1. Unitatea de măsură: Bocul!
Politrucii noştri, aşa democratici, sînt nişte personaje fascinante ale tranziţiei noastre cea de toate zilele. Unele, puţine pînă la a le căuta cu lupa, sînt admirabile. Altele joacă cu mult talent roluri de briganzi de pe vremea începuturilor modernităţii sau de bandiţi din Vestul Sălbatec.
Foarte multe dintre ele sînt atît de neverosimile că sfidează cu superbie grotescul. Din păcate pentru noi, cele mai multe sînt pur şi simplu penibile. De cîteva bune săptămîni, tot radiografiez penibilul din tabără social-democrată – reacţiile inadecvate, glumiţele deplasate, tergiversările parlamentare, îngroşările de voce etc, cu care membrii acesteia încearcă să iasă din încurcăturile imobiliare şi din acuzele de mită şi luare de foloase necuvenite. M-am săturat pe moment şi aştept să-şi ducă justiţia anchetele pînă la capăt. Mă îndrept, prin urmare, către penibilul celor de la putere, mai întîi spre oastea de strînsură democrată.
Nebunia este că, de pildă, dl Boc nu părea de la bun început penibil. Pe cînd era în opoziţie, părea să găsească şi argumente valabile împotriva aberaţiilor şi mitocăniilor pesediste. La un moment dat, dl Băsescu l-a propus chiar unitate de măsură pentru noua generaţie de politicieni democraţi. Unitate de măsură – Bocul! Căderea de pe scenă în emisiunea d-lui Andrei Gheorghe din care, har Cerului!, părea să fi ieşit indemn, a ajuns chiar să mi-l facă simpatic. Din păcate, între timp, dl Boc, ajuns primar al Clujului şi locţiitor al d-lui Băsescu la conducerea PD, a început să deraieze politic cu graţie, să-şi arate multcunoscuta faţă de pitecantrop a politrucului românesc.
Dacă la începuturile dumisale politice, dl Boc părea un personaj cu capul pe umeri, capabil de judecăţi, inclusiv politice, autonome, de cînd stăpînul s-a mutat la Cotroceni, dracul pare să-i fi luat minţile, precum unui celebru coleg pesedist cercetat acum de justiţie pe la case.
Scaunul ocupat prea multă vreme de dl Funar pare să-l fie contaminant, să nu ierte pe nimeni! E de la sine înţeles că, de la înălţimea Cotrocenilor, dl Băsescu trebuie măcar să pară imparţial faţă de partidele politice. Se obrăznicesc însă ungurii, trebuie ei pocniţi? Nici o problemă, dl Boc e la post şi execută comanda fără să clipească, ori că are, ori că nu are dreptate. Nici liberalii nu-s cuminţi, Tăriceanu îşi ia nasul la purtare? Dl Băsescu umblă la aluzii, cam mârlăneşti ce-i drept!, că nu-i permite fişa postului altceva, dar dl Boc e acolo şi propune pe loc o fuziune abracadabrantă. Problema nu e însă că fuziunea devine imposibilă – ea nu e obligatorie decît în mintea cuiva care doreşte cu orice preţ un unic, atotputernic şi periculos partid prezidenţial –, ci că însăşi alianţa devine nefuncţională. Ceea ce pune probleme grave guvernării. Însă, cum se vede, voinţa stăpînului e mai importantă pentru dl Boc decît interesele coaliţiei şi, pe cale de consecinţă, ale ţării. Că doară nu s-a dus la conducerea partidului şi la guvernare ca să facă reforme, ci ca să-i asigure bravului marinar un nou mandat la Cotroceni, după cum s-a grăbit să declare cînd nu începuse bine primul. De parcă aceasta era urgenţa ţării în ianuarie anul trecut.
Dar penibilul la penibil trage, cum trage vaca la viţel ori oaia la miel, aşa că dl Boc a dat liber la intrarea d-nei Udrea, care valorează doi „boci”, în PD. Chiar dacă asta încalcă protocolul dintre cele două partide, în principiu, aliate. Udrea? Care Udrea? Nevasta Cocoşului, care-i dă bani de-o ciorbă, după propria declaraţie. Doamna care a abolit monarhia în Norvegia, băgînd-o din aceeaşi mişcare şi în UE!
