ACUM.TV

Pentru mine, continuă să rămînă un mare mister de ce un ins precum dl. Geoană, care dovedise anumite calităţi în diplomaţie, mai întîi în calitate de ambasador la Washington, apoi ca ministru de externe, a ţinut neapărat să se bage în politica internă aborigenă. Ca să se facă neapărat de rîsul curcilor? Eu alt motiv nu găsesc! Pentru că de tot rîsul s-a făcut şi cînd a acceptat candidatura împotriva tancului Băsescu la Primăria Capitalei, şi cînd a intrat în jocurile de putere din PSD, devenind preşedintele inodor, incolor şi insipid al celui mai puternic partid din România. Nu-i mai puţin adevărat că şi PSD a probat un ciudat simţ al umorului cînd şi-a pus în frunte o marionetă dezarticulată pe post de lider suprem, chiar dacă încadrat de politruci mai virili şi supervizat „cu onoare”, la puţină vreme după „Congresul schimbării”, de însuşi Papa Ilici.
Cel din urmă, la un moment dat, n-a mai rezistat nervos şi a izbit în Mr. Geoană cu o poreclă care a făcut carieră în presă, politrucime şi opinia publică. Deşi, imediat după declaraţie, a făcut un pas înapoi, cred tot mai mult că dl. Iliescu a avut dreptate cînd l-a calificat drept „prostănac” pe aerianul domn Geoană. Tot ce-a făcut d-sa de cînd i s-au încredinţat frîiele PSD, pentru a-l reforma, dacă ne aducem bine aminte, confirmă această tristă poreclă. O confirmare şi mai bună este furnizată de scăderea continuă a PSD-ului în sondaje, în condiţiile în care puterea a fost mereu cuprinsă de frămîntări de la instalare încoace, iar iniţiativa Legii pensiilor – pentru că e o iniţiativă PSD, la care guvernul a marşat electoral fără să clipească! – ar fi trebuit să-i aducă puncte. Dar ceea ce face liderul PSD în ultimele două-trei săptămîni tinde parcă să transforme porecla într-un şi mai trist renume. A căzut, mai întîi, în capcana moţiunii de cenzură, frumos aranjată de combinangii din partid. Cînd, în sfîrşit, a văzut şi d-sa ceea ce văzuse tot satul – că e, mai degrabă, o moţiune anti-Geoană decît una anti-Tăriceanu – a trecut la un atac bezmetic în toate direcţiile. Moţiunea n-a adunat decît o semnătură de senator, a dumisale!, şi cîteva zeci de-ale deputaţilor, aşa că l-a pe pus liderul organizaţiei Sectorului 1, din care fac parte d-nii Iliescu, Năstase şi alţi adversari ai moţiunii, să ameninţe cu darea afară din partid a parlamentarilor care nu semnează. Asta pe de o parte! Pe de alta, disperat de situaţia în sondaje a partidului, de care îi depinde capul, a declanşat un fel de ofensivă către pensionari, electoratul tradiţional al PSD – întîlniri lunare şi supralicitare în ceea ce priveşte Legea pensiilor. În devansarea termenului de aplicare la 1 ianuarie, este sprijinit formal de unii lideri, precum Marian Sîrbu ori Diaconescu, dar vocile lor şi-au pus o foarte prudentă surdină.
Colac peste pupăză, miercuri a reiterat PNL-ului propunerea de a renunţa la moţiune în schimbul participării PSD la guvernare. Cumplită prostie! Poţi face asemenea propuneri doar cînd eşti pe cai mari, nu cînd nu reuşeşti să aduni nici măcar semnăturile din propriul partid, al cărui lider, teoretic, încă eşti! Crezînd că e maestru în jocul la două capete, joc la care doar dl. Hrebenciuc se pricepe cu adevărat, a anunţat că nu l-ar deranja nici să guverneze alături de PD, deşi partidul prezindenţial şi-a trecut în Statut non-colaborarea cu PSD!
Între timp, în PSD tensiunea creşte continuu, pe măsura scăderii în sondaje, partidul oscilînd între sciziune şi debarcarea d-lui Geoană. Cu spectrul exploziei în faţă, asistăm la alianţe inimaginabile acum an, ba chiar la mijlocul verii. Grupul de la Cluj, gruparea d-lui Iliescu, ba chiar şi „Guzganul Rozaliu” urzesc frenetic împreună debarcarea „Prostănacului”. Într-un interviu acordat Rompres şi foarte mediatizat, dl. Năstase vorbeşte despre „conducere colectivă” în PSD şi „congres extraordinar”. Pînă la capătul toamnei, „liderul reformei” riscă să fie debarcat ca posibil gropar al partidului. Cine va fi noul lider – unul din d-nii Ponta, Diaconescu, Rus? Se va întoarce dl. Năstase, cu toate procesele dumisale pe cap? Îi vor lua „onoarea” d-lui Iliescu, la fel de împresurat de procese, reinstalîndu-l ca lider efectiv? Nu ştiu, ştiu însă că linişte tot nu va fi în PSD şi că, probabil, e recomandabilă „despărţirea apelor”. Dar va fi capabil hipertrofiatul partid de o asemenea decizie radicală? Mă îndoiesc. Dacă ar fi fost, ar fi luat-o acum doi ani şi numătate, la „Congresul reformei”! Disperarea nu este niciodată un sfetnic foarte bun. Miercuri PSD va avea o şedinţă ce promite să iasă cu scîntei. La capătul ei, vom avea un singur partid ori deja mai multe?

Acest articol a fost publicat luni, 17 septembrie 2007 la rubrica Editorial.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.