Meghilat Esther
Cartea Esterei, cunoscută şi sub denumirea ebraică „Megilath Esther” (=Sulul Esterei) este una dintre cărţile cele mai populare din din Biblia Ebraică (=Vechiul Testament). Este o carte relativ târzie, care prezintă un eveniment istoric petrecut în timpul regelui persan Xerxes (Kshhayarsha), numit Ahaşveroş în cuprinsul acestei cărţi. Cartea Esterei aparţine literaturii hagiografice din Biblia Ebraică, fiind în categoria Scrierilor (=Ketuvym). În cadrul literaturii biblice creştine, ea este în categoria Cărţilor Istorice.
EVENIMENTUL ISTORIC
Au avut loc într-adevăr evenimentele povestite în Cartea Esterei? Dispute între istorici au existat începând din secolul al 19-lea, unii cercetători afirmând că evenimentele au avut loc într-o formă identică sau cel puţin asemănătoare celei povestite în această carte, alţii respingându-le şi afirmând că ar fi vorba despre o legendă. Bineînţeles, comentatorii evrei şi teologii creştini nu s-au îndoit niciodată asupra autenticităţii evenimentelor povestite în Cartea Esterei. Adversarii ideii autenticităţii au afirmat că nu există alte izvoare care să confirme evenimentele povestite. Adepţii ideii autenticităţii au afirmat că descrierea este suficient de clară pentru a putea fi o simplă născocire, precum şi susţinând asemănarea cu alte izvoare istorice referitoare la perioada respectivă. Menţionăm că regele Xerxes a domnit în perioada 485-465 înaintea erei creştine, a cucerit Babilonul (în anul 479 înaintea erei creştine), a luptat împotriva Atenei dar flota lui a fost distrusă în lupta de la Salamis (anul 480 înaintea erei creştine), ulterior a fost înfrânt de generalul spartan Pausanias în anul următor la Plataea şi în cele din urmă, după lupte care au durat circa 10 ani, armata lui a fost distrusă în lupta de la Eurydemon în anul 466 înaintea erei creştine. Precum vedem, a fost un rege care nu a prea reuşit în politica externă şi în politica militară (cu excepţia cuceririi Babilonului) – şi probabil nici în administraţie. Capitala lui era la Susa (menţională în Cartea Esterei sub denumirea „Shushan”). Regele Xerxes a murit asasinat, în anul 465 înaintea erei creştine. Aceste aspecte ale domniei lui ne fac să acceptăm ideea că nu era dintre politicienii inteligenţi ai perioadei lui şi nu era iubit de către aristocraţia de la curte (cel puţin la sfârşitul domniei lui).
Giovanni Andrea Sirani: Estera in fata lui Ahasverus
De aceea, putem crede că evenimentele menţionate în Cartea Esterei sunt reale, cel puţin în parte. În privinţa comportamentului social, descrierile indică o moralitate diferită, bazată pe poligamie, lipsă de respect faţă de femeie (despre egalitate nici nu poate fi vorba) şi despotism oriental. Chiar dacă numele Mordechai, Esther şi Haman nu apar în alte surse istorice, în calitate de personaje contemporane, nu credem să fie o legendă lipsită de o bază reală. Cel puţin comportamentul personajelor, modul lor de gândire şi de viaţă, ca şi tabloul administraţiei contemporane prezintă tabloul real al societăţii omeneşti în regatul persan achemenid, precum şi modul de viaţă al evreilor urmaşi ai deporaţilor exilaţi în acest regat. Este interesant faptul că numele Mordechai şi Esther amintesc nume de zeităţi babiloniene, Marduk şi Iştar. De fapt, numele real al Esterei era Hadassah, iar atât ea, cât şi Mordechai, unchiul ei, sunt urmaşi ai deportaţilor exilaţi din tribul Beniamin. Din tribul Beniamin, deoarece din acest trib făcuse parte şi regele Shaul, care nu îndeplinise porunca divnă de a-l ucide pe regele amalechit Agaghi, care căzuse prizonier, deşi Dumnezeu îi ceruse acest lucru. Probabil că un eveniment real a fost înveşmântat cu legende, transmiţându-se pe această cale. Să ne amintim că subiectul apare şi în Talmudul Babilonian, fiindu-i consacrat un tratat talmudic special, „Masekheth Meghilah”. Bineînţeles, trebuie să luăm în considerare diferenţa între istorie şi teologie. Istoria caută să prezinte evenimentele istorice în ordine strict cronologică, bineînţeles că în măsura posibilului, scopul ei fiind informativ şi parţial educativ. Teologia caută prezentarea evenimentelor însoţite de legende, scopul ei fiind educativ şi moral.
DUMNEZEU ŞI CARTEA ESTEREI
Principala absenţă din Cartea Esterei este a Numelui lui Dumnezeu. El nu apare nicăieri în această carte biblică. Întrebarea care s-a pus de către comentatori dealungul generaţiilor a fost asupra cauzelor acestei lipse. Răspunsul dat de majoritatea comentatorilor a fost de natură morală. Numele lui Dumnezeu nu apare în Cartea Esterei din cauza violenţelor şi crimelor menţionate în această carte. Chiar dacă este vorba despre „autoapărarea” iudeilor şi pedepsirea duşmanilor lor (care apare sub forma unei răzbunări), este totuşi vorba de crime. Dumnezeu nu acceptă crima, omuciderea, cu atât mai mult cu cât este vorba despre un număr mare de oameni, mulţi dintre ei nevinovaţi. Haman a fost pedepsit, spânzurat. Dar odată cu el au fost spânzuraţi cei zece fii ai lui. Chiar dacă era vorba despre duşmanii iudeilor, ori a celor consideraţi astfel, Dumnezeu nu a vrut acest lucru. De aceea, El nu participă la acest act. Acesta este motivul pentru care Numele Lui nu apare în Cartea Esterei.
