Greva foamei a trecut de 30 de zile si deja risca sa lase urme ireversibile in sanatatea protestatarilor. Dar noua nu ne pasa!
In vreme ce noi asistam incintati sau iritati la meciul de ping-pong pe tema Norica Nicolai, al nu stiu citelea conflict din interiorul puteriinoastre bicefale, circa 500 de oameni – acum, mai multi, pentru ca protestul s-a extins de la Bucuresti la Brasov – isi risca sanatatea si chiar viata pentru adevarurile istoriei noastre recente – Revolutia si mineriadele – si poate pentru un viitor mai bun – legea lustratiei si legea votului uninominal. Despre Norica Nicolai vorbesc politicienii, despre ea se pronunta jurnalistii si comentatorii, ea este subiectul vedeta al televiziunilor. Tot catre Norica Nicolai, de marti si catre interimarul Melescanu, este indreptata si atentia opiniei publice. Asta in vreme ce sute de oameni sint in greva foamei, unii dintre ei ajungind deja in spital, altii fiind asistati medical la locurile in care-si desfasoara radicalul protest. Greva a trecut de 30 de zile si deja risca sa lase urme ireversibile in sanatatea protestatarilor. Dar noua nu ne pasa! Dintre oficiali, doar presedintele a avut o intrevedere cu grevistii, promitind sa-si exercite functia de mediator intre puterile statului.
Sa dea Domnul sa aiba succesinainte de a se produce ireparabilul! Impreuna cu fundatia mea, alaturi de alte citeva instante ale societatii civile, mi-am declarat solidarizarea cu revendicarile grevistilor inca de la inceput. Am facut asta si pentru ca ma intereseaza rezolvarea legala si decenta a chestiunilor legate de Revolutie si mineriade, si pentru ca ma priveste un viitor mai curat al tarii mele, dar si pentru ca stiu ce inseamna sa ajungi la o asemenea forma de protest. In februarie 1990 am facut greva foamei impotriva „cenzurii tipografice” declansate asupra publicatiilor care criticau „Frontul”, pe Ion Iliescu si comilitonii sai. Din fericire, au fost necesare doar 12 zile pina cind ministrul Culturii, Andrei Plesu, prefectul de atunci si conducerea tipografiei au cedat si publicatiile critice au putut sa apara. Si era vorba de un singur grevist. Acum, dupa 30 de zile, nimeni nu pare efectiv interesat de sanatatea a peste 500 de oameni! De aceea, apelez la grevisti sa renunte, sa gaseasca alta forma de protest. Mie, dupa scurtul episod grevist, mi s-a diagnosticat un diabet. Si eram inca foarte tinar si sanatos. Poate mai eficienta ar fi trezirea noastra civica, a tuturor.
Tocmai asta e circul. Se face scandal pentru a devia atentia opiniei publice. Se vrea sa se ingroape revolutia, revolutionarii si documentele semnate atunci. Din umbra, vegheaza Ilici.
Vina este si a revolutionarilor, care au permis unor astfel de oameni sa ajunga in conducerea tarii, pe de o parte, si ca au cautat doar rezolvarea intereselor proprii (economice, politice), pe de alta parte.
Daca ne uitam la functiile de conducere (centrale si locale) vom observa doar fosti sau tineri (la nivelul ’89) recrutati de Securitate si PCR pentru functii de conducere. Ce pot astepta revolutionarii de la astia? Tinerii de dupa ’89 au fost promovati doar pe criterii clare: ‘Ciocu mic’ si ‘punga cu bani’. Astia n-au Dumnezeu, parinti, nimic.
Nu stiu cum se va termina, dar cred ca trebuie sa schimbe ‘macazu’. Daca mai pot!
In plus, mai persista ideea ca la ’89 serviciile secrete rusesti au fost mai active decit ar fi fost normal. Este o problema pe care n-o cunosc, dar care trebuie lamurita de profesionisti.