirile, chiar dacă vreți să fiți ironic. N-aveți niciun haz.
Domnule Clej, dvoastra reprezentati in discutia noastra Comunitatea Europeana ( Romania este inca membra in Comunitatea Europeana, nu-i asa?) care s-a angajat sa reglementeze trecerea de bunuri dintre Egipt si Gaza. Taxele pe care le platiti au fost indreptate spre aceasta activitate. Puteti consulta urmatorul document ca referinta: http://ec.europa.eu/world/enp/pdf/sec06_1509-2_en.pdf
„…In this context, in November 2005, Israel and the Palestinian Authority concluded an
“Agreement on Movement and Access”, including agreed principles for Rafah
crossing (Gaza) with the involvement of the EU as Third Party. This Agreement aims
at facilitating the movement of people and goods from and to the Palestinian
territories.
The Council of the European Union (EU) then decided to launch the “EU Border
Assistance Mission for the Rafah crossing point” (EU BAM Rafah), with the task
of monitoring the operations of this border-crossing point. This mission, which began
on 26 November 2005 with an initial duration of one year, has been extended for a
further 6 months.”
Ca stire de ultima ora s-ar parea ca fonduri ale Comunitatii Europene sunt indreptate pentru sustinerea palestinienilor (vezi http://gazatvnews.com/2011/05/eu-approves-124-million-in-aid-to-pa-after-israel-blocks-transfer-of-palestinian-funds/)… Deci in nici un caz nu puteti sustine ca sunteti neutru in conflict…
Domnule Relu Rufu, cred că este complet inutil să continuăm discuția, unde eu reprezint propriile mele opinii (pentru informarea dumneavoastră, nu trăiesc în România ci în țara numită Regatul Unit al Marii Britanii și Iralndei de Nord și Comunitatea Europeană e o organizație care nu mai există, actualmente se unmește Uniunea Europeană), iar dumneavoastră sunteți un papagal (voluntar, bănuiesc, dată fiind incompetența dumneavoastră) al guvernului israelian. Nivelul dumneavoastră de a discuta este absolut lamentabil.
Domnule Clej, o sa va iert ca bunicii dvoastra poate mi-au ucis bunicii in Transnistria, insa nu o sa va permit niciodata sa finantati (din orica tara membra a Uniunii Europene) pe cei care vor sa-mi ucida copiii!
Domnule Rufu, pe lângă un intelect submediocru, aveți și un caracter infect – calomnia cu Transnistria este o probă de tâmpenie combinată cu nemernicie (e evident, trecând peste absurditatea și infecția acestei acuzații, că n-ați citit articolele scrise de mine pe tema Holocaustului din Transnistria exemple: http://www.acum.tv/articol/10523/, http://www.acum.tv/articol/10505/, http://www.acum.tv/articol/10604/, http://www.acum.tv/articol/16540/, http://www.acum.tv/articol/17000/, http://www.acum.tv/articol/17172/). Iar faptul că-i acuzați pe toți cei 500 de milioane de cetățeni ai Uniunii Europene că-i „finanțează pe toți cei care vor să-mi ucidă copiii” arată încă o dată că sunteți un om prost și fudul (o combinație, vai, mult prea comună). Din acest punct de vedere nu sunteți cu nimic mai bun decât Osama Bin Laden și fundamentaliștii islamiști pentru care cetățenii americani de rând sunt ținte legitime deoarece sunt plătitori de impozite ai unui stat considerat inamic. Dacă aveți un minim de decență, ar trebui să vă cereți cere scuze pentru infamiile scrise în comentariul precedent.
Ia sa vedem:”intelect submediocru”, „caracter infect”, „nemernicie”, „Nivelul dumneavoastră de a discuta este absolut lamentabil.”, „repetați ca un papagal”, „haotic și ilogic”,”xenofob”, „incompetent”, etc
OK, imi cer scuze in amintirea bunicilor mei!
