Sistemul românesc educaţional funcţionează ca un apendice al societăţii – mai exact nu foloseşte la nimic. De-abia anul acesta mare parte a populaţiei interesată de astfel de teme a aflat că la bacalaureat se ştiu subiectele dinainte, se copiază, se dă şpagă. Ceilalţi, cei integraţi în sistem ştiau asta de mult. Pentru mine nu este o mirare, deşi am aflat despre astfel de practici cu puţin timp înainte de bacalaureat. Eu am crezut că este într-adevăr nevoie să învăţ, să mă stresez să iau o notă bună, pentru a trece acest examen. Eram chiar mirat când vedeam prieteni de-ai mei, cu 2 luni înainte de examen că nu ştiau nimic, însă erau ferm convinşi că îl vor trece. Am crezut că îl vor pica, că viaţa nu va fi aşa de bună cu ei…
Din păcate (sau cine ştie, din fericire) au trecut bacalaureatul fără a şti nimic, au reuşit să câştige la capitolul „şmecherie“, ca de altfel o mare parte a celor care au dat Bac-ul anul acesta. Pentru românii din străinătate situaţia pare de-a dreptul gravă – cum e posibil ca într-o ţară a cărei intrare în Uniunea Europeană se va face cât de curând, un examen ca acesta să poată fi luat fără o bază educaţională minimă – ei bine, iată că se poate. Trăim, totuşi, în România.
Au fost momente în care nu eram hotărât dacă doresc să continui studiile aici sau în afara ţării. Aşa că m-am documentat, am dorit să aflu ce înseamnă o facultate în România, deoarece, ignoranţa cu privire la acest subiect a persistat asupra mea pe parcursul anilor de liceu. Am aflat (cu stupoare) că la orice facultate din ţară, la aproape orice curs, se poate trece plătind bani profesorilor. Deci, aşa se merge mai departe în România. Tehnic vorbind, oricine poate termina o facultate, însă cu ce îi ajută acest lucru pe majoritatea? Cei care şi-au plătit examenele, vor merge să lucreze la firma lui tăticu’, sau unchiu’ sau pila cuiva, unde, da, au nevoie de o diplomă de facultate, dar în afară de asta, intrarea le este asigurată – iar ceilalţi, care s-au spetit pe băncile facultăţii, cei care nu au ieşit seara în Crystal Glam Club sau Bamboo pentru că nu au avut nici timp, nici bani, vor ajunge să îşi caute locuri de muncă din ce în ce mai prost plătite.
În acest caz, eu nu înţeleg de ce se miră clasa politică de exodul inteligenţilor din ţară, de ce există atâtea voci care îi acuză pe aceştia că îşi părăsesc ţara deoarece nu sunt în stare să facă ceva pentru aceasta? Din punctul meu de vedere, nu se mai poate face nimic pentru România. Ni s-a demonstrat acest lucru punct cu punct la acest examen de bacalaureat. Se vorbea până nu demult că noua generaţie va fi lipsită de vechile mentalităţi, comunismul în orice formă a sa va dispărea iar ţara va prospera prin această generaţie tânără. Care generaţie? Această generaţie care fură şi copiază la un examen naţional? Generaţia care acuză un ziarist – care şi-a făcut treaba – că a distrus vieţile „cinstite“ a mii de tineri? Din partea mea, tot respectul pentru ziarista de la Gândul. A demonstrat că România nu mai are nici un viitor. Tânăra generaţie este mai rea ca precedenta, tinerii sunt din ce în ce mai agresivi, mai violenţi, mai plini de ei, aroganţi şi şmecheri. Vor rămâne în această ţară unde o vor duce „bine“, însă nu ştiu dacă vor putea vreodată să le spună fiilor sau nepoţilor lor că tot ceea ce deţin, le aparţine în adevăratul sens al cuvântului.
Generaţia pe care cei mai mulţi o aşteptau cu sufletul la gură s-a dovedit a fi o dezamăgire, dacă nu chiar un dezastru pentru România. Nu am simţit niciodată nevoia să motivez de ce plec din ţara aceasta, dar dacă cineva mă va întreba vreodată, îi voi arăta acest articol şi voi răspunde clar şi răspicat: „Pentru că trebuie!!!“
EXCEPTIONAL EDITORIAL ! BRAVO! MAGNA CUM LAUDAE – acestui tânar de 18 ani, cu o viziune atât de clara, obiectiva si la obiect.
