Cand ai un fost presedinte specialist in ape si un actual presedinte capitan de vas, nu trebuie sa te mai mire ca tara e sub ape. De fapt, perfectiunea catastroficului nu a fost atinsa. Intrucat am avut si un presedinte geolog, ar fi fost de bon ton ca ultimul seism puternic, cel de anul trecut, sa se fi produs pe vremea lui Constantinescu. Asta asa, ca sa fie totul in ordine, iar pamantul, raul, ramul sa rezoneze la unison cu vocatiile sefilor de stat.
Nu e intamplator nici faptul ca, atunci cand tara era condusa de cizmarul Nicolae Ceausescu, totul se facea cu picioarele. Se bateau cuie zdravene in talpa demnitatii nationale, se mai pingelea pe ici, pe colo, cate o gaura in stomacul romanului, se mai spoia cu crema maro, ca de cacao, realitatea socialista, se mai dadea cate-un bocanc in fundul dizidentului intelectual si costeliv. Treaba mergea struna, iar atelierul micului cizmar duduia. Opincile taranului roman fusesera inlocuite cu pantofii din carton al muncitorului din fabricile si uzinele noilor orase. Coana Leana trecuse si ea de la botforii tociti de atata frecangeala pe peronul garii din Petresti la tocurile sobre asortate cu impresionantul coc de academician doctor inginer. Stiri precum ca Imelda Marcos, sotia dictatorului filipinez, detinea in garderoba proprie nu mai putin de 40.000 de perechi de pantofi, pot scandaliza orice femeie, darmite o nevasta de cizmar. Iar cand auzi ca CIA ticluise sa-i puna lui Fidel Castro in pantofi o substanta care sa-i provoace caderea barbii sau cand il vezi pe Hrusciov batand cu tocul de la pantofi in tribuna ONU, ai toate motivele sa-ti inchipui ca lumea intreaga este un imens calapod de incercat cizme innoroiate.
Stim cum au fost si sunt presedintii Romaniei. Le stim si meseriile, dintre cele mai pitoresti. In ultimii 40 de ani, tara a fost la mana unui cizmar, unui hidrotehnician, unui geolog si unui capitan de vas.
Cizmarul ne-a tinut sub carambul cizmei 25 de ani, iar cand s-a descaltat in sfarsit, a lasat in urma miros de hoit.
Hidrotehnicianul a scaldat-o la Revolutie si ne-a facut sa intram la apa cu mineriadele sale, trimitand pe apa sambetei respectul lumii civilizate.
Geologul a scormonit cu tarnacopul in straturile de piatra ponce a trei guverne, dar n-a facut sa tasneasca nici macar un strop de lapte si miere.
Acum, capitanul de vas s-a trezit ca are sub pavilion un echipaj format din marinari care vorbesc limbi diferite. Diferite, dar mult mai in soapta decat pe vremea Conventiei. Basescu pare a nu avea complexul revoltei de pe Bounty. Cu toate ca si-a instalat in sala masinilor, adica \”executivul\” navei, un specialist in masini frantuzesti, vasul se scutura din toate incheieturile, amenintand cu scufundarea. De fapt, mecanicul-sef Tariceanu nici macar n-a apucat bine sa se unga cu vaselina, ca a si fost aruncat peste bord, cu un discret, dar dureros, sut la pupa.
Popeye se descurca de unul singur. Spanacul lui este Elena Udrea, aceasta atipica Olive, ratacita intr-un desen animat din care lipseste Bluto, fiorosul adversar al marinarului cu pipa. Si totusi, chiar nimeni nu vrea sa fie Bluto, fara de care Popeye face ce vrea muschiul lui? N-are nici un haz. Popeye fara Bluto e ca Tom fara Jerry, Bush fara Bin Laden, Vadim fara unguri, Steaua fara Dinamo, sectoristul fara carnetelul de procese verbale, micii fara mustar.
Eu sper ca anul asta se va gasi si un Bluto care sa-i dea replica lui Traian Popeye Basescu. Daca n-o fi asa, sa-mi spuneti mie Scooby Doo!
Foarte bine scris, din pacate este o TRAGICOMEDIE, bine înradacinata si persistenta, care va depasi cei 60 de ani de existenta. Tragicomedie pe care am simtit-o fiecare dintre noi, si cred ca vor trebui sa mai treaca vreo doua generatii, pâna când sa se ajunga la un stadiu normal de viata, sperând ca Soarele si Cerul se va milostivi de aceasta tara, care a fost minunata, cu un popor minunat, dar din pacate multi au trecut în Eternitate, iar „supravietuitorii” se pierd în imensitatea padurilor Carpatine, unde predomina „uscaturile”.