Publicam o scrisoare de protest a Forumului Academic Roman (FAR), venita ca reactie la raspunsurile candidatilor prezidentiali Adrian Nastase si Marko Bela la intrebarile despre cercetarea stiintifica, intrebari publicate intai intr-un articol din RLIV, rubrica „Cercetare, Stiinta, Tehnologie”, si sustinute public imediat de asociatiile Ad-Astra, FAR si un grup de cercetatori romani din diaspora, intre ei si domnul profesor George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel. Din pacate domnul Traian Basescu nu a raspuns acestor intrebari pana la aceasta ora. Acest document a fost trimis spre publicare catre mass-media majora din Romania; din cate stim inca nu a fost preluat nicaieri. In orice caz, indiferent de rezultatele alegerilor de maine, 12 decembrie, asemenea demersuri pentru a obtine normalitate in ceea ce priveste conditiile oferite cercetarii stiintifice din Romania vor continua si speram sa avem si mai multi sustinatori.
Sebi Buhai, 11-12-04
”
PROTEST
I. Grupul civic intitulat Forumul Academic Roman (FAR, http://www.forum-academic.com) se considera obligat sa formuleze acest protest fata de raspunsul (http://www.ad-astra.ro/events/10/raspunsuri_Adrian_Nastase.pdf) transmis de candidatului Uniunii PSD+PUR la Presedintia Romaniei, prof. univ. dr. Adrian Nastase, la intrebarile adresate de Asociatia Ad-Astra a cercetatorilor romani in legatura cu viitorul domeniului lor de activitate pe plan national (http://www.ad-astra.ro/events/10/intrebari.pdf). In fapt, dupa cum reiese din primele randuri ale raspunsului, acesta apartine Ministerului Educatiei si Cercetarii. Faptul ca prim-ministrul Adrian Nastase isi asuma acest raspuns este de apreciat, dar nu si faptul ca numai unul dintre candidati beneficiaza astfel de intreg aparatul de stat, pe langa structurile propriului partid. Avantajul respectiv a implicat insa un risc major, raspunsul in discutie fiind in mod evident formal, eludand adevarul, incorect si chiar periculos pentru evolutia viitoare a domeniului pe plan national. In continuare vor fi evidentiate aspecte principale ale acestui raspuns demonstrand afirmatiile de mai sus, fara a ingropa insa esentialul intr-un ocean de vorbe precum documentul citat.
Aparatul guvernamental a respins prin acest raspuns si dialogul cu semnatarii scrisorii deschise ce a preluat aceste intrebari, adresata candidatilor la Presedintie si sefilor de partide politice din Romania de catre oamenii de stiinta din diaspora intre care si George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel (Romania Libera in Viitor, Ziua, 27 noiembrie 2004). Astfel, desi au fost insiruite raspunsuri la cele unsprezece intrebari de final ale scrisorii deschise, problema de fond ridicata de scrisoare – „situatia dezastroasa a cercetarii”, determinata si de „lipsa de fundament profesional in luarea deciziilor la toate nivelurile” – a fost ocolita cu mare atentie. Chiar si problemele recunoscute ca atare sunt prezentate ca un numitor comun european, responsabilitatea autoritatilor nationale actuale si/sau anterioare nefiind pusa deloc in discutie. Impresia finala a raspunsului este, pe cale de consecinta perplexanta, ca scrisoarea deschisa nu exista desi se dau raspunsuri fluviu la intrebarile preluate de aceasta… Iar asa ceva se intampla in conditiile in care cercetarea stiintifica este caracterizată de catre însuşi preşedintele Comisiei Europene (CE) ca “domeniul în care lărgirea Uniunii Europene (UE) devine realitate cu mult înaintea momentului efectiv al aderarii” (CORDIS Focus No. 208/04.11.2002, p.3), care aderare deci nu se stie cum si cand va mai avea loc in cazul Romaniei …
1. Este adevarat ca raspunsul la prima intrebare („…este stiinta si cercetarea stiintifica o prioritate pentru România?”) impresioneaza prin sinceritatea probabil involuntara cu care se afirma ca “evolutia politicilor guvernamentale în domeniul cercetarii ştiintifice, dezvoltarii tehnologice şi inovării (CDI) este marcată de o serie de schimbări de referinţa, datorate în primul rînd contextului politic generat de perspectiva apropiată a aderării la Uniunea Europeană” (sublinierea noastra). Deci, dincolo de aceasta perspectiva, nu existau alte legitati profesionale, economice si sociale care ar fi determinat actiuni similare din partea autoritatilor romane.
