Sunt câteva săptămâni abia, de când am văzut pe Discovery Channel un film din care am reţinut o secvenţă cu totul ieşită din comun. Încă mă gândesc la ea şi o tot revăd în memorie.
Dacă nu aţi văzut filmul respectiv, nu pot decât să vă rog să vă imaginaţi următoarea poveste: un bărbat şi o femeie pleacă pentru o scurtă excursie în pădurea tropicală amazoniană dar uită harta acasa şi o refac inexact din amintiri. Astfel începe un coşmar la capătul căruia, după şase zile, sunt salvaţi cu totul întâmplător de un luntraş, în amurgul zilei sortite sinuciderii, cei doi nemaisuportând chinul muşcăturilor de insecte, al setei şi al foamei.
În cursul acestui calvar se petrece şi scena halucinantă care m-a impresionat şi pe care v-o supun evaluării şi meditaţiei în editorialul de săptămâna aceasta. Este vorba de întâlnirea bruscă a celor doi rătăciţi cu o turmă de mistreţi.
Momentul este redat cu multă veridicitate de echipa de realizatori ai canalului Discovery. Este subliniată surprinderea, atăt a oamenilor cât şi a animalelor. Momentul de tensiune şi de suspans al aşteptării, creat de situaţia nouă, şi pentru un grup de fiinţe, şi pentru celălalt. Apoi, naratorul, bărbatul, explică: „Mi-am dat seama că dacă nu acţionăm înaintea lor, vor ajunge repede la concluzia că suntem vulnerabili, ne vor ataca, doborî la pământ şi mânca de vii. Am deschis briceagul, singura armă pe care o aveam la îndemână, i-am cerut prietenei mele să mă urmeze orice-ar fi şi ne-am repezit către turma de mistreţi, urlând cât ne ţineau puterile. În acel moment, animalele s-au speriat şi au fugit. Dacă le-ar fi dat prin cap să ne confrunte direct, n-am fi avut nici o şansă”.
Ei bine, de când am văzut acea secvenţă, nu-mi iese din cap faptul că am evaluat cam de multe ori greşit în viaţă „mistreţii” cu care m-am întâlnit. Cel mai adesea de pe poziţiile unui iubitor de natură, alteori cu sentimentul că sunt protejat de superioritatea inteligenţei mele, mai întotdeauna cu gândul că aparţinem unor specii diferite şi fiecare specie îşi va vedea de treabă în continuare, armonios, în lumea ei. Vreau să spun, dacă mi-ar fi fost frică de „mistreţi” şi i-aş fi evitat, lăsând admirarea naturii pe seama celor înarmaţi ori respectând forţa distructivă în numele unui comportament complet străin de raţiunea umanistă, aş fi fost probabil mai câştigat!
Dar iată-mă azi editând această publicaţie electronică alături de Petru, Dan, Ovidiu, Andrea, Florin, Vlad, Anton, Liviu, Marina, Gabriel, Cornelia şi mulţi alţii, într-un mediu care din multe puncte de vedere seamănă cu o junglă – cu frumuseţile şi pericolele ei iminente. Construim împreună încredere, sinceritate, o viziune despre o lume aflată cât mai la adăpost de „mistreţi”. Dar nu ne facem iluzii că nu ne putem întâlni cu ei în orice moment. Mistreţii apar adesea purtând pseudonime care ne-ar putea face să credem că sunt „oameni”, ne dictează tot felul de condiţii ca şi când ar fi devenit stăpânii noştri peste noapte, ne caracterizează în fel şi chip ori, în numele libertăţii de expresie sau al corectitudinii politice (un concept care are cu totul alte semnificaţii într-un creier de mistreţ faţă de un creier de om) ne somează să le publicăm infamiile. Pentru acest tip de vizitatori nedoriţi, revista ACUM are nu un briceag ci un adevărat bisturiu, materializat în tasta „Delete”, care se apasă fără cea mai mică reţinere.
