Imi asez palma pe-o ureche si simt cum bate a durere. Visez la flori de magnolie cu miros de fericire. Prin minte mi se deruleaza secvente din ziua ce tocmai a trecut. As vrea sa adorm…
Lumea e plina de oameni fericiti. Oameni fericiti la stanga, oameni fericiti la dreapta, oameni fericiti pe strada, in magazine, in scoli si in carciumi. Peste tot oameni fericiti. Mai mult sau mai putin fericiti. Fericiti din diferite motive.
O categorie de fericire este cea in care iti spui ”Beau o cana de ceai fierbinte” stiind ca lucrurile din jur merg bine. Te intinzi in pat si dai drumul la televizor. Nu striga nici tata in curte, nici mama nu spala vasele in bucatarie. E liniste. Tocmai ai scapat de gripa si ti-au sosit neamurile din Germania. Tata e la servici, iar mama citeste o carte langa soba din bucatarie. Neamurile dorm obosite dupa drum in camera de oaspeti. E bine ca nu-i iarna, fiindca iarna nu-i ca vara, iar vara e vacanta. Adormi molesit de ceaiul fierbinte.
Esti tare fericit cand esti indragostit, chiar in ciuda faptului ca nu merg toate „ca pe roate” in jurul tau, uiti de toate problemele savurand clipele petrecute in apropierea persoanei adorate. Daca esti intrebat de cum iti merge raspunzi cu un zambet pana la urechi: „Foarte bine!” sau daca esti mai impulsiv: „Extraordinar!”.
Fericit esti atunci cand reusesti sa rezolvi o problema complicata si esti laudat de sef. Un sentiment al implinirii. Sentiment ce deseori vrea sa fie „impartit” cu cei apropiati.
Fericit esti cand castigi o suma mare la loto. Cand ai dreptul sa visezi la ceea ce inainte ti se parea irealizabil. Sa iti cumperi masina „beton”, „sa crape tot satul!”. Iti construiesti o vila in sat, o vopsesti intr-un rosu tipator si iti pui un caine de rasa pentru paza. Sponsorizezi o echipa de fotbal si te comporti ca un dictator, pentru ca „ai bani”.
Esti foarte fericit pentru ca te-au lasat parintii in excursie. Chiar daca ai mai fost odata acolo, te bucuri mult pentru ca poti revedea anumite persoane si locuri. Te apuci si faci o lista, in care nu uiti sa notezi lucrurile importante, mai ales sosetele de lana, pentru ca „la munte e frig!”.
Fericit esti cand ai avut trei extemporale in aceasi zi, ultima fiind cea mai grea, iar acum ai scapat si te gandeai sa iti casti ochii prin magazine si sa iti faci planuri pentru cum sa iti cheltui banutii castigati ajutandu-ti fratele sa faca ceva pentru firma la care lucreaza. Pana la urma nu cumperi nimic fiind constient de faptul ca odata cheltuiti banii, nu vei mai putea alege si va trebui sa te multumesti cu ce ai.
Iata, doar cateva exemple de situatii in care un om poate fi fericit. Si totusi toate aceste situatii provoaca o fericire temporara, in cele mai multe cazuri fiind urmate de esec ducand la suparari, intristari, dezamagiri. Te „trezesti” ca adormind ai uitat sa inchizi cotetele pentru gaini, iar tata ti-a dat ziua urmatoare o „batuta” (chiar inaintea neamurilor) pentru ca vulpea furase vreo trei gaini. Sau afli ca persoana adorata te iubea foarte mult pe tine si… pe inca vreo cateva alte persoane. Ori iti dai seama ca din cauza banilor multi, ai o multime de prieteni falsi, iar tu ti-ai alungat adevaratii prieteni cu aroganta ta. Autobuzul care ducea grupa la Balea are probleme mari la motor, probleme ce nu se pot inlatura intr-o singura zi, astfel excursia fiind anulata. Ai luat nota proasta la ultimul extemporal, iar bluza ce te-ai hotarat in cele din urma sa o cumperi a fost deja vanduta.
