Direttore dell’Accademia di Romania scrie pe cartea de vizita a domnului Dan Eugen Pineta, inclusiv adresa: 00197 Roma – Valle Giulia, piazza Josè de San Martin, 1.
Am ca interlocutor un fost istoric de arta, intrat in diplomatie din 1990, diplomat de cariera asadar, absolvent in 1975 al Institutului “Nicolae Grigorescu”, sectia istoria si teoria artei. A lucrat la casa de editura Meridiane, cunoscuta datorita publicarii frumoaselor carti de arta, la Institutul Roman din Venezia intre 1992-1996, incepind ca referent principal si terminand ca director al Institutului. Dan Eugen Pineta articuleaza artistic, intelectual, cuvintele rostite sunt exacte.
Vorbim despre importanta Institutiei romanesti in Italia si fatetele ei din trecut pina aievea.
– Domnule Pineta, povestiti-mi, va rog, aproape totul… Cum s-a nascut Accademia di Romania, cum a murit si a reinviat?
– Ar fi bine sa ne imaginam ca prin aceasta scoala au trecut citiva dintre cei mai straluciti reprezentanti ai culturii romanesti intre cele doua razboaie mondiale, dar nu toti. Intre altele, intre ghilimele spus, e o epoca pe care noi o exaltam dar si fata de care avem in continuare anumite rezerve – pe care ni le creem noi sau ni le creeaza altii – dar e legitim sa vorbesti ca despre perioada cea mai infloritoare din cite cunoastem noi acum din istoria culturii. Acestei perioade apartine si Accademia di Romania, care s-a nascut ca institutie dupa razboiul cel mare, primul razboi mondial, s-a instalat aici, la Roma, din 1922, iar din 1933 functioneaza chiar in locul acesta, la Valle Giulia, unde discutam. S-au unit atunci mai multe ginduri ale unor oameni realmente importanti in istoria si cultura noastra. A fost gindul lui Nicolae Iorga, gindul si stradania enorma a lui Vasile Parvan, pina la disparitia lui in 1927 si a fost in continuare dusa mai departe ideea lor, in timp, pana la 1947, cind statul roman a hotarit sa inchida Accademia di Romania. In sfertul de secol dintre 1922-1947 s-au intimplat lucruri minunate, au venit aici oameni dintre cei mai luminati din Romania, mai ales tineri, caci acesta era scopul scolii: sa-i adune pe tinerii cei mai dotati si harnici in domenii traditionale de studiu. E bine insa sa analizam cu foarte mare atentie cit a insemnat pentru fiecare stagiul petrecut la Roma. Caci un discurs este acela al acumularii de informatii culturale generale – si Italia ofera enorm, si alt discurs este acela al acumularii in campul specific in care s-a si afirmat omul de cultura roman, mai tarziu. A trecut pe aici George Calinescu. Sigur ca a insemnat ceva trecerea lui prin Italia in acei ani. Trebuie sa ne intrebam insa daca a fost absolut fundamentala pentru creatia Calinesciana trecerea lui prin Roma. Probabil da. Pentru un om insa cum a fost italienistul Alexandru Marcu – a fost cu siguranta fundamental. Pentru un arheolog de valoarea lui Dinu Adamesteanu – laudata fie-i memoria si Dumnezeu sa-l odihneasca, a murit la inceputul acestui an; pentru un arheolog de valoarea lui Ion Barnea (tatal profesorului Alexandru Barnea de la Universitatea din Bucuresti); pentru un arheolog de importanta lui Grigore Florescu; pentru un istoric al arhitecturii istorice, cum au fost Stefan Bals si Grigore Ionescu – cu siguranta trecerea prin Italia a insemnat foarte mult. Dar daca analizam foarte bine lista tuturor care au trecut pe aici – sunt si nume pentru care nu avem elemente concludente. Nu vreau in nici un fel sa se inteleaga ca as dori sa diminuez rolul acestei scoli. Dimpotriva! Abia analizand corect importanta acestei Institutii invatam cit a insemnat ea pentru Romania pina in 1947 si apoi, poate, din anii 1960 incoace.
