caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Social



 

O sansa

de (12-5-2004)

Conduc pe autostrada aglomerata, revenind de la Seminarul ‘Forum Invest’ care a avut la hotelul Mariott din Washington D.C. Radioul anunta ca intre doua anumite iesiri, aflate la peste 20 de kilometri distanta una de alta, se merge „ca melcul”. Alte artere ale metropolei americane sunt in regula, pe unele sunt accidente…am timp sa ma gandesc la doua dintre ultimele interventii ale vorbitorilor de la seminar.

Solectron – una dintre firmele cu pedigree de incepere a afacerii in anii ’70 intr-un garaj din Silicon Valley, astazi cu o cifra anuala de afaceri de circa 11 miliarde de dolari a prezentat noua ei unitate de productie din Timisoara, unde are 4000 de angajati. Solectron produce aici echipamente electronice de mare complexitate cu desfacere pe pietele occidentale si in Asia.

Bechtel, o alta firma uriasa americana, castigatoare a contractului pentru autostrada ce va traversa diagonal Transilvania, a angajat deja 200 de proiectanti si va ajunge in perioadele de varf ale lucrarii la circa 4000 de locuri de munca noi create pentru romani.

Ce spun aceste implantari alaturi de alte cateva povesti de succes? Ele spun ca avantajele afacerilor in Romania nu mai sunt un secret. Solectron a avut curajul sa investeasca circa 120 de milioane de dolari iar acum incepe sa culeaga dividendele. Fie ca este vorba despre umbrela NATO, fie ca investitori inteligenti au inceput sa vada in Romania si altceva decat o piata de forta de munca bruta si speculatii cu case si terenuri, acesta este semnalul ca despre Romania SE STIE.

Stand de vorba cu potentiali parteneri de afaceri in perioada urmatoare, daca va trebui sa ii convingeti prea insistent de avantajele Romaniei, ganditi-va pentru o clipa ca s-ar putea sa nu fie suficient de bine informati si deci de… seriosi.

Pentru prima data dupa 1990, ar putea fi de asteptat ca apetenta pentru emigrare, mai ales a tinerilor, sa inceapa sa scada incepand cu anul viitor. Am in vedere nu numai dorinta investitorilor straini de a incerca sa retina materie cenusie in Romania, dar si rezultate echilibrate ale alegerilor, in care parintii acestor tineri vor vota cu responsabilitate, pastrand sansa care, spun anumite semnale, istoria o va oferi totusi Romaniei. Caci daca vor genera prin votul lor fie un partid-stat, fie o combinatie intre un partid-stat si o sperietoare extremista, pot fi siguri ca autostrada construita de Bechtel va servi nu mersului acasa, cum ma deplasez eu acum pe „Highway 66”, ci plecatului de-acasa, iar fabricile de componente sofisticate pentru industria electronica si alte locuri de munca in aer conditionat si cu mainile curate vor lua drumul Asiei.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Dependenti de viteza

Zeci de masini oprite pe margine lumineaza cu farurile soseaua cufundata in bezna. Pe drumul inca neterminat, doi bolizi se...

Închide
3.15.1.209