Nu sunt legi de-ale vreun Murphy sau secvente din vreo drama, ci secvente din viata de zi cu zi a oamenilor. Acestea sunt bucurii trecatoare, sunt dezamagiri ce „infloresc” viata fiecarui om. Toate acestea imi aduc aminte de o gluma de-a lu’ badea Gheorghe:
Cica lui badea Gheorghe ii strica vantul cateva tigle pe casa. Avu noroc pentru ca gasi o scara la vecini. Partea proasta e ca aluneca pe cand incerca sa inlocuiasca tiglele. Partea buna e ca reusi sa se agate de scoc. Partea proasta e ca se rupse scocul. Partea buna e ca sub el era o capita de fan. Partea proasta e ca in capita era o furca ce avea coarnele indreptate in sus. Partea buna e ca nu cazu pe furca. Partea proasta e ca nu cazu nici pe capita.
„Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai si nu sta pe calea pacatosilor si nu se aseaza pe scaunul celor batjocoritori ci placerea lui este in legea Domnului si cugeta la legea Lui zi si noapte” (Psalmul 1, vers 1)
Din punct de vedere biblic, fericirea nu vine din senzatii, din implinirea dorintelor materiale sau al altor pofte pamantesti. Fericit e omul care ramane curat in cuget dupa ce cunoaste vointa (sau porunca) Domnului. E foarte interesant de observat cum omul lupta impotriva poruncilor. Ia sa spunem unui copil sa nu „umble” prin camara in timpul cat nu e nimeni acasa. Nu e cu atat mai mare ispita? Odata incalcata „porunca”, copilul se va simti vinovat. De ce? Pentru ca tocmai i se spusese ca nu e voie in camara! Si totusi el a incalcat cererea. E nelinistit. Ii este teama. Si-a pierdut pacea.
Observam o multime de familii fericite. Ii vizitezi, iti zambesc, iti vorbesc frumos. In loc sa te serveasca, ii vezi in oglinda de pe perete cum se giugiulesc pe hol. Iti aseaza pupaturi pe masa. Parca sunt indragostiti. De ce? Au pace! Nu se ingrijoreaza de problemele financiare sau gelozie, stiind ca Domnul nu da cu „lingurita”, iar increderea este mare intre parteneri. Ti-e mai mare dragul sa vizitezi asemenea familii.
Dumnezeu vrea ca oamenii sa fie fericiti. Ne da „ponturi” pentru asta, ne indruma, ne spune care sunt lucrurile ce au valoare si despre desertaciunile acestei lumi. (vezi Evanghelia dupa Matei capitolele 6 si 7) In nici un caz nu am fost creati si blestemati sa traim pe aceasta lume. Cati nu sunt aceia care s-au hotarat sa-si puna capat zilelor pentru ca s-au gandit ca nu merita traita viata? Cati nu sunt care si-au dat seama de marea desertaciune a lumii? Versul binecunoscut al lui Eminescu: ”Si totusi (totul) este trist in lume”.
Chiar si Adi de la Valcea alias „Printul Olteniei” intr-un moment de „inspiratie” a scris (sau a furat) acele versuri cunoscute si murmurate de atatia tineri pe la discoteci: „Suparat sunt Doamne, suparat”. Si sunt atat de suparati incat joaca de le creapa sandalele. Mai suparati sunt vecinii pentru ca au tocit deja maturile de atat batut in pereti. Daca raposatul Eminescu si-ar fi scris versurile dupa Adi de la Valcea – as fi putut adauga inca un motiv in plus pentru care vede poetul cu tristete lumea. Cum sa nu fii trist cand intalnesti oameni superficiali, egoisti, distanti? Ii auzi ca sunt fericiti pentru ca au necaz. Pai da, sunt „incercati”. Cum poate fi fericit cineva in incercarile grele ale vietii? Era Iov fericit plin de bube in tomberon cu toti cainii cartierului lingandu-i ranile? E badea Gheorghe fericit dupa cazatura? E tata fericit fara trei gaini, sau tu dupa bataie? Zice cumva versul “Bucurati-va in nadejde. Fiti rabdatori in necaz. Staruiti in rugaciune.” (Romani 12:12) cumva cum ca trebuie sa fim fericiti in necaz? Fericirea vine din binecuvantarea lui Dumnezeu care iti da puterea de a trece peste incercare. Fericirea vine dupa aceea. Doar musulmanii multumesc lui „Allah” (important: Allah nu e Dumnezeul nostru deoarece Allah nu are nici Fiu si nici Duh Sfant) dupa un accident, fiind foarte recunoscatori pentru ca „se putea sa fie si mai rau!”. Altii spun ca incercarile ar veni de la Dumnezeu. Total fals. Dumnezeu nu ispiteste. El poate ingadui diavolului sa se „atinga” de oameni. (citeste Iov capitolul 1 si 2).