ASPECTUL MORAL AL ABSENŢEI
Care este aspectul moral al absenţei Numelui Domnului în Cartea Esterei? Ce ne învaţă această absenţă? Răspunsul este: interdicţia crimei, a omuciderii, chiar şi în cazul unui act justificat. Se poate compara această absenţă cu existenţa poruncii divine „să nu ucizi”? Răspunsul la această întrebare este pozitiv. Dar care este situaţia în cazul în care Dumnezeu decide pedepsirea cuiva pentru păcatele sale, alegând un anumit om pentru a pune decizia Lui în aplicare? Este obligat omul respectiv să îndeplinească această misiune? Răspunsul la această întrebare este negativ. Putem cita cazul pedepsirii regelui Shaul, al uciderii lui. In acest scop a fost ales tânărul David, ajuns rege ulterior. Dar David refuză să îndeplinească această misiune. Ideea lui este morală, dovedind o morală mai înaltă decât cea a unui om obişnuit. Părerea lui David este că dacă Dumnezeu a decis să-l pedepsească pe Shaul, este dreptul Lui să facă acest lucru. Dar el, David, care are dreptul liberei alegeri în calitate de om raţional, nu poate fi obligat să devină unealta pedepsirii cu moartea a lui Shaul. Din acest punct de vedere, comportamentul lui David rămâne un exemplu pentru toate generaţiile. Omul, care are dreptul şi totodată obligaţia liberei alegeri, trebuie să ştie ce să aleagă. Chiar dacă, aparent, el încalcă Voinţa Divină, el respectă normele morale care, ele înşile, au fost date omenirii de către Divinitate. Din acest punct de vedere putem observa scara valorilor. Normele morale sunt sunt superioare unui aspect anumit al Voinţei Divine. Reunirea celor trei aspecte – Voinţa lui Dumnezeu, voinţa omului, legile naturii -, elemente care se contrazic uneori, este baza vieţii sociale şi morale. Bineînţeles, în cazul unui act necugetat, criminal, din partea unui om, rezultatul acestei uniri a celor trei elemente poate fi negativ, tragic. Dar în cazul unui act gândit, chibzuit, rezultatul este pozitiv, bun, uman. Lipsa Numelui lui Dumnezeu în Cartea Esterei arată Voinţa Divină către bine, împotriva omuciderii. Chiar daca este vorba despre duşmanii poporului ales, iudeii sau fiii lui Israel, Dumnezeu nu iubeşte uciderea acestor duşmani, deoarece ei sunt creaturile Lui de asemenea. Să ne amintim de supărarea lui Dumnezeu atunci când fiii lui Israel, proaspăt ieşiţi din Egipt, se bucuraseră de moartea egiptenilor, înnecaţi în apele mării. Fiii lui Israel se bucuraseră de moartea egiptenilor care îi urmăreau. Dar Dumnezeu, cel care provocase moartea egiptenilor înnecându-i pentru a-i salva pe fiii lui Israel din robie şi mai mult, pentru a le salva viaţa, este supărat pe fiii lui Israel pentru că s-au bucurat de acest lucru. O legendă midraşică afirmă că Dumnezeu a strigat la fiii lui Israel, că atunci când făpturile create de El după Chipul şi Asemănarea Lui mor, ei nu au dreptul să se bucure. Ulterior, pedepsele pe care le-au primiti fiii lui Israel în Sinai s-ar datora acestui fapt, sau şi acestui fapt. Cu atât mai mult atunci când morţii, duşmanii fiilor lui Israel, sunt ucişi de aceştia. Dumnezeu este supărat într-atât, încât nici nu vrea să-i vadă imediat pe fiii lui Israel după asemenea faptă, nu vrea şi nu poate să fie alături de ei după asemenea faptă deşi fapta a fost făcută pentru salvarea lor, pe care El o doreşte.
Alex Levin: Purim
Am făcut această divagaţie cu ocazia sărbătorii de Purim care se apropie, dar mi-am amintit şi de unele implicaţii actuale. Crimele comise de unii oameni în numele religiei, în numele lui Dumnezeu, sunt acte deosebit de grave. Nu mă refer numai la evrei, ci şi la diferite grupuri religioase. Sociologul francez (sau evreo-francez) Gillles Keppel vorbeşte despre „la revanche de Dieu” (=răzbunarea lui Dumnezeu). Nu cred că fanatismul, de orice natură ar fi el, este răzbunarea lui Dumnezeu. Cred că, dimpotrivă, el este îndreptat împotriva lui Dumnezeu. Nici o teologie raţională, umanistă nu acceptă crima. Evident, exită cazuri în care nu există altă posibilitate. Dar crima nejustificată nu este şi nu poate fi acceptată de Dumnezeu, nici de oamenii care susţin învăţăturile Lui morale. Să ne gândim totdeauna la absenţa Numelui Lui Dumnezeu în Cartea Esterei. Lucru la care trebuie să se gândească toţi credincioşii tuturor religiilor monoteiste – evrei, creştini, musulmani. Bineînţeles, cu excepţia obligativităţii opririi unor nebuni care periclitează însăşi existenţa omenirii, păcii, civilizaţei. Să ne amintim de o expresie prezentă într-un roman de Augustin Buzura: „Opriţi nebunul! Opriţi nebunul!”. Dar aceasta în cazuri strict speciale, aşa cum a fost cazul lui Haman personal în ziua de Purim, ziua sorţilor.
