caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Inconstienta clasei politice si cresterea extremismului

de (22-1-2007)

Acum, dupa încheierea scandalului biletului roz sau galben, care la televizor parea mai degraba gri, toata lumea îsi imagineaza ca a cîstigat. Autoarea transferului Norvegiei în EU si a abolirii monarhiei în aceeasi tara, pentru ca i-ar fi tras-o lui Tariceanu, în vreme ce-i erau controlate contractele cu RAPPS. Presedintele pentru ca ar fi punctat din nou contra premierului, nu atît prin bilet, care nu are implicatii juridice, cît prin tot ce-a spus, în prime time, despre „grupurile interese” acreditate pe lînga guvern. Ba chiar si premierul crede ca va fi cîstigat ceva, prin revelatiile – de altfel, multe facute de ceva vreme în presa, singura noutate fiind ca în unele cazuri a fost sesizat Parchetul – despre celelalte „grupuri de interese”, de pe lînga Cotroceni si Primaria Capitalei. PSD crede ca a cîstigat si el ceva, prin subrezirea concomitenta a guvernului si a institutiei prezidentiale, striga „încurca-i, drace!”, cere demisia tuturor, sperînd ca va urca în sondaje nefacînd practic nimic, dînd doar din gura. PD-istii se bucura în taina, nelovind convingator în premier, dar aparîndu-l cu ardoare pe seful statului, dar în fapt si al partidului. Jurnalistii, talk show-istii, editorialistii, comentatorii si analistii se bucura si ei – si nu ma exclud cu totul din aceasta postura! – ca au avut aproape o saptamîna faina spectaculoasa de macinat pe ecrane, pe unde si în paginile ziarelor. PRM trateaza situatia, mai degraba, cu umor, sigur de calitate îndolienica, neîndoindu-se ca din „titanica înclestare” nu are cum sa nu iasa în cîstig electoral.
Ei, bine, se înseala cu totii, ne înselam cu totii! Daca mai era nevoie de ceva pentru ca populatia sa conchida ca toate partidele si toti politicienii sînt o apa si-un pamînt, exact de un scandal de acest tip era nevoie. Un asemenea spectacol mediatic era necesar. Si el a fost oferit cu nonsalanta de noi toti, politicieni si „interpreti”. În 2004, presedintele si Alianta D. A. au primit voturile electoratului dintr-un singur motiv. Populatia era satula nu doar sa vada mutra d-lui Nastase toata ziua la televizor, ci si de coruptia generalizata ce caracteriza regimul PSD. Dl. Basescu si Alianta au primit voturile nu pentru ca pareau mai destepti decît antecesorii – pe care nimeni nu i-a acuzat de prostie, de altfel –, ci pentru ca se declarau mai cinstiti si foarte decisi sa declanseze o lupta necrutatoare împotriva coruptiei. Dupa doi ani de guvernare, aceasta lupta n-a înregistrat vreun succes rasunator, legea DNA a trecut cu hopuri prin Parlament, iar cea referitoare la ANI a ramas blocata acolo. În schimb, prin vocile reunite ale presedintelui si premierului, aceeasi populatie afla ca palatele Victoria si Cotroceni nu sînt principalele centre ale puterii politice executive din România, ci un fel de locuri de adunare ale mafiilor petroliste, din constructii si crîsme! Cît priveste al treilea palat, cel al Parlamentului, oricum lasa impresia unei adunaturi de pomanagii si banditi, care se opun oricaror legi ale purificarii juridice si morale. Poporul afla, prin urmare, ca „sistemul ticalosit”, denuntat în campania electorala, nu are culoare politica, nu cunoaste granite între partide, nici între institutiile puterii, mai mult, ca pare etern, alegerile nefacînd altceva decît sa schimbe gastile între ele. Gasti care, de altfel, la nivelul Parlamentului, la votarea legilor sensibile, nici macar nu mai pot fi distinse. Misto imagine, as spune, ca artist ce sînt, pacat ca se refera exact la cei care ne conduc si de la care, cu totii, am fi asteptat altceva.
Cine cîstiga, totusi, din aceasta sarabanda de dezvaluiri, scandaluri, biletele, telefoane, declaratii politice incendiare si editoriale necrutatoare? Dupa cum arata deja toate sondajele din ultima vreme, doar Jiji. Toate evenimentele de aceasta natura nu mai aduc de mult voturi opozitiei sistemice, deci PSD, nici macar PRM, perceput deja ca partid sistemic, cu delegati la Parlamentul European, ci exclusiv lui Jiji si partidului sau, care cresc în sondaje într-o zi cît altii într-o luna. Sa nu mi se spuna ca asta se datoreaza doar „gigipomanagiilor”, cum inspirat îi numea cineva pe profitorii „generozitatii” acestui Mihai Viteazul de la Pipera! Desi, cu fiecare pomana de curent electric ori case, cu fiecare „donatie” lasata prin parohiile patriei, la fiecare aterizare cu elicopterul la vreun loc al dezastrului, numarul acesta e în crestere continua, nu ei vor forma grosul electoratului penegist si jijist. Ne amintim ca, în 2000, am mai avut parte de un vot de protest, cînd o parte din electoratul dezamagit al Conventiei si o multime din tinerii care votau prima oara au dat voturile „tribunului” si cloacei sale politice. Exact asta ne asteapta în 2008, mai ales ca nu sînt semne ca balacareala generala dintre politrucii sistemici are sanse sa se opreasca vreodata. Doar ca, de data aceasta, PRM-ul fiind deja perceput ca apartinînd sistemului, „ticalosit” de buna sama, voturile o vor lua în aceasta noua directie. Si atunci, presedintele va regreta chefurile imprudente de dupa victoriile fotbalistice, penelistii si pedistii razboiul fratricid, peledistii diversiunea reformei PNL prin spargerea acestuia, pesedistii leadershipul defectuos si comportamentul duplicitar, aidoma udemeristilor de altfel, iar conservatorii nu vor regreta nimic ca vor fi disparut între timp. Iar bandele de becalieni vor cînta, lovind în stînga si-n dreapta ca la meciurile Stelei ori la „Marsul tolerantei”, în vreme ce vor ataca Cotrocenii înainte de termen: faceti loc, faceti loc, Jiji e pe primul loc! Va place acest tablou politic? Nici mie! Dar se vedea treaba ca le place politrucilor nostri democratici devreme ce-si ridica non-stop poalele peste cap!

