Tine ceea ce se petrece in Egipt de un nou val democratic declansat ori catalizat de eventimentele din Tunisia ori este vorba de manipularea strazii de catre varii factiuni care se lupta pentru mantaua suprema? Putem compara aceasta explozie de nemultumire anti-autoritara cu cele similare din Filipine ori din Indonezia? Avem de-a face cu o repetare a dezastruosului scenariu din Iranul revolutionar al anului 1979 cand un regim corupt si represiv a fost inlocuit cu o teocratie nu mai putin corupta si represiva, de un feroce anti-occidentalism si visceral refractara idealurilor unei modernitati deschise si pluraliste? Pe blogul “Politeia” si pe www.contributors.ro Theophyle a publicat analize de o remacrabila si nelinistitoare luciditate. Astazi, inWashington Post, Charles Krauthammer exploreaza realist consecintele posibile ale unui haos ce pare pana la un punct similar cu anarhia organizata din Romania sfarsitului lunii decembrie 1989. Nu stim daca mana dreapta a lui Mubarak , presupusul succesor, va fi un Iulian Vlad, un Magureanu, ori un Iliescu. Nu stim cine este acum, la Cairo, echivalentului generalului felon Victor Atanasie Stanculescu, al cameleonicului Stefan Gusa ori al straniului depresiv Vasile Milea. Este bine sa nu uitam ca, dincolo de similitudini adeseori inselatoare, istoria nu se repeta.
Ni se spune ca “Fratia Musulmana” din Egipt, matricea celorlalte, ar fi renuntat la violenta si ar fi fost cumva domesticita. Asa sa fie oare? Cititi textele unui Tariq Ramadan (ganditorul celebrat de mediile stangiste drept cel mai dispus sa dialogheze cu intelectualii vestici) si va veti intreba daca acest tip de “iluminism islamist” este mai mult decat o cosmetizare a unor persistente, neabandonate obsesii. Ramadan este intelectualul oficial, “de-stalinizatorul” de serviciu al dogmelor impietrite, bunicul sau a fost chiar fondatorul “Fratiei Musulmane”, are asadar un pedigree redutabil. Nu m-as mira sa-l vedem revenit din ospitaliera Elvetie la Cairo, pe most de ministru al instructiunii intru Islam si pseudo-modernitate.
Ce se va intampla totusi la Cairo? Este evident ca represiunea nu poate dura la infinit, ca presiunile externe (in primul rand cea americana) vor accelera prabusirea lui Mubarak (nu neaparat si a sistemului Mubarak). Fortele armate egiptenme nu vor concede cu usurinta dictatului unor tribuni fanatici, nu vor cautiona dezagregarea insitutionala in numele unor sloganuri nebuloase. Probabil ca ele vor sustine o tranzitie controlata, catre alegeri libere si oneste. Daca partidele din Egipt vor deveni mai mult decat platformele unir vanitati personale, daca se va intelege ca nimic din record-ul lui El Baradei nu-l califica pentru pozitia de “salvator national”, daca societatea civila seculara va actiona de o maniera coerenta si concertata, s-ar putea ca Egiptul sa devina un fascinant experiment democratic in lumea araba. Dar este la fel de posibila indiguirea revolutiei intr-o directie neo-dictatoriala care sa anuleze achizitiile democratice din ultimele zile, intre care depasirea pragului fricii. Contrarevolutia din Egipt poate lua chipul unui regim militar de tip Birmania ori al fundamentalismului islamist militant. O atare a doua solutie ar exploda intreg edificiul strategic post-Camp David.
In aceste zile ruleazai aici, la Washington filmul lui Peter Weir, The Way Back, despre o evadare extraordinara (dar reala, ma grabesc sa o spun) a unor prizonieri din Gulag (Anne Applebaum, consultanta pentru scenariu, autoarea exceptionalei istorii a Gulagului care va apare anul acesta la Humanitas in traducere romaneasca, nota ca este primul film despre Gulag produs vreodata de Hollywood). Cineva imi reamintea ca acelasi mare artist a regizat The Year of Living Dangerously, un tulburator film despre Indonezia anului 1965 care ar merita (re)vazut in aceste zile. Tot astfel, un bun prieten imi spunea ca a recitit in aceste zile poemul Egipetul de Eminescu. Voi face si eu acest lucru, urmarind infrigurat si ingrijoarat, vestile despre ceea ce poate fi inceputul unei revolutii liberale ori al unei contrarevolutii antiliberale.
Articolul a fost preluat cu acordul autorului de pe http://tismaneanu.wordpress.com/2011/02/04/revolutie-si-contrarevolutie-in-egipt/
Ca unul care urmaresc evolutia situatiei din Egipt, consider ca analiza pe care o face Vladimir este onesta, obiectiva. Evident ca daca te gandesti cu seriozitate, nu se pot face previziuni asupra deznodamantului. In orice caz trebuie tinut seama de relativul „calm” si luat cu beneficiu de inventar asa-zisa „liniste” si „neutralitate” sub care se prezinta – pentru moment „Fratii Musulmani” in Piata Tahrir si, in general in toata miscarea.