deci dupa dr.L Z Hnumele lui Dzeu nu apare in cartea Esterei din motive morale:crimele si violentele mentionate in aceasta carte.Dar acestea sunt minore,neinsemnate in comparatie cu crimele pe care le comite Dzeu direct sau prin interpusii sai,ingerii si poporul ales.Autorul articolului scrie ca Dzeu nu accepta omuciderea mai ales cand este vorba de un numar mare de oameni.Potopul nu a fost prima mare crima?,adevarat genocid”motivat”de rautatea omenirii;doar Dzeu l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea Lui!Urmatoarea crima de mare amploare a fost distrugerea oraselor si uciderea oamenilor din Sodoma si Gomora.Homosexualitatea este o expresie a liberului arbitru sau este o predestinare?.Daca este o libera alegere cum de exista la peste 1400 de specii animale,de la insecte pana la mamifere?.In principiu liberul arbitru nu poate coexista cu predestinarea,cum ramane atunci cu pecetluirea destinului fiecaruia de Kipur?In episodul vitelului de aur sunt omorati 3000 de oameni;in episodul”destrbalarii”cu fetele Moabului sunt ucisi 24000 de barbati;la intrarea in Canaan nu Dzeu este cel care porunceste exterminarea celor 7 popoare bastinase?Haman a fost omorat impruna cu cei 10 fii ai sai;dar Dzeu insusi afirma despre sine ca pedepseste pacatele si in descendentipana la a 3a si a 4a generatie!Daca exista o”absenta”in cartea Esterei este neexplicarea prezentei evreilor in aceasta tara;dumneavoastra o explicati dar cartea nu si chiar dv.nu amintiti ca acestia sunt jumatatea din expulzatii de catre Nabucodonosor(dupa distrugerea Temlplului)care au refuzat sa se intoarca dupa ce Cirus a distrus imperiul acestuia(Babilon)Dv.scrieti ca evenimentele din aceasta carte sunt reale,ca societatea din imperiul persan avea un comportament moral diferit,ca poligamie si lipsa respectului ptr.femei;comportament diferit de al cui?La evrei a existat poligamie pana la Sanhedrinul lui Napoleon,Moise a avut 2 sotii,Iacob 2sotii surori plus cele 2sclave ale acestora,regele Solomon a batut recordul cu sute de neveste si ibovnice.Ar fi fost instructiv sa aratati in continuare ca cei ce s-au intors din exilul babilionean condusi de profetul Ezra au fost obligati de catre acesta sa-si abandoneze sotiile si copiii din motive etnice.
Dar dv.preferati si in acest articol postura de apologet al iudaismului celui de istoric.
Stimate Domnule Doctor Ramon Neumann,
Deoarece ne cunoastem si disputam uneori la telefon pastrand relatii amicale distante, va raspund „pe scurt”. In primul rand, sunt unele fapte in care aveti dreptate, altele nu. Eu am mentionat in articol raportul intre Vointa lui Dumnezeu, vointa omului si legile naturii. Acest raport se reflecta chiar si in refuzul – uneori – al unor oameni de a participa la acte de violenta si ucidere, chiar sub forma de pedeapsa data de Dumnezeu; m-am referit la refuzul tanarului David de a participa la uciderea regelui Shaul.
In privinta poligamiei la evrei, ea fost interzisa cu mult inainte de „Sanhedrinul lui Napoleon”(institutie asupra careia poate voi scrie un articol, probabil, in viitor). Interdictia poligamiei a avut loc prin asa-numitele „takanot rabeinu Gershon” (normele halakhice-legale stabilite de rabinul Gershon), in secolul al 10-lea. Initial, ele au fost acceptate de evreii ashkenazi. Ulterior, desi nu oficial, ele au fost acceptate (desi nu si preluate oficial) si de evreii sefarzi, care au obligatia de a jura la casatorie ca nu se vor casatori cu inca o femeie atat timp cat sunt casatoriti cu actuala sotie: pentru a se recasatori, un barbat evreu era – si este – obligat sa divorteze in prealabil de sotia lui. Singura comunitate in care poligamia s-a mentinut a fost cea a evreilor iemeniti, in cadrul careia interdictia a ajuns tarziu. In privinta evreilor ashkenazi, interdictia a fost extrem de dura,introducandu-se chiar „herem”, excluderea din comunitate si din lumea evreiasca, interpretat ca o excomunicare (desi excomunicarea nu exista in iudaism, deoarece in iudaism nu exista sfintenie si „oameni sfinti”, asa cum sunt considerati preotii in religiile crestine), excludere totala care se aplica barbatului casatorit care se casatoreste cu alta femeie fara sa fie divortat de sotia lui. Singura cale de permisiune era aprobarea semnata de 100 (o suta) de rabini, ceea ce era aproape imposibil de obtinut in secolul al 10-lea, avand in vedere conditiile istorice de atunci.
In privinta evreilor care se aflau in regatul persan in perioada regelui Xerxes (Achashverosh), este vorba de perioada din jurul anului 428 inaintea erei crestine; in aceasta perioada activeaza Ezra Scribul, in aceasta perioada apare permisiunea data de regele Cyrus evreilor (respectiv urmasilor deportatilor in Babilon) de a se intoarce in Iudeea (respectiv de a se stabili in tara din care fusesera deportati stramosii lor in anul 586 inaintea erei crestine si dupa acest an). Deci este vorba de circa 50 de ani dupa cucerirea Babilonului de catre regele Xerxes, in anul 479 inaintea erei crestine. Prin urmare, va rog sa ma scuzati, este vorba de o chestiune de cronologie, de istorie si nu de teologie sau de apologetica a iudaismului. Apropo, eu nu am afirmat ca evenimentele au fost exact in forma in care sunt mentionate, ci am aratat ca exista o reunire intre istorie si legenda. Adaug ca intr-adevar exista o necesitate a despartirii intre evenimentele istorice reale si elementele legendare. Dar aceasta nu inseamna respingerea totala a unor evenimente atestate, fie si relativ, numai pentru ca nu stim sa facem diferenta intre istorie si legenda. In acest caz trebuie sa incercam sa facem deosebirea intre istorie si legenda, nu sa respingem un izvor apriori, numai pentru ca este un izvor biblic.