Asadar am observat fericirea omului in „oglinda” Vechiului Testament. In Noul Testament intalnim ca punct important fericirile din predica de pe munte a lui Isus Hristos:
„Ferice de cei saraci in duh, pentru ca a lor este imparatia cerurilor. Ferice de cei care plang, pentru ca ei vor fi mangaiati. Ferice de cei blanzi, pentru ca ei vor mosteni pamantul. Ferice de cei flamanzi si insetati dupa dreptate, pentru ca ei vor fi saturati. Ferice de cei milosi, pentru ca ei vor gasi mila. Ferice de cei cu inima curata, pentru ca ei vor vedea pe Dumnezeu. Ferice de cei impaciuitori, pentru ca ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu. Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii, caci a lor este imparatia cerurilor. Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocara, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra! Bucurati-va si veseliti-va, pentru ca rasplata voastra este mare in ceruri; caci tot asa au prigonit pe proorocii, cari au fost inainte de voi.” (Matei 5: 3 – 12)
Ferice de cei saraci in duh – nu cei saraci cu duhul – atentie! Sunt o multime de oameni saraci cu duhul. „Doamne fereste” sa le iesi noaptea inaintea lor cu un cearceaf in cap. Aici e vorba de cei saraci in duh, adica cei smeriti. Aici nu e vorba de cei care „inalta rugaciuni in piete” pentru ca sa-i auda lumea sau cei care atunci cand postesc sunt atat de amarati de iti vine sa arunci cu euro dupa ei. Fatarnicie! (vezi Isaia capitolul 58)
Plangem din diferite motive. Eu, de exemplu, plang adesea de ciuda. Mi-e ciuda cand vad atata orbire in randul oamenilor, cand le spui:”Uite-te omule si rumega cu mintea ta!” dar ei „Nu” si „Nu!”. Cum s-ar putea schimba ideea unui om de 40 de ani ce a trait cu teorii preluate (deformate) de la parinti si bunici. Nu! Nici macar nu sta pe ganduri, sa gandeasca la ceea ce i se spusese nou sau diferit. Plang de ciuda cand vad oameni egoisti, superficiali si robi a tot felul de „nimicuri” lumesti. Plang de ciuda vazand ca prin inconsecventa mea, nu reusesc sa ating un anumit zel, si-apoi imi vine „mintea ’ai de pe urma”. Unii plang din diferite dezamagiri sau din cauza unor dureri fizice. Altii plang pentru ca nu li s-a cumparat acadeaua cea mare roz din vitrina cofetariei. Bine, poate acadeaua noastra are volan sau vreo eticheta de firma, dar tot acadea ramane si asta cu emblema cu tot. Dezamagiri intre parteneri: „Oare de ce m-am maritat cu el?”. Dar, ia sa te intreb eu pe tine: ”Esti tu cu o secunda mai buna decat el?”. Pentru asta e nevoie de sinceritate cu sine. Ei, de parca altul ar fi mai bun. Omul e tot om. Dupa cum spuneam in lucrarea „Predestinare sau liber arbitru?” – nimic nu e bun in om, iar ceea ce se poate schimba in om e atitudinea lui fata de slabiciuni. Cei fericiti nu sunt cei enumerati mai sus si nici despre plansul de ciuda nu e vorba. E vorba de plansul sincer cu aroma de rugaciune. Cand plangi cu cei ce plang dorindu-le mangaiere – te rogi pentru asta. Plangi si te caiesti pentru pacatele proprii si pentru cei dragi. E vorba de acea sensibilizare prin care vine bunatatea, mila si blandetea.