– Ce s-a intimplat dupa 1947?
– Scoala s-a desfiintat, precum scoala Romana de la Paris. Accademia di Romania a avut, totusi, o soarta mai buna decit Scoala de la Paris, care nu si-a mai reluat niciodata activitatea. Cladirea Scolii de la Paris a fost cedata statului francez, care a avut alte proiecte arhitecturale pentru zona respectiva si a fost demolata. Niciodata nu s-a mai reluat proiectul Scolii Romane din Paris. Acum nu mai exista. S-a terminat. Revenind: Accademia di Romania din Roma a ramas intre altele si in amintirea multor romani, care ne povestesc imaginea pe care o au din anii de dupa 1947, a unei cladiri inchise, cu ferestrele acoperite de scanduri batute in cuie. Spatiul a fost ulterior folosit de statul roman, de autoritatea de atunci, in chip de spatiu de locuinta pentru diplomatii romani. O alegere destul de buna deoarece cita vreme o cladire este locuita nu se distruge. In anii 1960 statul roman a reluat negocierile cu Italia, si printr-un schimb de scrisori intre ministrii de externe, in anii 68-69, s-a hotarit deschiderea reciproca a Bibliotecii Romane la Roma si a Bibliotecii Italiene in Bucuresti, pe strada Nuferilor (General Berthelot) colt cu strada Spiru Haret. A fost un moment foarte bun pentru ca, odata deschisa scoala, s-a reluat intr-un fel si menirea ei initiala: au venit cinci bursieri romani, printre care si regretatul Marian Papahagi, devenit peste timp, dupa Revolutie, intre noiembrie 1997 si ianuarie 1999 – directorul Accademiei di Romania, sfarsindu-se din nefericire tot aici, trudind pentru refacerea Academiei si pentru restaurarea statutului initial de scoala si de loc de studiu a acestui lacas. Revin putin in trecut, amintind ca in anii ’60 director al Accademiei a fost academicianul Alecsandru Balaci, un italienist de prima marime, o personalitate importanta a culturii romane, care a lasat o extraordinara amintire aici, in Italia. Dinsul s-a prapadit acum 2 ani de zile, la Bucuresti.
– Cine a mai dat o mina de ajutor la ideea reluarii functiilor de cercetare a acestui loc?
– Marele istoric Emil Condurache, academicianul Emil Daicoviciu, amindoi bursieri ai statului roman inainte de razboi aici, la Roma.
– Cum s-a facut simtit momentul de dupa 1989…?
– Pozitiv! Incet Academia si-a recapatat functiile. A fost numita director doamna academician Zoe Dumitrescu Busulenga, de care ne reamintesc cu multa placere italienii cu care avem si acum diferite contacte, a fost apoi Marian Papahagi, care a resuit sa repuna pe picioare Programul de Burse Nationale, intr-o conjunctura fericita, la acea vreme Ministrul Educatiei si Cercetarii a fost domnul Andrei Marga, Ministrul de Externe fiind domnul Andrei Plesu, dar si cu ajutorul a o serie de alti oameni care cunosteau bine spatiul italian, cum sunt colegii mei din Ministerul Afacerilor Externe, si as indrazni sa ma alatur, evident in postura cea mai modesta, lor – care au inteles importanta si au avut instrumentele sa puna in opera Proiectul Burselor Nationale. Acest Program este sustinut de Ministerul de Educatie si Cercetare si de Ministerul de Externe al Romaniei si prevede ca o data la doi ani sa se organizeze un concurs pentru 20 de burse: sunt 14 aici, la Roma, si 6 la Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica din Venezia. S-a intamplat ca Marian Papahagi n-a apucat sa vada rezultatul eforturilor lui. La citeva zile dupa moartea lui au sosit aici primii bursieri “Vasile Parvan” – asa se cheama bursele statului roman acordate