Uneori, totuşi, mai realizăm şi câte un mic documentar ca şi articolul acesta care sper să vă fi stimulat memoria, imaginaţia şi curajul de a-i speria din timp pe cei care nu ştiu de fapt decât să încerce să vă calce în picioare şi să vă mănânce de vii. Da, cheia succesului în această încercare de a vă apăra sunt aceste două cuvinte: DIN TIMP.
D-le Maier!
De ași fi un membru al redacției d-ră,char ași aduce sincere mulțumiri anume acelor mistreți.Cu ajutorul lor reușești să desăvîrșești toate cîte le știi și poți.A fugi de realități prin ”Delete” o fac doar lașii.
Nici odată nu trebuie să te temi de ceea ce spune oponentul(dacă o spun civilizat)teme-te a nu avea răspunsuri.Char de nu le ai,fii totdeauna corect,adică fii Om.
Cu respect,Anatol Marin
Domnule Marin,
Sa nu confundam pe cei care au pareri opuse cu a noastra cu cei care se comporta ca animalele. In vreme ce primilor, fara a le aduce multumiri, le publicam opiniile ori de cate ori acestea sunt exprimate argumentat si civilizat, chiar daca nu suntem de acord cu ele, celor din urma trebuie sa le aplicam tasta Delete pentru ca intrec masura.
Din pacate in cadrul dialogurilor noastre cu unii cititori, trebuie adesea sa-i informam ca din punctul nostru de vedere xenofobia, homofobia, nationalismul orb, antisemitismul, politicianismul microbist, religionismul militant sau fundamentalismul religios si alte cateva trasaturi ostile comunicarii civilizate fac parte, din punctul nostru de vedere, din categoria „mistretisme”. Unii dintre ei nu apreciaza deloc aceasta aducere la cunostinta si, desi aparent incep discutia ca oameni, vor s-o termine ca mistreti. Aici intervine tasta Delete, evident nu din lasitate ci pentru a pastra aerul curat la ACUM pentru toti (cel mai putin pentru noi care, invatati sa scormonim in tot felul de mizerii de atatia ani avem, cum spune Petru, obrazul mai gros – si sila de mirosuri pestilentiale controlabila prin gandire – as adauga eu).
D-le Ștefan!
În principiu sunt de acord cu punctul d-ră de vedere,doar că uneori puteți să greșiți în a aprecia ce e aia xenofobie,homifobie,naționalism orb,antisemetism,etc.Adică o definiție exactă la aceste fenomene nu există,iar a lua drept etalon punctul de vedere a cuiva(posibil șef sau altcineva) despre ce sunt în situație concretă fobiile susnumite,există riscul de a fi cel puțin subiectiv.Deaceea consider că e corect de a manifesta maximă toleranță la toate punctele de vedere și de a utiliza în combaterea lor argumente cît mai tari,cît mai convingătoare.Să nu se întîmple că atunci cînd se propune un subiect mai delicat sau mai temerar, ca promotorul acestu-i subiect să fie acuzat de careva fobie,subiectul fiind exclus din start.Ascunzîndu-ne de asemenea subiecte nu înseamnă că le vom exclude din uz.Deaceea eu sunt de părere că e mai bine să le combatem aici cît mai civilizat,contribuind ca și în societate să se promoveze o gîndire cît mai sănătoasă.Fiecare din oponenți într-o dispută merită ca cu el coloboratorii d-ră să se poarte cît mai respectuos posibil,d-lor fiind și fața instituției cărea îi aparțineți,adică în orice situație trebuie să vă străduiți să fiți cu un cap mai sus ca oponentul atît ca pregătire profesională cît și moral.Sunt foarte nedorite situații de genul pe care le-am avut eri cu d-ul Petru cînd a acceptat să polemizeze cu mine civilzat numai după ce a fost atenționat.Modul cum îmi dăduse d-lui prima replică nu face cinste nimănui.
Anatol Marina
14.09.2009
Mistreţul
cu colţi
de argint
Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:
– Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos…
– Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici …
Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.
Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
– Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!…
– Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se:
– Taci…
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.
Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
– Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!…
– Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se:
– Taci…
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.
Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
– Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!…
– Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se:
– Taci…
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.
Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.
– Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?…
– Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l…
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se.
– Taci.
Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin…
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.
