caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Fruhlingsstimmen sau Blue Bayou ? Interviu cu poetul Andrei Codrescu

de (15-3-2005)

Un interviu pe care am ales sa-l publicam in rubrica MARTURII. Veti intelege de ce. (SNM)

Intotdeauna mi l-am imaginat pe poetul Andrei Codrescu ca fiind un tip (si nu un domn in acceptiunea burgheza) f. nonconformist si degajat , nesupus canoanelor din Europa. Sint devenit american si eu, si ca atare subscriu ideii ca facem parte dintr o lume noua contestata si criticata, si uneori chiar detestata pe alte orizonturi mai mult sau mai putin rosii, dar nu stiu cum se face ca pe cit de criticata si considerata in Europa ca nefiind culturala, exodul spre acest continent creste continuu.
Incep un dialog direct si fara sclifoseala unei limbi in care exista formule politete departajate prin pronume personale de politete. Engleza se coleaza perfect pe democratie fara formularea “dumneavoastra” …deci am sa ma adresez conform acestei libertati:

Andrei cum te descrii ca poet si cetatean si ca un locuitor al Americii?

Nu prea vad distinctia: sint poet al cetatii in care traiesc, o cetate libera unde poti alege sa traiesti chiar si intr-o cetate imaginara (in Sibiu, de ex) daca implinesti un minimum de cerinte: platesti taxele locale si inveti regulile circulatiei. Poet-cetatean eram eu si in Sibiu in 1963 cind mugurii poeziei sevaiau fioros din toata epiderma: sigur, pe acele vremuri cetatenia era un risc exprimat in imagini livrate (si citeodata livresti) direct din eterul noospheric emis de barocul transilvan, ochii orasului, Blaga, Tzara, Vinea, Arghezi, folclorul mai crancen, si niste baieti si fete “rele” care-mi erau prieteni. Din acest amestec ghiceam “cetatenia” care nu era nici oficiala nici aprobata si avea ca trasatura constanta numai dispretul pentru definitia de cetatenie propusa la scoala si la UTC. Dupa multa meditatie pe tema, am descoperit adevarati poeti-cetateni ca Walt Whitman, poetul Americii de Nord, Allen Ginsberg, poetul New Yorkului, Majakovski, poetul Rusiei, dar sa-ti spun drept, nu prea i-am urmarit, desi vad cum epicul indeplineste mai bine criteriul cetatenesc. In inima stau cu liricul si cu muzica magicului, elemente care saboteaza apartenenta fara indoieli. Din fericire traiesc in New Orleans, un oras care magnifica de o suta de ori ca o lupa buna, toleranta Statelor Unite pentru imaginatia si alegerile cetateanului. In plus, imaginarul autohoton are izul multor culturi care au ajuns in acest port din Vest prin raul Mississippi si din tropice prin Golful Mexico. New Orleans intrupeaza creolismul care-i pluta mea poetica. Eventual se creolizeaza toata America si toata lumea si o sa plutim intre si peste granitele oficiale si imaginare: cetateni-pesti, corcituri feerice.

Gindindu-ma la Whitman unul dintre marii poeti ai Americii insemnind o rupere de conventii, si trecerea la o rostire a poeziei intr-un ton discursiv si firesc ceea ce este normal pentru epocile moderne , asa cum Jacques Prevert avea sa o instituie in Franta o departare de ermetism, crezi ca ai o anume “ars poetica”, un manifest dupa care te ghidezi ?

