De indata ce a inteles oarecum ca sfarsiturile de saptamana apartin unui timp dedicat familiei, fetita noastra a inceput sa intrebe in fiecare sambata dimineata: “Unde mergem azi?” Aproape invariabil nu aveam un raspuns pregatit, incat ii spuneam “Vedem unde mergem!”. O data, de doua ori… pana cand Alina si-a schimbat intrebarea, imitandu-ne: “VEDEM unde mergem?” – a inceput sa intrebe ea. “Da” – raspundeam. Apoi, intr-o buna zi, am schimbat si eu raspunsul: “Nu, azi MERGEM unde vedem”. Si intr-adevar am apucat-o pe drumuri la simpla inspiratie, avand in final una dintre cele mai reusite excursii …
In ce masura, pentru cineva nascut in Romania, experienta stabilirii in alta tara, seamana cu conversatia mea de weekend cu Alina? Cred ca foarte mult. La fel, pentru cei mai multi dintre noi care socotim ca a venit timpul unei schimbari in viata noastra (ehei, promisiunile pe care ni le facem la fiecare inceput de an!), chiar daca aceasta schimbare nu inseamna plecarea spre alte zari, oricat de mult ne-ar place sa credem ca “vedem unde mergem” realitatea este ca in majoritatea timpului “mergem unde vedem”, nimic mai mult.
Schimbarea de regim de acum paisprezece ani, dintr-o structura sociala “simpla” in care coexistam doar “clanul ceausist” si “restul lumii” ne-a impartit in cel putin trei grupuri. Din prima categorie fac parte ucigasii, groparii si mostenitorii clanului (dintre care unii constient, altii fara sa stie ce fac). Acest grup a pus mana pe putere si nu si-a propus sa mearga nicaieri, nici la propriu nici la figurat, ci doar sa produca noii vectori ai “capitalismului romanesc”, generand un sistem clientelar, pe fond o multitudine de clanuri ceausiste mititele bazate in principal pe intriga politica, nepotism si coruptie.
O a doua categorie sunt cei care, realizand ca o schimbare fundamentala in Romania nu poate avea loc in timpul vietii lor, au ales calea unei schimbari radicale. Fie s-au stabilit in alte tari fie, in mai mica masura, au pornit afaceri si activitati pe cont propriu si au reusit, fara sa faca parte din sistemul clientelar sus-pomenit, sa se desprinda de conditia lor anterioara, sa creeze locuri de munca si sa plateasca impozite… desi nu cunosc exemple concrete semnificative de astfel de oameni de afaceri in Romania – e doar o presupunere de buna-credinta.
In fine mai am in vedere categoria celor care inca asteapta o schimbare in masura sa aduca bine si in viata lor. Cei care n-au “plecat” in nici o directie pentru ca nu au stiut incotro ar putea sa mearga. Si nu stiu nici in ziua de azi, desi ar vrea sa “plece”…
La inceput de an 2004, rugamintea mea se indreapta catre cei plecati care au reusit sa produca o schimbare pozitiva in viata lor. Gresesc oare cand spun ca ajungand acolo unde sunteti azi, mai degraba ati MERS incotro ati vazut decat ati VAZUT incotro ati mers? Cu alte cuvinte, ati fi avut oportunitatile pe care le aveti astazi daca nu ati fi avut curajul sa mergeti, de multe ori in necunoscut? Daca nu gresesc, spuneti-o si celor care inca mai asteapta acea schimbare, care nu se va produce de fapt niciodata, si celor care pazesc inca granitele unui “Desert al Tatarilor” – descrise de Dino Buzatti in cartea cu acelasi nume – granite ce nu vor fi nicicand amenintate de vreun tatar (sau terorist) si cu atat mai putin de propriile lor temeri.
Vom deschide, in cadrul sectiunii “Resurse Romanesti” o fila special dedicata experientelor celor care au reusit sa produca o diferenta favorabila in propria lor viata – fie ca au plecat din Romania, fie ca se afla acolo, fie ca n-au ajuns niciodata acolo. Nu stiu cum sa denumim aceasta fila: “Povesti fericite”? “Se poate reusi?” Poate aveti vreo sugestie!
Vedem unde mergem
Cred ca articolul are o groaza de adevar. Ar trebui adaugat un element care
este foarte important si anume TINTA. Cei care au plecat in din tara la
pescuit au avut realizari mai mici decat cei ce au stiut ce vor si au dublat aceasta cu MUNCA.
Marturisire
Personal „am mers incotro am vazut”.
Am plecat in Italia ,familia a ramas acasa,iar eu singur am inceput un drum foarte ,foarte greu.
Muncind orice si foarte multe ore pe zi, si cu ajutorul lui Dumnezeu, am reusit sa imi aduc familia in Italia. De 5 ani traim aici si pot spune ca viata noastra s-a schimbat total.Aici am rezolvat lucruri pe care in tara nu le rezolvam in toata viata mea.