Casa romaneasca din zona TimocIn Serbia traiesc doua comunitati distincte de romani, una de aproximativ 40.000 de romani in Banatul Sarbesc, regiunea Voievodina, si alta insumand peste 400.000 de romani (vlahi) in Timocul Sarbesc.
In timp ce primii se bucura de toate drepturile populatiei minoritare – scoala, biserica, publicatii, emisiuni de radio si televiziune, editura – ceilalti nu au nimic, nici macar o ora in limba romana la scoala, ca sa nu mai vorbim de pretinderea infiintarii unui post de radio sau de televiziune local in limba romana. In era aceasta a informatiei constatam cu stupoare ca exista, nu mai departe de cateva sute sau chiar zeci de kilometri in jurul granitelor Romaniei, romani care se lupta de sute de ani sa dobandeasca/recastige anumite drepturi fundamentale de care ar trebui sa dispuna de drept orice minoritate nationala, indiferent de statul pe al carui teritoriu se afla.
In Timocul sarbesc, situat in nord-estul Serbiei se afla o comunitate de romani (sub denumirea de rumani/vlahi, denumire data de conationalii lor – trebuie sa facem precizarea ca statul acestor romani a fost si este in continuare Serbia si nu Romania) care se afla in imposibilitatea de a se mentine ca identitate etnica, nationala si culturala distincta. Amintim un moment crucial in istoria Romanilor Timoceni, anul 1833, data la care au fost desfiintate sau distruse toate scolile, bisericile si cartile romanesti din Timoc. Ceva mai tarziu a fost interzisa de catre Biserica Ortodoxa Sarba posibilitatea romanilor de a alege nume de botez romanesc pentru copilasii lor. Asta ca sa se stearga orice urma de romanism in zona!
Nu se stie prin ce minune, fara scoala, biserica, mass-media, acesti Romani si in ziua de astazi vorbesc romaneste si se simt romani. Nu trebuie sa uitam ca teritoriul pe care locuiesc acesti etnici romani nu a apartinut vreodata statului roman desi (nu toata lumea stie) au cerut alipirea la Tara Mama in repetate randuri in trecutul nu foarte indepartat! Insa glasul lor nu a fost auzit.