Rita Levi – Montalcini –“ Secretul vieţii este acela de a continua să gândeşti. Şi să încetezi a te gândi la propria persoană.”
Rita Levi- Montalcini s-a născut la 22 aprilie 1909 în Torino. Membrii familiei sale s-au distins prin îndeletniciri artistice şi intelectuale : tatăl, Adamo Levi era un matematician înzestrat, mama, Adele Montalcini şi sora geamănă a Ritei, Paola, au fost pictoriţe talentate, iar fratele mai mare, Gino, profesor la Universitatea din Torino şi un cunoscut arhitect.
În 1936 îşi finalizează studiile la Şcoala Medicală din Torino cu distincţia “ summa cum laude ” în medicină şi chirurgie. În acelaşi an începe un stagiu de specializare în neurologie şi psihiatrie.
În 1936, ca reacţie la „ Manifesto per la Difesa della Razza ” lansat de Mussolini şi semnat de zece oameni de ştiinţă italieni sunt promulgate legi care împiedicau carierele profesionale şi academice ale cetăţenilor italieni evrei.
O scurtă perioadă de timp se află în calitate de oaspete într-un institut de neurologie din Bruxelles, revenind în Torino o dată cu invadarea Belgiei de către Germania Nazistă. Îşi continuă cercetările în micul laborator improvizat în dormitor. Un incubator, un microscop şi câteva articole din revistele medicale la care a avut acces…Curând i se va alătura faimosul histolog Guiseppe Levi, fostul său profesor şi îndrumător, alături de care începe un studiu pe embrioni de pui.
Sub ameninţarea bombardamentelor anglo-americane din 1941, se mută în afara oraşului reuşind în ciuda condiţiilor primitive să finalizeze studiul care va fi publicat câţiva ani mai târziu în SUA. În 1943 se refugiază la Florenţa împreună cu familia, de unde vor reveni în Torino după încetarea războiului.
Anul 1947 îi va schimba cursul vieţii. Profesorul Viktor Hamburger de la Universitatea Washington din Saint Louis o invită să reia experimentele efectuate pe embrioni de pui. Ceea ce Rita Levi-Montalcini credea că va fi o şedere de un an de zile în SUA se va transforma într-o perioadă a celor mai fructuoase realizări în neurobiologie, dăruind 30 de ani de viaţă crezului său ştiinţific, prin descoperirea şi studiul exclusiv al Factorului Creşterii Nervoase ( NGF ). În 1968 devine cea de a zecea femeie aleasă în Academia Naţională de Ştiinţe Americană.
În 1986 primeşte alături de biochimistul american Stanley Cohen, fostul ei student, Premiul Nobel în Fiziologie sau Medicină pentru descoperirea unor substanţe care stimulează şi influenţează creşterea celulelor nervoase.
În 1988 publică lucrarea autobiografică “ In Praise of Imperfection “ ( “ Preţuind imperfecţiunea”).
Din 1999 devine Ambasador FAO, fiind o neobosită purtătoare de cuvânt în favoarea campaniei globale desfăşurate de FAO împotriva foametei.
În 2001 este numită Senator pe Viaţă de către Prim Ministrul italian Carlo Azeglio Ciampi. Rita Levi-Montalcini a fost prima femeie care a obţinut calitatea de membru cu drepturi depline al Academiei Pontificale de Ştiinţe din Roma.
Din 1992 Fundaţia Levi-Montalcini a susţinut educaţia a mai mult de 6000 de femei africane. “Încerc să-i încurajez pe tineri să creadă în ei însăşi şi în viitor” afirmă Rita Levi-Montalcini a cărei fundaţie şi-a extins activitatea în 10 ţări africane.
În ciuda vârstei sale, Levi-Montalcini lucrează zilnic. În fiecare dimineaţă se află la laboratorul său din cadrul Institutului European de Cercetare a Creierului (EBRI)- Rita Levi-Montalcini. Se trezeşte de la ora cinci, are o singură masă pe zi-prânzul, lucrează şi se culcă la ora 23.
