caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

Republica Moldova/ La Chişinău s-a produs lansarea oficială a Blocului “Moldova Democrată”

de (20-12-2004)

Lansarea oficială a Blocului “Moldova Democrată” (BMD) s-a produs duminică în inima Chişinăului în prezenţa a circa 7 mii de participanţi, veniţi cu acest prilej din majoritatea localităţilor R.Moldova, indiferent de ploaia rece.
Tineri şi bătrâni, ţărani şi intelectuali s-au unit sub drapelele R. Moldova, ale Consiliului Europei şi ale BMD – soarele pe fundal albastru, pentru a spune NU puterii comuniste şi tertipurilor acesteia pentru a rămâne în continuare la guvernare. Participanţii au scandat “Schimbare”, ”Libertate”, “Jos Comuniştii”, “Împreună spre un viitor mai bun”, “Ordine, Solidaritate, Bunăstare”, “Băsescu, Iuşcenco, Urecheanu”. Vorbitorii din localităţile republicii au spus că îşi doresc stoparea efectelor negative ale guvernării comuniste, îşi doresc integrare în Europa, vor să contribuie la formarea unei economii de piaţă, care ar asigura un trai decent pentru cetăţenii republicii.

Preşedintele Blocului, Serafim Urecheanu, a declarat că lansarea oficială a BMD reprezintă o nouă etapă în activitatea politică, “care trebuie să intre în istorie ca un moment al schimbării”. “La Chişinău se lansează forţa care va obţine schimbarea atât de mult aşteptată de popor. Ieşim la o confruntare deschisă cu forţele care şi-au bătut joc de viaţa noastră. Actuala guvernare a lăsat ţara fără de oameni, care şi-au părăsit case, au lăsat copii orfani şi bătrâni singuratici pentru a munci la negru peste hotare”. BMD vine cu propuneri reale pentru a schimba situaţia”, – a menţionat Urecheanu. Potrivit liderului BMD, “doar scăpând de această guvernare vom reuşi, aşa cum am demonstrat şi la Chişinău, să creăm condiţii atractive pentru investitori şi să deschidem noi locuri de muncă”.

Serafim Urecheanu l-a chemat pe preşedintele ţării la un dialog în direct la Televiziunea Naţională, dorind să discute cu Vladimir Voronin problemele reale ale ţării, tratate de guvernarea comunistă în mod tendenţios, cu utilizarea resurselor administrative şi a presei aservite puterii, pentru a manipula opinia publică. Liderul BMD a declarat că va demonstra că reprezentanţii partidului de guvernământ au controlat în scopuri personale procesul de privatizare a bunurilor naţionale, investiţiile străine şi ajutoarele umanitare ajunse în ţară.

În acelaşi context copreşedintele BMD, Dumitru Diaco, a menţionat că recentul Congres al PCRM a demonstrat încă o dată că partidul nu doreşte să se schimbe. “Ideologia marxist-leninistă, care a fost reconfirmată la congres, demonstrează faptul că acest partid nu doreşte să permită R. Moldova să se dezvolte în familia Europeană. Unica şansă a acestei ţări este o politică economico-socială echilibrată şi coerentă, pe care o promovează BMD. Blocul doreşte să unească segmentele politice, dar şi populaţia în jurul ideii de prosperitate. În acest sens ne propunem o colaborare cu structurile internaţionale pentru o ţară integră, o ţara care să devină un factor de stabilitate în zonă, şi să întreţină relaţii de colaborare eficientă cu România, Rusia, Ucraina”, – a anunţat Dumitru Diacov.

Un alt copreşedinte al Blocului, Veceslav Untilă, a declarat că mitingurile de protest ale BMD vor lua amploare, dacă partidul de guvernământ nu va înceta atacurile la adresa opoziţiei. “În alegerile din 2005, opoziţia va fi unită şi va face front comun împotriva puterii. Comuniştii au declanşat o campanie dură de anihilare a opoziţiei, însă nu vor reuşi să ne intimideze. Mesajul nostru va fi un mesaj al toleranţei şi al echilibrului. Lansarea Blocului Moldova Democrată ne obligă să depunem eforturi susţinute pentru pregătirea şi desfăşurarea unei campanii electorale pe măsura unei formaţiuni care şi-a propus drept obiectiv înlăturarea comuniştilor şi accederea la putere” – a spus Veceslav Untilă. El şi-a exprimat încrederea că BMD va obţine victorie în viitoarele alegeri, motivând prin faptul că în fruntea acestuia se află Serafim Urecheanu, cel mai popular, potrivit lui Untilă, politician al opoziţiei, care a demonstrat în alegerile locale din 2003 că Partidul Comuniştilor poate fi învins.

Copreşedintele BMD, Oleg Serebrian, şi-a exprimat regretul că, deşi Blocul a reuşit să demonstreze unitate şi putere, ceilalţi reprezentanţi ai opoziţiei democrate nu au decis să se alăture acestei forţe. “Din păcate, unitatea opoziţiei mai este pusă sub semnul întrebării. Este regretabil că în pragul unei bătălii electorale atât de dure, în care se pune în joc viitorul european şi democratic al R. Moldova, opoziţia continuă acest război fratricid”, a declarat Serebrian. El a venit cu un apel din partea BMD pentru “unitate, pace şi colaborare în rândul opoziţiei”. “Dorim să avem un singur inamic politic în această luptă electorală: Partidul Comunist”, – a conchis Oleg Serebreanu.

Participanţii la manifestaţie au purtat panglici şi fulare de culoare galbenă, culoarea soarelui, simbol al victoriei.

Galina Lungu

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Iti mai aduci aminte?

Iti mai aduci aminte acel lac cu apa limpede, cu soarele apunand in el, portocaliu? Si padurea din marginea lui?...

Închide
3.149.250.65