caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Impresii de calatorie



 

Cu politeţea în port-bagaj

de (4-4-2005)

Weekend-ul de Paşti a însemnat pentru francezi o mini-vacanţă tocmai la începutul primăverii: lunea a fost zi liberă. Ca urmare autostrăzile au fost extrem de aglomerate vineri şi mai ales luni. Dar nu numai aglomerate. Ci şi pline de locuitorii din Ile de France, maşini înregistrate în departamentele 75, 78, 91, 92, 94, 95 şi conduse de celebrii ”Parigauds”. Cineva care n-a avut încă ’plăcerea’ să conducă pentru câteva ore înconjurat de aceşti vestiţi şoferi, nu cunoaşte sentimentul de aventură şi risc iminent, surpriză neplăcută în oglinda retrovizoare şi enervare vis-a-vis de tupeul unor ”chauffards”. Fiind eu însămi de puţin timp printre posesorii de carnet de conducere, mi se părea complet inutilă inscripţia în litere mărunte ce se poate citi din când în când pe parapetul autostrazilor : ”Banda de oprire de urgenţă e rezervată vehiculelor de securitate”. În primul rând era ilizibilă. Cum sa citeşti litere de doi centimetri când treci pe lânga ele cu 130 de km pe oră ? Dar în weekendurile aglomerate, se produc frecvent ”bouchon”-uri. Şi astfel, drumul pe care îl plăteşti cu 7 euro pentru 100 de km ca să poţi conduce cu 110-130km/h şi să poţi evita tractoarele, semafoarele şi pietonii devine un minunat loc în care să admiri peisajul Normandiei, modele variate de maşini (franceze, engleze, belgiene, germane şi olandeze) în timp ce arzi benzina în viteza a-ntâia, a doua şi mai ales în punctul mort, cu frâna de mână. Ïn astfel de momente, autostrada seamănă cu o imensă parcare, sau cu o reclamă a boom-ului industriei automobile. Şi în timp ce lamentezi pierderea a doua ore pentru 100 de km, ai suficient timp să citeşti inscripţiile mărunte de pe parapet. Prima dată când am citit asta m-am mirat: oare cine e suficient de ignorant sau suficient de nesimţit s-o ia pe banda de urgenţă, riscându-şi viaţa (sau viaţa celor ce aşteaptă ambulanţa). Şi totuşi există unii pentru care nu contează regulile. De-obicei (nu e de mirare) sunt franc-ilienii. Care îşi cam merită reputaţia. De-aceea pe toate autostrăzile din apropierea Parisului există aceste inscripţii cu litere mărunte.

Dacă faci şcoala de şoferi în Anglia, sau dacă ai studiat cândva mecanica fluidelor, înţelegi că pentru a menţine fluxul constant trebuie să ai răbdare, să menţii distanţa de securitate, să acorzi prioritate şi să nu te bagi în faţă. Avantajele obţinute dacă procedezi altfel sunt mai mult iluzorii şi creaza probleme pentru ceilalţi. Când o nouă bandă ni se alătură din dreapta, nimeni nu vrea să lase loc pentru cele câteva maşini să intre. Cei noi-veniţi sunt obligaţi să forţeze accesul, obligând vreo 6 vehicule sa frâneze de urgenţă în cascadă.
Tot în Anglia, codul rutier recomandă că dacă te afli în trafic încetinit, în care ambele benzi sunt pline, să îţi păstrezi banda fără să schimbi de câte ori cealalta merge mai repede. Parizienii n-au auzit de această regulă. De fiecare dată când urmează o noua direcţie se creează un ”bouchon” – cei de pe dreapta vor pe stânga, cei de pe stânga vor pe dreapta, nici unul nu-i lasă pe ceilalţi să treaca. Parcă e-n fabula cu cele două capre pe o punte. La sfârşit, toată lumea cade-n apă.