Nu așa, domnule Rufu, repetați după mine: „Îmi cer scuze pentru calomnia infectă cu Transnistria și pentru acuzația de natură fascistă la adresa a 500 de milioane de cetățeni ai Uniunii Europene”.
Ok, ati mai adaugat si „fascist”…
Definitie:”Fascismul este o ideologie radicala, autoritara si nationalista. Fascistii militeaza ptr creerea unui stat totalitar cu un singur partid care cauta mobilizarea de masa prin indoctrinare…”
Nu prea vad legatura cu cazul nostru. Poate un „papagal” sa va indoctrineze pe dvoastra, un ziarist clarvazator?
Si nu imi place ca modificati comentariile dupa publicare. Chestia cu Bin Laden nu era in comentariul original de la ore 6:25. Ati adaugat-o dupa ce va raspunsesem deja!!!
Domnule Rufu, vă retrageți infamiile debitate sau nu? Și nu mai luați cu copy-paste lucruri pe care nu le înțelegeți. În orice caz, gândiți ca Bin Laden.
Daca nu mi le retrag ce se intampla domnul Clej? Imi rezervati aceasi soarta ca lui Bin Laden? Parca spuneati ceva de fascism…
Domnule calomniator ordinar cu tendinte fascizante, nu mai e nevoie sa va demonstrati prostia fudula, e mai mult decat evidenta. Tot ceea ce trebuie sa faceti – si e in primul rand in avantajul dumneavoastra – este sa va cereti scuze pentru infamia cu bunicii si Transnistria (care – ar trebui s-o recunoasteti – este in cel mai bun caz o gafa monumentala), iar apoi sa va cereti scuze pentru ca ati bagat in aceeasi oala 500 de milioane de cetateni ai UE (asa cum facea Bin Laden cu toti cetatenii SUA, pe care-i considera responsabili de actiunile guvernului lor).
Nu realizati cat de ridicol ati devenit? Aveti impresia ca asa aparati cauza Israelului?
Si inca ceva, domnule Rufu, singur ati admis (v-ati dat de gol?) ca aveti („inca”) cetatenia romana. Ca atare, sunteti si dumneavoastra cetatean al Uniunii Europene. Si chiar daca nu platiti impozite in UE, aveti o influenta prin dreptul de vot de care dispuneti, atat in alegerile nationale, cat si in cele pentru Parlamentul European. Asa incat, daca nu doriti sa apareti ca un ipocrit, ar trebui sa va puneti banii unde va e gura, vorba englezului, si sa renuntati la cetatenia romana (daca nu cumva ati si initiat aceasta procedura). Sau pastrati cetatenia romana ca un fel de polita de asigurare? Ca deh, niciodata nu se stie ce se mai intampla in viitor in Israel, iar cetatenia romana a devenit dintr-o data mult mai interesanta, intre altii si pentru israelieni, dupa 2007.
Domnule Clej, nu am mai reinnoit pasaportul meu romanesc cam de multa vreme si deci nu am drept de vot (si refuz sa platesc taxele cerute pentru emiterea pasaportului).
Nu am renuntat inca la cetatenie pentru ca tatal meu este ingropat in Romania. Tata se considera inainte de toate cetatean roman si cand era inca in viata m-a rugat sa nu renunt la cetatenia romana. Permiteti-mi sa-i repect memoria !
In legatura cu polita de asigurare puteti sa fiti linistit… Israel este locul unde vreau sa traiesc, alaturi de copiii mei!
Sa inteleg ca prin comentariul „niciodata nu se stie ce se mai intampla in viitor in Israel” incitati la un nou Holocaust? A devenit legal sa faceti asa ceva in Uniunea Europeana?
