Se apropie sfarsitul lui 2006 si nenumarate vor fi statisticile care vor incerca sa fixeze in istorie si trecerea acestui an. Indiferent de grijile microscopice ale fiecaruia dintre noi, planeta, civilizatia si universul par sa-si urmeze, nestingherite de vointa oricarui om, cursul convolut, turbulent, majestic, asemenea unui spectacol regizat de un poet doar pe jumatate intreg la minte.
Nu acelasi lucru ni se pare ca se intampla ori de cate ori avem o treaba notariala, ne ia seful la bani marunti in legatura cu treburile de serviciu ori sotul sau sotia au o nemultumire oarecare in ceea ce ne priveste. Ca sa nu mai vorbim de domeniul circulatiei rutiere sau slalomul printre labirinturile coruptiei, unde totul trebuie sa fie perfect iar initiativa personala trebuie sa se muleze pe liste de acte, de sarcini, de asteptari, ori pe semne de circulatie in vazul publicului sau fanioane subtile, zambete complice si alti indicatori personalizati. Insa din cand in cand fiecare dintre noi are o sansa sa se aseze pe varful unei movile si sa priveasca in urma, minunandu-se de intamplarile recente prin care a trecut. Intamplari pe parcursul unui an, de exemplu.
Ceea ce am sa fac si eu in continuare, cu mentiunea ca va invit sa adaugati punctele dumneavoastra de vedere, in jurul unui foc de tabara virtual si cu un pahar imaginar de vin preferat in mana, care ne va arata o data in plus ca oricare dintre noi NU suntem « centrul universului ». O data cu asta, sper sa scapam de retorica lui « sunt de acord cu » sau « resping ideea ca ». Sa lasam raportarea aceasta permanenta, explicita la « eu ». Stim din start doua lucruri, deci: ca nu-i pasa nimanui, la urma urmelor, daca suntem de acord sau nu cu cate ceva, iar pe deasupra… cu adevarat nici nu prea conteaza. Asa ca sa lasam un pic de loc unei perceptii personalizate a celor mai importante lucruri care s-au intamplat in 2006.
Am sa ma refer doar la trei dintre acestea, lasand cititorului placerea de a adauga si altele!
Pe locul intai intre cele mai importante lucruri care s-au petrecut in 2006 plasez o notita de 6 randuri a cate 4 centimetri fiecare, pe care am citit-o intr-un subsol quasi-anonim de pagina in revista TIME din 4 decembrie. In fapt, este cel mai important lucru pe care l-am citit vreodata si nu voi face decat sa traduc aceasta notita, fara alte comentarii: « Statele Unite, Uniunea Europeana si alte cinci natiuni vor incepe constructia, in aceasta primavara, a unui reactor in valoare de 12.8 miliarde de dolari care va reproduce fuziunea nucleara solara, creind in teorie o sursa nelimitata de energie. Reactorul este prevazut a fi dat in functiune in jurul anului 2040 ».
Pe locul doi ca importanta as pune Conferinta organizata de Iran avand ca scop revizuirea informatiilor despre Holocaust. In spatele unei retorici care vizeaza distrugerea Israelului, presedintele iranian investeste masiv in imbogatirea uraniului. Demonstatia de vulnerabilitate a Israelului s-a facut in timpul recentului razboi din Liban, prin ploile de rachete lansate de Hezbollah. Ce va mai urma? Nimeni nu se indoieste ca in legatura cu Iranul, va urma ceva. Asta in timp ce oameni de stiinta de pe toate continentele incearca sa obtina o sursa nelimitata de energie si implicit de bunastare pentru intreaga planeta.