Ştefan Augustin Doinaş
Dexteritatea in manuirea „bisturiului tacerii” se capata in timp, dar niciodata nu se poate avea certitudinea ca operatia va reusi 100%.
Perfectiunea, precum, gradele de imperfectiune,
intra in domeniul subiectivismului!
Dialogul deschis, pozitiv-constructiv, are darul sa apropie oameni, „sa-i umanizeze”!
Aprecieri sincere, pentru stradania dvs. de a ne asigura; Acum si Aici, articole interesante si de calitate.
Multumiri tuturor acelora care participa cu articole, dar si acelora care trimit comentarii pertinente, la subiect!
Cu stima,
V.M.
V.M.,
Operatia nu reuseste aproape niciodata si astfel nu ajungem sa fim in lipsa de subiecte. De cele mai multe ori chiar trebuie sa lasam la suprafata macar o parte din ceea ce ajungem sa taiem cu „bisturiul tacerii”, pentru ca acei cititori care acceseaza paginile ACUM cu increderea ca veghem la curatenie sa aiba dovada ca realmente lucram la aceasta.
Nu scapam nici ocazia sa afirmam de fiecare data ca aceasta politica, desi subiectiva, este asigurata pe termen nedeterminat nedepinzand decat de noi, de autori si de cititori, nicidecum de catre oricine ar avea alte interese decat cele declarate aici, in scris, deja de multe ori.
Pt. D-l Anatol,
In limba engleza exista un proverb care, tradus, ar suna cam asa: daca merge ca o rata, macane ca o rata si inoata ca o rata, atunci este o rata. Evitam sofismele asumandu-ne raspunderea deciziilor noastre!
M-am gândit la comparația dintre mistreții lui Ștefan și rinocerii lui Ionesco. Ambele categorii reprezintă persoane cu idei retrograde și chiar extremiste. Diferența este că în timp ce numărul rinocerilor era în creștere exponențială în perioada la care făcea referire Ionesco, numărul mistreților tinde, din fericire să scadă azi. Și nu mai trebuie să repetăm greșeala secolului XX să fim toleranți cu acești indivizi care emană adeseori duhori nazistoid-comuniste.
Domnule Anatol Marin – vă rog citiți principiile noastre editoriale: http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=7897.
Cu ultranaționalismul, xenofobia, homofobia, antisemitismul, rasismul, fundamentalismul religios și alte asemenea extremisme suntem necruțători. Dacă pentru dumneavoastră nu e clar ce înseamnă aceste curente, atunci mă mir că mai predați istoria la nivel de universitate, fie și la una de mâna a patra ca Universitatea de Stat de la Chișinău.
„DIN TIMP”, cu adevarat aici e cheia, judecatorii sunt in greva, educatia la fel, in curand sindicatele si nu in ultimul rand marea masa de oameni isi arata oprobiul, fata de actualul drum pe care merge Romania condusa de „o turma de mistreti”. Ma intreb, chiar trebuie sa scoatem cutitele? – inca ma mai consider om si mai cred ca el, cuvantul, spus de cei multi si nemultumiti, ar trebui ascultat, dar este el ascultat? Romania e condusa de un clan inchis in care nu mai poate patrunde nimeni in afara de fiice, fii, frati, cumnati, gangavi si analfabeti, sau de cei ce isi vand cu nerusinare cinstea si sufletul.
Isi schimba intre ei fotoliile, cei din opozitie vin la conducere, cei de la conducere trec in opozitie, se schimba ceva? NU, glasul romanului truditor, nu este ascultat, nu-i pasa nimanui de el, televiziunea, presa, arta, ne prezinta hotiile de mare anvergura care se petrec la varful clasei politice, in randul celor ce ne conduc astazi tara, le pasa lor de toate astea, le mai pasa de romanii adevarati instrainati nu de vrerea lor, ci de istoria insasi? NU, nu le pasa, nu au facut si nu vor face nimic pentru intregirea neamului,le pasa doar de birurile pe care le mai pot inventa pentru a smulge nu numai ultima inghititura pe care o mai are sarmanul popor roman ci si ultima picatura de sudoare ce-i cade pe frunte. Ne-au plecat copiii in cele patru zari la munca, iar rodul muncii lor il trimit in tara, ca noi cei ramasi pe pamant romanesc, sa avem din ce trai, granele, sunt transportate clandestin peste hotare, ca mai apoi sa ne fie vandute la preturi exorbitante de impot. La ce folos ca jurnalisti, poeti, scriitori, atentioneaza de ani buni ca Romania merge pe un drum gresit, chiar de sunt cititi, sunt aratati cu degetul ca niste saltimbaci ai cuvintelor insirate pe hartie. Acest TIMP, mai este oare de partea noastra, de partea romanulul adevarat, indiferent unde s-ar afla el?