Fericiti cei blanzi pentru ca ei vor mosteni pamantul. In targ: „Bade e bland calul?”. „Da cum?”. Hap! O pupatura din partea calului. Asta da blandete! E mai mult: E dragoste. Vezi oameni blanzi de obicei cand nu au motive de suparare – cand sunt „fericiti”. Nu e vorba de cei „linistiti” ce le curge din gura de ti se pare ca nu ar face rau nici unei muste. E vorba de ingaduinta. Pentru asta e nevoie de acceptarea celorlalti. „Iar noi, cei tari, suntem datori sa rabdam slabiciunile celor fara putere si sa nu ne placem noua insine.”(Romani 15:1). Nu e nevoie ca atunci cand chelnerul se impiedica si varsa putin din supa in farfuria de felul doi (sau in caz mai grav pe sacoul cel nou), sa il faci de nimic spunandu-i cate si mai cate. De parca tu nu te-ai impiedicat niciodata! Chiar inainte cu o zi iti rupsesi un deget la picior intr-o dala de trotuar.
Toti suntem flamanzi si insetati dupa dreptate, mai putin criminalii, hotii, mincinosii. Aha! Daca selectam oamenii, punand deoparte pe cei care nu sunt nici criminali, talhari sau mincinosi, numarul celor alesi se ridica la 000 barbati si 000 femei. Care e cel ce poate spune ca nu a mintit niciodata? Singurul om si Dumnezeu: Iisus Hristos este fara de pacat. El a murit pentru toti cei care il recunosc ca mantuitor. Dar putem spune: Eu ma straduiesc sa nu mint! Poate chiar reusesti o vreme, insa e in zadar – acea minciunica ce ai spus-o te trimite in fundul iadului. Doar daca…, daca recunosti acest pacat, il predai Domnului si te rogi pentru calauzire si intarire in acest sens. Astfel, lista cu pacate va fi curatita cu un simplu „Select all” si-apoi „Delete”. Gata! Asta inseamna a fi flamand si insetat dupa dreptate: a cauta calauzirea Domnului pentru a nu pricinui neajunsuri celor din jur – pentru a nu-i neindreptati. Nu e vorba de a fi insetat sau flamand dupa dreptatea proprie.
Ferice de cei milosi. Aceia vor avea parte de mila. Majoritatea oamenilor le e mila de ei insisi. Le e mila de starea in care se afla. Nemultumiti, dezamagiti, isi plang de mila. Isi doresc multe si viseaza la multe. Nu le pasa de ceilalti. Un alt fel de oameni sunt cei care sunt milosi fata de altii, dar nu uita sa condamne. Ce castigi daruindu-ti haina cersetorului de la coltul strazii, daca in gandul tau iti spui: „Asa iti trebuie, daca iti place bautura si nu ti-a placut scoala!”? Nu e nevoie sa te intrebi despre mijloacele care au condus la degradarea vietii acelui om. A avea parte de mila inseamna a primi indurarea lui Dumnezeu.
M-am suparat. Ma sucesc si ma rasucesc in asternut si astept sa imi treaca supararea. Oare cand voi fi in stare sa nu Il mai dezamagesc pe Dumnezeu? Imi pierd rabdarea. Ma mai supara si nebunia lumii. Peste tot vad fete si baieti cu tot felul de podoabe si farduri, cu tot felul de haine si mode, incepand cu pantaloni purtati invers si pana la medalioanele cat capacele de canal atarnate cu un lant de jumatate de kilogram la gat. Cercei in toate locurile posibile si fuste „economice”. Incerc sa mi-i imaginez ca mame si ca tati de manuta cu copiii proprii povestindu-le basme si „straduindu-se” sa le dea o educatie buna. Oare le vor povesti micutilor despre „experientele” tineretii lor? Despre greselile ireparabile? Sau vor pastra amintirile de la discoteci si night-cluburi in inima lor nepovestind despre ele poate nici macar partenerului de viata? Astfel se vor „sedimenta” o multime de secrete ce vor avea repercursiuni grave in viitor. O inima curata vine in urma caintei. Dupa ce te „spovedesti” prin rugaciune Domnului Isus plangand cu amar. Cum vor putea vedea pe Dumnezeu cei cu inima necurata? Cum as putea sta eu cu pacatele mele inaintea lui Dumnezeu?
