ACUM.TV

M-am întâlnit zilele trecute cu nişte profesoare şi am discutat… despre şcoală.
Ne-am amintit de festivităţile care se organizau în trecut cu prilejul terminării anului şcolar, de frumuseţea şi importanţa momentului (care trebuia să rămână în memoria participanţilor), de rochiile noi pe care ni le confecţionam (obligatoriu!) pentru această zi deosebită şi de multe alte activităţi speciale.
N-am putut crede – şi a trebuit să mi se repete – că acum, în Romania capitalistă, şcolile nu mai primesc nici un ban să cumpere cărţi pentru premianţi.
Unele cadre didactice “s-au descurcat” cu ajutorul părinţilor, riscând să fie “sancţionate” de opiniile multora care nu au habar de munca didactică; iar alte şcoli – cele mai multe -, ca să evite orice fel de discuţii, au decis să împartă numai aşa-zisele diplome: nişte hârtii ştampilate.
Atât!
Pe vremea lui Ceauşescu, fiecare şcoală primea o sumă de bani pentru premii şi menţiuni. Suma nu era mare, mereu discutam despre asta, dar era! Acum nu mai e deloc!
Poate că pare un aspect minor ceea ce spun eu.
Ţara are proiecte măreţe; domnul preşedinte e preocupat să rezolve problemele majore ale lumii: conflictele din Transnistria, din Osetia de Sud, Abhazia, Kosovo şi Nagorno-Karabach.
De curând a cheltuit pentru Forumul Mării Negre un milion de euro. Nu are importanţă că summitul acesta a fost un eşec de proporţii; imaginea contează, iar noi suntem gazde bune.
Mândra noastră ţară, după ce şi-a lichidat flota, a cumpărat fregatele ruginite ale Marii Britanii, iar numai comisionul încasat de un demnitar român pentru această afacere a fost de vreo 7 milioane de lire sterline. Ruginiturile se achită de la bugetul de stat.
Politica înţeleaptă a retrocedărilor şi a vânzărilor de spaţii a creat o interesantă problemă: deşi grupa pregătitoare a grădiniţelor aparţine învăţământului obligatoriu, aproape 10.000 de copii bucureşteni nu au locuri în grădiniţe.
Ministrul administraţiei şi internelor, domnul Vasile Blaga, tocmai a dispus sistarea difuzării broşurii “Să învăţăm să prevenim dezastrele!”- broşură destinată şcolarilor între 8 şi 12 ani -, plină de greşeli de exprimare şi de ortografie. Editată în 800 de exemplare, dezastruoasa cărticică a costat ministerul vreo sută de milioane de lei; un mizilic.
Pentru promovarea imaginii ţării noastre sunt alocate sume exorbitante.
Numai Casa Regală a României (credeam că suntem republică!) a prăduit o jumătate de miliard de euro ca să arate lumii gardul vopsit românesc.
Cabinetul Tăriceanu a aprobat acestei aşa-zise case regale o diurnă de 15.000 de euro pentru promovarea imaginii externe.
Acţiunile de protocol sunt formele cele mai practicate de diplomaţia românească. Misiunile diplomatice se întrec în organizarea de chiolhanuri, banchete etc., acestea fiind decontate integral şi neavând o limită maximă de cheltuieli.
De câteva zile, primarul Videanu s-a apucat de repararea străzilor Bucureştilor.
Sute de străzi sunt blocate, poţi vedea un om cu sapa şi trei cu mapa, fiindcă nimeni nu se grăbeşte.
Nu importă că se asfaltează aceleaşi străzi asfaltate acum un an, lucrările fiind încă în garanţie. Aceleaşi firme, alţi bani de la buget, milioane şi milioane aruncate pe fereastră.
Toată această risipă a banului public nu este sancţionată. Cei câtiva “peşti” mai mari, prinşi în năvodul justiţiei, sunt eliberaţi din cauza “greşelilor” de procedură. Justiţia doamnei Macovei are voie să facă oricâte greşeli, nimeni nu-i dă afară pe “judecători”, aceştia au un statut mai presus de lege.
Asistăm la o bătaie de joc fără precedent la adresa plătitorilor de taxe şi impozite! Actele de corupţie depăşesc închipuirea! Milioane de euro s-au dus pe apa sâmbetei pentru detergenţii de vase cu care au fost dezinfectate drumurile şi automobilele ca să nu se răspândească gripa aviară.
Nimeni nu se ocupă de stabilirea unei ierarhii a nevoilor ţării. Rectificarea bugetară se face în interesul clientelei politice; nu există nici un fel de transparenţă în actele de gestionare a banului public.
În ceea ce priveşte domeniul învăţământului, Dumnezeu cu mila! Fusese “domeniu prioritar” în campania electorală. Apoi a fost şters de pe listă.
Ministrul educaţiei, Mihail Hărdău, spune (în minunata, noua limbă de lemn) că au fost “demarate” proiecte etc., iar doamna Paloma Petrescu, secretar de stat, observă cu optimism că “există capacitate instituţională şi voinţă pentru derularea proiectelor”.
MEC a primit la rectificarea bugetara doar o zecime din banii necesari. Dar există proiecte, voinţă politică…
Într-unul dintre excelentele articole pe tema învăţământului, Melania Mandas Vergu scria: “Nici pe Traian Băsescu, nici pe Călin Popescu Tăriceanu, nici pe Emil Boc, nici pe ministrul Hărdău nu-i doare inima de grija şcolii. Aceşti domni au a-şi scoate ochii pentru oricare alte interese, în afara celor din învăţământ”. (Gândul, 20 aprilie, 2006)
Să spun că sunt de-a dreptul indignată, ar fi prea puţin. Sunt revoltată!
Cred, din ce în ce mai mult, că ne conduc repetenţii şi corigenţii şcolilor, oameni care nu au nici un respect faţă de învăţământ, nu pot gândi la răul pe care îl fac României; nu pot gândi pentru că nu-i duce mintea dincolo de afacerile lor – în cea mai mare parte necinstite.
Iar a veni eu, un cadru didactic şi a spune că mă doare inima pentru copiii care nu primesc nici o cărticică la serbarea de sfârşit de an, înseamnă a risca să fiu privită ca o fiinţă de pe altă planetă.
Mă doare sufletul pentru şcolarii care merită să fie încurajaţi şi răsplătiţi măcar simbolic, printr-o sigură carte, pentru eforturile lor, pentru dragostea faţă de un anumit obiect de învăţământ, pentru purtarea lor civilizată…
Dar în România capitalistă nu sunt bani pentru astfel de mofturi, chiar dacă populatia este taxată din greu pentru cheltuieli cuvenite educaţiei.
Noi “demarm proiecte” la nivel european, la nivel continental, la nivel intergalactic… Noi avem treabă! Lăsaţi-ne cu premianţii voştri!
Noi rezolvăm conflictele din Nagorno-Karabach!…

Acest articol a fost publicat luni, 12 iunie 2006 la rubrica Editorial.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.