In privinta „femeilor de alta etnie”, este de asemenea un aspect istoric ambiguu: Estera, evreica, s-a casatorit cu regele persan Achashverosh, ceea ce a salvat pe iudei. Asa ca fenomenul casatoriilor mixte are doua aspecte: intre acceptare si respingere, ceea ce lasa interpretari libere.
In privinta pedepselor mentionate in Biblia Ebraica, asupra lor voi reveni, poate, intr-un articol viitor. Desigur, exista si in acest caz un aspect ambivalent, atat in textul biblic, cat si in interpetarile rabinice si teologice. Oricum, aceasta este interpetarea unanim acceptata asupra lipsei Numelui lui Dumnezeu in Cartea Esterei. Faptul ca Tara lui Israel nu este mentionata in aceasta carte este adevarat; dar luati in consideratie ca evenimentele povestite nu au avut loc in Tara lui Israel, ci in orasul Susa (=Shushan) din Elam, capitala regatului persan in acea perioada.
Asupra unor obiceiuri precum poligamia si lipsa de respect fata de femeie in regatul persan, nu am facut comparatia cu situatia existenta in randul evreilor, ci cu situatia actuala, contemporana. Dar trebuie sa luati in consideratie ca exista norme morale specifice fiecarei societati, desi aceste norme pot fi – cel putin in mod teoretic – comparate cu cele de astazi. Desi este o comparatie problematica, fiind vorba despre societati diferite, din perioade istorice diferite si de culturi diferite. Oricum, normele etice din Biblia Ebraica reprezinte o adevarata revolutie, fie ca sunteti de acord cu acest lucru, fie ca nu sunteti de acord cu el. Faptul ca homosexualitatea este mentionata in Biblie este adevarat: fenomenul exista si existenta lui nu poate fi negata. Desigur, astazi acest fenomen este perceput intr-o forma diferita decat in alte perioade istorice.
Ma voi bucura sa primesc noi ecouri din partea Dumneavoastra, sa stabilim un dialog amical intre noi.
Lucian-Zeev Herscovici
De regula, nu doresc sa intervin in dispute, dar de data aceasta simt nevoia sa-mi exprim punctul de vedere asupra catorva din problemele – destul de grave, zic eu – ridicate aici. In primul rand m-a socat afirmatia dlui dr. r.n. referitoare la numeroasele „crime”faptuite de Dumnezeu, „prima”fiind Potopul… Daca vorbim de „crima” atunci cand Dumnezeu hotaraste moartea cuiva, despre ce trebuie sa vorbim cand tot El ne hotaraste nasterea? Teologic vorbind, Dumnezeu l-a conceput pe om sa fie nemuritor, iar moartea nu a dat-o El omului, ci omul a obtinut-o prin pacatul neascutarii. Este asa, sau nu? Aceasta este interpretarea mortii trupului, care este si ramane pieritor, si nicidecum a sufletului care este etern. Deci, care este „crima” lui Dumnezeu, domnule doctor?
Cat priveste „absenta”lui Dumnezeu din textul Cartii Estherei,ea nu justifica nici intr-un fel absenta lui Dumnnezeu din Creatie. El era acolo, chiar daca cronicarul a omis sa-L aminteasca, din rusine pentru faptele oamenilor, nu din alt motiv. Dumnezeu nu se poate identifica cu creaturile Sale, asa cum creaturile se identifica, nejustificat, cu Dumnezeu.
Felicitari, Lucian, pentru ca aduci in discutie teme atat de interesante!
Expresia „Vointa Divina”, nu-si poate gasi justificare decat proiectiile gandirii umane. Pare natural ca omul sa conceapa reguli morale (subiective) cand liberul arbitru se dovedeste confuz sau, de cele mai multe ori, inexistent.
Rezolutiile divine, daca le putem limita in acesti termeni, nu au niciun raport cu plasmuirile cerebrale omenesti. Cred ca „divinitatii”, apelativ circumstantial dealtfel, i se poate substitui „Constiinta Universala”, predispozand omul la o reflectie mult mai profunda.
David (regele), ramane un exemplu pentru generatiile perpetuate si urmatoarele, dumneata LZH ramai un exemplu pentru zilele noastre. „Omul din obligatia liberei alegeri trebuie sa stie ce sa aleaga..” dumneata ai ales studiul religiei si-o cercetezi cu tot interesul si modestia care te caracterizeaza
Violetei Ionescu:este evident nu ati citit nici Vechiul Testament nici Evangheliile;vizitati un spital de copii,sectia oncologie(cancer)si veti vedea parte din crimele lui Dzeu.
Gettei Berghoff:de ce regele David este un exemplu,ptrca la trimis la moarte pe barbatul Batshevei pe care o dorea?de ce Dzeu nu i-a permis sa construiasca Templul?intrebati-l pe dr.L Z H care studiaza cu interes religia dar nu o prezinta obiectiv.