la Roma, si “Nicolae Iorga” – la Venezia. Dupa acea prima serie a existat o mica perioada de intrerupere datorata mai degraba unor procese birocratice. Dar in 2002 am reusit sa organizam un nou concurs de burse, au venit bursierii, anul acesta a fost iar un concurs si suntem foarte multumiti. Deci exista acum o continuitate, Accademia di Romania functioneza din punct de vedere stiintific si administrativ – cu un program national, ceea ce este extrem de important. Alaturi de aceste burse nationale Academia acorda sprijin evident si tinerilor romani, studenti sau absolventi de facultati, care beneficiaza de burse in cadrul Programelor Europene, in cadrul schimburilor bilaterale cu Italia sau care isi obtin direct de la Universitatile Italiene posibilitatea de a studia in Italia. Astfel avem in permanenta 26 de bursieri aici, la Roma, iar in total, intr-un an, cumulam 50-60 de tineri romani care studiaza aici, cu stagii de diferite dimensiuni, incepand cu cele de 2 luni si terminand cu cele cu bursele nationale de doi ani. Mi se pare un lucru extrem de important! Romania actioneaza aici pe traseul unei strategii nationale. Este benefic sa ne pregatim la Roma oamenii care vor fi evident in tara oameni de prima marime, in acelasi timp vor fi persoanele de contact cu o tara care este Italia, importanta din punct de vedere politic, cultural, economic. Investitia pe care o face statul roman nu se va recupera prea curand. Dar peste zece ani cu siguranta. Sunt absolut convins ca tinerii pe care-i pregatim la Roma vor fi actorii principali macar ai relatiilor culturale si stiintifice romano-italiene, dar poate chiar ai contactelor romano-italiene in general!
– In ce consta aceasta investitie?
– In sumele de bani pe care le acorda Statul Roman prin Programul National de Burse “Vasile Parvan” si “Nicolae Iorga”, in suportul logistic gratuit acordat de Ministerul Afacerilor Externe. Suma e de 600 Euro lunar, cel putin. Cred ca statul roman face intr-adevar o investitie foarte buna si are dreptul si datoria sa se ocupe de aceasta investitie. Dreptul sa-si recupereze investitia, folosind abilitatea, stiinta, capacitatile, informatiile dobindite de bursieri aici, la Roma, si datoria de a asigura celor pe care-i pregateste prin aceasta investitie un loc in care exact acumularile din timpul stagiului sa fie puse in valoare.
– Cunoasteti ecoul unei asemenea fapte din partea guvernantilor de la Bucuresti?
– Ehh, vedeti, aici cred ca inca mai avem de lucru. Noi credem ca actualul act normativ e perfectibil, in sensul ca ar trebui sa se prevada locuri de munca pentru absolventii de aici. Statul Roman ar trebui sa-i foloseasca pe tinerii pregatiti in strainatate. Ar fi pentru binele natiunii. Cred ca ar trebui sa gindim foarte precis ce vom face cu acesti tineri foarte bine pregatiti.
– Care sunt domeniile de studiu ale bursierilor de la Accademia di Romania?
– Arheologie, istorie veche, paleografie, filologie clasica si moderna, arhitectura, istoria artei si arte. Evident, acestea au fost domeniile traditionale, dar dupa 70 de ani lumea s-a mai schimbat, iar Roma ofera si alte oportunitati de studiu. Iata, anul acesta a cistigat o bursa la Roma un absolvent de stiinte economice. Au mai fost proiecte in domeniul stiintelor politice. Nu putem nega dreptul unui tinar roman sa vina sa studieze aici, prin urmare si aceste oportunitati de studiu sunt avute in vedere atunci cind se organizeaza concursurile.
– Cum se obtine o bursa la Dumneavoastra?