Exista ceva cu mult mai rau decat toate relele mentionate aici, pe care le-am discutat. In plus, lista acestor rele este incompleta daca nu vom mentiona acest lucru din care deriva toate celelalte probleme.
In mod generic l-as numi prostie, insa acest termen nu acopera in mod corect ceea ce am in vedere. Ca sa fiu mai precis, ma voi referi la „lenea sau incapacitatea de a gandi”, care este la originea tuturor acestora. In plus as asauga si faptul ca nici descrierea corecta a relelor respective nu este deocamdata adecvata, dar asta e ce avem acum si asta folosim.
Voi da un exemplu recent: punctul de vedere religios in domeniul explicarii varietatii de vietuitoare de pe pamant, cel al arcei lui Noe, poate fi aruncat la gunoi printr-un rationament foarte simplu, accesibil chiar si copiilor. Pur si simplu o insiruire nu de milioane de „perechi de vietuitoare” care au trait pe pamant pana acum, ci de cateva sute sau chiar numai cateva zeci ar fi de ajuns sa arunce la groapa de gunoi istorica a prostiei aceasta idee a salvarii tuturor vietuitoarelor in acea arca, careia i se dau chiar si dimensiunile in Qur’an/Tanakh/Biblie.
Numai lenea intelectuala sau intoleranta fatza de gandirea logica ii face pe unii sa respinga evolutia si sa adopte aceasta snoava imbecila a arcei salvatoare, care este pusa de majoritatea oamenilor mai presus de ideea evolutiei chiar dupa ce evolutia speciilor a fost dovedita.
Am cunoscut persoane inteligente in unele domenii, care au absolvit usor o facultate, dar care nu au reusit sa ajunga sa-si poata folosi aparatura logica a creierului lor sa evalueze si aceste aspecte ale fabulatiei lor cu scuza „draga, aceste lucruri ne depasesc pe noi”, chiar daca ripostam ca toate animalele alea „nu incap, draga” pe corabia aia. Va rog sa vedeti si unele replici date la articolele despre genetica.
Acestia au o gandire schizoida si tocmai acest lucru le face periculoase in primul rand (dar nu numai) ca politicieni. Ei aplica legile logicii la unele procese de gandire, dar nu la toate. Toti dictatorii au prezentat aceasta trasatura periculoasa: gandirea schizoida. La excesele cele mai mari in istorie s-a ajuns numai prin adoptarea si aplicarea in practica a gandirii schizoide. Uneori am gasit originea unor asemenea idei chiar in stadiile initiale ale unor stiinte noi, nepuse la punct.
De exemplu ideea lui Hitler privind „rasele inferioare” a fost discutata mai intai in domeniul stiintelor, cand se credea ca „rasa mediteraniana” (care nici nu exista si din care erau bineinteles exclusi evreii!?!) este cea mai avansata. Hitler nu a aplicat niciodata un rationament de genul „devreme ce evreii au rezultate atat de bune in stiinte si de fapt in toate domeniile cunoasterii, evident ca aceasta ideie a rasei inferioare este gresita).
La fel s-a intamplat cu toate relele discutate!
La care mai adaug ca exista si alt aspect: faptul ca nici una din relele mentionate nu este absolut corect definita. De exemplu se poate obiecta ca homofobia nu inseamna neaparat „fobia” fatza de homosexuali (sau fatza de „homosexualitatea latenta”, ci este de fapt ura fatza de homosexuali; antisemitismul nu inseamna de fapt ura fatza de populatia semita (fiindca de fapt o marte parte a evreilor nu sunt semiti la origine), etc.