Cum ne dam seama daca avem inima curata? Omul accepta anumite comportari sau actiuni considarandu-le „curate”. Ca de exemplu: homosexualitatea. Inca un punct in plus pentru care m-am suparat. Am citit un articol despre un oarecare senator german varstnic (peste 55 de ani) care isi facea plimbarea de duminica impreuna cu mirele lui de 22 de ani. Peste cateva saptamani urmau sa se casatoreasca. Ma intreb: Va avea loc si slujba religioasa? Fiti ingaduitori cu oamenii, dar nu cu faptele lor!!! Astfel de oameni nu se simt vinovati deoarece legea e de partea lor. Legi date de ei. Ce om „normal” ar accepta asemenea legi? Pe vremea comunismului, 90% din politicieni erau atei. Dupa revolutie, luau lectii de facut semnul crucii, ca doar, 75% din romani sunt ortodocsi. Bine ca nu erau musulmani! Se pot observa cum se straduiau cu cea mai mare smerenie sa aplice strategia „semnul crucii”. De-atunci, doar in timpul alegerilor mai fac „semne” de crestinatate. Ia intreaba pe-un roman: ”Bade, Esti crestin?”. Iti raspunde: „Da ce? N-oi fi pagan!”. Dar el habar n-are de Hristos numai din injuraturi, sau din copilarie. Ne-am crestinizat toti romanii. Suntem crestini peste noapte. Romania popor crestin! Fiti ingaduitori, dar v-am spus cum…! Nu va lasati inselati! Crestin nu e cel cu numele ci acela al carui Mantuitor e Hristos!!! Ia spune tu vecinului care isi bate nevasta (sau invers) cum ca fericirea si-o face cu mainile lui. Explica-i de ce nu e bine sa-si bata nevasta. Povesteste-i de o terapie care ti-a ajutat sa iti schimbi viata. In inima lui se va gandi la cele ce i-ai spus si se va simti vinovat si asta tocmai pentru ca tu i-ai spus! E ca si povestea copilului si a camarii. Cei ce nu isi dau seama de pacatele lor aceia nu au inima curata. Primul pas este constientizarea pacatului. Al doilea e cunoasterea voii si pedepsei lui Dumnezeu asupra pacatului. Al treilea pas e aflarea mijlocului de a curata inima cu ajutorul si doar cu ajutorul lui Hristos. Al patrulea pas e cainta, plansul rugaciunii sau rugaciunea plansului prin suspinele Duhului Sfant, pentru ca El este Cel ce mijloceste pentru noi in rugaciune. Al cincelea pas este rugaciunea de multumire iar cel din urma este cererea de calauzire din partea lui Dumnezeu. Acum ne putem pleca genunchii inaintea Domnului plini de recunostinta pentru ca Il putem vedea in toate lucrurile. Fiti impaciuitori, iubitori de pace!
Mergeti la cei cu probleme si povstiti-le despre suferinta lui Hristos. Vizitati familiile ce trec prin greutati prin certuri. Nu e trist cand ii vezi chinuiti? Se intalnesc seara. Cand iese unul din casa, intra altul. Isi raspund prin „scurte”. Te duci la ei acasa si iti vorbesc frumos, insa ei stau fiecare pe coltul sau de canapea. Iti dai seama ca sarmalele au gust de cearta si au E-uri care provoaca boala grava numita: divort. Familii ce nu mai au o viata comuna. Fiecare cu viata lui. Te mai miri de unde vin copii cu probleme sentimentale sau chiar psihice. Dati sfaturi dupa Biblie, nu sfaturi lumesti. Dati exemple din Biblie. Fiti deschisi si daruiti-va toata dragostea, castigati incredere.
Librariile sunt pline de tot felul de carti: „Cum sa slabesti in 7 zile”, „Cum sa-ti manipulezi barbatul”, „Cum sa fii fericit”, „Invata sa te bucuri!”, „Cum sa iti cuceresti sotia”, „Cum sa devii bogat” etc… . O multime de carti fara valoare. Lumea le accepta pentru ca apartin lumii. Nu fiti din lume. Fiti crestini. Biblia e plina de sfaturi si de ponturi. Exemple practice din viata oamenilor din trecut ne pot deschide ochii sa intelegem situatia in care ne aflam si sa gasim o iesire din greutati. Suntem castigati si din punct de vedere financiar, deoarece in loc de 100 de carti, cumparam una: Biblia. Fiti impaciuitori!