Pe locul trei, bine ati venit in Evul Mediu, in 2006. Pana si cruntului Vlad Tepes i s-ar intoarce stomacul pe dos daca ar vedea taierea unui cap cu un cutit prost ascutit, asa cum au facut-o in repetate randuri in fata camerelor de luat vederi, teroristii iraqieni. Disolutia totala petrecuta in Iraq ma duce cu gandul ca omul modern a intrat in Secolul XXI cu acelasi creier pe care l-a avut si acum sapte mii de ani. In lipsa constientizarii existentei unor centre de putere, ne-am sfasia unii pe altii ca animalele nu pentru ca 99% dintre noi n-am sti sa ne rezolvam conflictele si competitiile in mod constructiv si pasnic, punand caramizi civilizatorii una peste alta. Ci pentru ca oamenii cu bun simt nu sunt uniti intre ei, iar cei 1% ramasi dau tonul.
Ceea ce, apreciez, va continua sa scrie istorie si anul viitor.
Sarbatori Fericite!
Stefane,
eu comentez aicea, ma execut, adica (am mai mult timp acuma, c-am terminat corecturile).
1) Asta-i cea mai grea pentru mine, pentru ca fizica ne-nvatza (ma rog, pe altii i-a invatzat mult mai bine) ca nimic nu vine pe gratis. ca atata cat bagi, atata si scoti, la modul ideal, energetic vorbind. Si ca, de obicei, cam pierzi, cat pastrezi se numeste randament.
Nici n-am curaj sa ma gandesc cam cata energie *conventzionala* e necesara pentru a incalzi plasma aia la cat trebe…
Pe scurt: ca nu exista nici un pranz complet gratuit. Bine-ar fi sa ma inshel eu aicea si ca *tu* sa ai dreptate, o scriu cu multa convingere, vezi si mai jos…
2) Cu privire la incercarile musulmanilor (si nu, nu doar ale iranienilor!) de-a inculca ideea ca holocaustul e o poveste: nu sunt primii pa planeta, egiptenilor, spre ezemplu, li se chiar preda asta la scoala… De ce? Pai, pentru ca ei sunt mari admiratori ai nazistilor *doar pentru* ca aia omorau evrei. Pasarea malai viseaza…Un fas intr-o caldare, dupe parerea mea.
3) Ca se va intampla ceva cu Iranul? Pai, da, aicea iti dau dreptate. Si-ti scriu pa sarma asa: ca Israelul le va bombarda la timp fabricutza – caci SUA nu va mai misca un degetzel, sunt prea timoratzi acuma sa mai intervina pe undeva si petrolu’ ii arde la grumaji… Vor face-o, asadar, din nou, prin proxi.
Si ca sa scriu si ce ma mananca pe mine: pe mine ma mananca faptul, ciudat, ca lumea nu-si da seama de ce o asteapta. Am urmarit un conclav pe BBC, format din laureatzi Nobel pe anu’ asta -printre ei si G. Smoot, cel cu „wrinkles in time”, i-am citit cartea de popularizare, ne-scrisa de el, e faina, v-o recomand tutulor.
M-au dezamagit, bajetzii astia, in corpore: intrebatzi d-o doamna cam care-i cea mai stringenta problema a omenirii, niciunul n-a raspuns: energia, dom’le, energia, de unde-o scoatem? – asta apropo de primu’ punct, poate ca ei *stiau* ceva deja ce eu nu stiu…
Au dat-o pa incalzirea vremii (desi se pare ca n-au habar ca *nu* de-o incalzire va fi vorba ci de-o noua era glaciara). Si ca atare, revenim la energie.
Mda, e greu sa pretinzi unor laureatzi Nobel sa fie oameni „completzi”. Se pare ca era lu’ uomo universalis a cam apus odata cu Poincare si cu J. von Neumann…
Toate cele bune si un an 2007 mai bun decat asta care se termina cu rushine pentru romani
(vezi ce s-a intamplat chiar ieri, 18. 12. 2006, ca bubuie ziarele).