Domnule Rufu, cu fiecare comentariu emiteți o nouă elucubrație, cu incitarea la Holocaust, atingând noi culmi ale prosteiei. După ce ați debitat calomnii și afirmații de natură fascistă încercați în mod penibil să strigați „prindeți lupul”. Aștept în continuare scuzele dumneavoastră. Nu realizați că asta este exact atitudinea care îndepărtează sprijinitori de Israel și alimentează antisemitismul? Dacă dumneavoastră faceți afirmațiile astea stupide la adresa mea, care, așa cum v-am demonstrat cu articole, combat negaționismul și antisemitismul cu o vigoare pe care nu prea o veți găsi în presa de limbă română, faceți un rău enorm atât cauzei Israelului cât și a evreilor în general. Mai bine ați realiza că nu sunteți inteligent și ați tăcea din gură, deoarece de fiecare dată când postați un mesaj scrieți tâmpenii.
PS Chiar dacă nu aveți pașaport românesc, rămâneți cetățean al României, deci al Uniunii Europene. Ca atare sunteți un ipocrit.
Negarea dreptului la existanta al Israelului (pe care o afirmati printre randuri) este noul antisemitism, si asta ar trebui sa o stiti foarte bine daca locuiti in Marea Britanie.
Ipocrizia cred ca este de partea dvoastra. Va bateti cu pumnii in piept ca ati combatut antisemitismul prin articolele dumneavoastra, dar presupuneti ca in viitor nu va mai fi statul Israel.
Domnule Rufu, ati avansat o noua calomnie: anume ca neg dreptul la existenta a statului Israel. Va rog sa demonstrati cu argumente acest lucru sau sa va cereti scuze (dupa cum cu incapatanare prosteasca refuzati sa va cereti scuze pentru calomnia cu bunicii si Transnistria si cu afirmatia fascista ca TOTI cetatenii UE – implicit si dumneavoastra – sunt responsabili de politicile Uniunii).
Va recomand sa cititi articolul „Mituri si iluzii sfaramate” sau „Israel – numaratoarera inversa” de Vlad Solomon in care evoca pericolul disparitiei statului Israel. E cumva Vlad Solomon – care traieste de 40 de ani in Israel – antisemit?
A disparut vreodata pericolul pentru Israel de cand a fost creat statul acum 63 de ani? Ati uitat ca toate statele arabe sunt in stare de razboi cu Israelul (cu exceptia Egiptului si Iordaniei cu care exista relatii glaciale)?
Uitati (sau va faceti ca uitati) ca Hamas – care a castigat alegerile relativ libere din 2006 – are ca scop explicit distrugerea statului Israel? Uitati sau va faceti ca uitati ca sondajele de opinie printre palestinieni (intreaga populatie, nu infima minoritate care traiesc la Ierusalim sub administratie israeliana) arata ca, daca nu o majoritate, atunci o importanta minoritate nu recunoaste dreptul la existenta a Israelului. Cum Israelul gaseste tot mai greu aliati in lume (vezi mai recent atitudinea administratiei Obama) sunt destui israrelieni care se uita cu anxietate la viitor. Asta se traduce si in faptul ca, pentru prima oara in 60 de ani, soldul migrator a fost negativ, cu alte cuvinte mai multi emigreaza decat imigreaza in Israel. Inseamna ca acesti oameni care gandesc sau actioneaza astfel sunt antisemiti sau contesta dreptul la existenta a statului Israel? Va dati seama ce imbecilitati debitati, domnule Rufu? Nu realizati ca nu in felul asta se face propaganda in favoarea Israelului? Nu realizati ca spuneti gogomanie dupa gogomanie?
1.”…Sau pastrati cetatenia romana ca un fel de polita de asigurare? Ca deh, niciodata nu se stie ce se mai intampla in viitor in Israel, iar cetatenia romana a devenit dintr-o data mult mai interesanta, intre altii si pentru israelieni, dupa 2007.”
QED
2. Referitor la articolele dlui Solomon mi-am exprimat deja parerea. Am intervenit doar ca sa arat ca mai sunt si alte opinii!