“ Nu-mi este frică de moarte. Am fost privilegiată să fiu în stare să pot lucra atât de mult timp,” spune Levi-Montalcini. “ Nu are importanţă dacă mor mâine sau peste un an, contează mesajul pe care-l laşi în urma ta şi tinerii oameni de ştiinţă care-ţi continuă munca.”
După cum vom putea vedea din interviul ce urmează acordat cu prilejul aniversării a 100 de ani, Rita Levi-Montalcini este o persoană care are un impact foarte puternic şi pozitiv asupra umanităţii, moştenirea sa fiind nu doar cea a unui neurobiolog , ci şi cea a unui caracter sensibil şi dăruit semenilor săi.
– Cum veţi sărbători cei 100 de ani ?
– Ah, nici nu ştiu dacă voi apuca acea zi, iar în afară de asta nu îmi plac aniversările. Ceea ce fac zi de zi este ceea ce mă interesează şi îmi face plăcere.
– Cu ce vă ocupaţi în momentul de faţă ?
– Îndrum şi încurajez fetele africane să studieze pentru prosperitatea lor şi a ţărilor în care trăiesc. Şi continui să cercetez, să gândesc…
– Nu vă pensionaţi.
– Niciodată ! Pensionarea distruge creierul ! Multă lume se pensionează şi se abandonează… Astfel îşi omoară creierul. Şi se îmbolnăveşte.
– Şi cum funcţionează creierul Dvs ?
– La fel ca la 20 de ani ! Nu am observat să apară vreo diferenţă, nici în bucurii şi nici în capacitate. Mâine voi pleca la un congres în medicină…
– Ar trebui să existe totuşi o anumită limită de natură genetică…
– Nu. Creierul meu în curând va avea un secol…, dar nu cunoaşte senilitatea. Inevitabil corpul îmbătrâneşte, dar nu şi creierul !
– Cum reuşeşte acest lucru ?
– Ne bucurăm de o mare plasticitate neuronală: cu toate că mor neuroni, cei care rămân se reorganizează pentru întreţinerea aceloraşi funcţii. Pentru desăvârşirea acestui lucru neuronii trebuie să fie stimulaţi !
– Ajutaţi-mă să o fac.
– Menţine creierul tău mulţumit, activ, fă-l să funcţioneze şi niciodată nu va degenera.
– Şi astfel voi trăi mai mult ?
– Lucrul interesant este că-ţi vei trăi mai bine anii. Cheia este să-ţi menţii curiozitatea, stăruinţele, să ai pasiuni…
– A Dvs a fost cercetarea ştiinţifică…
– Da, şi continui să o fac.
– Aţi descoperit cum cresc şi se reînoiesc celulele sistemului nervos…
– Da, în 1942. L-am numit “Nerve Growth Factor “ (NGF- Factor de Creştere Nervoasă) şi timp de aproape jumătate de secol am fost în interdicţie, până când i s-a recunoscut valabilitatea şi în 1986 am primit Premiul Nobel.
– Cum a fost posibil ca o tânără italiancă de 20 de ani să devină cercetătoare în neurologie ?
– De copilă am avut dorinţa de a studia. Tatăl meu dorea să mă căsătoresc, să fiu o bună soţie şi o mamă devotată… Iar eu am refuzat. M-am opus planurilor sale şi i-am mărturisit că vroiam să studiez…
– A fost o dezamăgire alegerea aceasta pentru tatăl Dvs. ?
– Da. Adevărul este că nu am avut o copilărie fericită: mă simţeam răţuşca cea urâtă, prostuţă şi neştiutoare… Fratele şi sora mea mai mare erau extraordinari, iar eu mă simţeam atât de inferioară…
– Văd că asta s-a transformat într-un stimulent…
– Un stimulent a fost şi exemplul doctorului Albert Schweitzer aflat în Africa alaturi de cei bolnavi de lepră. Doream să-i ajut pe cei care sufereau, acesta era marele meu vis !
– Şi aţi făcut-o… Cu ştiinţa Dvs.
– Iar astăzi continuând să ajut copilele din Africa ca să studieze. Să luptăm contra bolilor, da, însă totul se va îmbunătăţi dacă se termină cu asuprirea femeii în ţările islamice!
