caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Adam Simantov – „Un capat de lume” – 2005

de (29-8-2005)

SCRISOAREA

De-un amar de vreme
doresc să-mi ajungă o scrisoare,
revelatoare,
care să-mi transmită ştirea vieţii,
pentru mine esenţială, altora banală.
Sosesc zilnic fel de fel de scrisori
(unele îţi dau fiori):
de plată, cu termene ultimative
şi scadenţe punitive,
altele-mi cer o donaţie,
să particip la o licitaţie,
iar cu nemiluita scrisori-invitaţii
la nuntă, aniversări, la cluburi de sport,
sau la excursii cu cort,
de dansuri moderne şi populare,
chestionare pentru sondaje
şi chiar propuneri de masaje
întăritoare pentru vigoare.
Rar şi din întîmplare
o simplă felicitare,
cu formula tipizată,
pentru o întreagă gloata.
Doar rîndurile revelatoare,
care să-mi transmită ştirea vieţii,
potrivită tinereţii,
vădită prioritate,
se lasă aşteptate
ca o necesitate vitală,
pentru moment în faza virtuală.
M-aşi mulţumi şi cu o scrisorică,
ce-n stil lapidar, mă anunţă că-s milionar
şi spre marea mea uimire,
îmi revine-o moştenire.
Rîndurile revelatoare,
care să-mi transmită ştirea vieţii,
cea dorită cu ardoare,
şi neobosită nerăbdare,
scrisoarea ideal,
scăldată în cîntul fără contenire
al simţămîntului de iubire,
nu calcă încă în domeniul real;
optimist din fire, cred permanent
şi-în mod insistent,
că va sosi şi ziua cea mare,
cînd voi primi susnumita scrisoare.
În fine, a sosit clipa mult aşteptată,
scrisoarea de iubire de la o fată.
Expeditoarea-a comis o mică eroare,
iar plicul mi-a ajuns din întîmplare.
Amăreala-mi este fără de hotar,
scrisoarea-avea un alt destinatar.

Ecouri

  • levana: (29-8-2005 la 00:00)

    rima frumoasa si punere in pagina. e totul spus.
    levana

  • levana: (29-8-2005 la 00:00)

    Scrie, scrie, prieten fidel. Nu te lasa doborat de amaraciune. Israelul e o tara mica, o stiu, dar limba pe care o stapanesti dumneata, domnule Adam Simantov e a unui scriitor adevarat. Femeia necunoscuta sunt eu…. Astept scrisorile!
    levana



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Antrenat pentru spectacol

Un prezentator de stiri tv umple ecranul cu o mina apocaliptica, anuntandu-si telespectatorii ca intr-o parcare din capitala unui stat...

Închide
3.15.239.50