Daca ma duc la un restaurant si pe lista de bucate nu gasesc nimic sa-mi placa, ce fac? Sunt obligat sa comand si sa mananc ceva care-mi face alergie?
O problema asemanatoare a stat in fata mea, ca locuitor al cetatii numite Bucuresti, duminica, 3 aprilie, cu prilejul alegerilor pentru primarul general. N-am putut sa aleg pe nimeni. Fiecare dintre cei 17 candidati propusi avea “ceva”; nu mi se parea a fi corespunzator asteptarilor mele. Cred ca asa a gandit majoritatea locuitorilor urbei de s-a inregistrat cel mai scazut procent de participare din istoria alegerilor. Unii candidati nu pareau a avea suficienta autoritate, altii nu aveau experienta ori nu cunosteau orasul, asupra unora plutea, greu, norul coruptiei. Pot acestia sa ocupe locul pe care au stat Barbu Delavrancea, Pache Protopopescu?
Dar cel mai mult m-a suparat propunerea venita din partea PSD-ului.
S-ar putea ca un om care a absolvit cateva clase trecand ca gasca prin apa si avand note mici la purtatre sa fie un bun gospodar. Inteleg ca gramatica nu are legatura cu lopata. Totusi… Acest om trebuie sa se impuna, sa reprezinte Capitala, sa fie respectat. Cel mai mare oras al tarii nu are numai gropi si caini vagabonzi. Bucurestiul este un mare centru cultural, ar trebui sa fie emblema intregii tari din toate punctele de vedere. Primarul general devine, automat, o persoana reprezentativa nu numai prin priceperea lui da a manui lopata, ci si prin modul in care se exprima fata de atata lume cu care intra in contact. Se pare ca cei care l-au propus pe acest om nu au tinut seama de asta pentru simplul motiv ca nici dumnealor nu dau doi bani pe cultura.
Si iar m-am intors cu gandul spre invatamant, spre educatie…
Mi-am adus aminte ca dupa 1990, de la tribuna Parlamentului Romaniei s-a adresat poporului roman Shimon Peretz, personalitate politica marcanta a Israelului. Pe atunci, unii politicieni fragezi nu se dedulcisera la nectarul democratiei originale, iar eu, cetateanul, inca mai credeam in basme.
Shimon Peretz a vorbit foarte frumos, convingator si inteligent, sfatuind din inima legiuitorii si pe toti oamenii tarii sa dea cea mai mare importanta invatamantului. M-a impresionat prin ceea ce a spus si m-am bucurat sa sper ca ai nostri vor urma acest sfat intelept. Dar n-a fost sa fie.
Am trait printre evreii din Darabani si Dorohoi. Am avut multi colegi evrei, printre care: Wolf Avram, Carolina Abramovici, Liza Lazar, Toni Pietraru, Paula Fitermann etc. Parintii lor, in majoritate oameni simpli, ar fi facut orice efort pentru scoala. Asa e mentalitatea acestui popor, mentalitate care s-a dovedit atat de benefica in timp. Stiinta si cultura au fost armele lor cele mai puternice. Numeric, atat de putini fata de alte popoare, evreii au cei mai multi laureati ai Premiului Nobel, pentru ca pun mare baza pe scoala, pentru ca isi sprijina si isi respecta toate valorile.
La noi sunt “alte prioritatati.” Nu cred sa fi fost vreodata, in toata istoria invatamantului romanesc, o mai mare instabilitate a structurilor si un dispret mai mare fata de cadrele didactice. Scolii i se acorda un procent insignifiant din PIB iar profesorii sunt umiliti pe toate caile.
Fostul repetent, ajuns milionar in dolari si primar general, poate oricand sa-l sfideze pe dirigintele care i-a dat 6 la purtare si care abia supravietuieste din salariul de bugetar. Premiantii, ajunsi cercetatori in domenii de varf ale stiintei, vor sta cu caciula-n mana la usa repetentului…
Daca cei care ne propun pentru functia de primar al Bucurestilor un fost elev-problema, un om care nu stie sa faca acordul intre subiect si predicat, un om cu vocabular atat de sarac, ce sa cred eu despre respectul acestora fata de mine, un cetatean al orasului? Eu, cetateanul, am fost umilit. Am simtit ca mi s-a azvarlit in fata: “Iata primarul pe care-l meriti!”
Tinerii pot sa se intrebe, pe buna dreptate: de ce mai trebuie scoala daca analfabetii…? Tinerii care nu pot sa minta, care mai spera ca stiinta lor va fi valorificata si apreciata, pleaca spre alte zari.
Cetateanul onest se retrage neputincios, in fata imposturii obraznice.
Iata cum se exprima si cum gandesc unii dintre puternicii nostri, fauritorii legilor, alesii pe liste cu locuri cumparate, emigrantii de la un partid la altul, cei care ar trebui sa fie modelele noastre intelectuale si morale:
“Nu trebuie sa intelegem, trebuie sa votam!”
“De ce bugetul nostru a ajuns la niste penurie?”
“Coruptia este industria de varf a Romaniei!”
“Eu nu sunt nici intelectual, nici altceva!” Etc.
Eu, cetateanul, nu vreau sa votez fara sa gandesc. Nu eu am adus bugetul la “niste penurie”. Nu eu sunt raspunzator de nivelul la care a ajuns coruptia. Poate ca nu sunt intelectual, dar eu sunt totusi “ceva” si, mai ales, sunt Cineva.
Eu, cetateanul, vreau ca cei care ma reprezinta sa fie cinstiti. Vreau sa vorbeasca frumos si corect romaneste. Vreau sa fie competenti. Vreau sa-si faca treaba pentru care i-am ales. Vreau sa respecte strict legile tarii. Sa tina bine minte ca sunt pusi acolo de mine, in slujba mea. Si daca nu raspund asteptarilor mele, le intorc spatele.
Deocamdata.