Si tocmai pentru ca esti tânar, viitorul îti sta în fata si lupta nu trebuie abandonata, dimpotriva, spre binele ROMÂNIEI. Numai divulgând tragedia actuala a societatii românesti si a tarii, în general, se va putea reveni, mai devreme sau mai târziu, la o STARE NORMALA A NATIUNII ROMÂNESTI.
VIITORUL VA APARTINE VOUA, TINERETULUI CINSTIT SI CULTIVAT!
Din pacate, in Romania zilelor noastre, bacalaureatul a ajuns o formalitate – o formalitate foarte dezamagitoare. Elevi intr-adevar buni au luat note la fel de mari ca si elevi mediocri sau chiar slab pregatiti, „hotul neprins, negustor cinstit” – cel care a stiut a se inspira din mai multe lucrari vecine a luat note mai mari decat cei care au avut bunavointa sa il ajute, supravegherea s-a facut, vorba ceea, de mantuiala, profesorul tinand mai mult de 6, pentru a preveni elevii in cazul aparitiei „supracomisiei”. Iar admiterea in facultati pe baza de dosar este o bataie de joc pe seama noastra. Inca vreo cativa ani in acest stil si vom renunta cu totii la invatat, ca doar ce rost are sa te stresezi, daca e favorizata mediocritatea si nepotismul?
Este foarte dureros ce se întâmpla în învatamântul românesc! Dihonia însa, dateaza de foarte multi ani si aceasta va spun cu siguranta, pentru ca am trait în acea epoca nefasta a comunismului. Din fericire Bacalaureatul l-am absolvit în anul 1945, pe când scoala era scoala, profesorii profesori, care nu puteau avea catedra de profesor titular, decât daca aveau cele 3 grade si asta se întâmpla pe la vârsta de 30 ani, în mod normal.
Dupa anul 1948, când a urmat „marea reforma a învatamântului”, în afara de epurarile anumitor materii, profesorii vechi titulari de catedra, scriitori, istorici etc., generatiile fiind inoculate cu „dogma marxist-leninista” si bineînteles lb.rusa, eliminându-se lb.latina sau germana. Din acea „iepoca” au fost eliminate corigentele si repetentiile, întrucât „toti copiii trebuiau sa promoveze”, în caz contrar era admonestat profesorul. Practic, de atunci au început plocoanele parintilor, oferite incepand cu directorul pâna la cel din urma profesor.
Pe de alta parte, parintii constienti si realisti, se ocupau de copii în afara scolii. Un alt aspect tragic pentru generatiile care au urmat, a fost faptul ca erau copii f.f. buni, care nu au reusit la examenul de admitere în facultati, în timp ce alti, care plateau bani multi pentru meditatii, bineînteles profesorilor universitari care-i meditau, astfel încât odraslele mediocre aveau sansa de 100% la admitere, ocupând locul celor f.bine pregatiti, dar fara meditatii sau ciubucuri la profii univ.
Aceasta a fost situatia dezastruoasa dupa 1948, motiv pentru care multi, asa-zisi licentiati, altii cu doctorate sunt si astazi în functii de raspundere; ei sunt produsul scolii comuniste. Ca sa dau nume, este inutil si CUI PRODEST? Cui ar mai folosi, pentru ca faptul este consumat.
În concluzie „boala este incurabila” si istoria se repeta.
Personal, sunt mândra ca am absolvit o scoala de renume, cu profesori într-adevar emeriti si nu „pe puncte” (expresia apartine erei comuniste”). Ca sa nu mai discutam de cei cu Stefan Gheorghiu sau cu Facultatea de Drept, unde prioritatea o aveau cei din securitate si politie.
Am scris primul ECOU în admiratia lui Nicolescu, si sugerez tineretului serios si instruit, sa se adreseze Presedintelui României si Ministrului învatamântului, publicând SCRISOARE DESCHISA, la ziarele serioase din România, si nu în cele din urma chiar si la RLIV, relatând concret situatia actuala.