Nea Marin
Este incredibil cum pot exista la un loc dorinta de mai bine pentru omenire, cu actiunile teroriste, indreptate catre distrugerea vietii pe pamant. In timp ce unii se gandesc la un vis de milenii si anume la rezolvarea problemei energetice a planetei, care prin actiunea concertata a marilor puteri este pe cale de a deveni realitate, altii vor distrugerea omenirii. E un paradox inexplicabil. Oamenii au evoluat, s-au tehnologizat, si-au imbunatatit viata datorita acestei evolutii, dar unii au ramas la gandirea preistorica a omului care inca nu a reusit sa se transforme din maimuta si maimutoi care sunt cu duiumul pe toate continentele. Aici nu ma refer strict la Iran, Coreea de Nord sau la Irak. Maimutoii traiesc printre noi si incearca, fara sa reuseasca, sa imite felul nostru de trai. Lupta impotriva lor abia a inceput, dar cred ca trebuie continuata fie pana ce vom reusi sa-i transformam in oameni, fie pana ce ii vom lichida. Nu avem voie sa lasam, ca o piedica in calea progresului, pe nimeni si nimic. Idealul omenirii, de a deveni o civilizatie democrata trebuie sa fie urmate de toti locuitorii acestei planete. Omenirea trebuie sa devina o civilizatie universala si daca exista viata si in alt loc in univers, noi trebuie sa devenim pentru acea civilizatie un exemplu demn de urmat.
NASA intentioneaza sa trimita oameni pe Luna incepand din 2018 (4 oameni care sa stea o saptamana). Se doreste si construirea unei baze permanente, folositoare ca experienta pentru construirea in viitor a unei baze pe Marte.
Din ianuarie 2007, Japonia va avea un Minister al Apararii.
Taierea capului unui ostatic e o mare si oribila satisfactie. Omul de azi e cel de acum 5000 de ani.
„BANCHERUL SĂRACILOR” ÎNCUNUNAT CU PREMIUL NOBEL AL PĂCII
Domnul Ştefan Maier a amintit, în editorialul său, câteva evenimente remarcabile ale anului 2006, la care se poate adăuga conferirea înaltei distincţii a Premiului Nobel unui personaj cu totul aparte, unui bancher cu mila lui Dumnezeu.
Sunt convins că evenimentul e fără precedent şi că marea familie a bancherilor ar putea trage beneficii de prestigiu urmând pilda lui Muhammad Yunus, fondatorul, în 1976, al băncii „Grameeen Bank”, stabiliment unic, destinat dezvoltării economice şi sociale care a permis milioanelor de persoane ieşirea din sărăcie, graţie microcreditelor.
La 65 de ani, supranumit „bancherul săracilor”, economistul bangladeshan Yunus a fost distins în luna octombrie cu „Premiul Nobel pentru pace”: „O pace durabilă poate fi obţinută numai dacă o parte importantă a populaţiei găseşte mijloacele de a ieşi din sărăcie. Microcreditul este unul dintre aceste mijloace” explică comitetul de decernare a prestigiosului premiu, adăugând: „dezvoltarea păturilor sărace permite avansarea democraţiei şi a drepturilor omului”.
Umanismul şi generozitatea acestui om de excepţie a mers şi mai departe declarând că valoarea Premiului Nobel de 1,1 milion de euro va fi investită într-o societate de fabricare a produselor alimentare ieftine :„Această recompensă mă va încuraja şi mai mult să mă consacru la îmbunătăţirea existenţei săracilor”.
Microcreditul constă în a permite cetăţeanului cu revenit slab, sau micilor întreprinderi de a beneficia de împrumuturi, de case de economii sau de asigurări, la care, în mod obişnuit, n-au acces. În cele mai multe cazuri împrumuturile sunt acordate fără exigenţele unor garanţii financiare iar sumele sunt deseori limitate la mai puţin de 100 de dolari, sumă no-neglijabilă pentru Bangladeş, una dintre ţările cele mai sărace din lume. Trebuie recunoscut însă că dobânzile (35%) depăşesc sensibil împrumuturile propuse de celelalte bănci, mai ales că ratele sunt rambursabile săptămânal. Explicaţia s-ar găsi în lipsa de orice garanţie la care se expune stabilimentul concedând împrumutul