Firescul era telul meu de cind incepusem sa scriu serios in 1963, dar stiam in acelasi timp ca poezia e o limba, ca Romana sau Engleza. Problema a fost (si este) sa fii firesc in limba poeziei. Ideal ar fi sa fii egal firesc si-n limba poeziei si-n lingua franca, sa suni firesc pe amindoua in aceeasi fraza. Fraza fireasca in poezie si in engleza (sau romana) sa fie identice. Cind am inceput sa scriu, notatia pe care o invatasem era baroca, un stil grafic, ca scrisul de mina in scoala primara; ma exprimam in imagini. Am limpezit ce am putut si daca citesti poeziile mele din 1965-1968 (care apar anul acesta, 2005, la Scrisul Romanesc sub titlul “Instrumentul Negru”) o sa vezi aceste intoarceri abrupte din cosmos la argou si inapoi, de la ingeresti la golanesti. Am avut norocul, cind am emigrat in SUA, sa am la indemina expresiile plastice ale limbii si poeziei romane care traduse literal in engleza faceau stranii (si amuzante) jocuri de artificii. Dupa un timp, m-am saturat de poezii romanesti scrise in engleza si m-am aplecat serios pe studiul celor specifice limbii Americane, argoul, telegrafia, comunicarea cea mai directa, explozia neologismelor, si posibilitatile enorme de transformari linvistice (predicat in subiect, adjectiv sau adverb in verb sau interjectie, samd, samd). Am descoperit din cind in cind si un ur-sprach, o pasta a limbilor care curge uniform dedesubtul celor indo-europeene si, posibil, toate. (Cu Noam Chomski in politica nu ma inteleg, dar gramatica lui universala ma intereseaza enorm). Aceasta “ars poetica” este in acelasi timp si un “ars vivendi” si un “ars amandi” ca nu am timp sa le conduc separat. Dar, intr-un cuvint, da, cu provizo: arsul se formeaza dupa praxis. Mai e si un paradox (iarta-ma ca s-a itit dupa acel un cuvant), anume ca stilul firesc este numai in aparenta limpede, la a doua citire se hermetizeaza mai repede decit o sepie in cerneala.

Nu sint genul de persoana sa te oboseasca cu intrebarea legata de Romania si de spatiul mioritic , ce te leaga de locul natal; dar as vrea sa redai totusi cum vezi tu spatiul burgului drag si mereu infrumusetat in timp ca vinul si aurul vechi- fara sa vrei- vei face parte din galeria celor plecati in afara tarii si au trait sau traiesc intr-un fel sau altul, in exil. Emil Cioran , Ion Negoitescu, Wolf von Aichelburg si altii au cinstit Sibiul si as vrea sa ti mentionez ca Sibiul va deveni capitala culturala a Europei si cum vezi tu revenirea ta acasa…acasa fiind casa si pt mine locul unde nu trebuie pasaport si nici permis de sejur pt a respira aerul natal si al muntilor dragi . Se pare ca in aprilie este o surpriza. Spune te rog ce se va intimpla in aprilie 2005 ?

Sibiul a fost axiomatic pentru mine in toate aventurile, un reper geografic, psihologic, real, imaginar… L-am regasit fizic prima data la sfirsitul lui decembrie 1989 cind am ajuns acolo cu echipa mea de la postul national american de radio (NPR) cu care faceam reportaje despre evenimentele dramatice. Am descris senzatiile regasirii (cu reminiscente) in cartea mea “Gaura din Steag” (aparuta in romaneste la editura Athena in 1996 si “volatilizata” de “baieti” –care mai operau intelectual in acele zile). Nu cred ca un singur exemplar (decit cele pe care le am eu) a supravietuit in limba bastinasilor. Am vorbit de Sibiu si in cartile mele de amintiri culese in volumul “An Involuntary Genius in America’s Shoes” (editura Black Sparrow, 2000). Sibiul locuieste si-n poeziile mele scrise inainte si dupa plecare, si se intoarce cu elemente specifice in multe din cercetarile mele eseistice, de ex meditatia despre istoria si viitorul cartii (in “Disparitia lui Afara,” in romaneste la editura Univers, 1998). Desigur si discutia despre Dracula si inceputul distributiei cartii in mass-media se leaga de Sibiu. La urma urmelor, Sibiul a fost pentru mine un animal din care am consumat fiecare parte cu folos si placere: chiar si copitele le-am folosit sa fac din ele ruj si lipici. In aprilie 18 (2005) o sa fie lansarea la Euphorion in Sibiu a trei carti ale mele: romanul “Casanova in Boemia” (tradus de Ioana Avadani din engleza), cartea cea mai recenta de poezii, “Era azi: poezii noi” (tradusa din engleza de Ioana Ieronim si Carmen Firan) si “Instrumentul Negru,” poezii scrise in romaneste in anii 1965-1968. Nu-i nevoie sa-ti spun cit de emotionat sunt de conectarea uroboristica a acestor doua carti de poezie: primele in romaneste si cele mai recente in engleza. Debutul meu intirziat patru decade cu ocolul umplit si axat pe Sibiu! Cioran mi-a zis o data: “Sunt numai doua orase in lume. Sibiu si Parisul!” stia el, nu?

