Sarbatorile Pastelui din acest an ne-au umplut sufletele de compasiune fata de semenii nostri ramasi pe drumuri in urma inundatiilor din vestul tarii. Cand necazurile mari se abat asupra unora dintre noi, spunem, dupa cum e obiceiul, ca Dumnezeu ne pedepseste pentru pacatele noastre. Anumite informatii din presa arata ca pacatele nu sunt ale sinistratilor, ci ale altora, mult mai putini; ale unor hoti si ale unor iresponsabili aducatori de calamitati. Niste fonduri insemnate date pentru indiguiri si pentru alte materiale necesare, cum ar fi barcile, au fost deturnate si transformate in vile. Apele unui rau au fost nitel deviate ca sa nu fie inundate niste orase, fara sa se prevada prapadul asupra localitatilor din aval si, chiar daca s-a prevazut, nimanui nu i-a pasat, nu s-a luat nici o masura, nici macar aceea de a-i anunta pe oameni.
Ministreasa mediului, doamna Sulfina, proaspata in functie, nu prea stie ce si cum, pare depasita de tot si de toate. Vina se trece de la unul la altul; ba greaua mostenire, ba aparatura neperformanta; aflam, in fine, ca se va face o comisie, stim deci si urmarea: nimic.
De vreo doua saptamani, emisiunile de televiziune prezinta scene socante: oameni plangand, acoperisuri plutind, ziduri daramate, animale inecate. A inceput colectarea de ajutoare dupa puterea si bunavointa fiecaruia: paturi, haine, hrana, etc. S-au mobilizat niste medici in zona ca sa incerce prevenirea unor boli. Cei mai multi dintre sinistrati nu mai au absolut nimic. S-au deschis niste conturi. Soldatii, buni la toate, incearca sa repare niste sparturi in digurile subrede. Presedintele Basescu a trecut intr-un tarziu pe-acolo, intre doua avioane, a promis ceva, s-a intors repede la treburile lui. Primul Ministru a spus ca doar n-o sa se-apuce acum sa le faca hoteluri, apoi a zburat cu elicopterul spre baza, ca porumbelul pe deasupra apelor.
In aceasta situatie grea, Biserica Ortodoxa, Biserica Romano-Catolica precum si alte culte aflate pe teritoriul tarii noastre acorda ceva ajutoare acestor oameni? Slujbe si cadelnitari am vazut, dar astea, dupa parerea mea, ar trebui sa cada pe locul al doilea. Acum e nevoie urgenta de ajutor concret, de actiune, de fapta buna. Sunt mii de oameni sinistrati, disperati, iar ploile continua.
Am avut preoti de mare valoare, sunt si acum cativa care dau de mancare unor necajiti, care au deschis mici cantine pe langa biserici; am mai vazut cum un preot dintr-un sat primeste copii orfani sau abandonati si se ingrijeste sa-i plaseze pe la casele enoriasilor. Dar cei mai multi preoti nici nu gandesc la astfel de fapte. S-au adaptat rapid la economia de piata, au devenit intreprinzatori de tot felul, lacomi peste masura. Cu prilejul unor manifestari religioase, al unor sarbatori mai importante, aduna multe butoaie cu bani, asa cum se intampla, de pilda, la hramul Sfintei Paraschieva.
Ziarele si televiziunile prezinta anumiti preoti care au, chipurile, un har aparte, il scot pe necuratul din om, asemenea mamelor Omida. Femei bolnave de isterie sau de schizofrenie, oamenii amarati si saraci la minte, in loc sa se duca la doctor, vin la preot pentru cantari bizantine, aghezmuiri si tamaieri, iar preotul se lasa televizat ca o vedeta.
Cozi de zile intregi se formeaza la portile unor manastiri, cum ar fi la Cotmeana, oamenii platesc acatiste pentru maritis, cancer, procese si castiguri la loterie… Totul costa. Cantarea, tamaierea, impartasania, nasterea si moartea. Biserica a ajuns un eficient aspirator de bani.
Se construiesc biserici peste biserici. Termopane, gateli, lux, procesiuni, soboare, fast. Se apeleaza intruna la enoriasi sa contribuie cu bani pentru noi lacasuri. In curand vom contribui pentru Catedrala Neamului, o falnica zidire a carei necesitate nu reusesc sa o vad. Eu cred ca cerul instelat este o catedrala cu mult mai frumoasa decat tot ce poate realiza omul, iar cine vrea sa-l caute pe Dumnezeu, il gaseste pretutindeni si, mai ales, il gaseste in inima sa. Dar megalomania unora e fara limite. Urmasii urmasilor trebuie sa stie cine “s-a nevoit” sa inalte Catedrala. Calfele si zidarii vor fi abandonati pe acoperisuri, dar asta nu conteaza.