Fără să se mai obosească să-i întrebe şi de bieţii norvegieni. Da, cea care îl consilia pe dl Băsescu ba la Cotroceni, ba la Golden Blitz, ba naiba ştie unde. Nici o problemă, dacă n-a mai putut-o ţine stăpînul la slujba de la stat, a luat-o sluga la una de partid! Ce a fost bun pentru dl Băsescu, e bun şi pentru dl Boc! Primit să fie! Important este ca această imensă valoare a politicii aborigene să nu se piardă în natură – mai face o gafă, mai aranjează un joc al grupului Cocoş-Bittner, mai bagă o strîmbă la liberali, mai aruncă o săgeată spre Tăriceanu, îşi mai arată coafura – deşi, vorba bancului, nu e blondă autentică! – pe la televiziuni. Unora li se pare frumoasă, de tot o invită la spus tîmpenii, de parcă ar fi Jiji pe la OTV.
Preşedintelui i s-a părut şi deşteaptă de vreme ce şi-a luat-o… consilieră! Că altfel cum să-i spun? Mie însă mi-o evocă strălucit pe ţaţa Frusica certîndu-se peste gard cu ţaţa Mariţa, două vajnice luptătoare din mahalaua centrală a copilăriei mele.
PD-ului pare să nu-i mai ajungă că adună toate scursurile pesediste şi peremiste, ca să-şi îngraşe fibra costelivă, a trecut acum şi la blondele false. Nu-i ajunge nici dl Atanasiu de la Armată, cel cu CD-ul pierdut ca în piesa lui Caragiale – care valorează vreo trei „boci” şi din pricina prostiei căruia merg jurnaliştii la pîrnaie. În loc să zboare urgent din scaun, cum s-ar cuveni, pentru incompetenţă şi lezarea intereselor de securitate ale României – că doar s-a însurat deja cu subalterna şi ce treabă mai are pe acolo?! Să mai facă vreo tîmpenie? Nu sare în ochi că e „boc”-ciu?
PD o ia vijelios pe urmele PSD-ului. Dl Boc e slugarnic peste poate cu stăpînul şi, ca orice suflet de slugă, obraznic cu cei care mai văd şi bîrna din ochii marinarului acostat la Cotroceni. Doar că mai vin alegeri! Iar cine face ca PSD-ul, ca PSD-ul să o şi păţească!
Aceasta ar fi o repede ochire în tabăra democrată. Cum nici liberalii nu mi se par întrutotul mai breji, vom adăsta mai departe şi în tabără lor…
2. Trist popas la liberali
Promiteam mai sus o oprire şi în tabără liberală, fără să-mi dau seamă că-l şi începusem, cînd l-am transferat, cu de la mine putere, pe dl. Atanasiu de la PNL la PD! Iată, îl duc înapoi la origine, fără ca prin asta să-mi schimb impresia că este cel mai stupid ministru al Apărării pe care l-am avut din 1990 încoace. S-a afirmat de la bun început prin amantlîcul cu psihologa din subordine, pe care, după ce a purtat-o pe cîmpurile de luptă, a luat-o pînă la urmă de nevastă, ca să închidă gura lumii, dar asta e cea mai mică hibă a D-Sale şi, într-un fel, una care-l umanizează o ţîră.
În rest, însă, a cam lăsat armata de izbelişte, că altfel nu s-ar fi plîns preşedintele că trupele noastre din Afganistan şi Irak sînt înzestrate ca vai de lume, cu vehicule ARO care cedează la pietrele aruncate din praştie şi cu veste antiglonţ care trag vreo 16 kilograme. Iar în timpul cînd nu lasă armata de izbelişte, are grijă să-i compromită grav imaginea, cum se întîmplă cu recentul scandal al „CD-ului pierdut”, că ne-am modernizat de la Caragiale încoace.
Ei, bine, ce mai aflăm? Că acest Moş Teacă proaspăt ginerică ştia din octombrie anul trecut de dispariţia CD-lui, fiind sesizat de SRI, ba că începuse şi o anchetă internă! O anchetă ce pare să nu fi ajuns prea departe devreme ce, acum, sînt chemaţi jurnaliştii să dea cu subsemnatul pe la Parchet de parcă e treaba lor păstrarea secretelor militare, cînd vinovată nu e decît prostia cronică ministrului de resort şi cea a ipochimenilor din subordine. Înţeleg că, în puţinătatea minţii dumisale, d-lui Atanasiu nu i-a trecut prin cap să demită o liotă de neisprăviţi, care fac de rîs o armată ce şi-a cîştigat respectul intern şi extern, şi apoi să demisioneze el însuşi. Că doar n-o să-i cerem să-şi facă harakiri, cum ar fi procedat un militar japonez într-o situaţia mai puţin gravă şi nai puţin jenantă decît aceasta. Nu înţeleg însă de ce nu a fost trimis de premier şi de preşedinte acolo unde îi este locul, adică la păscut caprele sau, mai bine, la adunat mortăciunile din zonele cu aviară!
