De nu se frâng copacii,
de dorul verde-al frunzei,
eu cum s-adăpostesc
iubirea
în cuiburi
printre vulturi?

De-i tolănit tot cerul,
pe creste-nzăpezite,
eu cum să caut
focul
în pietre lâncezânde…

Şi apele de curg
nepăsătoare,
rostogolind uitarea-n albii,
atunci…
voi pune flori la căpătâiul nopţii,
şi-o lacrimă-alean
pe chipul sorţii…

De nu se frâng copacii,
de dorul verde-al frunzei,
eu cum să-mi leg destinul,
de piatra
istovită… de-ncercare…
de-ncercare!
din ciclul (poeme becartiene)