caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Rame de tablouri si tablouri

de (26-9-2005)
7 ecouri

Cu aceeasi curiozitate cu care am navigat prin, ar spune cei care ma judeca nitel mai aspru, prea multe si prea diverse activitati in viata mea, m-am apucat la un moment dat si de o promovare a tablourilor unor prieteni, artisti.

Invatat cu tablouri agatate pe pereti insa, nu-mi dadusem niciodata seama care este valoarea unei rame in viata unei picturi. Ei bine, a trebuit sa incerc sa ii ajut pe prietenii mei sa-si vanda tablourile pentru a intelege cat de importante sunt rama, cuiele de care se leaga sarma de care va fi agatat tabloul, decupajul de carton nobil numit « passpartout » care se aseaza uneori intre rama si pictura pentru a o pune si mai mult in valoare, geamul sau plexiglasul, cuiele specializate cu care se imbina rama la colturi si calitatea acestei imbinari, intregul ansamblu de activitati auxiliare necesare transformarii unui obiect de expresie artistica (simpla panza iesita din mainile pictorului), intr-un obiect comercial, pe care cineva sa si-l doreasca, sa dea bani pe el si sa permita si pictorului sa traiasca, participand in schimbul social de valori in care o paine, o aripa de pui si un pahar de vin trebuie sa ajunga la el pe masa si in scopul banal de a fi consumate, nu doar ca „natura moarta”.

Un tablou fara rama este de cele mai multe ori o opera neterminata. El aduce cu o propozitie incheiata cu puncte de suspensie ori cu o simfonie fara un acord final. Rama adauga mai mult decat o terminatie unui tablou. O rama INCADREAZA in sensul cel mai deplin al cuvantului, SEPARA opera de arta de tot continuumul inconjurator si prin aceasta pune un semn de exclamatie personalitatii si trairii transmise de artist, facand-o mai viabila si mai de luat in seama. O rama poate da o viata noua unei mazgalituri sau poate ucide o pictura reusita. Poate aduce lumina si notorietate sau poate sterge si anihila. Pe scurt, un tablou fara o rama poate fi ca o faza sportiva de extrema virtuozitate neincheiata cu un punct, dupa cum un kitsch bine inramat poate face cariera.

A fost nevoie sa ajung atat de departe ca sa inteleg de fapt o carenta esentiala in educatia mea (nu vreau sa vorbesc aici in numele generatiei mele, dar daca va recunoasteti, sunteti bine veniti sa adaugati ecouri la acest articol) legata de modul in care « imi vand marfa ».

Mi s-a oferit o educatie avand ca scop ajungerea la performante profesionale si morale iesite din comun, dar nu mi s-a spus niciodata cum sa scriu un Curriculum Vitae in masura sa atraga atentia unui angajator. Am fost antrenat sa muncesc cu tenacitate, continuu si la un nivel de calitate din ce in ce mai bun, dar nu mi-a spus nimeni niciodata cum as putea sa-mi maresc sansele cand solicit o marire de salariu. S-au facut mereu comentarii despre substanta a ceea ce am realizat ca elev si mai tarziu ca student ori ca inginer, dar aproape niciodata despre modul cum am prezentat-o. Am fost incurajat sa fiu eu insumi o pictura fara rama.

Desigur, intr-o mare parte din cei mai buni ani ai mei nu a fost loc nu doar in viata mea, dar nici in viata tuturor concetatenilor mei decat de o singura rama, aurita, cu un unic portret multiplicat in sute de mii de exemplare. A avea dreptul la rama, la « punctare », era in acei ani ca si cum ai fi avut dreptul la individualitate si la « ego ». (Ma intreb, nu se intampla acelasi lucru si acum, cu concursul unei mass-media care manelizeaza cu predilectie portrete prezidentiale?).

