Imaginile şocante ale nopţii odioase din 7 spre 8 aprilie 2009, prezentate de fruntaşii liberali, fără ghilimele, paranteze sau careva abţineri, au mişcat carul din pânza de investigaţii şi anchete secretizate. Nimeni nu şi-a putut închipui că într-o clipă pot fi reînviate clipele drastice din acea seară, până acum scufundată în mister. Reaşezarea acestui peisaj sumbru a fost posibil doar aruncând lumină asupra amănuntelor violenţelor şi crimelor comise de “supraveghetorii ordinii”, la ordinele date din Casa Guvernului, transformată în acele zile în principala “cetate a regimului comunist” şi într-un soi de bază militaro-poliţienească. Resuscitarea acestei realităţi deschide un capitol nou în judecarea evenimentelor din 7 aprilie şi ulteriore lor.
Episoadele care vor derula de acum înainte vor avea puţin în comun cu procedurile formale, complexe, pline de ambiguităţi, dar conforme legislaţiei vitregi şi pe alocuri “lacunare”. Politicul devine determinant în judecarea acestor evenimente. Iar tot ceea ce formează sistemul instituţiilor de stat vor pierde din autonomia şubredă sub presiunea politicienilor ameţiţi de populism şi “intrigi de culoare”. Şi aici, sesizăm câteva probleme majore:
•Procuratura şi MAI-ul aflaţi în posesia imaginilor de violenţă nejustificată s-au eschivat de la bănuirea publică a “infractorilor cu epoleţi” (numiţi în presa rusească “vârcolaci cu epoleţi”);
•Chiar dacă la conducerea acestor instituţii au venit oamenii actualei guvernări, investigarea evenimentelor rămâne una fragmentară, anevoioasă, netransparentă, iar din aceste motiv şi foarte dubioasă;
•Evenimentele din aprilie 2009 continuă să ademenească “politicienii”, care le folosesc de ele neruşinat justificându-se în faţa pătimaşilor şi a celor solidari cu ei pentru lipsa de progres în achetarea maltratărilor publice din aprilie 2009;
•Se întăreşte tendinţa de a incrimina cohorta poliţiştilor, fără a pune accentul pe calitatea de infractori a unor indivizi aparte, iar cei care au dat ordine în acea zi sunt în general lăsaţi în pace;
•Diferiţi actori politici din aceeaşi formaţiune (Filat versus Nagacevschi) sau din partide diferite (PL şi PLDM) se contrazic în declaraţii şi în acţiuni, demonstrând cât de mult este politizat “dosarul 7 aprilie” şi cât de neomogenă este Alianţă în aprecierea evenimentelor de anul trecut (dacă luăm în calcul şi afirmaţiile liderului PDM, despre faptul că a avut loc o tentativă “de lovitură de stat”);
•Actuala guvernare este distantă faţă de public, organizând “show-uri publice” cu acuzaţi/vinovaţi conform scenariilor şi planurilor politice instrumentate din timp, pentru a obţine reacţii şi atitudini de anumită natură, implicând selectiv auditoriul moldovenesc şi polarizând societatea (deoarece opozanţii liberalilor rămân în continuare neinformaţi).
Scoase de după uşile practic impenetrabile ale instituţiilor de securitate şi de urmărire penală, dovezile clare ale fărădelegilor comise în acea seară nu pot primi eticheta de “adevăr incontestabil”. Or, nicio instanţă naţională nu s-a pronunţat în acest sens, iar verdictul dat oscilează deocamdată în spectrul strict politic controlat de Alianţa pentru Integrare Europeană.
La fel, după “circul politic” de ieri, când reprezentanţii coaliţiei de guvernare au demonstrat iscusinţă în a se acuza foarte diplomatic pentru mediatizarea filmuleţului folosit în procesul anchetei, se creează impresia că nu se doreşte tragerea la răspundere a “verticalei” şi a “orizontalei” puterii din perioada regimului comunist.
Posibil, descoperirea unui element al şirului lung de nume pune în pericol siguranţa unor oameni ai vechiului sistem. În acest caz nu este clar de ce noua guvernare evită să pună capăt “scheletului” rămas după comunişti. Păstrarea acestui status-quo le conferă lor trăsăturile de complici ai fostului regim, care îşi dovedeşte trăinicia în pofida exlcuderii contactului direct cu “cerebelul comunist” suspendat sau exclus (posibil) temporar din procesul decizional.
Totodată, ceartă “Chirtoacă vs. Nagacevschi” poate avea mai degrabă substrat politic, decât unul autentic profesional. Or, liberalii au făcut această mişcare fără a coordona paşii cu ceilalţi membri ai Alianţei. Judecând politic acest act putem spune că, prin prezentarea crimelor din 7-8 aprilie 2009, Ghimpu a urmărit să eclipseze scandalurile legate de iniţiativa eşuată cu referendumul constituţional. Zgomotul în jurul violenţelor îi permit lui Ghimpu să-şi compenseze “gafele politice” anterioare în legătura cu ignoranţa lui faţă de Comisia de la Veneţia şi nedesluşirea sugestiilor aluzive ale Bruxellului. Or, într-un mod abil şi practic neobservabil liderul PL îşi periază imaginea şifonată. Totodată, el obţine un avans politic din partea celor cărora în mare parte li se datorează schimbarea guvernării. Creditul politic pe care şi l-a asigurat Ghimpu îl avansează pe el în faţa celorlalţi membri ai coaliţiei, care s-au remarcat în ultimul mai mult decat el.
Dacă lăsam la o parte jocurile politice, atunci constatăm cu stupoare că nici evenimentele din 7 aprilie şi nici victimele cauzate de acestea nu sunt elucidate definitiv, incontestabil şi exhaustiv. Reieşind din aceste raţionamente, subliniez necesitatea de a “internaţionaliza” investigarea tumultosului aprilie 2009, curmând tentativele politicului moldovenesc de a “provincializa” acele zile dramatice in istoria R. Moldova.