In lumea bancara mondiala, tratatul Basel II bate la usa. Ca urmare a aplicarii acestui tratat, care rafineaza structura rezervelor bancare in functie de gradul de risc al activitatilor desfasurate, primele zece banci internationale vor disponibiliza zeci de miliarde de dolari, bani care pana acum fusesera blocati in rezerve bancare. Sumele echivaleaza cu bugetul Romaniei pe 15 ani si sunt bani care vor fi disponibili pentru a fi investiti in functie de oportunitatile curente. In contextul ultimilor ani, vreme in care s-au inregistrat randamente scazute in Japonia, SUA si Europa datorita contextului recesionist global, tarile in curs de dezvoltare care vor prezenta credibilitate si stabilitate vor avea sanse bune de a fi beneficiare a unei parti a acestui aflux de capital. Lumea postcapitalista, unde productivitatea determina succesul individual, se sustine pe certitudine si previziuni, care la randul lor trebuie cultivate printr-un climat politic previzibil.
Riscul politic din Romania, generat de o totala incoerenta a guvernelor postdecembriste a alungat fluxurile de capital international, certitudinile cautate de vest fiind spulberate de lipsa de uniformitate si de coordonare cauzate de ameteala politica.
Evident, certitudini pot fi produse de functionari guvernamentali care functioneaza constant si cladesc durabil, nefiind atrasi de Fata Morgana a castigurilor speculative sezoniere.
In Romania prezentului, doar doua categorii sociale se mai pot incadra in aceasta clasificare: armata si profesorii. Nu vreau sa spun ca ei sunt singurii, ci doar ca acestia mai pot fi asociati unor clase categorii profesionale distincte: sunt sigur ca mai exista persoane disparate care afiseaza seriozitate si constiinciozitate in viata de zi cu zi.
Sa revenim la cei de mai inainte. Ei sunt oameni fideli structurilor din care fac parte si, prin ele, statului si viitorului lui. Aceti oameni indeplinesc functii clare: aparere si educatie – ambele esentiale fiintei nationale, solicitand onestitate si, daca se cere, sacrificiu de sine!
Securitatea, politia si politicienii i-au impins cu cotul, luandu-le-o inainte la “masa bucatelor”. Acestia totusi nu si-au pierdut cumpatul, ci au continuat sa functioneze constant, servind patria si tineretul ei. Neumplandu-si buzunarele cu castiguri oportuniste, ei probabil ca sufera in prezent oprobiul propriilor familii si al propriilor copii care ii acuza de „insuccese”. Nefiind constienta de principala lor valoare, loialitatea, o societate ocupata mai degraba cu publicarea clasamentelor milionarilor de carton, e incapabila de a le aprecia valoarea. Prin geamurile fumurii ale limuzinelor politicienilor si patronilor de toate culorile, militarii si dascalii nici nu se mai pot vedea!
E timpul de sa-i recunoastem pe acesti oameni si de sa-i promovam in structuri de conducere. Aceasta este clar o sansa de a castiga credibilitate internationala. Chiar si pe plan national, posibilitatea de a privi in ochii superiorilor cu incredere genereaza tragerea de inima care duce la speranta in ziua de maine.
Recentele esecuri in raporturile cu Comunitatea Europeana indica fara dubiu faptul ca, dupa paisprezece ani de ospete gratuite inscrise pe nota de plata a generatiilor viitoare, politicienii de azi trebuie sa plece.
Exemplul Chinei care, dupa douazeci de ani de lupta sustinuta cu coruptia, creaza acum cresteri economice considerabile si o cerere sustinuta de materii prime, fortand chiar cresteri in pretul mondial al acestora, arata ca din coruptia comunista se poate iesi numai printr-un sistem legislativ coerent, capabil sa aresteze pe oligarhi, si sa ia masuri dure daca este nevoie (in cazul Chinei, chiar sa-i execute).
Exemplul legislativului roman, care a putut executa sumar pe fostul presedinte, dar lungeste interminabil procese in cazuri importante de coruptie si scurteaza termenii de prescriptibilitate (a se vedea recentele modificari ale Constitutiei) pentru ca in cazul pierderii alegerilor de catre actualii corupti acestia sa nu mai poata fi adusi in fata justitiei, arata ca si acestia trebuie sa plece si sa fie inlocuiti de juristi militari.
Exemplul Ungariei, care a pierdut recent credibilitate prin faptul ca guvernul s-a miscat stangaci: 700 milioane de dolari au fost retrasi de pe piata bondurilor guvernamentale, fortand autoritatile se reevalueze forintul, ne arata ca un nou guvern de coalitie ar insemna pentru noi lipsa posibilitatii de sustinere a unor decizii cheie.
Pericolul ca PRM sa fie perceput ca fiind credibil de catre electoratul roman ne va costa in mod cert izolare internationala, a se vedea cazurile Bielorusiei si Serbiei. Pentru Romania postceausista, o tara in care gradul de industrializare a coborat aproape de cotele apelor Dunarii, acest lucru ar reprezenta lovitura de gratie care ne-ar scoate definitiv din orice competitie catre grupul natiunilor care pot oferi bunastare cetatenilor lor.
Eventualitatea castigarii alegerilor de catre ultranationalistii de la PRM ar fi un prilej ca pe plan international sa poata fi inteleasa necesitatea unei revolutii de catifea venita din sanul armatei. Ramane de vazut daca totusi armata nu si-a pierdut increderea in sine si coeziunea dupa atata amar de vreme in care familii onorabile de ofiteri au fost cazate in camine de nefamilisti, in timp ce majoritatea parlamentarilor locuiesc in Primaverii sau la hoteluri de lux.