Prima – si probabil ultima – bomba pe care am detonat-o in viata mea a fost compusa dintr-o cutie de conserve plina ochi cu carbid. Habar n-aveam ce e carbidul, stiam doar ca e o chestie care mirosea urat si o puteam fura de pe santiere. Dar cel mai important era ca pocnea zdravan in interiorul unei cutii de conserve. Bomba o amplasasem in mijlocul unei gropi de nisip, in parcul de joaca din spatele blocului. Era duminica pe la pranz, toti ceilalti copii mancau acasa mamaliga cu branza si smantana, asa ca deflagratia n-a ranit pe nimeni.
Pe vremea aceea erau la moda bombele atomice. Citeam despre bomba cu hidrogen, dar si despre cea cu neutroni, fara sa pricep care e diferenta dintre ele. Tot ce am inteles era ca doi tipi importanti in costume sobre purtau mereu in vizitele oficiale o valiza neagra cu un buton rosu care, odata apasat, transforma pamantul intr-o supernova.
Mai stiam ca pe 6 august 1945, pe la ora 8 dimineata, 100.000 de japonezi din Hiroshima au fost pulverizati de catre o bomba atomica. Cu timpul, am observat ca perioada optima in care trebuie detonata o bomba este cea a diminetii. Dar pentru asta trebuie sa fii ceva mai putin lenes decat eram eu, cel care amorsam bombe abia pe la amiaza. Asa cum, cine stie prin ce bioritm al catastroficului, cutremurele devastatoare se produc noaptea, si bombele adevarate trebuie musai sa explodeze dimineata, pe stomacul gol.
Prima oara cand am aflat despre teroristi s-a intamplat tot in copilarie, rasfoind un almanah „Lumea”. Sau „Scanteia”. Cert este ca mi-a ramas in minte costumul impecabil al premierului italian Aldo Moro, ucis de catre Brigazile Rosii. Tot atunci, aflasem ca in gara din Bologna, 82 de oameni fusesera ucisi de explozia unei bombe plasate pe un peron. Ma uitam pe harta si imi linisteam temerile, spunandu-mi ca Italia e departe.
Astfel, am aflat ca atunci cand arunci o bomba atomica se cheama ca esti in razboi cu 100.000 de japonezi care se duc la munca, iar daca pui o bomba intr-o gara esti terorist. Un terorist e un soldat in civil. Uniforma militara legitimeaza amplasarea oricarui dispozitiv explozibil.
Lipsa uniformei te transforma intr-un bandit inarmat. Diferenta intre teroarea razboiului si razboiul terorist nu o percep nici acum.
Imediat dupa bombardamentul din Hiroshima, peste ruinele calcinate ale orasului a inceput sa ploua. In Decembrie 1989, imediat dupa Craciun, peste cele 1200 de cruci ale Revolutiei a inceput sa ninga. Ceata si ploile londoneze vor acoperi si ele umbrele a 50 de oameni. Cincizeci de oameni care, la fel ca cei 100.000 de japonezi sau 82 de italieni sau 200 de spanioli s-au trezit dimineata, grabindu-se sa prinda ultimul tren.
Joaca soldateilor de plumb s-a terminat. Noile jucarii ale mortii sunt functionarul cumsecade asezat pe scaunul din fata al autobuzului, avand borseta burdusita cu trotil sau femeia cecena din randul doi al unui teatru moscovit, purtand sub galabia musulmana un Kalasnikov de dama, micut, dar eficient.
Uneori, am nostalgia razboiului rece, cand totul era incremenit, dar viu. Acum totul e dinamic, fara frontiere, cosmopolit, dar la prima statie poate deveni mort.
Nu numai lipsa uniformei militare face deosebirea dintre un luptator si un terorist. Cati teroristi au devenit luptatori pentru pace, si cati luptatori pentru pace au devenit teroristi. Aluzie la Bin Laden, Yasser Arafat, A. Pinochet. Se pare ca este importanta si tabara. As fi curioasa care ar fi fost reactia democratiei americane privind incalcarea drepturilor daca Kuweit-ul era cel mai mare producator de morcovi!