dlui Steph nu-i pot raspunde ptrca n-am fost in stare sa inteleg ce scrie
Stimate Domnule Doctor Ramon Neumann,
Nu stiu cine a citit Biblia si cine nu a citit-o, dar va cer scuze ca trebuie sa va spun ca mi se pare ca exagerati asupra colegei mele Violeta Ionescu, o scriitoare cunoscuta si apreciata. Ea a citit Biblia, cel putin asa stiu eu si inteleg din mesajul ei. V-as propune sa cititi romanul ei istoric asupra domniei imparatului roman Diocletianus si veti cunoaste astfel puterea ei de analiza a fenomenelor, de reconstituire in forma literara a fenomenului isttoric, precum si profunda cunoastere a culturii clasice de catre autoare. De asemenea, v-as propune sa cititi interesanta ei lucrare asuptra sarbatorilor in antichitate, inclusiv asupra sarbatorilor evreiesti in perioada primului si a celui de al doilea Templu de la Ierusalim, lucrare unica in felul ei in eseistica romaneasca. Lucrare pe care o recomand tuturor si pe aceasta cale, care este departe de a face propaganda religioasa, ci se indreapta spre analiza fenomenului religios si folcloric. Oricum, nu cred ca mesajele trebuie sa se refere la aceasta, respectiv daca autorul unui ecou a citit sau nu o carte. In ceea ce priveste afirmatia doamnei Violeta Ionescu asupra lui Adam, primul om si a sotiei acestuia, Eva (Hava, in limba ebraica), nu vreau sa fac prea multe referinte, dar cred ca va amintiti ca initial – conform Bibliei – cei doi se aflau in Rai, fiindu-le interzis doar consumul fructelor a doi pomi: Pomul Cunoasterii si Pomul Vietii. Deoarece au consumat din fructul Pomului Cunoasterii, au fost alungati din Rai de catre Dumnezeu. Asupra acestui aspect exista numeroase interpretari. Este adevarat, omul a devenit muritor, dar a devenit constient de faptele sale si de situatia lui, s-a eliberat de tutela totala a lui Dumnezeu, preferand calea liberei alegeri. Este adevarat, a platit cu transformarea lui in fiinta muritoare. Aici intervine si fenomenul cunoasterii. Daca omul ar fi ramas in Rai si nu ar fi fost tentat sa consume din fructul Pomului Cunoasterii, nu ar fi ajuns la cunoastere si civilizatie. Dar pentru aceasta i-a fost limitata viata. Nu vreau sa intru prea mult in aceasta chestiune. Este vorba despre textul biblic, despre interpretarile lui atat evreiesti, cat si crestine, precum si musulmane, si ateiste. Si, bineinteles, despre legende. Dar luati in considerare ca fara legende, istoria ar fi extrem de searbada. In privinta afirmatiei pe care o faceti asupra unor copii bolnavi de cancer intr-un spital de oncologie, inteleg tragismul faptului. Tuturor, le urez multa sanatate si sunt zguduit asupra situatiei lor, la fel ca si Dumneavoastra. Dar este cazul sa va mentionez inca o data existenta celor trei aspecte care influenteaza asupra evolutiei societatii: Vointa lui Dumnezeu, vointa omului, legile naturii. Acesta este un aspect al filosofiei religioase, atat iudaice, cat si crestine, precum si a teismului marelui filozof Baruch Benedictus Spinoza. Ma refer si la afirmatia Dumneavoastra asupra regelui David si relatiei lui cu Bat-Sheva. Aveti dreptate, actul in sine a fost reprobabil. Dar aici nu poate fi vorba despre Vointa lui Dumnezeu, ci despre vointa unui om, regele David. Pacatul a fost al lui, nu al lui Dumnezeu. In conformitate cu toate explicatiile, Dumnezeu nu se amesteca in fiecare caz in mod individual; nu stiu mai mult. Dar daca cineva comite un pacat, el il comite impotriva Vointei lui Dumnezeu. Dar dupa acest lucru, se declanseaza o serie de fenomene bazate pe legile naturii. Din nenorocire, insasi bolile si decesele. Pot da un exemplu pe care l-am auzit eu insumi, desi mi se pare relativ simplu si chiar simplist. Daca cineva fumeaza exagerat, el nu o face din Vointa lui Dumnezeu, ci din propria lui vointa ca om. Dar acest lucru este urmat de consecinte, inclusiv asupra sanatatii sale, ca si a altora; ele sunt generate de legile naturii. Faptul ca regele David (la care se refera mesajul doamnei Geta Berghof) a fost pedepsit, respectiv faptul ca Dumnezeu nu i-a permis sa construiasca Templul de la Ierusalim, a fost Vointa lui Dumnezeu. Ea a fost exprimata astfel deoarece regele David a dus numeroase razboaie si a provocat varsari de sange. Acest lucru este diferit de comportarea lui in tinerete, atunci cand a refuzat sa-l ucida pe regele Shaul. In privinta bolilor, ele fac parte din legile naturii. In privinta crimelor, ele fac parte din vointa omului. Este adevarat ca in Biblia Ebraica (Vechiul Testament) Dumnezeu este numit „El Qana”, respectiv un Dumnezeu Gelos. Dar luati in considerare si alte aspecte. Pedepsele pe care le da se refera numai la o generatie, sau la doua-trei generatii; in schimb, darurile si recompensele pe care le face sunt pentru vesnicie. Deci acest Dumnezeu este si Bun, si Drept. In incheiere prefer sa mentionez o fraza dintr-o scrisoare a scriitorului Nicolae Steinhardt, adresata de el scriitorului Virgil Ierunca, in conditiile grele ale regimului comunist: „Dumnezeu in care spui ca nu crezi”. Doi mari intelectuali care au fost prieteni toata viata. Sper ca nu mi-o luati in nume de rau si ca vom ramane in relatii amicale si in viitor; in fond, fiecare cu credinta lui…
Cu deosebit respect,
Lucian-Zeev Herscovici
nu vad nici o legatura intre calitatile sriitoricesti ale dnei V.I si negarea crimelor comise de Dzeu sau la porunca Lui,consemnate in Biblie si privite negativ chiar de catre unii credinciosi crestini si necrestini;daca domnia sa prefera credinta oarba ratiunii este liberul arbitru pe care Dzeu i l-ar fi acordat dar eu nu pot admira aceasta ci dimpotriva.
