ACUM.TV

Trandafiri si gradinari

Asemuite prozei biblice, ideile condensate in opera lui Antoine de Saint Exupery sunt explozii vulcanice dintr-un preaplin tulburator al mintii si spiritului care-si permit zborul eliberat in intimpinarea intrebarilor noastre.

A scris construind si realizind cu migala edificii ca o implinire a visului de a dura….

Traind incadescent zborul , asemeni unui Icar simbolic, ne-a purtat entuziasme abia gindite, ezitari, esente de idei si mesaje umaniste spre infinituri, invatindu-ne sa existam cu sens, sa murim cu demnitate, sa exersam pasiunea in truda zilnica, oricare ar fi ea, daca batem un cui, stergem o fereastra, construim un pod, scriem un poem de dragoste, ingrijim o rana sau udam un trandafir.

Gindurile scrise se percep astfel ca o perpetuare a timpului care tuturor ne scapa, cuvintele devin, bine asezate, caramizi alaturate magic intr-o constructie–simbol, constructie–dig, constructie–cuib sau un far simbolic pe un “Pamint al oamenilor” in nopti de rastriste, zile de speranta, dimineti de progres.

Am vrut sa trimit un ecou mai amplu secundelor minunate daruite noua prin incursiunea emotionanta prin “Micul Print” de Antoine de Saint Exupery, in ultimele editii. Am citit apoi “Grafomania in epoca internetului” in care Doamna Marlena Braester surprinde citeva adevaruri si m-am simtit inutila.

Am rememorat insa modul in care mi-am aflat un loc (minuscul) alaturi de cei care scriu pentru “RLIV-ACUM”, i-am “vazut cu inima” asa cum ii simt, prieteni de suflet, cum intuitiv ii caut si ii citesc straduindu-ma sa-i inteleg dincolo de “secundele fiecaruia” si m-am hotarit sa-mi marturisesc ginduri de atasament vechi la proza lui Antoine de Saint Exupery, scriitor genial si reporter adevarat.

“Micul Print”, una dintre cele mai traduse carti din lume (150 limbi) rivalizind cu alte lecturi socio-umane nu va fi niciodata condamnata la uitare. Savuroasa ca felia unui harbuz rosu, permite prin seminte marunte, lucioase, culese si diseminate ritual intr-un pamant bun, o reeditare a intrebarilor valabile in orice moment in parcurgerea unui tunel al timpului in ambele sensuri, fara extreme finite, fara destinatii precise, fara ireversibilitati pentru fiecare dintre noi.

Lumea din “Micul Print” este ca o imagine miscatoare intr-o oglinda, despre care te pot intreba cu convingere copiii increzatori intr-un viitor posibil cu atit mai grandios, cu cit imaginea este mai naucitoare, in vreme ce oamenii maturi isi rememoreaza si ei experientele, decodifica simboluri, claseaza atitudini, regreta esecuri, mai spera in impliniri…

Antoine de Saint Exupery avea cultul idealului atins. Nu a ales pentru expunerea ideilor pretextul escaladarii muntelui, cu eforturi mari, zile intregi, ci a optat pentru atitudini si altitudini extreme, in epoci dificile, de inceput, a ales sa fie creator de drumuri aeriene, calator perpetuu, considerind ca “totul este plecarea”…

“Cinci copii intr-un parc” este un roman scris de Simone de Saint – Exupery, sora scriitorului, multi ani dupa dispartia sa. Poate in acel parc al copilariei este izvorul partii vivante a actiunilor sale, a ideii ca demersurile omului sunt subjugate gindului, ca suntem adesea tentati sa anulam simtirea sub dominatia ratiunii dar ca simtirea este esentiala.
Multe fraze tradeaza timpul aspru intiparit pe inocenta inceputului si ca o recompensa a acestei pierderi imense, copilaria ofera forta intelepciunii, echilibrului si intelegerii tuturor celor existente si trecute.

Modelul trandafirului din “Micul Print” a fost femeia vietii lui, Consuelo Sucin Sandoval, devenita sotie – Consuelo de Saint – Exupery -; de aceasta l-a legat o dragoste legendara “cu care n-a putut trai si fara de care nu putea trai”.
Multi ani mai tirziu Consuelo a redat in romanul “Tale of the Rose”, spectacolul vietii lor prin relatari – confesiune, abisuri personale si chemari fara egal. Contestate, dezbatute, uneori rastalmacite, gindurile acestei frumoase si inteligente femei, pictorita si sculptorita, apreciata chiar si de Salvador Dali – marturisesc faptul ca scriitorul avea o personalitate dominanta, ardenta, surprinzatoare; plecari, reveniri, infidelitati urmate de devotament nemarginit le-au marcat viata.