– Religia frânează dezvoltarea cunoaşterii ?
– Da, religia marginalizează femeia în faţa bărbatului, o îndepărtează de posibilitatea dezvoltării sale cognitive.
– Există diferenţe între creierul bărbatului şi cel al femeii ?
– Diferenţele apar numai la nivelul acelor funcţii cerebrale aflate într-o strânsă relaţie cu emoţiile, fiind dependente de sistemul neuro-endocrin. În ceea ce priveşte funcţiile cognitive, între femei şi bărbaţi nu există diferenţe.
– De ce există încă puţine femei de ştiinţă ?
– Vă înşelaţi ! Multe descoperiri ştiinţifice atribuite bărbaţilor, le-au făcut în realitate surorile, soţiile sau fiicele acestora !
– Cu adevărat ?
– Nu se admitea inteligenţa feminină care era lăsată în umbră. În prezent, din fericire numărul femeilor implicate în cercetarea stiinţifică îl depăşeşte pe cel al bărbaţilor. Iată moştenitoarele Hipatiei !
– Înţeleapta Alexandra din secolul al IV-lea…
– Nu vom sfârşi asasinate în plină stradă de către călugări misogini, precum Alexandra. De atunci lumea s-a mai îmbunătăţit puţin…
– Nu a încercat nimeni să vă asasineze…?
– În perioada fascistă, Mussolini a vrut să-l imite pe Hitler în persecuţia evreilor şi a trebuit să mă ascund un timp. Dar nu mi-am încetat cercetările: am montat laboratorul în dormitorul meu… şi aici am descoperit apoptozisul, care este moartea programată a celulelor.
– Cum explicaţi existenţa unui procentaj atât de mare de evrei printre intelectualii şi oamenii de ştiinţă ?
– Excluderea a fost fenomenul care a susţinut printre evrei activităţile intelectuale. Puteau interzice totul, dar nu şi ceea ce gândeşti ! Este cert că există mulţi evrei printre laureaţii Premiului Nobel.
– Cum explicaţi Dvs. nebunia nazismului ?
– Hitler şi Mussolini au ştiut să vorbească maselor, nivel la care întotdeauna predomină creierul emoţional asupra celui neocortical, intelectual. Au manipulat emoţiile, nu raţiunea !
– Se mai petrece acest lucru acum ?
– De ce credeţi că în multe şcoli din SUA se predă creaţionismul în locul evoluţionismului ?
– Ideologia este emoţie, lipsită de raţiune ?
– Raţiunea este fiica imperfecţiunii. La nevertebrate totul este programat : sunt perfecte. Noi, nu ! Fiind imperfecţi recurgem la raţiune, la valorile etice: a discerne între bine şi rău este cel mai înalt grad al evoluţiei darwiniene !
– Nu v-aţi căsătorit niciodată, nu aţi avut copii ?
– Nu. Am pătruns în jungla sistemului nervos şi am fost atât de fascinată de frumuseţea ei, încât m-am hotărât să-i dedic tot timpul meu, toată viaţa mea.
– Vom reuşi într-o zi să vindecăm Alzheimer, Parkinson, demenţa senilă…?
– Să vindecăm… Ceea ce vom reuşi va fi să frânăm, să întârziem, să minimalizăm toate aceste boli.
– Care este visul Dvs. cel mai mare ?
– Ca într-o zi să reuşim să utilizăm la maxim capacitatea cognitivă a creierului nostru.
– Când nu v-aţi mai simţit “răţuşca cea urâtă”?
– Continui încă să fiu conştientă de limitele mele.
– Ce aţi făcut cel mai bine în viaţă ?
– Să-i ajut pe ceilalţi.
– Ce aţi face azi dacă aţi avea 20 de ani ?
– Chiar asta continui să fac. Ajut pe alţii să se ajute singuri !
Surse : http://www.dreig.eu/caparazon/; http://www.ultimateitaly.com/peoples/neurologist-rita-levi-montalcini.html; http://www.wwomenglobally.com/rita-levi-montalcini-the-secret-of-life-is-to-keep-thinking-and-to-stop-thinking-about-ourselves/