Stimate Domnule Doctor Ramon Neumann,
Imi pare rau ca trebuie sa va atrag atentia intr-o chestiune legata de persoana unei colege, doamna Violeta Ionescu, pe care o apreciez mult pentru munca ei, talentul ei scriitoricesc literar si cultura ei clasica profunda. V-as propune sa cititi cartile ei si veti intelege aceste lucruri – si o veti aprecia pe autoare la justa ei valoare. Adaug ca nu cred ca cineva poate reactiona la credinta personala a altcuiva si nu cred ca are dreptul sa faca acest lucru, cu exceptia fenomenelor izolate ale fanatismului agresiv extremist. Dar in nici un caz nu este vorba aici despre acest lucru. Nu am vrut si nu vreau sa ma refer la credinta Dumneavoastra personala, deoarece sunt convins ca si ateii au o credinta. De aceea va rog sa nu faceti referinte la credinta personala a cuiva. In privinta asa-ziselor „crime comise de Dumnezeu”, imi permit sa va spun ca exista diferente de pareri. Nu scriu aceasta numai ca om credincios, convins ca Dumnezeu nu face crime, ci actioneaza conform principiului de fapta si rasplata, pe langa faptul ca El este Creatorul Lumii, cel putin aceasta esta parerea mea personala, pe care am dreptul sa mi-o pastrez. Nu vreau sa vorbes in numele nimanui altcuiva din acest punct de vedere. Nu urmaresc nici sa fac propaganda religioasa, deoarece consider ca fiecare om are dreptul sa imbratiseze o credinta religioasa, sau sa nu o imbratiseze, in conformitate cu parerile si vointa lui proprii, individuale. Vreau insa sa va spun ca exista numeroase studii teologice si istorice pe aceasta tema, apartinand multor cercetatori academici, evrei, crestini, musulmani, atei. Cercetarea stiintifica a fenomenului religios, a filozofiei religiei si istoriei biblice nu inseamna credinta oarba in nici un caz. Daca vreti, as putea da numeroase exemple de crdinta oarba, care a fost combatuta de teologi evrei si crestini. Printre care faptul ca aceasta „credinta oarba”, careia i se adauga elemente suplimenare si lipsite de logica, este combatuta adeseori atat de rabini, cat si de teologi crestini. Probabil ca uneori este necesara o analiza mai profunda a faptului. Pot sa va dau un exemplu relativ ciudat, din secolul al 19-lea. Doctorul Iuliu Barasch din Bucuresti (1815-1863), care avea si pregatire rabinica, desi nu a practicat meseria de rabin din motive personale, a replicat in cateva randuri, opunandu-se atat ateismului, cat si credintei oarbe. Pentru a se opune ateismului, el a afirmat ca rolul stiintei este de a face cunoscuta creatia lumii facuta de Dumnezeu si pentru a-l cunoaste pe Dumnezeu mai bine. Intr-un articol publicat de el in revista de popularizare a stiintelor naturii, „Isis sau natura” (redactata tot de el), Iuliu Barasch dadea ca exemplu faptul ca iapa naste todeauna un manz, iar vaca naste totdeauna un vitel. Apoi el isi punea intrebarea, ironic si retoric, pentru a-si convinge cititorii, de ce iapa nu poate naste un vitel? Iar tot el dadea raspunsul: pentru ca asa a fost creata de Dumnezeu. Tocmai el, Iuliu Barasch, cunoscut si sub numele „Iehuda ben Mordechai”, pe care unii intelectuali de clasa, romani si evrei din Romania l-au prezentat drept precursor al ateismului, ceea ce nu corespunde realitatii.
Oricum, domnule doctor Neumann, prefer sa ramanem in relatii amicale, corecte, asa cum suntem de cativa ani, cu toate diferentele de vederi in probleme religioase. Si indraznesc sa va spun ca nu este cazul si nu este corect sa o atacati pe doamna Violeta Ionescu atribuindu-i afirmatii pe care nu le-a facut si care – prezentate si atacate intr-o anumita forma – pot fi uneori chiar jignitoare. Cred ca in polemici trebuie pastrat tonul academic, civilizat si evitate complet insultele, jignirile si personalizarea temelor aflate in dezbatere. Mai ales ca este vorba despre o dezbatere care se desfasoara de circa 2000 de ani si nu sunt sanse ca noi sa rezolvam aceasta problema in cadrul revistei noastre, putand doar sa ne dam cu parerea in mod strict particular, personal si nimic mai mult.
Si apropo de sarbatoarea de Purim, chiar daca sunteti ateu, va urez sarbatoarea cu bucurie, multa sanatate impreuna cu familia Dumneavoastra si succes in activitate.
Cu deosebit respect,
Lucian-Zeev Herscovici
Domnule doctor,
Moartea nu e o crima , ci o stare naturala a organismului viu la sfarsitul lui ca entitate biologica viabila.
E un produs „bio” daca preferati un concept la moda.
Evident, nimeni nu moare sanatos…
Restul e viata, cu bune si rele, in functie de ce facem, scriem sau gandim, ca sa ma limitez in enumerare.
Cel de Sus a spus si a aratat ce trebuie facut ca sa fim fericiti. Ma mir ca nu ati intalnit asta in studiul Dvs. asupra Torei.
Si nici nu ati inteles, chiar de ati citit, dupa cum inteleg din scrierile Dvs.
Din fericire, niciodata nu e tarziu.