Intr-o scrisoare a inceputurilor iubirii lor, pe 4o de pagini trimise Consuelei, Antoine promite nemarginirea. “Tu ne seras plus jamais une rose avec des epines mais la princesse de reve qui attend toujours “Le Petit Prince” “.

Modelul trandafirului nu transpune insa in opera lui Saint Exupery dragostea ca simpla legatura intre barbat si femeie ci dragostea care face din om fiinta de conditie suprema si unica.
Trandafirul este evocat in abordarea multor teme obsesive in operele scrise pina la “Citadela”.
Prietenia, dragostea, invatatura, creatia, Dumnezeu, Calatoria, Imperiul sunt idei pe linga care nu ne permite sa trecem indiferenti si adesea le asociaza trandafirului.

Conceptia valorii umane prin perfectiunea actului muncii sale, nobletea conferita de pasiune ne asemuieste existenta cu a arborilor mareti (cedrul); mai mult, Exupery ne provoaca sa rivnim la soarta arborilor pentru renasterea in anotimpuri repetabile. Oare n-am putea spera ca misterios vom parcurge prin trecerea unor ierni grele drumul spre o vesnica primavara?

Poate toti am fost la un moment dat entuziasti iar apoi ne-au ramas doar ginduri, cuvinte, marturii ale istovirii sufletului in efortul permanent de comunicare.
Poate ne transformam, din tulpini marete in vremea fortelor bune ale ploii si soarelui in ramuri dicotomizate progresiv, fragile, impodobite cu frunze verzi, nervuri si celule dependente de metabolism clorofilic iar apoi obosim parazitind galbene-ruginii viata arborelui si a cetatii; la ceasul harazit, departindu-ne de cer prin inclinarea paminteana, chiar sub cupola zborului glorifiant, dam aur pamintului si ne apropiem de radacini.

Inainte de a sfirsi dramatic (sau tocmai de aceea?), Saint Exupery ne-a oferit o incandescenta de trairi lasandu-ne marturia ca ne-a considerat pe toti eroi.
Mare umanist, el cauta in fiecare dintre noi izvorul unor potente nebanuite pentru perfectiune.
Oamenii se asociaza arborilor, insectelor, florilor si ploii, care le sunt tovarasi demni de experiente comune.

Oamenii isi construiesc, ca si pasarile, case din pietre inegale, aceeasi fragilitate le caracterizeaza si mari pericole ameninta blindele lor sperante ”caci viata are umilinte si minunatii” iar truda noastra spre desavirsire creaza fatete multicolore unui urias glob de cristal “asemenea copilului care-si cladeste gramajoara de nisip, care nu e pentru el doar un pumn de pamint ci munte, citadela si corabie”.

In “Citadela” este atita ordine in gindurile aparent disparate incit ne putem imagina o fina dantelarie, unic mestesugita cu fir de gind marturisit ca un cintec. Orice fraza poate servi ca un exercitiu de vointa, ca un izvor pentru setea fiecaruia de afirmare si rezistenta in fata vietii.
Bogatia si forta de expresie alatura entuziasmelor si pildelor tamaduitoare, indignarea, dezamagirea dar autorul nu o face pentru sine ci cu grija permanenta de a salva pe cel truditor la citirea marturisirilor sale, o grija certa, ca o fierbine si continua recunostinta.

In tumultosul amestec de ipostaze umane surprinse exista infinite lectii de oferit. Insusindu-ti-le nu mai poti plinge pentru tine, fara sa-i vezi pe ceilalti plingind, iar bucuria nu-ti este singura si egoista dar nici mai prelungita decit clipa in care vezi aripile deschise ale unui fluture multicolor.
Universul este in noi iar noi ii apartinem, fire nevazute unindu-ne in dorul victoriei care este un joc trist pentru ca inchide drumul frumos construit spre devenire.

In popasurile si revenirile asupra lecturii din “Citadela” m-am gindit ca Antoine de Saint – Exupery ne-a lasat toate aceste reflectii pentru a nu ne pierde memoria afectiva. Opera lui este un cod dar constringerea acestuia ne ofera libertatea de a avea valoare; respectind real fiecare fiinta, fiecare indeletnicire, vazind in orice mestesugar un bijutier, incurajeaza profesionalismul si seriozitatea.