– Pe baza pregatirii unui proiect si a sustinerii lui in fata unei comisii. Comisia se reuneste la Bucuresti, e numita conform legii prin Ordin al Ministrului Educatiei si Cercetarii si aduna specialisti si reprezentanti din Ministerul Educatiei si Cercetarii, Academia Romana, Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul Culturii.
– Pentru anul 2006 cum si unde se poate prezenta cineva interesat pentru a obtine o bursa?
– Anuntul pentru burse se publica in presa, la Radio, la Televiziune si exista pe situl web al Oficiului National pentru Burse de studiu in strainatate din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii. Anul acesta numarul candidatilor a fost de 39 pentru cele 20 de burse, din care am selectionat numai 15 candidati. Comisia a fost foarte exigenta.
– Cati vorbesc limba italiana dintre romanii proaspat veniti?
– Absolut toti, macar la nivelul de conversatie cotidiana, nu mai vorbesc de faptul ca multi sunt italienisti!
– Va simtiti bine la Accademia di Romania?
– Noi suntem aici, la Valle Giulia, in polul academiilor si institutelor straine – cum le place italienilor sa spuna. E un loc pe care, dupa primul razboi mondial, autoritatile din Roma l-au dedicat academiilor straine, invitand alte state sa-si construiasca aici institutul. Noi ne-am instalat la Valle Giulia imediat dupa Britanici, care au fost primii, urmati fiind de alte sapte institutii: belgienii, suedezii, danezii, olandezii, austriecii, egiptenii si, in sfarsit, japonezii. Pe o raza foarte mica reprezentam polul academiilor straine. Sigur, sunt si alte academii faimoase aici: Academia di Francia; Medici, in marginea parcului Borgheze; mai e Academia Americana, de la sfirsitul secolului 19, instalata pe Gianicolo. Sunt institutiile germane, Goethe Institut, apoi Consiliul Britanic. Sunt aici toti care au inteles importanta promotiunii culturale a propriei tari, afirmarea pe o scena vizibila, o iesire in lume. E foarte bine sa stie lumea ca existi si ca esti foarte serios. E bine sa fii uneori sub reflectoare, e bine sa se stie ca esti acolo! Romanii SUNT la Valle Giulia, romanii SUNT la Venezia! Si italienii din Roma apreciaza acest lucru, facind sa ne simtim bine.
Simion Buia, Roma.
simionbuia@email.de
Va multumesc pt acest articol dar sa faceti in viitor si unul despre scolile din Romania
si trecutul lor: cum s-au infiintat si cum au disparut! Multumesc din nou si ati facut o treaba buna cu acest articol.
Informatia d-lui director este din pacate lacunara -ori selectiva. Asta mai ales legat de istoria institutiei. Ma mira ca dansul – istoric de arta – nu isi aminteste ca Accademia di Romania este locul de formatie al primului mare istoric si critic de arta roman. Este vorba despre Alexandru Busuioceanu, care s-a putut astfel forma in preajma marelui Adolfo Venturi si a elaborat cateva studii de pictura medievala romana recunoscute si azi ca fundamentale. Intors in Romania, a fondat din p.d.v. profesional disciplina istoriei artei.
Al doilea nume la care ma gandesc este Mircea Eliade. Putini stiu ca acesta a fost doctor al Univ. din Bucuresti cu o lucrare despre filosofia Renasterii italiene, pt. care s-a pregatit la fata locului. Desi surprinzatoare, tema este fundamentala pt Eliade – pentru a putea studia „cultura” omului arhaic, trebuia sa inteleaga configuratiile culturale mature.
Cred ca fata de (doar) aceste doua repere tutelare, multe din numele pomenite de dl. director palesc ca relevanta. Ori, poate ca ar trebui ca insasi Accademia sa se ocupe de relevarea critica a acestor contributii. Altfel, contributia Accademiei in campul larg al culturii romane va ramane ca si pana acum – insesizabil.