In continuarea raspunsului, printre „principalele transformari relevante pentru domeniul CDI la nivelul orientărilor politico-economice pe plan intern” este amintita si „introducerea din 2003 a instrumentelor de finanţare complementare faţa de Planul Naţional CDI”, respectiv „instrumente de nivel sectorial: planurile sectoriale CD, în coordonarea ministerelor de resort”, si „instrumente de nivel instituţional: programele nucleu de cercetare-dezvoltare ale instituţiilor de profil”. Ceea ce nu spune insa in cazul programelor nucleu – vitale pentru asigurarea supravietuirii institutelor de cercetare – este ca (1) anuntarea lor s-a realizat in luna martie 2003 iar functionarea acestora a inceput in luna septembrie 2003, dupa ce majoritatea cercetatorilor incasasera de la inceputul anului pana la 50% din salariile si asa ridicole. De asemenea nu se spune ca, in spatele unor cerinte ale FMI (care nu mai contau in cazul marilor datornici clientelari), aceasta finantare institutionala este (2) distribuita tot pe o baza asa-zis competitionala care implica o birocratie sufocanta, precum si (3) prin definitie scade in fiecare an, pentru a asigura probabil o dezvoltare durabila prin disparitie. Adevaratul pericol, inca si mai mare pentru viitorul cercetarii in Romania, o reprezinta amintirea primului tip de „instrumente”, respectiv „planurile sectoriale CD, în coordonarea ministerelor de resort”. Deoarece in continuare se indica in acelasi sens „includerea componentei de CDI în structura Programului Operaţional Sectorial pentru creşterea competitivitătii economice – coordonat de Ministerul Economiei şi Comerţului, program care va fi finanţat din fonduri structurale UE, începînd din 2007” (sublinierea noastra), devine transparenta intentia de deturnare a fondurilor UE pentru cercetare catre o industrie in continuare insuficient reformata.
De fapt in intregul raspuns guvernamental este cultivat un amestec al diferitelor tipuri de activitati CD, urmat de înlocuirea valorilor cu priorităţile stabilite în primul rând de oamenii politici, şi directionarea în consecinţă a fondurilor publice – oricum subdimensionate. Este adevărat şi corect că cercetarea aplicată (CA) trebuie să fie o prioritate absolută datorită actualei stări a economiei nationale. Stimularea CA este însă oportună şi mai ales eficientă numai în conditiile unei valori atestate corespunzător. Atestarea respectivă este realizată pe plan international prin două mecanisme: prin cererea directă în economie, pe baza finantării prin contracte economice, sau prin publicaţii în literatura de specialitate. Aceasta din urmă este chiar mai bine reprezentată decât în cazul cercetării fundamentale (CF) tocmai datorită importantei socio-economice a CA. Este evidentă deci obligativitatea finantării din fonduri publice a CA/CF pe baza criteriilor internationale de excelentă, dar nu si pentru oficialii romani. In raspunsul lor, ultima dintre “principalele transformări relevante” este si „procesul de creştere (treptată) a gradului de vizibilitate şi implicare internaţionala a comunităţii ştiinţifice şi tehnice şi a activitaţilor CDI din ţara noastra”, dar fara nici o precizare suplimentara.