Voltaire, marele ganditor iluminist, desi un critic acerb al naravurilor preotimii, al exagerarilor bisericii crestine, a subliniat totusi necesitatea religiei teiste ca factor important pentru pastrarea moralitatii poporului. Incognoscibil sau antropomorfic, Dumnezeu este expresia cea mai generala a Binelui, iar slujitorii Lui ar trebui sa ne fie cele mai nobile exemple de moralitate, de intelegere, de mila, de ajutor dat semenilor, sfatuitorii nostri, parintii alinatori de suflete, nu numai propovaduitorii, ci chiar primii infaptuitori ai binelui.
Acum, azi, ne aflam intr-un moment greu. Acum, azi, in clipa aceasta, mii de napastuiti stau zgribuliti prin corturi ori inghesuiti pe undeva, avand numai hainele de pe ei si ochii secatuiti de lacrimi.
Acum, ce fac acum slujitorii Bisericii in afara de liturghii si cadelnitari?
As vrea sa aud ca slujitorii tuturor bisericilor de pe teritoriul tarii noastre s-au unit in bunatate si in mila duhovniceasca pentru a da o mana de ajutor enoriasilor aflati la ceas de mare cumpana. Sa vad ca au inaltat niste case, ca au daruit niste lucruri, sa vad ca din vesnic-primitori de bani si de pomeni, au devenit si un- pic-datatori de bani.
Fiindca doar cu “Doamne, miluieste” si fum de tamaie, tot sarmanii trebuie sa se caute prin buzunare dupa banii pentru lumanarile ce se vand la buticul de la intrarea in biserica.
Ce fac prelatzii? Ce-ntrebare retorica…
Pai fac ce-au facut si mai an’. Adicatelea ne spun, cand ii intrebam cum de nu ajuta financiar, si ei, ca tot mireanu’: „Ne vom ruga pentru ei”.
Eu tot stau si ma-ntreb: care Dumnezeu, de propria Lui Inviere „bate” asha pe amaratzii de credincioshi?
Singurul raspuns pe care-l pot da e ca aia care si-au pierdut casele si bruma de avut nu-s adevarati credincioshi.
Da’ poate ca ma-nsel si poate ca aceasta incercare e Poarta prin care ei, cei care-si pastreza credinta, vor intra in Rai.
Nu ma pot impiedia insa sa observ ca Dumnezeu, in marea lui intelepciune, ii protejeaza, *in aceasta viata* pe cei bogati (ca de aia sunt bogati si le merge bine). Pai nu? Cin’ se poate pune cu observatia asta de bun simtz?
Sigur, mi s-ar putea replica faptul ca nu de Dumnezeu e vorba ci de Satana. In care caz, eu trag concluzia ca, pe acest Pamant, Satana „trage sforile”, lasand pe Dumnezeu sa le traga *in viata de apoi*.
O concluzie de bun simtz, as zice eu. O concluzie pe care e greu s-o falsifici. O concluzie…
Orice om de bun-simt isi pune intrebarile formulate de dumneavoastra. „Prelatzii”, mai mult sau mai putin „preafericiti”, vitupereaza in van impotriva sectelor care prolifereaza in tara noastra. Uneori ma intreb – in surdina, fireste – daca dumnealor sunt indignati ca se atenteaza asupra dogmei sau daca, nu cumva se tem sa nu-si piarda enoriasii…
Sectele duc o politica foarte buna. Cel putin la inceput, in faza de atragere, ii ajuta pe oameni, le dau bani, le cauta servicii, le inalta si case. Ca mai apoi isi scot investitia cu varf si-ndesat, asta-i alta poveste. Au aparut in Bucuresti o multime de biserici adventiste, baptiste si de alte feluri si nu duc deloc lipsa de adepti. Eu nu pricep de ce, daca preotii sunt platiti de Stat, avand salarii egale cu ale profesorilor, de ce orice serviciu religios e taxat in bani, si nu e vorba de sume modice. Dar eu nu pricep multe…
Si in raporturile cu religiosii trebuie sa avem aceeasi atitudine ca in relatiile cu politicienii: sa nu le permitem nici o vorba fara fapta.
Sa-i vedeti atunci cum se leapada de credinta ca de raie.