Ne amintim bine, exact aceasta era una dintre paradigmele « omului nou »: modestia extrema, contopirea, pana la pierderea identitatii, cu mediul inconjurator. Aveau dreptul temporar la cate o rama subtirica lingaii regimului (in cazul lor se respecta proportionalitatea dintre latimea ramei si latimea limbii aservite), cate un sportiv sau un actor inofensiv. Imi amintesc cu amuzament de o vizita facuta acasa la o cunostinta, instalator de meserie, specializat in closete, care-si pusese un portret personal in dormitor, deasupra patului conjugal. Unii dintre noi cautam in sistem (si am gasit in afara lui) o identitate conceptuala, altii au gasit identitati mai simple mai directe, dar toti duceam dorul unei identitati.

Si nu din cauza ca am fi fost prea multi si n-am mai fi avut loc unul de altul! Ma uit la colegii mei de pe alte meridiane, provenind din tari care au peste un miliard de locuitori. Unii dintre ei s-au perindat prin firma in care lucrez sau mai sunt aici. Marea majoritate nu stiu DECAT sa scrie biografii profesionale care sa atraga atentia angajatorilor. Vin cu recomandari pe care si le fac intre ei, cu diplome frumos inramate dar care se arata destul de repede a fi complet fara acoperire. Dar ei sunt perseverenti, ambitiosi, fac in permanenta presiuni sa le fie recunoscute meritele, vizand chiar pozitii de management. Ii asemuiesc pe multi dintre ei cu niste… rame fara tablouri! Ei incearca sa se potriveasca la orice, si in cele din urma chiar reusesc, prin disciplina, networking, incapatanare, conexiuni politice mergand pana la limita fraudei intelectuale si nu rareori chiar prin aptitudini profesionale de calitate (chiar daca dobandite dupa ani de experienta in locuri in care au intrat fara sa fi avut reale competente).

Chiar si eu de cand am inceput sa aleg intai ramele si apoi tablourile care li se potrivesc acestora, am inceput sa vand tablouri mai usor.

Desi este mult peste intelegerea mea si mult diferit de idealul cu care, prin educatie, am fost invatat sa operez, e o formula care functioneaza. Ca o pilula magica pentru dureri de cap. Nu-mi ramane decat sa-mi reconsider unele puncte de vedere si sa pricep, daca mai am timp, ca sunt prea putine pe lumea asta care au valoare, daca sunt in afara unei piete a cererii si ofertei.

Iar ca sa existe cerere, pe o piata care geme de rame, e musai sa pui si rama la ceea ce produci.

Ecouri

  • Nea Marin: (26-9-2005 la 00:00)

    Mda, ma recunosc in acest material, ca doar facem parte din cam aceeasi generatie, am fost „crescutzi” cam la fel.

    Ce e important, as adauga eu, e sa-ti spui parerea in mod deschis, asa cum a facut-o un bun amic de-al meu, critic de arta. Drept reactie la o exhibitie a unui pictor, exhibitie mult trambitzata si care continea o gramada de crap inramat opulent, el a scris in ziar o notitza care suna cam asa: „Ieri am asistat la vernisajul unei expozitii de rame”. Atat. Doar atat, cred ca intelegi prea bine ce vreau sa spun.

    Toate cele bune, Nea Marin (care n-are site pe internel in nume propriu)

  • Zob Gheorghe: (26-9-2005 la 00:00)

    Nu ne pierdem in amanunte. Limbajul artistic, gandirea in imagini face imposibila trecerea dincolo de fenomen. Ceea ce regretati ca nu ati avut va defineste undeva candva. Adevaratul dumneavoastra rol nu este cel estetic si comercial prezentat ci este cel din mersul lumii ca intreg. Sunteti in dilema fericirii intangibile in prezent. Finisajul de azi poate fi rusinea de maine. Va definiti prin actiunea dumneavoastra in conjuctura complexa a lumii in care ati trait. Va intrebati cat ati contat si prin ce ati contat in lumea contemporana? O privire serioasa asupra vietii proprii va cauta „ramele” in invizibilul devenirii actuale si nu in micile tranzactii de slugi si stapani.