Cu alte cuvinte ceea ce incercam aici este sa inducem un proces psihologic care implica folosirea creierului, a judecatilor rationale in gandire si eliminarea ideilor („memelor”) luate de-a gata, pe nemestecate, si transmise din generatie in generatie in mod irational. Dar tocmai acest lucru este perceput ca „periculos” de unii, pentru ca ar putea schimba statu-quo-ul (ceea ce de fapt urmarim noi).
Si, desi ar trebui sa reactionam cu totii in mod calm la prostie sau la erorile in judecata, recunosc si eu ca nu intotdeauna pot ramane calm cand acest proces de gandire este „ocolit” tocmai de cei care invoca traditiile sau „dreptatea divina”.
Doamna Cernea,
„Scosul cutitului” nu este o solutie pe care o recomand. „Speriatul”, da. Nu traiesc in Romania, dar atata ma duce mintea, vazand cum decurg lucrurile acolo, ca in veci de veci, alegand ca acum, romanii nu vor obtine ceva de la guvernanti decat daca ii sperie – numai cu forta, cu alte cuvinte.
Statistic vorbind insa, cand toti cei care au forta parasesc tara, de unde forta celor ramasi de a se tine pe propriile picioare, daramite de a-i mai speria pe altii?
Dragi prieteni,
Un singur lucru. Atentiune, atentiune va rog! Pentru ca mistretii sa nu devina rinoceri. Sau, eventual hipopotami, pe drumul rinocerizarii. Sau, sa nu mearga si inapoi, sa devina…simpli porci. Nu vreau sa fiu vulgar, nici sa intervin intr-o chestiune atat de delicata. Pot spune doar ca orice „mistret” la propriu si la figurat se retrage atunci cand simte ca este mai slab decat adversarul sau. Mistretul, ca orice alt animal, are un simt al lui. Prefera sa devina porcusor mic, daca stie ca nu poate creste ajungand sa fie hipopotam si apoi rinocer. Dar daca vede ca oamenii i se opun, se retrage si tace. Caracteristica lui este slabiciunea si chiar lasitatea. Lasitatea in cazul in care are un pic de logica, in cazul in care intelege ce il asteapta daca striga si grohaie, daca musca. Prefera sa nu muste pentru a nu fi muscat la randul lui…
Apropo de teoria evolutionismului si de arca lui Noe. Cum se explica domesticirea mistretului salbatic si rau, care a dus la transformarea lui in porcul tacut, care fie ca se ingrasa in liniste si este apoi sacrificat de om pentru carne si grasime, fie ca – in cazul in care este crescut de mic in casa – devine devotat stapanului ca un caine, il urmeaza peste tot, se bucura cand il vede, cauta sa-i satisfaca dorintele, se joaca cu el?