Parerea mea este ca numai divulgând clar si nominal cazurile cunoscute, se mai poate avea o speranta pentru viitor. La ora actuala în România ante si postdecembrista, „a plouat” cu HONORIS CAUSA, DOCTORI si alte titluri bombastice, dar cu fond „O”.
men ti-am citit articolul despre bac si nu cred ca ai deplina dreptate, poate ca au trisat chiar si 60-70%, dar asta nu inseamna ca sunt toti la fel, stii tu poate voi jurnalistii ca de obicei ii puneti pe toti in aceeasi carca, ca nu toti sunt la fel, e adevarat ca am avut noroc la bac ca subiectele nu au fost asa de grele dar eu de ex. m-am straduit tot anul sa invat cite ceva ca am crezut ca merita si la sfirsit am dat tot ce am avut mai bun chiar daca tot timpul se poate mai bine… fie si nu vreau sa te superi dar acel articol a sunat asa de parca tu ai fost singurul care nu a trisat la bac si a invatat cinstit… sau poate am inteles eu gresit si n-ai vrut decit sa te exprimi… pai iti doresc mult succes in continuare si eu nu as putea alege unde e mai bine invatamintul aici sau altundeva,…. sucesssss si scuza-ma daca te-am suparat cu ceva in ce am scris, toate cele bune si pa.
venera venera stii si tu faci acelasi lucru ii pui pe toti in acelasi loc ,fara sa stii absolut tot . eu am avut noroc ca am avut cei mai buni profesori,profa de romina era the best stii n-am crezut ca am sa spun vreodata de vreun profesor /ra asta dar ne-a condus pe cel mai bun drum si chiar am invatat ceva si a inceput sa-mi placa literatura romina,si ea ne-a arata maximul din ce se poate invata chiar mai mult ,ne-a aratat toate laturile posibile si imposibile a intrepretarii unui text,opere si si-a facut mai multe griji pt. noi la bac decit noi.asa ca tot ce am vrut sa spun e ca mai exista si profesori buni care se dedica total profesiei sale si o iubesc,si numai asa pot sa atraga si tineretul sa invete ,numai ca la inceput trebuie sa le placa profesorilor ce predau….intelegi?poate ca nu sunt multi profesori-profesori dar mai sunt fii sigura de asta…so by
Nota Editorului:
Poate ar trebui sa incep cam asa: „mai Lusea Sammy daca ai invatat ceva in scoala si chiar ti-a facut placere ca ai avut o profa de romana bine pregatita, the best – cum ii spui, atunci ar fi trebuit sa fi invatat si niste reguli minimale de comunicare”.
Dar nu vreau sa ma pretez la asa ceva si-ti voi scrie astfel:
Stimate corespondent,
daca apreciati materialele publicate de RLIV-ACUM, si adaugati pareri ale dv prin ecouri la materiale, inseamna ca nu ati nimerit intamplator pe http://www.romanialibera.com si nu sunteti la prima citire a articolelor publicate aici.
Asa incat va sugerez sa abordati ecourile dv corespunzator nivelului acestui site si nu de pe pozitiile unui liceean care crede ca intervine cu pareri intr-un forum de adolescenti.
Apelativul „venera venera stii si tu faci acelasi lucru ii pui pe toti in acelasi loc…” nu-i recomandat sub nici o forma, din mai multe motive:
– nu cred ca sunteti o ruda a doamnei Venera, careia toti corespondentii nostri i se adreseaza cu apelativul „doamna Venera”, tocmai pentru ca noi toti o apreciem f. mult, ii respectam experienta de viata, ne plecam capul in fata bagajului sau cultural si a valoroaselor sale interventii, chiar daca multi dintre noi nu au avut prilejul sa o cunoasca personal.
Si chiar daca ati fi o ruda a dumneaei, din respect pentru aceasta ruda si tot ar fi trebuit sa va adresati politicos, in asa fel incat ceilalti cititori sa nu presupuna ca interpelati o ruda.
– nu cred ca profesoara de limba romana a tratat pur si simplu doar „didactic” comunicarea cu dv de-alungul anilor de scoala. Nu cred ca o astfel de profesoara ar fi lasat la o parte un subiect atat de formativ pentru tineri precum cel al respectului cuvenit fata de persoanele cu care comunica. Sunt convinsa ca a avut ceva de spus in aceasta directie chiar si pentru regulile de baza ale comunicarii cu alti adolescenti. Pentru ca asa cum este subliniat in ecou, sunt profesori si profesori, dar dv ati avut parte de un PROFESOR – in senul adevarat formativ al omului de la catedra. Si acest lucru ar fi trebuit sa va faca sa va cantariti mai bine retorica ecoului (ca sa nu mai vorbim de gramatica, topica frazei…)
– sper ca micul meu comentariu sa nu va faca sa nu mai reveniti cu contributii!
Amelia Pop
Secretar RLIV
Mă simt oarecum nevoit, deşi nu mă obligă nimeni să revin cu câteva precizări asupra editorialului meu, în principiu asupra ultimelor două comentarii primite.
