Cel mai periculos şi totodată iresponsabil element al actualei campanii electorale pentru alegerile parlamentare din 28 noiembrie este tendinţa jucătorilor politici de a “importa” factori externi sau de a-i plasa pe poziţii antagoniste, pentru a captura electoratul nehotărât sau pentru a “confisca” categorii electorale din imediată vecinătate a spectrului politic.
Gândul la rapida repartiţie a electoratului în ajun de alegeri emoţionează şi relaxează actorii politici, care aleg subiecte “conflictuale” pentru a-şi asigura un procent de alegători mai mare. În asemenea tradiţii acţionează şi liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, președintele interimar al Republicii Moldova, care la câţiva paşi de la deznodământul electoral doreşte să-şi extindă rădăcinile în terenul electoral, care conform sondajelor nu le promite liberalilor un salt calitativ nou faţă de bilanţul electoral înregistrat la alegerele precendete.
Nici eventualitatea unor scandaluri diplomatice, nici faptul că “asistă” comuniştii radicalizaţi avântaţi spre Est, nici posibila inflamare a relaţiilor cu ceilalţi membri ai fostei Alianţe de guvernare, nu au clintit din loc balanţa, atunci când preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, a compus controversata scrisoare adresată Secretarului General al Alianţei Nord-Atlantice, Fogh Anders Rasmussen. Lacunară, provocatoare şi deplasată, scrisoare a început să adune reacţiile actorilor politice locali, având potenţialul de a produce efecte şi pe scena externă. Posibil, scrisoarea dată este produsul final al numeroaselor mâini şi gânduri de consilieri şi membri de partid, care s-au încâlcit în a formula pretenţii electorale faţă de Rusia.
Impresionează cel mai mult faptul că scrisoarea dată nu este adresată organelor OSCE, dar anume NATO, care nu este şi nu a fost vizată sub nicio formă în soluţionarea conflictului transnistrean. Altceva decât dorinţa de a ciocni Rusia cu NATO nu se poate desluşi din scrisoare lui Ghimpu.
Majoritatea obiecţiilor formulate de Ghimpu vin din perspectiva OSCE, dar sunt comunicate NATO sub formă de plângeri în adresa Rusiei. Din moment ce principiul “acceptului statului gazdă” pentru dislocarea trupelor străine pe teritoriul este deja menţionat în “Tratatul adaptat privind Forţele Covenţionale în Europa”, faţă de care Rusia are obiecţii de principiu, ridică semne de întrebare sensul invocării lui în scrisoarea lui Ghimpu.
În adins se evită subiectul moratoriului declarat de Rusia în privinţa respectării prevederilor actualului Tratat FACE, fapt ce ar putea incomoda NATO care încearcă să convingă Rusia să-l repună în funcţiune. Totodată, pare inadecvată chemarea lui Ghimpu către şefia NATO, care doar recent a ajuns la un numitor comun cu Moscova privind transportarea consumabililor pentru militarii antrenaţi în acţiunile militare din Afganistan. În mod clar, Ghimpu intenţionat păşeşte peste cadrele exsitente de negocieri multiaspectuale, de un nivel net superior, încercând să intre forţat în atenţia actorilor internaţionali, pentru a se face remarcat în ochii moldovenilor, în calitate de “adversarul basarabean al Rusiei”.
Caracterul diletant al intervenţiei preşedintelui interimar se observă cel mai mult în corelarea principiului privind “acceptul statului gazdă” cu situaţia Georgiei, unde pe teritoriul enclavelor separatiste ale căror “independenţă” a fost recunoscută de Rusia în 2008, a rămăs prezenţa militară rusă, după semnarea unor acorduri cu administraţiilor separatiste, din perspectiva subiecţilor de drept internaţional cu drepturi depline. Conform logicii urmărite în scrisoare, Moscova ar putea staţiona pentru totdeauna în regiunea transnistreană, recunoscând independenţa regiunii transnistrene, dacă Chişinăul în eventualitate nu va permite menţinerea potenţialului milar rus în stânga Nistrului. Raţionament total eronat, deoarece conjunctura este total diferită de cea georgiană, unde Rusia a trişat cu şi încălcând “argumentat” dreptul internaţional, folosind războiul cu Georgia pentru a justifica şi a legitimiza recunoaşterea independenţei celor două republici separatiste.
În altă ordine de idei, imaginaţia geopolitică a liderului PL se contrazice cu realităţile fluctuante, unde Rusia depune eforturi pentru a disciplina risipitorul regim de la Tiraspol, fiind supravegheată îndeaproape de UE, de la carea vrea să tragă “sevă” pentru propria modernizare.
Până la interacţiunea cu exteriorul, “scrisoarea lui Ghimpu” puţin abruptă şi cu o serie de incoerenţe a fost observată de către Partidul Democrat (PDM). Angajaţi în relaţii de colaborare cu partidul puterii din Rusia, “Edinaya Rossia”, şi concentraţi pe măgulirea alegătorilor vorbitori de rusă, PDM nu s-a abţinut să-l critice pe Ghimpu pe mai multe capete.
În primul rând, aceştia l-au atacat pentru faptul că “pune explozibil” viitoarei guvernări în relaţiile cu Rusia, contrariând “eforturile diplomatice europene” pe marginea reglementării conflictului transnistrean.
Mai mult, PDM întrevede în acţiunile lui Ghimpu de a angaja NATO o încercare de a submina neutralitatea constituţională a ţării. Pe acest fundal, partidul condus de Marian Lupu vrea să-şi accentueze valoarea adăugată, reiterându-şi ambiţiile de a lega Vestul de Est, în interesul moldovenilor, revendicându-şi veşnica trasătură de “împăciuitori”.
Ieşirea democraţilor la fel ca şi cea a preşedintelui interimar vine să deservească intereselor electorale ale partidelor şi subliniază “o falsă problemă” pe agenda locală. Totodată, cu riscul accentuării opiniei că cele două partide acţionează în coordonare, observăm caracterul complementar al demersurilor PL şi PDM.
În mod real, Ghimpu a acţionat în propriul deserviciu, confirmând partenerilor europeni inadecvarea proiectelor sale politice. Astfel, după prestaţia liderului PL în problema referendumului pentru modificarea constituţiei în prima jumătate a acestui an, considerată de cercurile diplomatice de la Bruxelles destul de neserioasă, scrisoarea către Rasmussen poate fi apreciată similar.
Cu toate acestea, PL va obţine admiraţiile şi aplauzele acelor categorii de electorat de orientare vestică, care mai zăbovesc să rămână în alte formaţiuni politice de “dreaptă” decât PL sau încă nu s-au decis pe cine să parieze la scrutinul din 28 noiembrie.