Purim Sameah!
dlui Asher,
„evident nimeni nu moare sanatos”-afirmati dv.Cei care au murit in cutremurul si tzunami recent din Japonia au fost deci bolnavi?Moartea evreilor,tiganilor etc.in lagarele naziste nu a fost o crima ci o stare naturala a organismului?Intr-adevar n-am „intalnit”in ceace a scris Dzeu(Biblia)ce trebue sa facem ptr.afi fericiti(nu cunosc o definitie unanim acceptata a acestei notiuni si nici daca si cand omenirea I-a cerut sfaturi in aceasta privinta)Va rog sa-mi indicati dv.unde sunt scrise acestea cu aceasi exactitate cu care va voi arata unde sunt scrise crimele poruncite de Dzeu si executate de oameni(precizez ca lista este departe de a fi exhaustiva)Deut.7/16 sa prapadesti toate neamurile pe care Dzeu ti le da in mana sa nute milostivesti de ele.Numerii 31/17-18:acum omorati toti copiii si femeile care au cunoscut barbat iar femeile care nu au cunoscut barbat sa le lasi cu viata ptr.tine.Deut.22/22 daca se va gasi barbat culcat cu femee maritata sa fie omorati amandoi.Exodul 35/2cine va lucra in zi de sambata sa fie dat mortii/
dlui dr.L Z Heescovici,
cercetarea fenomenului religios intr-adevar nu este credinta oarba;credinta oarba este a trece cu vederea,a nu semnala si a nu discuta despre violentele si crimele din religii(si in primul rand iudaismul fiind casus princeps)distorsiunile de logica,afirmatiile contradictorii,ineptiile(creatia luminii anterior soarelui,oprirea mersului soarelui ptr.a intarzia venirea noptii,stiut fiind ca rotatia pamantului in jurul axei sale determina ziua si noaptea,arderea aurului din care a fost facut vitelul de aur stiindu-se ca metalele se topesc dar nu ard,creatia lumii acum 5771 de ani cand exista dovezi stiintifice(C 14 radioactiv si altele)cadesenele rupestre dateaza de 15000 de ani iar scheletele dinosaurilor au vechimi de milioane de ani;tema pericopeidin saptamana trecuta a fost problema sacrificiilor;va rog sa explicati de ce se trece sub tacere ca o femee dupa trecerea unei perioade de 40 sau 80 de ziledela nastere trbue sa aduca un sacrificiu de pacat;care este pacatul?procreatia si nasterea?a ignora cu buna stiinta toate acestea se numeste credinta oarba si tabu(edulcorat vorbind)
Ce afirmatie pe care dna V I n-a facut-o i-am atribuit?cred ca daca asi fi adus o jicnire sau insulta dnei V I „cenzura”ACUM mi-ar fi atras atentia (cel putin)ceace nu s-a intamplat.Sunt compatibile istoria si credinta religioasa?categoric nu!
Stimate Domnule Doctor Ramon Neumann,
In primul rand, trebuie sa va spun un lucru pe care sunt convins ca Dumneavoastra il cunoasteti, desi faceti abstractie de el: la revista ACUM nu exista cenzura. Faptul ca uneori nu au fost publicate unele ecouri injurioase, incitatoare la ura rasiala sau negationiste la adresa Holocaustului nu inseamna cenzura, ci pastrarea unui nivel editorial civilizat. Cel putin asa cred eu. Dupa cum sunt convins ca ecourile Dumneavoastra nu se integreaza in „categoriile” de mai sus. Oricum, nu sunt in masura sa afirm mai mult in acest sens, deciziile fiind ale domnului redactor al revistei, pe care il respect in mod deosebit. Ma mir ca ati reluat in dezbatere afirmatiile colegei Violeta Ionescu, o veche si buna prietena, pe care o respect de asemenea pantru talentul, cultura si munca ei sustinuta. Sper ca veti binevoi sa inchideti acest subiect.
In privinta cronologiei, m-am referit acum cateva zile la un ecou pe care l-ati trimis la un articol mai vechi al meu. Sper ca ati vazut ecoul, in cadrul caruia ma refeream la problema timpului istoric (la oameni) si la problema timpului teologic si divin (la Dumnezeu).
In legatura cu viata si moartea, stim cu totii ca nimic nu este vesnic, precum si faptul ca Dumnezeu a acordat oamenilor o viata de 120 de ani. Faptul ca majoritatea oamenilor nu ajung – din pacate – la aceasta varsta nu se datoreste lui Dumnezeu, ci oamenilor, precum si legilor naturii. Dumneavoastra ati citat asemenea cazuri, care trebuie considerate in domeniul victimologiei. Exista intr-adevar categorii de victime care trebuie ajutate, victimizarea lor neputand fi prevenita (din nenorocire). Acesta este cazul victimelor cutremurelor de pamant. Victimele tehnologiei necontrolate sau folosite spre raul omului pot fi prevenite, in primul rand prin dezvoltarea cercetarii stiintifice in domeniu. Nu este de ajuns a dezvolta folosirea energiei atomice: este neaparat necesar si a dezvolta mijloace de cunoastere a cailor de prevenire a efectelor ei secundare, care pot fi catastrofale. Dar pentru acest lucru nu poate fi invinuit Dumnezeu, ci pot fi invinuiti numai oamenii. Godzila monstruoasa este creatia oamenilor; la fel bomba atomica. Hiro-Fuko-shima (prefer acest termen) este o creatie umana, nu divina. Iesita de sub control, ea este actionata de legile naturii, care pot lovi omul, din nenorocire. Bine ar fi ca omul sa ajunga in sfarsit la nivelul intelegerii a ceea ce este bun si ceea ce este rau pentru el, din creatia lui Dumnezeu.