Nu îi pun pe toţi în aceeaşi oală, dar având în vedere că, aşa cum afirma şi domnul „Lusea“, că cei care trişează, fură, copiază etc. reprezintă 60-70%, adică o majoritate, este normal să mă refer la ei… Nu neg că există şi elevi care nu au trişat, nu sunt eu singurul, nu neg că există profesori care îşi iubesc meseria, însă situaţia este de mult scăpată de sub control, iar partea nefastă este că acest lucru se află abia acum, când, frică îmi este să nu fie puţin prea târziu.
Mulţumescu doamnei E Dumitrescu Staia pentru comentariile sale foarte preţioase pentru mine, mă simt onorat să fiu lăudat de o persoană cu o experienţă de viaţă poate inegalabilă de cei mai mulţi dintre noi.
În orice caz, mă bucur că am avut parte până acum de reacţii favorabile la acest material, lucru ce mă face să sper, că poate cândva nişte oameni precum aceştia vor schimba situaţia actuală.
Imi pare rau daca am neglijat-o pe d-na Venera, dar adevarul e ca am intrat pt. prima data pe acest site, din greseala si am vrut doar sa-mi exprim parerea asupra articolului pe care l-am citit si care mi-a atras atentia. Cind am scris comentariul m-am grabit, deoarece nu am stiut de importanta site-lui si de aceea am facut greseli de gramatica.
Scuzele mele, sincer Lusea
Marius, oameni capabili sa schimbe situatia actuala exista. Teoretizez doar ca nu comunica intre ei, sunt raspanditi in cele patru zari si intr-un fel insingurati desi probabil fiecare dintre cei care pot aduce o schimbare reala sunt persoane echilibrate si pot avea succes in plan individual.
Ceea ce incercam aici este sa ajungem la acea coeziune critica a acestor oameni in masura sa faca o diferenta. Am ales cea mai simpla cale, aceea a comunicarii in cadrul unei publicatii independente.
CU O FLOARE NU SE FACE PRIMAVARA. Sunt prea putini elevi constienti de viitorul lor si în cele din urma, neavând sorti de izbânda în tara de origine, pleaca în lumea larga. unde, este foarte adevarat, nu peste tot „umbla câinii cu covrigii în coada”, motiv pentru care daca nu esti suficient dotat, nu te poti realiza, cu atât mai mult cu cât Diplomele europene nu sunt echivalate, cel putin în Canada, dar cred ca si în US; ca atare urmeaza o perioada de echivalare, studii superioare, care pot dura între 2-4 ani, depinde de specialitate.
Criza învatamântului într-adevar este generala si se pare ca în timp, se va reveni la vechiul învatamânt, chiar si aici în Canada. Vechiul învatamânt însemnând reintroducerea obligatorie a materiilor de cultura generala – istorie, geografie, stiinte naturale etc., în primele 4 clase secundare, urmând ca restul de 4 clase, pâna la eventuala universitate, elevul sa urmeze cursuri pregatitoare pentru anii universitari, nefiind obligatorii alte materii de cultura generala. Se va schimba si sistemul notarii, adica sa se revina la cifre – de la 1 – 10, renuntându-se la clasificari cu litere sau în procentaj, iar la clasele mici se folosesc desene – o absurditate totala.
Realitatea este ca scoala, în general, este sau mai bine zis a fost, institutia unde copiii primeau în afara de programa analitica de baza si obligatorie si o educatie civica, elemente de Drept si Filozofie, educatie morala.
Scoala ne da îndrumarea, linia de învatamânt, iar elevul, daca este constient, are obligatia sa aprofundeze, sa studieze, sa experimenteze si aceasta, tocmai pentru ca nu întotdeauna profesorii au fost la „înaltime si corecti”. Sa nu uitam perioada ceausista, când profesorii universitari meditau cu bani grei viitorii candidati pentru învatamântul universitar, reusita fiindu-le asigurata în acest fel incorect.
Ar fi multe de scris despre fostul si prezentul învatamânt, dar în final, cred cu, totul depinde de elev, de constiinciozitatea si perseverenta lui. Este drept ca nu e simplu sa înnotam contra cursului apei, aceasta nu înseamna ca tineretul sa abandoneze lupta pentru deconspirarea raufacatorilor si nedreptatilor în învatamânt si nu numai.
Cred ca invatamantul romanesc inca are un mare potential. Eu personal am fost foarte multumit.
