caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Diaspora



 

Bani publici pentru proiecte ale românilor de pretutindeni

de (15-4-2010)

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) funcţionează, în prezent, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului României, în coordonarea Primului Ministru al României, ca urmare a adoptării Ordonanţei Guvernului nr. 115 / 2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi a Hotărârii Guvernului nr. 27/2010 privind organizarea şi funcţionarea DRP.

DRP elaborează şi aplică politica în domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni, în conformitate cu obiectivele majore privind românii de pretutindeni şi cu Programul de guvernare. DRP are ca obiectiv principal păstrarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a românilor din statele vecine, conform standardelor internaţionale în materie, şi întărirea legăturilor dintre România şi comunităţile româneşti de peste hotare.

Prin legea bugetului de stat pe 2010 (legea nr. 11/2010), a fost alocată DRP suma de 7.5 milioane lei pentru derularea de programe, proiecte şi acţiuni pentru sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora.

Recent, DRP a deschis sesiunea de finanţare din 2010 pentru proiectele destinate românilor de pretutindeni. În acest sens, DRP a stabilit următoarele programe şi plafoanele maxime de finanţare pentru acestea:

1. Cultură – Programul „Constantin Brâncuşi” (http://www.dprp.gov.ro/despre-noi/cultura/) – max. 45.000 lei/proiect finanţat;
2. Mass–media – Programul „Mihai Eminescu” (http://www.dprp.gov.ro/despre-noi/mass-media/) – max. 45.000 lei/proiect finanţat;
3. Educaţie – Programul „Nicolae Iorga” (http://www.dprp.gov.ro/despre-noi/educatie/ ) – max. 90.000 lei/proiect finanţat;
4. Spiritualitate şi tradiţie – Programul „Andrei Şaguna” (http://www.dprp.gov.ro/despre-noi/spiritualitate-si-traditie/) – max. 90.000 lei/proiect finanţat.

Detalii în legătură cu tipul de proiecte ce pot fi propuse pentru fiecare program în parte sunt disponibile prin accesarea link-urilor prezentate mai sus.

Solicitanţii eligibili pentru finanţare pot fi: asociaţia, fundaţia, organizaţia, instituţia, persoana fizică sau juridică din străinătate şi din România, legal constituită, care dezvoltă programe şi/sau proiecte în sprijinul românilor de pretutindeni. Un solicitant poate depune cel mult un proiect pe an pentru fiecare dintre programele menţionate mai sus (respectiv maximum 4 proiecte pe an, câte unul pentru secţiunile: Cultură – „Constantin Brâncuşi”, Educaţie – „Nicolae Iorga”, Mass-media – „Mihai Eminescu”, Spiritualitate şi tradiţie – „Andrei Şaguna”).

Condiţiile de finanţare sunt disponibile în Ghidul de finanţare, accesibil pe pagina de Internet a DRP, precum şi la adresa http://www.dprp.gov.ro/wp-content/uploads/2010/03/Ghid-de-finantare2.pdf .

Cererea de finanţare (http://www.dprp.gov.ro/wp-content/uploads/2010/03/Cerere-de-finantare.doc) împreună cu anexele vor fi trimise obligatoriu prin corespondenţă recomandată sau curier la sediul DRP, la următoarea adresă:

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Bulevardul Primăverii, nr. 22, sector 1, cod poştal 011972
Bucureşti, România

Solicitantul are obligaţia să transmită cererea de finanţare completată în format Word şi prin e-mail, la următoarea adresă de e-mail: drp@dprp.gov.ro.

Pentru sesiunea din 2010, termenul limită de depunere a proiectelor este 1 mai 2010 (data poştei).

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să accesaţi pagina de Internet a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (http://www.dprp.gov.ro/) sau să contactaţi DRP:

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Bulevardul Primăverii, nr. 22, sector 1, cod poştal 011972
Bucureşti, România
Tel.: (004) 0371.398.498
Fax: (004) 0372.874.399
E-mail: drp@dprp.gov.ro

Prezentul comunicat de presă poate fi accesat şi pe pagina de Internet a Ambasadei României la Washington: http://washington.mae.ro, secţiunea Jurnalul Ambasadei.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
ȘAPTE CĂRȚI POȘTALE PENTRU ȘAPTE ZILE

Carte poştală din Tirol Dragul meu, Zi de zi îmi limpezesc privirea în turcoazul lacului. Ghidul mi-a explicat sec că...

Închide
18.188.13.127