Parafrazindu-l pe Nichita Stanescu: „Nu mor caii cand vor cainii”
PS. Aceasta este ultimul meu comentariu in acest forum
1. Asta e tot atat de QED ca si afirmatia ca palestinienii ar prefera sa traiasca in Isreal bazat pe un singur comentariu postat de un palestinian anonim pe un forum israelian. Daca dumneavoastra nu faceti distinctia intre a evoca pericolul la adresa Israelului tara inconjurata de dusmani si negarea dreptului la existenta a acestui stat, atunci sunteti si mai prost decat mi-am inchipuit (sau de rea credinta, ceea ce e si mai grav).
2. N-are nicio legatura acest comentariu cu intrebarea mea pe care o repet: este Vlad Solomon antisemit pentru ca evoca posibilitatea disparitiei Israelului in articolele sale? Iar asocieri imbecile?
Cat despre faptul ca nu mai postati aici nu poate fi decat o decizie inteleapta din partea unui prost fudul care s-a compromis prin calomniile, afirmatiile cu tenta fascista si gogomaniile debitate si care face un mare rau cauzei Israelului si aevreilor pe care pretinde ca le apara.
PS cand renuntati sa mai fiti cetatean al Romaniei si al UE, calitate care va face, potrivit propriilor afirmatii, co-responsabil de finatarea celor care vor sa va ucida copiii?
Domnule Solomon,
Va propun sa ne propuneti o desbatere pe baza pozitiei si eventual a posibilului arbitraj al Israelului in general si a evreilor in special vis-a-vis de lupta pentru putere si hegemonie intre cele doua mari miscari expansioniste islamiste: Sunni Islam, reprezentata de Arabia Saudita si pana de curand Egiptul, si Shia Islam, intr-o continua dar controlata acumulare de putere sociala, economica, politica si militara, condusa de o tara ne-araba, Iran.
Pozitia Statelor Unite ale Americii in aceast arbitraj este complet opusa celei dorite, propuse si sustinute de Israel. Nu cumva lupta intre cele doua mari curente musulmane este ceea ce a ajuns sa ne obsedeze si de care ne temem cel mai tare?
In fond presedintele Obama nu face de cat sa continue pozitia administratiilor americane anterioare care l-au sustinut pe Mohammad Rezā Shāh Pahlavi, care, desi Shia la origine, si-a „tradat” apartenenta la Shia Islam devenind din ce in ce mai secular, si au continuat sa-l sustina impingand Iraq-ul sa atace fosta Persie in incercarea de a aduce inapoi, in Iran pe Reza Pahalvi. Oare de ce evreii iranieini au fost nevoiti sa emigreze in masa dupa Revolutia shia-islamica din Iran in 1979?
De altfel, lupta Shia versus Sunni a fost si se pare ca va fi principalul eveniment al secolului 21. Israelul a fost anti-arab dar pro-Sunni de cand s-a nascut. Americanii insa i-au sustinut pe Sunni Islam pana la Obama, care, impreuna cu Clinton au decis ca Shia Islam este mai revolutionara si de aceea mai de viitor. Poate ca aici se ascunde cumva principala confrutare Netaniahu-Obama?! Pe vremea lui Bush cel tanar adminstratia americana nu ar fi indraznit sa propuna impartirea Ierusalium-ului sau revenirea la granitele dinainte de Iunie 1967. Cunoasteti in profunzime istoria sociala si politica a tarilor din Orientul Apropiat si Mijlociu. M-ar interesa mult, si nu numai pe mine sa citesc in Acum sau aiurea o presentare-serial al problemelor si motivatiei reale care se ascunde sub pozitiile si declaratiile americane si israeliene vis-a-vis Islam. Ar fi interesant de analizat si pozitia Rusiei fata in fata cu Islam-ul imperialist.
Credeti ca as putea sa indraznesc sa propun o activitate si presentare pe aceeasi tema si a domnului Tismaneanu?
Acest articol din Ha’aretz Fear is driving Israelis to obtain foreign passports http://www.haaretz.com/print-edition/opinion/fear-is-driving-israelis-to-obtain-foreign-passports-1.365454, confirmă ceea ce spuneam.