Ecouri

  • Nea Marin: (22-1-2007 la 00:00)

    Ha, ha… bru, ha, ha!

    Adicatelea, abia acuma poporul isi da seama ca banditzii etc.? Domnule Antonesei, poporul si-a dat seama din timp. Poporul nu-l mai mintzeshti cu televizorul de multa vreme.

    Cum zicea odata Veta, nevasta-mea: dare-ar domnu’ odata sa vina VC Tudor sau Becali la putere, sa-i incercam chiar pe totzi. Ca abia atunci vom fi atins fundu’ gropii si *nu mai e loc decat catre mai bine*. Inclin sa fiu d-o vreme de-acord cu Veta mea. Ca ailaltzi, cum atzi si observat, *nu se ezista*…

    Ca unu’ care si-a dat seama de cum sta treaba inca din toamna ’90 -si-am iesit din politichie urjent si fara sa ma mai uit in urma – si, ca atare ca unul care n-a „mushcat”, v-o spun p-a dreapta: numa’, numa’ loazele se baga-n politica. Si vorbesc acum nu de ce-ar trebui sa fie ci de ceea ce se-ntampla la noi, in Romania.

    Si nu, ei n-o fac nicidecum *dezinteresat*. Caci cui i-ar place sa fie injurat *pe gratis* in paginile ziarelor? Nu, nu, dom’le, ei *n-o fac pa gratis*.

    O fac pentru (in cel mai rau caz) o pensie babana. Cei care sunt in bussiness, o fac pentru a si-l ingrasha, pe spezele contribuabilului. Imi putetzi da, va rog, v-un contraezemplu?

    Cum zicea oare Platon? Pai, zicea (pan’ „gura” lu’ Socrate) cam asa: ai care au, sa nu conduca, ai care conduc, sa nu aibe.

    Virtutea? Pai, cum ne zicea chiar marele Mihai
    al nost’ – nu, nu ala, prea viteazu’ – o nefericire.

    Sa fie oare chiar asa? Uite, domnule Antonesei, ca ma „bat” acuma, pan’ timpi, pana si cu marele Mihai.

    Eu zic – si chiar o cred- ca virtutea-i o *fericire*.

    Si-o stie toata lumea: banii n-aduc fericirea.
    Si iar o stie toata lumea: fericirea n-aduce bani. Numa’ ca-mi pare ca aleshii noshtri au cam ales…

    Toate cele bune,

    Nea Marin

  • Liviu Antonesei: (22-1-2007 la 00:00)

    A, bun venit, Nea Marine, mi se facuse dor de hitrosenia matale, asa cum acum vreo doua saptamini mi se facuse si de site-ul asta! Sanatate Vetei si o mica sugestie, daca are rabdare sa ma asculte. Lumea nu e doar in alb si negru, ci intr-o infinitate de nuante de gri. Prin urmare, intre Raul Absolut si Binele Absolut, nici unul de cautat in politica, ci in zone mai metafizice, exista bun, bunisor, buinutz, asa si asa, rautz, rauletz, raulean, rau – si n-am marcat decit citeva repere dintr-o gama extrem de vasta. Care va sa zica nu e chiar indiferent daca te conduc alde Basescu si Tariceanu, cu bunele si relele lor, ori Jiji cu Vadim de-o toarta! Auguri!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Fără stress

M-am trezit în lumina blîndă a unei lumi noi. Privesc oraşul din înălţimea turnului în care este situat hotelul. Îmi...

Închide
18.118.226.105