Doua piese eterogene ale vietii politice moldovenesti – Ghimpu si Voronin – continua sa lase urme in spatiul public autohton. Reprezentand doua formatiuni rivale, de multe ori, acestea perturbeaza precugetat linistea pentru a se profila pe fonul panoului oricum monoton al scenei politice interne. Ne amintim aici afirmatiile liderului liberal, pana la integrarea in structura politicii de varf, in care el recunostea sincer ca fiecare din atacurile intreprinse de comunisti fortifica pozitia Partidului Liberal. Cimentarea electoratului liberal a avut loc cel mai mult anume in urma incidentului cu “brazii de craciun” si a culminat cu obstructionarea campaniei nationale a liberalilor privind imperativul evacuarii trupelor ruse din regiunea transnistreana. Pozitia de confruntare cu partidul de guvernamant a asigurat PL-ului capacitati substantiale pentru a magnetiza segmentele anti-comuniste din societate. Spre deosebire de M. Ghimpu, vicepresedintele PL, Dorin Chirtoaca, a fost intotdeauna apreciat pentru energia politica inepuizabila, fiind cotat ca reprezentat al noii generatii in politica moldoveneasca. Liderul formal al formatiunii liberale insa niciodata nu a fost vazut printre potentialii fruntasi ai clasei politice din viitor, ceea ce nu l-a impiedicat pe acesta sa se ridice in sondaje de la unitati procentuale infime (conform sondajelor anterioare ale IPP) la zeci de procente promitatoare (potrivit recentului sondaj prezentat de IDIS Viitorul). Nimic revolutionar M. Ghimpu nu a importat in comportamentul politic. Interesant este insa faptul ca, prin intermediul tendintei spre impolitete politica, un provincialism redimensionat si imposibilitatea de a se desbarasa de un gen de obscurism, acesta a gasit “mana” potrivita solicitarilor publice.
Curiozitate trezeste de asemenea interdependenta care s-a format intre liderul liberal si cel provenit din tabara comunistilor. La fel cum Ghimpu si-a garantat vizibilitate politica provocand puterea comunista, popularitatea lui Voronin este cauzata de filtrajul anti-comunist efectuat de fortele liberale sub auspiciul actualului presedinte al legislativului si prin cumul sef de tara. Fara a face o pledoarie unei dintre parti trebuie sa remarcam consistenta PCRM-ului in perceptia publica. Or, aparenta slabiciune influentata “de traseismul” si circuitul unor grupuri interne catre alte centre de atractie politica, numeroaseleor actiuni (justificabile, dar oricum nuantate politic) indreptate contra membrilor acestei formatiuni, nemaivorbind de initierea mai multor mecanisme de desfiintare a miturilor instituite de doctrinarii comunisti, nu au schimbat deloc tabela clasamentului. Astfel, sondajele curente arata soliditatea PCRM, dar si a liderului acestuia, care s-a plasat pe locul trei dupa V. Filat si M. Lupu, dar inainte de D. Chirtoaca si M. Ghimpu.
Demagogia si populismul rustic al ex-presedintelui de tara isi regaseste locul in paleta comportamentala sesizabila pentru aparatul de selectionare aflat la dispozitia colectivitatii moldoveneasti. Favorizat de postura de lider al opozitiei parlamentare – Voronin – manifesta combativitate fata de noua guvernare impovarata de numeroasele angajamente publice, bucurandu-se, insa, simultan, de o imunitate publica vizavi de multitudinea criticilor propagate impotriva lui.
Variabilitatea spectrului social, impreuna cu neomegenitatea lui, creeaza o accesibilitate larga pentru orice lider si formatiune politica la creditele de incredere distribuite de populatie. Interconexiunile, iar uneori si dependentele mutuale naturale intre diversele elemente ale politicului, suplimenteaza optiunile de contact dintre public si larga varietate de personaje politice, printre care se numara ”comunistul” V. Voronin si “liberalul” M. Ghimpu.