Si, apropo, propun sa nu depasim cadrul uman, sa nu trecem la critica Bibliei fara o baza academica. Hai sa intelegem si alte aspecte ale arcei lui Noe si a potopului. Nu vreau sa ma refer la evolutionism, la stiinta. Vreau sa ma refer putin la un aspect moral din Cartea Genezei sau Facerii (Bereshith). Noah (cunoscut in folclorul romanesc cu expresia „Tata Noe” si arca lui apar din doua motive. Primul este dorinta sublinierii faptului ca toti oamenii sunt urmasii aceleiasi familii pereche, deci toti sunt egali si frati, nu au voie sa se dusmaneasca unul pe celalalt, nici sa faca vreunul rau altuia, pe langa faptul ca sunt egali. Daca unul nu intelege acest lucru, incearca sa fie „superior” altora din propria lui vointa, sa-i domine, sa dea drumul unor sentimente inumane, el va fi pedepsit. Aici apare cel de al doilea aspect: potopul. El a avut loc tocmai pentru purificare, pentru inlaturarea pacatului, a minciunii, a nedreptatii, a raului, fara a vorbi de vreo rasa umana, de vreun neam sau de vreo confesiune. Cine au fost cei care pierit in potop? Animalele? Nu. Cei pieriti in potop au fost oamenii necinstiti, care impiedicau pe ceilalti sa traiasca astfel incat sa fie egali in fata lui Dumnezeu. Nu stim prea mult. In Biblia Ebraica apare expresia „Bney Elokym” (fii lui Dmnezeu) si „Bnot Adam” (fiicele omului), care sa-u casatorit dand nastere unor oameni incorecti. O legenda midrashica ebraica afirma ca era vorba despre monstri nascuti, deci ceea ce ne poate face sa ne gandim la mistreti si rinoceri. O legenda bogomila vorbeste despre impreunarea intre oamenii creati de Dumnezeu si cei creati de primul sau fiu, Satanael, care datorita modului sau de comportare rebel, de terorizare a oamenilor, desi el nu era altfel decat ei, dar ajunsese sa-i stapaneasca sub presiunea fricii si urii, a discriminarii, pierduse terminatia „el” (in limba ebraica „El” inseamna Dumnezeu, deci calitatea divina”) si devenise doar Satan. Respingerea mistretilor si rinocerilor inseamna respingerea lui Satan, partea rea a lumii, a omenirii, care incearca sa o domine impotriva dreptatii si omeniei. In loc sa atacam Biblia, mai bine sa luptam impotriva adevaratilor mistreti si rinoceri umani, care se comporta la fel ca cei respinsi, impotriva carora a avut loc potopul. In rest, numarul speciilor animale pe pamant este mult mai mare, este adevarat. Dar sa pastram aspectul moral, istoric, literar, filosofic al Bibliei.
Cu deosebita prietenie tuturor si, fiindca se apropie Anul Nou Evreiesc, data considerata ca fiind cea a Creerii Lumii, deci an nou pentru intreaga omenire, pentru intreaga lume, nu numai pentru poporul evreu, urari de an bun, cu sanatate si fericire tuturor, printre care redactorilor, colaboratorilor si cititorilor revistei ACUM, o revista cu adevarat deosebita, care merita toata lauda.
Lucian-Zeev Herscovici
D-le Ștefan Maier!
Am o rugăminte la dumneavoastră.Transmiteții vă rog d-lui P.Clej o doleanță de a mea.Eu i-am răspus la întrebarea ce mi-a dat-o dumnealui referitor la punctul 10 din editorialul de săptămîna trecută.Doresc să solicit bunăvoința lui pentru ca și domnia sa să-mi răspundă la o mică curiozitate de a mea ce mi-a apărut citindu-i replicile sale.Am observat că d-l Petru e cu mult mai preocupat de holocaustul evreilor decît a romanilor basarabeni sub regim sovietic,care,după ultimile estimări au pierit în număr de circa un milion,adică cam fiecare al treilea.Oare n-ar fi mai bine ca domnia sa să se ocupe preponderent de acest holocaust,lăsînd reprezentanții poporului evreu să se ocupe
dumnealor de holocaustul poporului lor.Evreii,nu știu de ce nu prea își bat capul de holocaustul romanilor,cam de ce noi avînd holocaustul nostru, ar trebui să ne preocupe prioritar holocaustul poporului evreu.S-au poate d-l P.Clej e reprezentant al vre-unui alt popor?
Cu respect,Anatol MARIN.
D-le Ștefan!
Vă rog să-i aduceți aminte d-lui Petru că ar fi cinstit din partea sa să-mi publice și ultimilemele replici.Astfel l-ași respecta mai mult,căci va polemiza cavalerește cu mine,adică de la egal la egal.Așa reese că se publică numai ce este convenabil d-lui,așa nu e cinstit și corect.Eu în locul d-lui nu ași proceda așa.Am un obicei poate nu chear sănătos,dar dacă greșesc în fața cuiva,fie char un discipol,un oponent,oricine nu ar fi,îmi cer scuze.
Vă mulțumesc anticipat.