Cateva observatii la articol:
1. Barak nu mai e de cativa anisori buni ministru al apararii. Cele atribuite lui se refera de fapt la actualul ministru, Moshe Yaalon, om aflat foarte cu picioarele pe pamant.
2. Despre Hamas, sa nu-si inchipuie nimeni ca si-a schimbat ideologia. Scopul sau este si a ramas distrugerea Israelului si nu s-a dezis de el nicio clipa. Organizatia NU SPRIJINA in principiu niciun fel de tratative cu Israelul. Asazisa „impacare” cu OEP este o miscare de diplomatie externa, pentru pacalirea prostilor. E bine ca nimeni sa nu-si cufunde capul in nisip in problema asta.
Pentru cine nu e inca convins, iata aici Carta Hamasului: http://www.memri.org/report/en/0/0/0/0/0/0/1609.htm
3. La randul sau, OEP („partidul de guvernamant” al A.P.) refuza categoric pana sa si recunoasca in cadrul unui viitor acord Israelul ca statul national al poporului evreu, caci printr-o asemenea recunoastere si-ar bloca cu propriile maini una din pretentiile esentiale, cea de a invada Israelul cu mase de urmasi ai refugiatilor arabi din 1948. Interesant mai este ca in timp ce in Israel traieste o minoritate araba, conducatorul Autoritatii Palestiniene A.P. refuza prezenta unei minoritati evreiesti in viitorul stat arab nr. 23, dorindu-l „judenfrei”.
Si sa nu uitam ca OEP-ul are si el o Carta care prevede si ea eliminarea Israelului, chiar daca conducatorii sai o ascund azi sub covor (carta OEP nu a fost abrogata). Iat-o aici: http://www.iris.org.il/plochart.htm
4. Legalizarea si oficializarea Hamasului a carui ideologie e clara, in intregul spatiu al A.P., , da posibilitatea activizarii Hamasului si pe teritoriul Iudeea-Samaria (asa numita Cisiordanie). Hamasul nu va intarzia sa treaca la actiuni teroriste impotriva Israelului, iar viitoarele alegeri ii vor da posibilitatea sa puna mana pe putere, ceeace va crea in mod rapid un stat terorist la portile Ierusalimului si la 30 km de Tel Aviv, sprijinit si inarmat de lumea terorista din jur.
5. Fara indoiala, un Israel care ar ceda pas cu pas si fara discernamant la pretentiile celor care ii vor in fond distrugerea, ar fi foarte placut in ochii „prea nobilei” opinii publice mondiale, pe care de fapt nu o intereseaza nici Israelul si cu atat mai putin simulantii de profesie palestinieni. Ba chiar imi inchipui ca daca s-ar intampla o nenorocire nationala cu Israelul (fereasca Dumnezeu), aceeasi opinie publica ar varsa o lacrima pioasa.
6. Din pacate pentru analistii de salon, noi ca israelieni stim foarte bine care e situatia, care este fata adevarata a celor din jurul nostru si care le sunt faptele si aspiratiile. Iar deciziile conducerii israeliene, oricat de curioase ar parea uneori privite din exterior, raspund totusi pericolelor reale mai bine decat sfaturile si consideratiile venite din afara. Este adevarat ca uneori se produc compromisuri imposibile intre ce ar trebui facut si presiunile prea curatei opinii publice sau a unor aliati, dar trebuie sa tinem cont ca Israelul nu are forta si resursele unei supraputeri.
Domnule Hida, comentariul dvs imi pune semne de mirare si de intrebare. Nu stiu despre ce arbitraj intre ramurile sunita si shiita vorbiti.
In primul rand nimeni dintre cele doua parti nu a cerut vreun arbitraj, iar in al doilea rand conflictul dintre aceste doua parti ale Islamului nici nu poate fi obiectul vreunui arbitraj si cu atat mai putin din partea unui factor neislamic.
Deasemenea afirmatia ca israelienii ar avea vreo pozitie in aceasta problema, este fantezista.