O altă ocazie de-a vedea efectele lipsei de curtoazie e când autostrada urcă câte un deal mai abrupt. Suntem in Normandie, care e mândra de dealurile şi văile sale. Iar autostrada prevede câte trei benzi la urcuş: două pentru maşinile rapide care au putere sa urce în viteză şi una pentru vehiculele lente: camioane, remorci, cisterne. Odată ajunşi în vârful dealului, apar din timp (cu 400 de metri înainte) semne care anunţă revenirea la trei benzi. Aici e problema. Niciodata cei de pe banda a treia nu vor sa re-intre în banda a doua în spatele celor de lângă ei, ci speră sa ’fure’ încă un loc depăşindu-i. Iar cei de pe banda a doua nu vor sa treacă pe prima. Când banda a treia se contopeşte cu a doua nu este loc suficient pentru toţi, şi toata lumea trebuie să încetinească. Şi în cinci minute se creează un ”bouchon” de cinci kilometri.

În sfârşit congestia se uşurează şi ajungem la prima staţie de servicii dupa o ora de ”bouchon”. Parcăm fericiţi şi plec în cautarea unor facilităţi menite a-mi uşura tensiunea şi stresul (printre altele). Dar, surpriză: la femei e o coadă chiar lungă, ce durează de vreo zece minute. Zece minute e o eternitate pentru cineva în starea mea, care oftează privind cu jind la tufe. Apropiindu-mă am aflat şi de ce: în două din cele trei cabine nu curgea apa. Capul mi se umple de gratitudine pentru societatea care administrează autostrada, care percepe taxe mari pentru servicii execrabile, fără a afişa un număr de telefon unde să poţi suna în caz de criză sau năduf.

Bineînţeles, m-am consolat cu gândul că şoferii români ar fi mult mai indisciplinaţi, mai tupeişti, ignorând aproape toate legile (cu excepţia legilor gravitaţiei şi-a legii junglei). Dar în România n-ar exista cozi de zece minute la toalete chiar daca nu curge apa, dacă funcţionează toaletele bărbaţilor … şi mai sunt şi tufe pentru urgenţe extreme.

În cele din urmă am ajuns la Rouen cu bine, şi ne-am bucurat să fim din nou acasă, departe de autostrada bântuită de franc-ilieni. E drept, nici şoferii din departamentul nostru nu sunt exemple, mai degrabă contra-exemple ca vecinii lor din Paris. Dar la Rouen mergem pe jos sau luăm metroul.

Şi totuşi, nu mă pot împiedica sa visez la o lume diferită. La o lume în care oamenii (fie ei chiar şoferi cu domiciliul in Ile de France) uită un pic de legea junglei şi îşi amintesc de invenţiile secolelor trecute: politeţe, răbdare, civism. În loc să închidă politeţea în port-bagaj alaturi de valize şi alte lucruri mai puţin utile, ar putea să aibă ’puţintică răbdare’, să admire verdele câmpurilor primăvăratice şi să profite de călătorie care, la urma urmei, e încă o parte din vacanţă …

Ecouri

  • Florin Marcelli: (4-4-2005 la 00:00)

    În esenţă, ideea de bază a articolului se reduce la celebra soluţie aplicată la cozile nesfîrşite de la alimente, pe vremea lui Ceauşescu: „să daţi numai cîte una (cîte unul) ca să ajungă la toată lumea”.

    În realitate, lipsa de resurse e problema: la numărul de autoturisme existent, capacitatea autostrăzilor e insuficientă. Taxarea, în maniera practicată în Franţa, duce la plata unor sume destul de mari, din care jumătate se pierd în cursul administrării banilor. Poate soluţia din Austria, cu celebrele „Autobahn-Vignette”, sau cea din Germania, cu taxe incluse în preţul carburantului, să fie demne de luat în considerare şi în Franţa? Ungaria tocmai renunţă, de vreo trei ani încoace, la sistemul cu porţi de taxare, adoptînd sistemul austriac.

    Nu cred că exprimarea dezamăgirii faţă de lipsa de politeţe a partenerilor de trafic rezolvă ceva. Din impresiile mele, vă pot spune că francezii, în general, sînt atît de ocupaţi să fie mîndri că sînt francezi şi să îi desconsidere pe cei care nu sînt (chiar dacă e vorba de naţiuni respectabile, cum ar fi englezii sau germanii) încît nu mai rămîne timp şi loc pentru a vedea cîte lucruri merg prost în Hexagon.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Comunicat de presa FAR

COMUNICAT DE PRESA Forumul Academic Roman (http://www.forum-academic.com) si-a manifestat permanent preocuparea fata de importanta unei evaluari corecte a rezultatelor stiintifice,...

Închide
18.116.36.221