Anatol Marin (ertați-mă de deranj)
Domnule Anatol Marin,
Nu aduceam în discuție Holocaustul dacă nu făceați afirmația iredentistă cu privire la legitimitatea pretențiilor teritoriale ale României asupra teritoriilor anexate în 1941 – 1943 dincolo de Nistru și în acest context v-am reamintit ce spunea colegul dumneavoastră de la Hyde park, Iacov Golovcă.
În plus ca profesor universitar de istorie (fie și la Universitate de mâna a patra, deși eu nu v-aș angaja nici la școala primară) ar trebui să adoptați o poziție cât de cât imparțială, nu să fiți un propagandist ultranaționalist.
Și să mai aflați că noi aici nu scriem ca „reprezentanți ai unui popor” și nici n-o facem pentru că suntem plătiți. Ne câștigăm existența prin alte îndeletniciri și în timpul liber ne ocupăm de revista ACUM, de aceea nu avem timp să publicăm un ecou trimis de Anatol Marin în următorele cinci minute după sosirea sas.
LUCIAN, PUR SI SIMPLU NU SUNT DE ACORD CU TINE!
In primul rand legenda potopului lui Noe este doar atat: o legenda. Nu are nici o valoare istorica sau de alta natura. De altfel nici macar nu este creata de cultura iudaica, ci o precede cu mult (conform istoricilor, cu mai mult de un mileniu).
Descoperirea tablitelor cuneiforme scrise cu circa un mileniu inainte de a fi adoptat acel text de iudaism este un fapt bine cunoscut.
Ele se afla de altfel la British Museum, fiind traduse acum in intregime. Poti sa le vezi la muzeu!
Nu era vorba de „tata Noe” ci de Utnapishtim si de Enchidu in legenda lui Ghilgamesh. Varianta biblica (din Tanakh, Torah, Biblie) a fost copiata propozitie cu propozitie (partial cuvant cu cuvant!) dupa legenda lui Ghilgamesh, numai ca personajele au nume diferite. Acesta este adevarul istoric.
Nu as spune nimic daca aceasta legenda ar fi tratata drept ceea ce este: o legenda. Dar ea a fost ridicata la rang de „povestire sacra” de niste triburi primitive, iar acum unii vor sa blocheze cursul stiintei folosind-o ca „arma”. Eu sunt fundamental contra celor care folosesc aceasta legenda pe post de stiinta, botezand-o „stiinta creationista”. M-ar dezamagi profund sa stiu ca si tu esti creationist, dar e dreptul tau sa crezi ce vrei. Si dreptul meu sa te combat!
Cat despre alte texte din Tanakh, Biblie si Talmud, sper ca tu insuti esti convins ca ele nu sunt deloc morale. Nu este moral sa „ne vindem fiicele in sclavie”, sa „ucidem copiii care nu asculta de parinti”, ca si cele citate din Talmud cu cateva saptamani in urma.
„Morala” ce se desprinde din asemenea texte criminale este si ea criminala. Sa nu le luam ca „indreptar moral” nici macar in gluma!
Tot asa cum eu condamn rasismul lui Hitler, condamn si textele biblice care ridica in slavi „ethnic cleansing” in cazul „amalecitilor”.
Un dobitoc pocait, pe numele lui Brewer Erik, a publicat pe alt site niste enormitati jalnice, dupa care „dumnezeu i-a pedepsit pe evrei pentru ca nu i-au ucis pe toti locuitorii din Canaan”, „pamantul fagaduintei”. La fel, da-mi voie sa nu cred ca este morala istoria cu „pamantul fagaduintei”, la fel cum nu este morala o istorie similara care ar avea ca tema „apartamentul fagaduintei”.
In comunism s-au efectuat exproprieri oribile fara nici o justificare; a continua sa justificam furturile calificate prin legende biblice ar fi contraproductiv!
Dumnezeul unei religii nu poate sa-si permita sa promita nimanui ceva ce nu-i apartine; in caz ca face asa ceva, trebuie pus la punct.
Asa cum l-a pus la punct pe acelasi dumnezeu si regele Soare, cu afisul regal „In acest cimitir i se interzice lui Dumnezeu sa mai faca miracole”. Sper ca stii de acest incident.