2-3. Acelasi nou limbaj de lemn este folosit si pentru raspunsul la intrebarile reunite care vizeaza „implicarea atât a guvernului cât si a industriei în sustinerea cercetarii”, cuprinzand idei in circulatie de mai multi ani. Pe de o parte este insa evidenta intentia de sustinere nu a cercetarii de catre guvern si industrie ci a industriei de catre guvern, folosind resurse destinate cercetarii. Pe de alta parte „crearea unei Agenţii naţionale de dezvoltare Tehnologică, care să promoveze programe speciale de susţinere a dezvoltării şi inovării tehnologice la nivelul agentilor economici, precum şi dezvoltarea zonelor şi infrastructurilor cu facilităţi speciale pentru înfiinţarea şi funcţionarea agenţilor economici inovativi, cum sunt incubatoarele şi parcurile ştiinţifice şi tehnologice” evoca atat unele tranzactii discutabile in acelasi sens, intrate deja in atentia mass-media, cat si titulatura anterioara (ANSTI – Agentia Nationala pentru Stiinta, Tehnologie si Inovare) a ceea ce a fost intre 1994-1999 Ministerul Cercetarii si Tehnologiei. Faptul ca cercetarea nu se mai regaseste in noua titulatura indica din nou destul de probabil intentiile de viitor, in timp ce nu poate mira nici aparitia alternativa a inca unei ‘agentii nationale’ clientelare organizata in afara criteriilor de excelenta profesionala.
4. Singura preocupare de justificare a actiunilor artificiale ale actualului guvern rezulta si din raspunsul la intrebarea privind “integrarea cercetarii stiintifice si a învatamântului universitar / postuniverstar”, raspuns care pune in evidenta Legea 287 a consorţiilor universitare (care a provocat numeroase discutii in contradictoriu, fiind banuita de alte scopuri decat cele declarate). In realitate posibilitatea ca institutele de cercetare sa poată colabora cu universităţile a fost marita considerabil in 1999 prin limitarea organizarii doctoratului numai la universitati si Academia Romana, simultan cu introducerea pozitiilor de profesori asociati pentru conducatorii de doctorat care isi desfasoara activitatea de baza in institutele de cercetare.
5. Cea mai profesionala evitare a raspunsului concret este oferita insa in cazul “evaluarii obiective, bazate pe criteriul excelentei în cercetarea stiintifica, a tuturor departamentelor si institutelor de cercetare si a finantarii de baza a acestor institutii dupa acest criteriu al excelentei”, in fapt punctul central reclamat si de diaspora. Raspunsul porneste insa de la “amplul proces de evaluare a acestui sistem, declanşat în anul 2004 de Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Departamentul Cercetare”, fiind uitate propriile evaluari anuale din, e.g., 2002 si 2003. In final se demonstreaza ca totul este foarte bine si frumos, inclusiv “referitor la revistele ştiintifice din România”, pentru care “exista o procedura de evaluare periodică a calităţii acestora, pusă în aplicare de către comisiile de specialitate ale Colegiului Consultativ pentru cercetare-dezvoltare şi inovare, organism consultativ ce funcţionează pe lîngă Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Departamentul Cercetare şi care reuneşte personalitaţi de prin rang din cadrul comunitaţii ştiinţifice şi tehnice”. Diaspora ramane astfel fara raspuns la intrebarea de ce “din cele peste 700 de reviste „stiintifice” din România, doar 8 sunt indexate de ISI (principala institutie internationala care monitorizeaza revistele stiintifice), datorita slabei lor calitati, în timp ce multe persoane din functii de decizie din sistemul academic si stiintific românesc îsi bazeaza cariera pe publicatii în aceste reviste locale”.
6. La intrebarea asupra “opunerii fata de promovarea pe baza de merit, nepotismului si favoritismului din universitatile românesti” s-a oferit insa numai motivatia ca “o reglementare centrala în acest domeniu vine în contradicţie cu autonomia universitara”. Si, desigur, “un proces de îmbatrânire a personalului … se constată în majoritatea statelor europene”, dar oficialitatile adauga elemente concrete precum ca “se are în vedere chiar o reorganizare a sistemului de cercetare şi nu în ultimul rând o perfectionare a criteriilor de obţinere a fondurilor pentru finanţarea de bază din cadrul programului nucleu”.