Debandada e peste tot si inca cum! Peste tot trebuie sa iti vezi de treaba ta; persoane care sa te distraga, majoritari sau minoritari, vei gasi pe tot parcursul vietii!
Cu totii suntem „rezultate’ ale invatamantului romanesc. unii din noi mai buni, altii mai putin buni. Pe mine unul din profesorii mei universitari (un om pe care il respect enorm de mult) mi-a spus: daca vrei sa faci ceva cu viata ta, ia de la invatamant doar ce e bun. Restul depinde de tine.”
E trist ce se intampla. dar nu putem da vina pe invatamant pentru drumul pe care il alegem in viata. Ar fi prea usor. Si o scuza prea ieftina. Sistemul educational e la pamant. Dar noi trebuie sa facem diferenta…
E tirziu aici in Austin, Texas si foarte cald. Am aer conditionat si nu-mi pasa. Am venit aici in 1990.
Dupa ce am citit articolul si am privit in graba la comentarii as vrea sa adaug un pic.
Am dat treapta a 2-a in 1980. Eram la Caragiale in Bucuresti. Imediat dupa examen, m-am intilnit in coridor cu „seful clasei”, Mihai. Am discutat problemele de fizica si ne-am data seama ca el a gresit la o problema. In final, Mihai a luat 10 la fizica si eu 9 si ceva (am facut totul corect). Aveam 16 ani, tata era in delegatie in Yugoslavia si tin minte ca i-am spus mamei: eu o sa plec de-aici! M-am suparat ca am fost nedreptatit. Ai mei erau ingineri; tatal lui Mihai era ceva la CC.
Mai tirziu am intrat la electronica si dupa un an am incercat sa fug. M-au prins, dupa care a venit amnistia din 84, am fost exmatriculat, mi-am bagat actele si in 90 am plecat.
O alta poveste, care are legatura cu ideeea pe care vreau s-o transmit e din armata. Am facut armata la Magurele cu termen redus. Aveam un coleg poreclit Vulpoi. Vulpoi tot timpul incalca regulile. La inceput, l-am intrebat daca nu ii este frica. Raspunsul lui a fost: ce pot sa-mi faca? Mi-am dat seama ca in final nu ne pot face nimic si am inceput sa incalc regulile si eu.
Doamnelor si domnilor, problema e ca in general, cei ce incalca legea nu patesc nimic; si-atunci, de ce nu? De-aia se copiaza la bac findca,” ce-o sa ne faca daca ne prind”?
Aici in America nivelul de coruptie e mai scazut asa ca am trait cinstit. Insa si acum, ma gindesc cind vad ca ceva e interzis: oare ce-o sa-mi faca? Si raspunsul e acelasi: „daca esti baiat destept si nu exagerezi, nimic”.
Ca un epilog amuzant: Mihai a mers la mecanica, si-a luat doctoratul in Germania, s-a inscris la loteria de vize americana si a cistigat-o. M-a cautat cind a venit aici. De unde el era sef la UTC acuma devenise republican si antisemit. De ce a facut asta? Pentru ca, asa cum spunea Vulpoi: „ce-o sa-mi faca?”.
Si-atunci ce e de facut? Eu am doi prieteni buni in Romania, unul in Germania, unul in Canada si unul in Noua Zeelanda, precum si citiva aici in America. Sintem toti cinstiti si nu ne e rusine sa mincam piinea cea de toate zilele. Unii au mai multi bani si altii mai putini. In viata asta, unii aleg drumul necinstit care e usor si scurt si altii drumul cinstit care e lung si greu. Traind in America, mi-a fost mai usor sa ramin cinstit si acum, cind ma uit in urma nu-mi pare rau. Din cind in cind, in viata mea de toate zilele, vad o scurtatura (instinctul din armata a ramas in mine). Contemplez ideea pentru un scurt timp si renunt. De ce? Fiindca vreau sa traiesc fara sa-mi fie rusine. In final daca o sa mai vorbesc cu Mihai, el o sa fie jenat (fiindca stie ca-l cunosc), iar eu n-o sa fiu. Citi bani valoreaza sa poti sa te uiti in oglinda si sa te simti bine?
Stiti ceva? Lasat-ii sa copieze; la bac la admitere, etc. In final, tot ceea ce ei obtin, nu-i va face fericiti.
Indiferent unde traim, daca ne putem privi in oglinda, sintem fericiti. Bani, case si femei usoare? pot doar sa-l recitez pe Eminescu:
„Mîna care-au dorit sceptrul universului şi gînduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scînduri…”