Pentru ca se dezbatea intre altele rostul vietii intr-un recent articol al saptamanalului ACUM, propun sa ne amintim si de parerea unuia care a reflectat mult pe tema asta. Nichita Stanescu dadea un raspuns in aparenta dezarmant de simplu la intrebarea ce este viata, cand incepe si incotro se indreapta. In aparenta.
Ce Este Viata? Cand Incepe si Incotro se Indreapta?
Nichita Stanescu, vol. Necuvintele, 1969
In toate partile deodata, zise
cel fara parti.
Intr-o singura parte, zise
partea.
Ce este?
Cum, ce este?
Este, pur si simplu.
Adica E, adica S, adica T, adica E.
Primul E mai vechi decat ultimul E.
Atat.
Ce am inteles eu…
Adica noi… oamenii nu ne putem transcende conditia.
Eu zic: maimuta nu a devenit om pentru ca voia sa fie om. Nu… nicidecum.
Posibilitatea transcenderii propriei noastre conditii este data de pozitia noastra fata de noi insine.
Maimuta a devenit om pentru ca nu s-a mai suportat ca maimuta, pentru ca (fara sa stie) s-a negat. Deci nu pentru ca a vrut sa fie altceva decit era ci pentru ca nu a mai vrut sa fie ceea ce era.I ata aici marele pericol si marea teama aferenta (de necunoscut).
Aici poate avea dreptate filosoful Stanescu Nichita: nu vedem dincolo. Dar atunci cind nu vedem nu mai avem de facut altceva decit sa ne facem printr-o intoarcere impotriva noastra insine.
Stagnarea in constatarea succesiunii (cronologice) este necesara dar nu suficienta.
Revin.