Semnificatia prieteniei si dragostei sunt particulare la Antoine de Saint – Exupery, el ne avertizeaza cu grija ca avem nevoie de prieteni la drum si ne invata sa ne construim mintea, simtirea, sa curatam o casa, sa iubim, sa nastem si sa crestem copii, sa purtam razboaie, sa mutam muntii, sa cream arta, edificii, gradini sau borangic din matasea fluturilor.

Respectul fiecarei indeletniciri, asta m-a invatat pe mine la virsta receptivitatii maxime tatal meu, invatatorul, si-am fost mereu mindra sa-i regasesc idei in ceea ce afirma Exupery: sa faci bine ceea ce-ti propui si sa-ti iubesti munca ta. Esta greu sa fii victorios in orice context cultural, social, familial. Dar cartile te pot salva. Poti capata, inaltindu-te iarasi ca un arbore, generozitatea vintului si a ideilor altor oameni.

Planuri simbolice evocind natura sunt alese sub imperiul sperantei, a perpetuarii vietii, a sansei repetarii oricarei lupte asa incit arborii, florile, fructele isi pierd banalitatea caci lor le sunt atribuite idei si ele devin model al perfectiunii.
Antoine de Saint – Exupery a ales adesea trandafirul ca simbol al pretiozitatii. Cum arborele are nevoie de lumina, trandafirul are nevoie de abnegatie umana.

Vulnerabilitatea trandafirului face nemarginita bucuria de a-i constata perfectiunea. Exista chiar oameni numiti Trandafir; exista nuante, soiuri, petale imbratisate strins sau deschise ca un spectacol.
Toate marturisesc pasiunea celui care le-a ingrijit: GRADINARUL !

Desavarsirea trandafirului este explicata de Exupery prin dovezi de iubire. Iubirea simbol si conditie a sansei, izvor al bucuriei, disperarii, nostalgiei, atitudinilor fauritoare de destin: “a iubi nu inseamna a privi unul spre altul ci a privi impreuna in aceeasi directie” (“Pamint al oamenilor”).
Nu cred ca este intimplatoare povestea gradinarilor in ultimele pagini ale “Citadelei”.
Ca un raspuns bun Exupery atinge aici infinitul rostind cuvinte.

Ca un raspuns bun, deci, ne consoleaza pentru distantele care ne separa adesea de prieteni dragi: exista idei care ne apropie !
Sa retraim impreuna aceasta minunata poveste a gradinarului si a trandafirilor…

Un batrin gradinar simtea dureros absenta unui bun prieten linga care traise multi ani ai vietii, uniti prin pasiunea pentru gradina si flori: “si florile frumos deschise le ofereau amindurora aceeasi placere”…
Viata i-a obligat insa sa ajunga in tinuturi diferite, la alte margini de lume.
Dupa “o batrinete de tacere” gradinarul primeste o scrisoare. Ani, distante si oameni ii separau. Gradinarul adora scrisoarea primita “ca pe un poem”. Si poemul era desavirsit: “in aceasta dimineata, mi-am curatat trandafirii”
Dupa trei ani, ocazia unui raspuns s-a ivit in mod fericit. Indemnat sa scrie, batrinul, dupa zile de framintari a asternut cu truda si emotie cuvinte ca o rugaciune: “in aceasta dimineata si eu mi-am curatat trandafirii”.

Putem trai cu smerenie si uluire pentru atita prinos de simtire, dupa lectia oferita. Rugaciunea este regula a vietii iar moralitatea este o conditie a sperantei. Implinirea vine dar este un mic popas spre o noua truda, o alta sansa pe care o putem utiliza sau risipi.
In tot acest periplu este clar mesajul ca oamenii pe care-i iubesti, doar tu crezi ca i-ai chemat, cistigat, ei sunt in realitate alaturi ca un dar Dumnezeiesc, cu cit mai omenesc, cu atat mai divin.

Valoarea morala a scrierii lui Antoine de Saint – Exupery ii garanteaza valabilitatea perpetua: “Am multe de daruit dar nimic de primit” intrucat “spiritul lipseste lumii, nu inteligenta”.
Fiecare dintre noi este stapinul unui trandafir incredintat de destin. Si ei mor atit de usor! Dar sa nu disperam caci “Dumnezeu este nodul esential al actelor diverse”.
Sa ne comunicam trairile amintindu-ne rugaciunea Consuelei scrisa de mana lui Antoine de Saint – Exupery si publicata in “Lettres du dimanche”: ”Seigneur faites-moi senblable, toujours, a celle que mon mari sait lire en moi !”

Sa ne ingrijim cum stim mai bine trandafirii !

Acest articol a fost publicat luni, 20 martie 2006 la rubrica Secundele mele.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.