Cati dintre noi nu ne lasam deseori subjugati, poate fara voia noastra, de sintagma “de maine”? Voi deveni un om mai bun… “de maine”. Nu voi mai fi superficial “de maine”.
Zilele acestea am fost martor al efectelor cutremuratoare, dar in acelasi timp – triste, pe care le poate avea aceasta sintagma asupra unor persoane guvernate de caracterul inselator al lui .. “de maine”.
Am facut un mic experiment. Am fost, ca orice om obisnuit, la un interviu pentru un loc de munca la una din multele fabrici ce au impanzit vestul tarii in ultimii ani. M-am prezentat la ora 08.00 in fata institutiei. Aici, prima surpriza Portarul isi acorda mai multa importanta decat Narcis insusi. Un minus mare in atitudinea fata de oameni a marelui conglomerat. In cele din urma am reusit sa imi fac loc pe holurile batatorite si sa ma indrept agale spre sala de interviu. In aceasta sala a “tacerii” domnea, peste un noian de persoane, temperamente si atitudini, glasul celei care urma sa ne examineze. M-am lasat absorbit de dorinta lor de a munci si m-am amestecat si eu printre ei.
Erau tot felul de oameni prezenti, dar am ramas impresionat de o femeie, pe la 30 de ani, imbracata la patru ace. In acel moment ma simteam cam penibil. Eu purtam vesnicii mei blugi spalaciti cumparati inainte de “epoca studentiei’. Ne-am asezat in banci ca niste scolari obedienti pentru a sustine un test in urma caruia “vom fi plasati in carul firmei conform pregatirii noastre”, cum frumos a grait unul dintre cei prezenti. M-am speriat la inceput. Am inceput sa imi pun la indoiala propria capacitate de a mai sustine un test matematic, dupa marea perioada petrecuta in lumea ideilor. Imi repetam mereu ca “de maine“ ma apuc sa invat la matematica. M-am linistit cand am vazut coala de hartie unduindu-se in fata mea. Era un test de nivelul clasei a-VIII-a. Adunari, scaderi, inmultiri si impartiri. Simplu. M-am apucat constiincios si am rezolvat testul. Am stabilit un nou record: 4 minute. Aici intervine partea trista. Dintre cele 20 de personae aflate in incapere (eu fiind singurul sub 30 de ani), doar… 6 (sase) au trecut testul. Femeia aceea fermecator imbracata suradea tamp. Ei, si ce daca nu am luat testul? Nu constientiza in ce situatie se afla. Cazuse un test… elementar.
Socant. Infiorator, chiar dezgutator imi permit sa spun. Refuzam sa cred ca acest rezultat e real. Asta ar insemna ca oameni in puterea varstei nu erau capabili sa resolve 7 probleme… simple. Macar am rezolvat problema evolutiei Romaniei. E trist ca asemenea persoane fac parte din “societatea civila romaneasca”. Puteti sa afirmati ca acestia sunt rodul “educatiei comuniste”. Dar au trecut mai bine de 15 ani de la Revolutie. Ce au facut oamenii din sala in tot acest timp? Ce m-a intristat pe mine e faptul ca persoanele mai sus-amintite au acasa progenituri pe care le educa…asa cum au fost ei educati. Dezolant. Am ramas dezarmat in fata situatiei in care ma aflam. Copiii lor vor creste in acelasi “mediu” si vor propaga aceleasi idei. In acel moment, inima mea s-a facut mare cat un bolovan (poate nu ecea mai buna comparatie, dar asa simteam). Mi-am spus ca sunt norocos. Sunt student. Si am acces la cultura. M-am hotarat sa lupt ca si membrii societatii de maine sa aiba o sansa, cel putin egala cu a mea.
Prin acest articol nu aduc nici o acuza nimanui. Nu vreau nici sa mai repet ca e vina societatii, economiei s.a.m.d. Vreau doar sa trag un semnal de alarma. Sa il eliminam pe “de maine” din vocabularul nostru. Sa actionam azi. Nici un moment nu e la fel de bun ca prezentul. Daca vom continua cu aceasta mentalitate, vom ajunge ca, la un moment dat, Dumnezeu sa ne spuna:
“Voi fi cel mai bun prieten al tau…de maine”
Da.Iata inca un cetatean dintre aceia care imi reduce caderea sufleteasca.
Sunteti pe linia buna. Dar mi se pare ca tarziu apare cineva care incearca sa mearga pe greaua cale a autenticitatii. Indivizii pot fi mari sau mici nu atat prin aptitudini cat prin atitudini. In viata noastra atitudinea poate genera sinuos dar cert aptitudinea. Fericirea si nefericirea se definesc nu prin raportarea la ceea ce esti ci prin raportarea la ceea ce nu esti si ai fi putut sa fii.
in primul rand, multumesc ptr. apreciere. nu stiu daca e o linie buna, rea, stiu ca e linia pe care am ales sa merg eu. cat despre faptul ca e cam tarzie „aparitia” mea, vreau sa va spun ca am doar 20 de ani, si de abia acum inteleg (sau asa imi place sa cred) ce rol important are atitudinea abordata in diferite „procese sociale”.am inteles ca nu e destul sa vezi ca se intampla ceva in fata ochilor tai, ci trebuie sa si iei atitudine.nevoia mea, chiar setea mea de autentic, ma face sa nu accept surogate, oricat de ademenitoare ar fi ele. prin pozitia pe care o adopt sper sa demonstrez ca un surogat, oricat de bine ar arata, tot surogat e.cat despre fericire, in momentul in care apar regretele, remuscarile, apare nefericirea. de aceea aleg eu sa traiesc liber, dupa propriile idei. ma poate condamna cineva? oricum, e problema lor.