Ferice de cei prigoniti din pricina lui Hristos. Multi crestini sunt sau se simt prigoniti din cauza credintei lor. Ai putea intreba: „Cum? In zilele noastre?”. Da! In zilele noastre, oamenii sunt la fel de rai ca si pe vremea lui Hristos. Doar ca azi prigonirea are un alt nume americanizat: Mobing. Mobing la servici, mobing in sat, mobing in scara blocului, mobing la scoala. Iubiti-va unii pe altii! Hristos a fost prigonit, la fel vor fi prigoniti si crestinii. Poate ne asteptam cateodata la aplauze. Prigoniti cu aplauze – de parca Domnul nostru Isus Hristos a urcat via Dolorosa purtand crucea in admiratia si aplauzele celor prezenti. In sunet de chimvale si alaute. Viata crestinului este lupta impotriva curentului acestei lumi, cand se traieste dupa cum se dicteaza sau oamenii sunt lasati prada poftelor lor si condamnati tocmai pentru ca au auzit adevarul insa adevarul nu a gasit loc in inima lor.
Am vizionat filmul lui Mel Gibson. Cutremurator! Din pacate, nu a reusit regizorul (in ciuda infloriturilor) sa redea realitatea acelor clipe ce ne aduc mantuirea. Nu stiam un corb ii scosese ochii talharului cel rau de pe cruce. Nu stiam ca langa pomul de care se spanzurase Iuda, era un magar in putrefactie, sau ca il „prigoneau” copii. Nu stiam ca Maria spuse sub cruce acele cuvinte fara sens. Cel putin nu am gasit absolut nimic legat de aceste lucruri sau macar ceva asemanator in Biblie. Pe langa toate acestea cine ar putea juca rolul Sfantului nostru Dumnezeu? La inceputul Filmului zice ca „original e legal” (impotriva copierii ilegale a filmelor). Filmul e o copie nereusita a suferintelor lui Hristos. Nimeni nu va putea vreodata intelege toata durerea Mantuitorului, ce a simtit El. Au fost adaugate si efecte speciale catolice (chipul imprimat). Si astfel plang si se bocesc romanii, iar ziua urmatoare uita tot. Se cearta, se impaca. Isi traiesc viata mai departe mai amintindu-si la necaz de Dumnezeu.
Unii isi imagineaza ca ar fi prigoniti din pricina lui Hristos, dar de fapt sunt prigoniti din cauza lor. Ia spune…, de ce iti „umbla gura” si barfesti pe cutare si pe cutare? De ce vorbesti de rau pe vecini sau pe colegi? Iubiti-va unii pe altii! „[..] si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra!” Daca cele ce spun oamenii sunt lucruri adevarate – de ce te simti prigonit?
Privesc tavanul alb, strapungand bezna ce umple incaperea. Astazi o fetita de 4 ani ma privea insistent. Ma urmarea si studia comportamentul meu. Am privit-o si ma pregateam sa schitez un zambet. Era concentrata doar sa vada ceva. „Ceva”. Cat de putin a cunoscut din aceasta lume. „Lasati copii sa vina la Mine si nu-i opriti pentru ca Imparatia Cerurilor este a unora ca ei”. Ochii unui copil amintesc de omul pacatos din om. De ar reusi aceasta privire de copil sa aduca un om la cainta! Privesc adesea fotografia facuta pe cand aveam patru ani. Eram impreuna cu tatal meu. O frunte senina si o privire atat de patrunzatoare incat ma face sa imi doresc sa mai fiu copil. As fi foarte fericit sa vad lumea (iar lumea sa fie asa cum o vad) asa cum o vedeam pe atunci. Fericire ar fi sa dau tot ce am mai bun pentru a fi un crestin asa cum isi doreste Dumnezeu. De fiecare data cand lenea nu ma lasa sa ma trezesc dimineata sau incearca sa-mi lase lectia la chimie neinvatata, sa-mi aduc aminte ca sunt crestin. A fi ortodox, catolic, penticostal, baptist e o intamplare – a fi crestin e lucru mare!
„Crestin fericit” poate fi adaugat la dictionarul cu pleonasme deoarece pe un crestin (adevarat – nu nominal) il asteapta fericirea deplina – fericirea promisa. Nu spun ca e posibil sa fii perfect, dar spun ca e posibil sa dai tot ce ai mai bun pentru a indeplini Voia Domnului. Bucuria Lui ramane in veci in cei care se incred in El.
I-am zambit fetitei si mi-am promis sa fiu tare ca sa nu raman crestin doar cu numele.