  • bianca: (26-9-2005 la 00:00)

    Mi s-a intamplat sa zic: e mai frumoasa rama decat tabloul; dar si un passe-partout e necesar, se poate sa incadreze dand valoare picturii.
    Oricum, ma aflu in pragul Noului An (5766), prilej de reflectie si de autocritica, cind fiecare isi face bilantul bucuriilor sau necazurilor (sunt mult mai putine decat in anul precedent). Cu
    intentiile cele mai nobile, va doresc un Nou An prosper, cu multe reusite redactiei!

    La multi ani!

    Shana Tova!

    bianca marcovici

  • Cornel Dobrician: (26-9-2005 la 00:00)

    Da, ai dreptate. Am fost invatati sa ne fie rusine sa gresim, mai rau, sa ne fie rusine doar pentru ca ar fi posibil sa gresim. Si poate mai mult ca ecou la ecouri… trebuie sa vezi expozitii de rame ca sa gasesti tablouri,… daca nu rascolesti amanunte nu gasesti esente ( stiti ceva mai banal decat un mar care cade, ori o cada care se revarsa cand te speli).
    Sa revenim la ziua de azi si la acest sit. Rama si cuiul sit-ului??
    Propunere: O legatura la Constitutia Statelor Unite.

    Toate cele bune pt. toti cititorii si truditorii sit-ului.
    C.D.

  • Dan Dumitriu: (26-9-2005 la 00:00)

    Apropo de libertate, mai demult am tras un bilet de papagal, de fapt e vorba de un cantar, unde bagi o moneda, si in loc sa iti indice greutatea cu ace, iti imprima greutatea pe un mic bilet de carton. Nu mai spun ca se imprima prost, si aproape ca trebuie sa iti ghicesti greutatea. Ma rog, cartoanele astea unele din ele au citate din oameni celebri. De-asta spun ca sunt ca biletele de papagal, ca nu stii dinainte ce iti pica. Pe unul din cartoane am nimerit scris o fraza de Bernard Shaw (citez din memorie, ca am aruncat cartonul intre timp): „LIBERTATEA INSEAMNA RESPONSABILITATE. DE ACEEA ASA DE MULTI SE FERESC DE EA.”

  • Stefan Maier: (26-9-2005 la 00:00)

    Multumiri pentru toate ecourile dv.
    Intr-adevar, acest site este, intre altele, un omagiu indirect la Primul Amendament al Constituiei SUA:

    „Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of the people peaceably to assemble, and to petition the government for a redress of grievances.”

    L-am numit „Romania, libera in viitor” din doua motive:

    a. Romania se afla inca la cheremul unor grupuri de interese care mimeaza democratia;

    b. Chiar si atunci cand nu se va mai afla la dispozitia acestor grupuri, Romania va trebui sa lupte pentru libertatea ei viitoare. Libertatea nu este un varf de munte care se atinge si de la inaltimea caruia iti poti permite sa fumezi indiferent si sa admiri, suveran, peisajul. Libertatea este un urcus continuu si nu este doar personala, este a tuturor celor care incearca sa urce si, din motive obiective, au nevoie de o mana de ajutor.

  • Horia: (26-9-2005 la 00:00)

    Libertatea nu e a mea, nu e a ta, a noastra! E a urmasilor, urmasilor nostri. A urmasilor, urmasilor, urmasilor, urmasilor, urmasilor, urmasilor, urmasilor, urmasilor, urmasilor, urmasilor… etc.
    Asadar libertatea Romaniei e in viitor. O vom gasi si noi acolo unde o va fi gasit si Batranul Manoil… Deocamdata urcam spre libertate prin democratie, si ca democratia originala a Romaniei sa treaca testul Uniunii, sa o punem intr-o rama frumoasa in fata Europei.
    Din pacate nu s-a gasit inca un mester bun de rame pe masura democratiei maneliste romanesti, daca ma intelegi cum ca ce vreau caci ca sa spun…
    (Hop si eu cu cuiul meu in perete. Rama, va rog!)



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Săptămânile cercetării româneşti

Proiectul este lansat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, având în vedere încurajarea şi promovarea cercetării la nivel naţional, precum şi...

Închide
18.117.141.69