Cert este ca el nu are nici cea mai mica legatura cu conflictul arabo-israelian. Luptele sangeroase intre suniti si shiiti sunt o realitate zilnica astazi in Irak si Siria, maine cine stie unde in alta parte.
Poate ca ar fi de recomandat sa va informati mai bine.
@Corneliu
Vă semnalez, pentru orice eventualitate, că articolul acesta este din mai 2011.
Apoi, referitor la comentariul dv. în 6 puncte, la primele cinci n-am nimic de obiectat, dar despre al 6-lea aş vrea să spun ceva. Dv. scrieţi:
Implicaţia este că comentatorii din interioriul ţării sunt întotdeauna (sau cel puţin preponderent) mai competenţi decât cei din afară. Dacă vă gândiţi puţin, veţi ajunge şi dv. la concluzia că nu este deloc aşa, şi că linia de separare între opinii este mai degrabă ideologică decât geografică. Valabil nu numai pentru Israel.
Mai este desigur şi linia de separare între cei care îşi bazează concluziile pe fapte şi cei care se dispensează de fapte 🙂
D-le Leibovici, mi-a scapat data articolului. Mea culpa.
Cat priveste linia de separare a comentatorilor, realmente cei de la fata locului au la dispozitie mai multe date. Cum le folosesc este cu totul alta treaba. Iar cand se ajunge la acest punct, se disting imediat diferentele ideologice. Cert este ca nicun comentariu nu poate fi lipsit de ideologie si nu stiu daca cineva poate sustine in mod serios contrariul.
@Corneliu
> Cat priveste linia de separare a comentatorilor, realmente cei de la fata locului au la dispozitie mai multe date.
Ce date relevante NU sunt accesibile celor care NU sunt la faţa locului?
„Ce date relevante NU sunt accesibile celor care NU sunt la faţa locului?”
Simplu, d-le Leibovici.
Cine traieste in Israel este determinat de catre realitatile pe care le traieste spre mult mai multe informatii. Poate ca cele mai multe din ele sunt accesibile si oricui altuia din lume, dar atmosfera in care ne sflam ne alerteaza sa ne informam mai in detaliu si mai prompt. Deasemenea media ne aduce aici informatii bogate, relevante si actualizate despre ce se intampla si in „vecini”, lucruri care se oglindesc mult mai „la general” in media din afara Israelului.
Deasemenea, foarte multe informatii care apar in ebraica nu sunt preluate in media din alte limbi.
Trebuie sa subliniez in aceasta ordine de idei inestimabilele materiale de analiza publicate exclusiv in ebraica de dr. Guy Bechor, unul din cei mai buni analisti si orientalisti din Israel, care ajung foarte rar in media mondiala in alte limbi.
Mai sunt conferinte, emisiuni de radio si TV pe care lumea exterioara nu le acceseaza in mod curent, prin natura lucrurilor.
Si sa nu uitam pur si simplu cunoasterea pe viu a mentalitatii arabe, care nu poate fi inlocuita cu nicio informare indirecta.
Insfarsit, cred ca aspectul e clar.
@Corneliu
> Cine traieste in Israel […]
Domnule Cornelui, întregul dv comentariu concretizează afirmaţia dv. anterioară că „cei de la fata locului au la dispozitie mai multe date”.
Dar eu nu asta contest.
Eu contest afirmaţia că numai celor de la faţa locului le sunt accesibile datele relevante (relevante!) pentru problemele israeliene discutate pe ACUM.
Dacă doriţi să justificaţi teza dv., puteţi lua un subiect concret, de exemplu dacă este sau nu oportună în prezent recunoaşterea de către Israel a unui stat palestinian, şi arăta la ce date/fapte indispensabile nu au acces comentatorii/observatorii străini care vor să-şi facă o opinie la acest subiect.
——-
Problema comentatorilor ne-israelieni a mai fost discutată pe ACUM, de exemplu în acest comentariu şi în cele care îl preced şi succed. Vă rog să citiţi şi argumentele pro şi contra aduse acolo.