7. Raspunsul referitor la “marirea cuantumului granturilor oferite pentru proiectele de cercetare performante” porneste de la mentiunea ca “nivelul de finantare ‘obişnuit’ se situează în jurul valorii de 1,5 – 2 mld lei”. Nu este indicat insa in primul rand ca acesta nu este anual ci acopera 24 luni, iar ‘obisnuit’ trebuie tradus ca ‘maxim’ si aplicabil unor colective de peste 10 salariati. Astfel s-ar fi inteles de ce nu se mai pot asigura nici salariile ridicole in institute de cercetare care degeaba isi mai pun rezultatele pe pagini WWW, la concurenta cu SRL-uri ale unor odrasle de ministri care nu mai au nevoie de nici o proba a valorii.
8. Cel mai scurt raspuns este dat in cazul “evaluarii competitive, bazate pe peer-review, facuta de experti în domeniile respective” deoarece “in tara noastra, pentru toate instrumentele de finanţare publica a cercetării, evaluarea şi selectarea proiectelor pentru finanţare se face în sistem competiţional, de către comitete de evaluare care reunesc cei mai buni cercetatori şi specialişti din domeniile respective.” Atunci ramane de neinteles motivul principal al scrisorii deschise: „situatia dezastroasa a cercetarii”, determinata si de „lipsa de fundament profesional in luarea deciziilor la toate nivelurile”. Si in acest caz insa, raspunsul se reduce la mentionarea legilor, prevederilor existente dar nu se spune nimic despre faptul ca ele nu sunt aplicate. In acest caz specific, este binecunoscut faptul ca in prezent evaluatorii sunt selectionati pe criterii arbitrare iar evaluarea se face in realitate pe criterii subiective, nerelevante pentru valoarea stiintifica a propunerilor de proiect
9. In ceea ce priveste “domeniile stiintifice prioritare pe care cercetarea româneasca va trebui sa se axeze, domenii care ar fi sustinute si finantate ca prioritare” raspunsul este cel putin consecvent, fiind indicate explicit numai domeniile ce prezinta “alinierea acestora la politicile specifice ale UE”. Se trece sub tacere astfel faptul ca in statele membre ale UE procentul acestei alinieri este de numai ~5%.
10-11. Doua pagini sunt dedicate raspunsului privind “cresterea statutului social al cercetatorilor”. Concluziile efective ale unei recente conferinte organizate la Sinaia (15-18 octombrie 2004) fac inutile mai multe comentarii asupra absentei legaturii dintre realitate si cele doua pagini. Doar cu titlu de exemplu poate fi citata de acolo “îmbunătăţirea accesului la sursele de informare-documentare, realizată în principal prin dezvoltarea infrastructurilor informaţionale performante în cadrul instituţiilor cu profil de cercertare-dezvoltare şi a universităţilor”, in timp ce fondurile pentru biblioteci raman blocate in minister iar bibliotecile – goale si la propriu si la figurat.
In concluzie consideram ca acest ‘raspuns’ este total paralel cu solicitarea diasporei privind “problemele reale si grave” prezentate de aceasta.
II. Mult mai „naturala” si la obiect este tonalitatea raspunsurilor la aceleasi intrebari ale d-lui Marko Bela (UDMR, http://www.ad-astra.ro/events/10/raspunsuri_Marko_Bela.pdf). Realismul aprecierilor situatiei actuale a acestui domeniu s-a tradus pe alocuri chiar printr-o critica directa a politicii respective a guvernului Adrian Nastase, precum in raspunsul la prima intrebare, amintind ca „in perioada 1996-2000, cand UDMR a participat la guvernare, am reusit sa impunem printr-o Ordonanta de Urgenta obligatia de a sustine cercetarea stiintifica cu o suma minima reprezentand 1% din PIB, ceea ce nu s-a respectat niciodata, legile bugetului alocand acestui domeniu sub 0.2%”. Este totusi de mirare ca se retine participarea la guvernarea 1996-2000 dar se omit acordurile cu guvernul dintre 2000-2004, UDMR nefiind in opozitie totusi nici in aceasta perioada.