Probabil ca să nu simtă singur şi frustrat dl. Atanasiu, liberalii au mai trimis la guvernare doi gogomani. Cel dintîi, dl. Vlădescu s-a afirmat pentru început tot pe tărîmul lui Eros, răpindu-i finului nevasta – deci propria fină, cum s-ar zice! – mai întîi ca ţiitoare, apoi – că doar e gentleman! – de soţie. Deşi liberalii noştri par cam libertini, nu aceasta este totuşi marea problemă. Nici măcar nu e o problemă faptul că, invitat pe la televiziuni, dl. Vlădescu scoate nişte mormăituri, nişte sunete vag articulate pe care, oricît te-ai strădui, e imposibil să le traduci în buna şi clara limbă română.
Parcă e oracolul de la Delphi, nu un ministru într-o zonă sensibilă, în care trebuie să se emită mesaje limpezi, scurte şi necontradictorii, ca să nu zăpăceşti contribuabilii şi să nu pui pe fugă investitorii. Nici măcar faptul că nu a reuşit să scoată pe piaţă Codul fiscal pe anul în curs n-ar fi o mare problemă, pînă la urmă, au mai trăit naţiunile – în epocile premoderne – şi fără coduri fiscale. Marea problemă a d-sale este însuşi liberalismul! Vizibil pînă peste poate în taxele şi impozitele, în măririle acestora ş.a.m.d., care se prăvălesc peste noi ca un potop de neoprit. În 2003, în plină guvernare social-cleptocrată, aveam 200 şi ceva de taxe, acum, sub guvernarea capitalistă, avem peste 400! Asta spune cam totul. Iar dacă nu spune, să ne pregătim, pentru anul viitor, fie de mărirea TVA-ului, fie de creşterea cotei unice, fie de amîndouă, că doar mergem spre capitalism în zbor!
N-am terminat, că ridică două degete premiantul clasei, dl. Nicolăescu! Un contabil arogant şi stupid care reformează sănătatea! Bun.
Mai întîi că nu pare să reformeze nimic, devreme ce singura speranţă de creştere a veniturilor – principala problemă a sistemului este subfinanţarea cronică – este aberanta „taxă pe vicii”, al cărei nume e de altfel jignitor pentru plătitorul onest de impozite, care nu va aduce bani în plus, dar în schimb va ridica pe noi culmi de progres şi civilizaţie lumea traficaţilor şi a contrabandiştilor! De altfel, pachetul de legi va fi blocat o bună bucată de vreme la Curtea Constituţională, fiind atacat în circa 180 de puncte! Dacă unul singur este acceptat de Curte, legea se va întoarce în Parlament şi apoi Dumnezeu cu mila pînă mai iese de acolo. Însă experţii spun că înalta instanţă va trebui să accepte zeci de obiecţii, al căror caracter neconsituţional sare în ochi, începînd cu caracterul discriminatoriu al aplicării actului medical. Grav este însă altceva – faptul că, chiar dacă pachetul de legi ar fi fost unul perfect, dl. Nicolăescu nu ar fi reuşit să-şi pună în aplicare reforma. Comportamentul său arogant, obrăznicia de tip Năstase, l-au făcut atît de antipatic corpurilor profesionale din sănătate şi populaţiei beneficiare că a reuşit unitatea de atitudine a acestora chiar în chestiuni în care interesele lor sînt evident divergente.
Cine crede că poţi face vreo reformă fără să ai măcar neutralitatea, dacă nu bunăvoinţa, celor interesaţi se înşeală pînă peste poate. Dacă liberalii ţin cît de cît la imaginea lor, ar fi trebuit de mult să-i pună pe cei trei să se ia de mînuţe şi să zboare din guvern. Poate că nu ţin la imagine, că nici nu-mi imaginez că dl. Tăriceanu nu vede de ce tăntălăi şi gogomani s-a înconjurat în echipa guvernamentală. Fapul că unii dintre aceştia sînt de la PD, n-ar trebui să-i fie consolare!
Tot n-am terminat, dar comparativ cu performaneţele acestor trei monumente de incompetenţă, istericalele d-lui Ludovic Orban – care fac frumos pandant cu cele al d-lui Boc, de altfel –, aerele de comisar sovietic ale d-nei Norica Nicolai sau fantasmele populare şi fracţioniste ale d-lui Stoica, care părea un politician cu capul pe umeri pe vremuri!, însoţit de d-na Muscă şi de dl. Stolojan, chiar nu mai contează! Nu mai contează nici anchetarea d-lui Patriciu, nici lichelismul multilateral al d-lui Meleşcanu, nici arivismul numeroşilor trepăduşi din teritoriu.
