caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Alegerile din 30 noiembrie – un scrutin crucial într-un moment de instabilitate economică

de (24-11-2008)

Participarea la vot în alegerile parlamentare la ora 18 în dimineața zilei de 30 noiembrie era de 34,48% din totalul alegătorilor înscriși pe listele electorale, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central.

În mediul rural participarea a fost mai ridicată, 30,43%, față de 40,06% în mediul urban.

Județele unde participarea la vot a fost cea mai ridicată sunt Teleorman, Vrancea și Giurgiu, iar cea mai scăzută participare a fost reportată în București, Timiș și Covasna.

Alegerile parlamentare de duminică 30 noiembrie reprezintă primul scrutin veritabil de acest gen din România, dat fiind că pentru prima oară se desfășoară decuplate de alegerile prezidențiale. Acestea creau o serioasă distorsionare, dată fiind importanța „locomotivei” pe care o reprezenta pentru un partid candidatul său la președinție.

Tot în premieră, votarea are loc în colegii uninominale, deși rezultatul pe ansamblu se calculează pe baza reprezentării proporționale.

În sfârșit, o altă premieră e apariția parlamentarilor care reprezintă Diaspora (doi senatori și patru deputați).

Toate cele enumerate reprezintă motive în plus de interes pentru a merge la vot. S-a spus că votarea în colegii uninominale va duce la o „purificare” a clasei politice din România.

Din păcate, realitatea este departe de a fi aceasta, după cum a arătat-o alegerea președinților consiliilor județene din vară, care nu l-a împiedicat de pildă pe „baronul local” prin excelență, Marian Oprișan, să fie ales confortabil la Vrancea.

Mai mult, vor fi aleși direct doar candidații care obțin majoritatea absolută în colegiul uninominal respectiv, și este improbabil că în multe colegii se va petrece acest lucru (date fiind sondajele de opinie care dau PD-L și PSD-PC cu circa o treime din intențiile de vot, cu ușor avantaj PD-L, PNL la 20% și UDMR la 5 -6 %). Oricum, noul mod de scrutin reprezintă o pliere la dorințele electoratului, chiar dacă imensa majoritate a alegărotilor nu cunosc detalii cu privire la efectele acestui mod de scrutin.

Alegerile sunt îndeobște un verdict asupra guvernării ce se încheie, mai mult decât o opțiune pozitivă pentru un proiect sau altul și este de așteptat ca și scrutinul din 30 noiembrie să urmeze această cutumă.

Numai că în România de azi e greu de delimitat exact cine se face responsabil de guvernarea dintre 2004 – 2008. Începută ca o coaliție hibridă PNL – PD – UDMR – PC ea s-a transformat la jumătatea mandatului, ca urmare a disputei între președintele Traian Băsescu și premierul Călin Popescu Tăriceanu, într-un guvern minoritar PNL – UDMR sprijinit condiționat din opoziție de PSD – formulă bizară, unică în țările UE.

Perioada 2004 – 2008 a reprezentat fără doar și poate un salt extraordinar în dezvoltarea economică a României, dar meritul nu aparține decât în mică măsură politicienilor care au condus țara, acest boom fiind datorat infuziei masive de capital străin și a aderării României la Uniunea Europeană, fenomen produs în toate statele foste comuniste după aderarea la UE.

Introducerea ratei unice de impozitare directă a veniturilor și profiturilor de 16% a impulsionat economia și a redus evaziunea fiscală, dar corupția rămâne una dintre marile probleme nesoluționate ale acestui mandat.

Românii, mai ales cei de la oraș, au apucat-o pe calea consumerismului, după atâția ani de privațiuni și frustrări, dar din păcate România, cu o rată de creștere economică de aproape 9% în 2008 nu va putea evita consecințele crizei economice mondiale în 2009.

În aceste condiții, viitorul guvern va trebui să ia măsuri urgente, în coordonare cu partenerii din Uniunea Europeană, pentru a atenua efectele crizei și în general să adopte o politică pro-activă în interiorul UE, după exemplul unor țări ca Polonia, de pildă.

Dar până atunci mai este scrutinul din 30 noiembrie, iar sondajele de opinie indică faptul că niciun partid sau alianță nu va obține majoritatea absolută în parlament.

Revista ACUM a adoptat o poziție imparțială pe parcursul acestei campanii electorale și nu intenționăm acum să dăm o indicație de vot. Totuși, considerăm că orice vot în favoarea principalelor patru partide și alianțe – PD-L, PSD-PC (deși este dezamăgitoare decizia PSD de a se alia pentru a treia oară consecutiv cu Partidul Consrvator, o formațiune în cel mai bun caz dubioasă), PNL și UDMR este perfect îndreptățit și “util”, iar dispariția din parlament a unor partide ca PRM sau neintrarea PNGCD ar fi evoluții pozitive.

Îndrăznim să sugerăm – pentru coerență ideologică, dacă așa ceva există în România, iar dacă nu, e momentul să apară – că o coaliție post-electorală dintre PD-L, PNL și UDMR ar fi varianta, dacă nu cea mai bună, atunci cea mai puțin proastă.

Dar o astfel de coaliție ar putea ființa numai în condițiile îngropării securii războiului dintre peședintele Băsescu și premierul Tăriceanu, o perspectivă deloc certă.

Despre aceste lucruri vom avea însă tot timpul să vorbim după alegeri, până atunci vă îndemnăm să mergeți duminică la vot, pentru că numai așa veți contribui la avansul democrației în România.

P.S. Așteptăm comentarii despre intențiile dumneavoastră de vot și îi invităm pe cei care nu au făcut-o încă să voteze în sondajul nostru http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=crt. De asemenea, vă rugăm să ne trimiteți impresii din ziua votării, inclusiv posibile sesizări privind nereguli, precum și fotografii.

P.P.S. Detalii despre votare pe pagina Biroului Electoral Central: http://www.becparlamentare2008.ro/index.html.
Detalii cu privire la alegerile în Diaporă pe pagina Ministerului Afacerilor Externe: http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=37079

Ecouri

  • ion adrian: (24-11-2008 la 00:00)

    Un lucru ramane cert : problema coruptiei a ramas inca acuta desi justitia s-a mai miscat in sensul ca ceva ce parea de neimaginat in trecut si anume ca un ministru suspect de coruptie sa fie chiar anchetat azi se petrece.
    Dar abia cand vor exista si condamnari definitive si irevocabile vom fi facut pasul urmator, caci nu se poate concepe ca nu sunt condamnari ptr ca de fapt coruptia nu ar exista, caci asa ceva ar friza orice bun simt sau ca de fapt cei anchetati nu sunt cei care sa trebuiasaca sa fie anchetati si pe cei care ar trebui anchetati nu-i stim precum pe „teroristii” revolutiei sau ai mineriadelor.

    Poate ca rezolvarea acestei probleme sta si ea in votul nostru din 30 noiembrie, pe langa multe altele care stau tot in acest vot.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
«Vincent & Karlenstein, Lumea Exterriorului» de Lucian Merişca la GAUDEAMUS 2008

Cel mai mare autor român de science fiction Lucian Merişca prezintă în aceste zile la GAUDEAMUS « Vincent & Karlenstein,...

Închide
3.139.108.99