Acelasi realism se remarca in aprecierea din raspunsul 5 pentru „unul din cuvintele-cheie: evaluare. Pentru a fi cuantificata sau comparata, valoarea trebuie stabilita in mod obiectiv. Ceea ce exemplificati Dvs. reprezinta erori de evaluare, poate chiar sistematice sau sistemice, care pot fi relativ usor eliminate prin perfectionarea sau schimbarea sistemului”. Nu se arata insa cum vor fi eliminate erorile „sistematice sau sistemice”, precum si – daca aceasta poate fi atat de „relativ usor” – de ce nu s-a realizat asa ceva in patru ani.
Pe de alta parte, sunt prezentate foarte clar enunturi de mare simplitate si adevar precum „cercetarea stiintifica din universitati si din institutiile de cercetare consacrate, … nu sunt concurente, ci complementare” (raspunsul 4), „si in stiinta este nevoie atat de seniori cu experienta, cat si de tineri dinamici, neconventionali, cu spirit inovativ” (raspunsul 6), si „bursele de cercetare ar trebui alocate exclusiv pe baza rezultatelor anterioare atinse de aplicant, prin competitie deschisa si printr-un proces transparent” (raspunsul 7). Din pacate ultimul criteriu amintit, decisiv pentru o dezvoltare optima a domeniului pe orice plan, nu a fost vizibil in finalul guvernarii 1996-2000, cand presedintele ANSTI a fost un membru al UDMR. Dovedind doar vocatia mentinerii in echipa guvenamentala, preluand conducerea ANSTI dupa ocuparea unui post de secretar de stat in Ministerul Industriilor, prof. univ. dr. ing. Lanyi Szabolcs a condus in principal atribuirea a cat mai multe avantaje propriei unitati de invatamant superior (Universitatea Politehnica Bucuresti) fara a mai da dovada de transparenta a criteriilor avute in vedere. Numeroasele responsabilitati ale cadrelor UPB in cadrul Programului-Cadru 5 al CE – lansat in perioada Lanyi Szabolcs @ ANSTI – au fost de altfel dovedite ca discutabile in 2001, atunci cand numai trei institute de cercetare din Romania (doua ale Academiei Romane si unul al Institutului de Fizica Atomica) au fost recunoscute ca centre de excelenta din Europa Centrala si de Est.
Conducerea ANSTI de catre prof. univ. dr. ing. Lanyi Szabolcs a fost continuata absolut liniar in cadrul guvernului prof.univ. dr. Adrian Nastase de catre drd. (sublinierea noastra) Serban Ctin Valeca, anterior director general al unui “institut de cercetare” de asemenea din cadrul Ministerului Industriilor. Este adevarat ca dupa doi ani si jumatate de dezastru in domeniu, pe aceeasi pozitie a fost adus prof. univ. dr. Gh. Popa de la Universitatea „Al. I. Cuza”, care s-a declarat preocupat doar de solutii pe termen scurt (si de includerea propriului grup de cercetare in programul EURATOM, desi nimeni nu l-a oprit sa participe la respectivul audit public la nivelul ANSTI din 1999, cand era numai rector al UAIC). Se pare astfel ca deja a devenit o regula ca soarta cercetarii stiintifice sa nu fie decisa de personalitati reale activand intr-una din institutiile reprezentative de profil. In timp ce exemplul conducerii ANSTI de catre Lanyi Szabolcs nu are darul sa sustina afirmatiile frumoase ale dlui Marko Bela (atunci cand nu sunt totusi prea generale), raspunsul PSD+PUR nu poate sugera decat o continuare a deprecierii actului de coordonare a stiintei si tehnologiei in Romania, in folosul exclusiv al intereselor de grup si al deturnarilor de fonduri catre clientela de partid.
„