În urmă cu treizeci de ani, pe 12 Aprilie 1980, Terry Fox începuse să alerge „Maratonul Speranței”, visând să străbată Canada și reușind să adune suma de 1 milion de dolari pentru cercetare în domeniul cancerului. Ultima „călătorie” a vieții sale a început în portul St.John, Newfoundland.
Curajul și determinarea acestui tânăr, bolnav de cancer, au devenit subiect de legendă. Trei decenii mai târziu, mai mult de 500 milioane de dolari au fost colectați în numele său; Terry a dorit din tot sufletul ca acțiunea sa să ajute la descoperirea și înțelegerea cauzei cancerului, să facă o diferență în viața oamenilor care se luptă cu această boală nemiloasă.
S-a antrenat pentru acest maraton pe tot parcursul anului 1979, abordând în scris Societatea Canadiana de Cancer, pentru a cere sprijinul ei. Terry era convins de reușita acțiunii sale; știa că va alerga distanța stabilită, dar nu putea garanta găsirea unei soluții definitive pentru vindecarea acestei boli.
Este greu să ne imaginăm astăzi, un tânăr de 22 de ani, bolnav de cancer, cu un picior amputat (încă de la vârsta de 18 ani), purtând o proteză, care a reușit să alerge echivalentul unui maraton – 40 km – în fiecare zi, timp de 143 de zile.
Acesta era însă Terry, un caracter puternic, hotărât, curajos, încăpățânat, care nu a renunțat până în ultima clipă a vieții, la idealurile sale. A reușit să arate unei lumi întregi, că un om handicapat nu e cu nimic mai prejos, ci din contră, nu există limite în calea voinței; a schimbat atitudinea canadienilor vis-à-vis de oamenii cu dizabilități.
După câteva zile de la debutul „Maratonului Speranței”, spiritul acestui tânăr a cucerit inimile canadienilor, care i s-au alăturat fie în Maraton, fie prin donații bănești. Terry spera sa adune 24 de milioane de dolari – 1 dolar pentru fiecare locuitor al Canadei.
„Maratonul Speranței” a început ca un vis greu de îndeplinit – doi prieteni, unul care urma să conducă mașina, altul să alerge pe marginea autostrăzilor, dar cu o încredere nemărginită în propriile lor forțe.
Terry a alergat în condiții extreme; viscolit de furtuni de zăpadă, toropit de canicula verii, luptându-se cu vânturile potrivnice, a străbătut șase provincii ale Canadei, trecând prin satele de pescari, dar și prin metropolele țării.
Din nefericire, Terry nu a reușit să încheie „Maratonul Speranței”; a fost nevoit să curmeze această acțiune curajoasă și dătătoare de speranță, în apropiere de Thunder Bay, Ontario, la momentul în care cancerul, care începuse ca osteosarcom în genunchiul său drept, s-a extins într-o metastază la plămâni.
Pe parcursul celor 143 zile, Terry Fox a alergat 5280 km, colectând donații în valoare de 1.7 milioane de dolari.
Eroul național al Canadei a murit două luni mai târziu, în New Westminster, British Columbia, cu o lună înainte de a împlini 23 de ani.
Moștenirea pe care a lăsat-o Terry Fox trăiește și astăzi. Numele lui onorează o mulțime de școli din întreaga țară, mai mult de 30 de străzi, un parc provincial în British Columbia. Există, de asemenea, instituții și burse de cercetare a cancerului, care poartă numele său, Premiul umanitar Terry Fox, acordat tinerilor canadieni ale căror eforturi și acțiuni reflectă idealurile întruchipate de curajosul tânăr Fox.
Oameni din peste 40 de țări aleargă anual, în numele lui Terry Fox, iar fundația cu același nume finanțează în mod constant cercetările în domeniul cancerului.
Terry Fox va rămâne mereu în inimile canadienilor ca o inspirație, eroul nostru, cel adevărat.