Este adevarat ca un istoric lucreaza cu alti parametri decat un teolog. Unul dintre fostii mei profesori, regretatul Mordechai Breuer, de binecuvantqata amintire, profesor la Universitatea Bar-Ilan si cercetator la Universitatea Ebraica din Ierusalim, unul dintre marii istorici israelieni din ultimele decenii ale secolului 20, care avea si pregatire rabinica, a afirmat odata ca atunci cand un istoric religios face o cercetare istorica, el este nevoit sa lase laoparte gandirea lui religioasa. Afirmatie facuta intr-o conferinta tinuta chiar la Universitatea Bar-Ilan, la care am asistat, fiind in sala, acum circa 20 de ani. In privinta mentiunilor din Biblia Ebraica, ele reflecta situatia unei societati existente in perioada respectiva. De asemenea, problema este si a interpretarii lingvistice. Unii termeni din ebraica biblica si-au schimbat sensul dealungul secolelor si mileniilor. Va propun sa utilizati atat dictionarul ebraic-ebraic de Avraham Even-Shoshan, cat si dictionare mai vechi, istorice, precum cel de Eliezer Ben-Yehuda, dictionarele biblice de Buxtorf, Gesenius, Yehoshua Steinberg (ultimul in editii reinnoite), precum si Concordantia Biblica; de asemenea, dictionare arameice talmudice, precum cel de Marc Jastrow si cel de Ezra Melamed. Imi permit de asemenea sa va spun ca istoria este o stiinta si trebuie lasata specialistilor in domeniu. Asa cum un istoric nu poate cerceta domeniul medicinei, pe care nu-l poate cunoaste suficient, nici un medic nu poate cereceta domeniul istoriei in mod stiintific. Desigur, exista multi oameni interesati in acest domeniu fara a fi specialisti, asa cum este si cazul Dumneavoastra (fapt pe care il apreciez), dar totusi studiul istoriei in profunzime apartine istoricilor in mod unic. Dupa cum studiul filologiei (inclusiv celei ebraice biblice si arameice talmudice) apartine filologilor, studiul analizei aspectelor teologice – teologilor, studiul analizei aspectelor literare – criticilor si istoricilor literari, studiul arheologiei – arheologilor. Aceasta este diferenta intre producatorii de stiinta si consumatorii de stiinta.
Nu am pretentia de a fi nici teolog, nici filolog. In aceste domenii sunt consumator de stiinta, incercand sa folosesc productia stiintifica a unor specialisti pentru a o utiliza in domeniul meu restrans, in calitate de istoric. Dar nu cred ca a fi istoric inseamna a nega unele fenomene istorice care au avut loc, numai pentru ca apar doar in cronicile existente in Biblia Ebraica. Fenomenele trebuie cercetate tocmai pe baza acestui izvor, dupa cum fenomene petrecute in istoria altor popoare sunt cercetate pe baza cronicilor pastrate relative la trecutul acestor popoare. Cercetarea istorica porneste de la o baza serioasa, fie ca ne place sau nu, fie ca este vorba despre izvoare arheologice, fie ca este vorba de izvoare literare care au capatat si conotatii teologice. Desigur, exista si legende, pe care trebuie sa le analizam si sa le tratam ca legende, alaturi de alte izvoare. A respinge un izvor istoric sau considerat istoric in mod aprioric inseamna negationism. Aici vreau sa adaug negationismul nu se refera numai la Holocaust; respingerea apriorica a oricarui fenomen istoric inseamna negationism, termenul putand fi extins asupra oricarei perioade. Aceasta include respingerea unor legende ca izvoare istorice centrale, dar obliga si la analiza acetor legende, care includ si elemente reale. Uneori, aspecte considerate legendare s-au dovedit a fi istorice.
Va transmit multe urari bune, cu deosebit respect.
Domnule doctor,
Departe de precizia Dvs. in citate fara interpretare, pentru ca desi sunteti educat le interpretati de parca nu ati fi…ma abtin a comenta cu Dvs. pe marginea Torei pentru ca absenta Dvs., momentana sper, ma obliga la asta.
Eu, cu comentariul pe care l-am facut, am incercat sa va ofer un pahar cu apa, ca sa va racoriti…
Nu sunt doctor, sa va prescriu ceva precis nu pot…
Cu regret.
dle dr.L Z H
ati scris undeva in ACUM „adevarul,numai adevarul si tot adevarul”
ati scris dar nu infaptuiti.
si cu acestea inchei dialogul.
dle Asher,
un citat chiar fara interpretare este totusi mai mult decat lipsa unui citat.
si cu aceasta inchei monologul
Stimate Domnule Doctor Ramon Neumann,
Depinde cum interpretati si cautati adevarul, care este, de fapt, unic. Exista o legenda midrashica (repet, legenda, pentru a nu crea confuzii), dupa care Dumnezeu, dupa ce a creat lumea (dar inca nu crease omul) a decis sa se consulte cu patru sfetnici care existau inca dinaintea creatiei: Mila, Dreptatea, Pacea si Adevarul. Desi El era cel care decidea, a vrut totusi sa auda si alte pareri asupra necesitatii creeri sau non-creerii omului. Mila a spus ca omul trebuie creat, din mila si compasiune fata de el: altfel omul, pentru care a fost creata lumea, va fi uitat, deci unde este mila fata de el? Dreptatea a spus ca omul trebuie creat: daca lumea a fost creata pentru el, a nu-l crea inseamna a comite un act nedrept. Pacea a spus ca omul nu trebuie sa fie creat: dupa crearea lui, omul va face razboaie, va ucide, va distruge; deci nu este nevoie de o asemenea fiinta. Adevarul a spus ca omul nu trebuie creat: va minti, va face acte necugetate, nedreptati, oamenii se vor insela, minti si nedreptati unul pe altul, nici un om nu va putea sa faca dreptate intre semenii lui cu adevarat. Dumnezeu a vazut ca sfetnicii lui sunt de acord cu El numai in proportie de 50 la suta. Atunci, El a luat Adevarul si l-a azvarlit pe pamant. De aceea, adevarul trebuie cautat pe pamant, in lumea noastra, nu in cer. Adevarul depinde de oameni; depinde cum este inteles si interpretat de fiecare, desi el este unul singur. Dar…fiecare om cu adevarul lui. Cu conditia sa nu treaca la minciuna sfruntata, la nedreptate, la ura si la razboi.
Sper ca nu veti interpreta aceasta legenda in mod gresit; sper ca am fost clar, corect. Si sper ca vom ramane in relatii amicale si in viitor.
Inchei, cu deosebita stima.