Cu d-nii Atanasiu, Vlădescu şi Nicolăescu în guvern, liberalii nici nu mai au nevoie de duşmani externi sau interni. Se îndreaptă singuri pe calea deschisă de ţărănişti, de soarta cărora au scăpat în 2000 numai datorită inspiraţiei geniale a d-lui Stoica. Cum să nu-ţi pară rău să vezi în ce jocuri stupide şi previzibile pare să se fi lăsat prins acum…
Bine ziceti.
Dupa cum reiese din text ati avea o buna aplicatie intr-o convorbire directa cu unii din cei vizati, orientata de cateva ipoteze asupra cauzelor sau motivelor ce-i determina sa se comporte asa. Ar fi o cercetare de detaliu dar cu putina intuitie ar fi relevanta pentru judecata daca boala este in indivizii respectivi, in grup sau in afara colectivitatii politice romanesti.
Oricum acesti „politicieni” nu vor putea continua fara limita asa. Exista evidenta ruptura, de cunoastere cel putin, intre ei si populatie.
Cred ca ati pus punctul pe i! Ceea ce este cel mai socant la acesti politruci democratici, dincolo de aparenta lor diversitate partidica, este distamtarea lor comuna si parca ireversibila de realitate. Ei se comporta, vorbesc si actioneaza ca si cum ar trai intr-o cu totul alta lume decit lumea noastra, reala.
Intre agenda lor, vorbesc de cea publica, nu de cea secreta, eventual discreta, si agenda populatiei care sintem, nici o legatura. Ei par sa-si fi pierdut pina si instinctul de conservare devreme ce n-au invatat nimic din soarta acelora – stersi din istorie maiales datorita piederii tot mai rapide si mai profunde a contactului cu realitatea.
Ce va fi ? Greu de spus! Ceea ce pare sigur e faptul ca nu putem astepta nimic bun din partea lor, indiferent de ce etichete isi pun si la ce doctrine sustin ca adera. Ceea ce te socheaza e chiar faptul ca pluripartidismul nostru este un fel de forma fara fond. Cind interesele lor comune o cer – votarea privilegiilor, respingerea cererii de perchezitie la dl. Nastase etc, etc – orice diferenta doctrinara dispare. Poate eventuala integrare in UE sa-i oblige la respectarea unui set minim de reguli, daca nu a cuvintului dat. De nu ma voi fi molipsit eu de undeva de o doza prea crescuta de optimism! Auguri!
Explicatia pe care ati dat-o in comentariu consolideaza opinia ca exista un sistem autogenerator al raului in viata politica romaneasca, un fel de perpetuum mobile, o functionare in cerc vicios. Admitand aceasta ipoteza consider ca atentia trebuie concentrata asupra mecanismului politic si asupra agentilor care il intretin in scopul unei identificari cat mai precise. Din moment ce insisi nationalistii sunt prinsi in aceasta masinarie vicioasa, stuatia este grava si merita toata preocuparea. Aici daca deschideti poarta analizei (cu orice riscuri) veti fi memorabil.
Domnule Zob,
eu cred ca nu e nici un fel de secret, originea acelui cerc vicios, de care vorbiti.
Originea e la Secu. Cu shantajul ca-i desconspira pe turnatori (care turnatori sunt mai totzi pan fonctzii), cine are dosarele, ii are la mana.
E foarte simplu si foarte eficace, de aceea s-a taraganat treaba cu dosarele, de aceea lumea nu va sti niciodata cine a turnat-o la un pahar.
Domnule Antonesei,
eu nu vad nici o contradictie, astia *chiar traiesc pe alta lume*. Ca ei *ar trebui* sa traiasca-n Romania pe care-o conduc si sa-i cunoasca durerile, e drept. Si iar e drept ca pacatu-i vechi si ei nu sunt primii vinovati, peste tot in lume e aceeasi problema.
O fi peste tot in lume, dar nu la dimensiunile astea, cu siguranta! La noi, totul e mai „balsoi” cind e vorba de rau, ca nu degeaba am stat sub rusi!
Ca unii sint santajabili cu dosarele de la Secu, e iarasi indiscutabil, doar ca se sperie degeaba, ca nimanui nu pare sa-i mai pese. Pe de alta parte, sint cam la fel si cei mult mai tineri, care nici macar nu ar fi avut vreme sa le faca Secu dosare, doar daca nu le-au fost facute intrauterin! Baietii reproduc asa de bine obiceiurile celor mai maturi, ca stau si ma intreb de ce nu le imita la fel si pe cele bune. Cite sint! Nea Marine, ma bucur sa te regasesc pe aici. Auguri!