Ma consider deja un membru acceptat sau tolerat al miscarii sibiene Euphorion si sint fericit ca un grup de intelectuali sibieni mai tineri,prin eforturi proprii (si financiare) au reusit sa devina continuatori ai unei linii literare de elita si de calitate si aparind calitatea si valoarea literara si marca unor poeti de renume ca Stefan Aug Doinas, M Ivanescu , I Mircea si altii. Cum se face ca ai nimerit exact in aceasta lume a Euphorion- ului ?
Ce ne spui despre volumul tau de poezie It was today ?

Nu de “nimereala” e vorba. Doua aspecte contradictorii ale Sibiului convietuiesc (complicat) in mine si in intelectualitatea cetatii: unul este traditionalismul expresionist german care vine de la Blaga amestecat cu romanismul verrrde de la Rasinari via Goga. Acest traditionalism cu accente moderne de la germani (care are virfuri in Rilke si Trakl) gazduieste si multe idiotii romantice si ideologii perimate si mucegaite ca nationalismul inconstient (“muncim nu gindim”); subt umbrela lui au stat multi fascisti sibieni si nesibieni, usor de identificat prin sentimentalitatea grosiera, extaziarea teatricala si antisemitismul automatic. Celalalt aspect este al targului Sibiu, un loc viu de comert, plin de mestesugari nemti, evrei religiosi si nereligiosi, tarani romani instariti si neinstariti, si paturile totdeauna prezente dar subtiri ale unor intelectualitati iluministe (si de la sf. Sec. 19, nationaliste). Comunismul a intrerupt evolutia fireasca a intelectualitatii romane care a inghetat la Sibiu intr-un legionarism nerostit (incurajat de Ceausescu in ultimii ani) si deghizat de cercul lui Noica. Din fericire, inspiratia orasului nu a inghetat cu aceste curente si hraneste multe vane culturale, inclusiv modernismul si postmodernismul fara frontiere. La rascrucea acestor aspecte gasesc eu pe euphorionisti: un pic traditionalisti, un pic prea politicosi (ardeleni, par excellence) si deschisi lumii simultani. Altfel cum s-ar justifica cultul lui Auurel Cioran cu cultul Mircea Ivanescu? Bine, vreau si eu un loc in aceasta formula. Cit despre mitologia Sibiului, inclusiv “cercurile,” care sunt cam fantomatice (tinem asta sub rosa), se dezvolteaza in permanenta. Contribuim noi ce putem. Cu acest provizo: sa ajutam concret cetatea sa se refaca fizic.

Titlul “era azi” exprima ca si titlul unei carti mai vechi, “Comrade Past & Mister Present” (Tovarasul Trecut si Domnul Prezent) incheierea unui ciclu.

Am ales in mod special sa public dialogul cu tine pentru acest site numit „Romania, Libera in Viitor” si sa-ti mentionez ca fondatorul si patronul ei este Stefan Niculescu-Maier –publicist si om de onoare al Romaniei , ce in anii 1989 si-a riscat viata promovind clandestin cuvintul anticomunist si tiparindu-l. A fost condamnat la moarte si incarcerat. Tiparnita cu pricina si numele lui Stefan Niculescu Maier se afla la Muzeul Presei la Washington.
Directorul editiei on line a site-lui mai sus amintit traieste si el in SUA in Virginia, deci este si el american acum. Tu ce ne poti adauga la aceste insemne web: www.corpse.org si www.mcnbc.com?

Semnele sint www.codrescu.com si www.corpse.org. Ma onoreaza asocierea.

As incheia cu multumirea de a putea dialoga cu un poet nascut in Sibiu si cetatean american si as indrazni daca ideea lui Rilke “ exilat in muntii din suflet “ ori privirile lui Ovidiu la tarmul Pontului Euxin iti re-creeaza o similitudine nostalgica in acel miraculous Blue Bayou inca permanent in vocea de aur al lui Roy Orbinson?

Frumos spus si sigur ca ai dreptate – nostalgia orasului gasit exact in momentul in care am trecut din adolescenta la stadiul ulterior se regaseste integral – alte Sibiuri stau umar la umar cu acela, fiecare cules in fiecare vizita. Servus.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Incest (pagini)

(pagini) III O trădam. Şi mi-ar fi spus-o ea însăşi, dacă i-aş fi acordat ocazia. Era simplu o lună, îmi...

Închide
3.17.179.132