Evenimente recente au readus Ierusalimul in actualitate. Oras Sfant pentru trei religii monoteiste, capitala a Israelului, revendicat de lumea araba si musulmana, cu ochii lumii crestine – ba chiar a intregii lumi – atintiti asupra lui. Oras cu specificul lui, cu rolul lui in istoria omenirii si in istoria religiilor in special. Oras in care politicul se imbina cu viata zilnica, dar si cu viata culturala si religioasa a lumii intregi.
Adeseori imi pun cateva intrebari in calitate de locuitor al Ierusalimului. Care este specificul acestui oras? Ce atrage atentia omenirii intr-atat incat creaza dispute si trezeste sentimente ciudate, numite uneori „sindromul Ierusalimului” ? Cum pot convietui religii si culturi diferite in cadrul lui? Ce ii determina pe oamenii politici sa intervina in probleme legate de viata urbana, de viata locuitorilor unui oras? Cum vad Ierusalimul oamenii care vin sa-l viziteze, turisti si pelerini, oameni de afaceri si diplomati, istorici si arheologi, filozofi si teologi, oameni de spirit si oameni de stiinta?
Mi-am pus aceste intrebari din nou, in urma unor evenimente, ca si a unor sarbatori religioase evreiesti si crestine. Sarbatori care coincid, cu elemente comune tuturor. Si aspecte politice care li s-au suprapus si care, in conditiile unui oras obisnuit, nu ar fi atras atentia nimanui. Ma refer la aprobarea constructiei a 1600 locuinte in cartierul Ramat Shlomo, cartier complet necunoscut marii majoritati a celor care au intervenit in disputa, precum si la sarbatoarea Pesahului (Pastele Evreiesc) si a Pastelui crestin (in acest an data Pastelui Catolic coincizand cu data Pastelui Ortodox). Bineinteles, ca rezultat orasul freamata, este plin de manifestari diverse. Atat manifestatii publice, politice, insotite de afise si lozinci, reactiile locuitorilor lui manifestandu-se in mod deschis, uneori chiar necontrolat, in ambele tabere – cat si manifestatii religioase, care fac sa se resimta ca acesta este „Orasul Sfant” prin traditia tuturor. O atmosfera incalzita, in care sentimentul civic, national si urban al ambelor parti se suprapune sentimentului religios. Desigur, se pune intrebarea care va fi rezultatul…
Vorbind despre specificul Ierusalimului, trebuie sa mentionam ca el este Orasul Sfant pentru trei religii: iudaica (mozaica) ; crestina (de fapt pentru toate religiile crestine) ; musulmana (de fapt pentru toate religiile musulmane). Fiecare si-l revendica, fiecare vrea sa detina prioritatea asupra lui. Nimeni nu este dispus sa cedeze.
O istorie de 3000 de ani
De fapt, orasul, existent inca din perioada canaanita si iebusita, a aparut cu numele Ursalim, construit de un rege iebusit si denumit dupa numele lui. Regele israelit David, provenit din tribul Iehuda, a cucerit acest oras si l-a transformat in capitala a regatului sau, pentru ca orasul se afla in partea centrala a acestuia si nu se afla pe teritoriul niciunui trib, in anul 990 inaintea erei crestine. Orasul a capatat numele ebraic Yerushalayim. In mod paralel a aparut o teologie care sustinea ca Dumnezeu Unicul a ales Muntele Sion drept resedinta a Lui. Aceasta teologie a servit interesele politice ale regilor din dinastia davidica. Fiul si urmasul regelui David, regele Shlomo (=Solomon) a terminat de construit Templul de la Ierusalim in anul 950 inaintea erei crestine. Templul de la Ierusalim a devenit centrul regatului israelit, iar teologia israelita din acea perioada l-a considerat Casa lui Dumnezeu. Religia israelita s-a dezvoltat in jurul acestui Templu, iar Ierusalimul a devenit atat centrul politic, cat si centrul religios al regatului israelit. Acest fenomen a continuat si in perioada impartirii fortate a regatului, in „Regatul Israel” sau „Regatul Nordic” si „Regatul Iehuda” sau „Regatul Sudic”, pana la cucerirea Ierusalimului de catre regele babilonian Nebuchadnezzar (=Nabucodonosor), in luna august, anul 587 inaintea erei crestine. Templul a fost distrus, incendiat, iar o parte a aristocratiei israelite ierusalmitene au fost dusi in robia babiloniana. Dar teologia israelita a continuat sa considere Ierusalimul drept centru al vietii israelite si Templul de la Ierusalim drept Casa a lui Dumnezeu, care a fost distrusa datorita pacatelor comise de israeliti. In timpul robiei babiloniene, teologia israelita a continuat sa se dezvolte, a capatat forme noi. Unul dintre rezutate a fost Psalmul care afirma: „Im Eshkahekh Yerusahalayim Tishakhah Yeminy” (=Daca te voi uita Ierusalime, sa-mi fie uitata dreapta).
Inceputul revenirii deportatilor din Babilon, permisa de regele persan Cyrus in anul 538 inaintea erei crestine, a fost urmat de reconstruirea Templului de la Ierusalim. Astfel, acest Templu reconstruit a capatat numele de „cel de al doilea Templu” si a devenit centrul religios al israelitilor in perioada cuceririi persane, a epocii elenistice (regatul lui Alexandru Macedon, regatul Ptolemeilor si regatul Seleucizilor), in perioada regatului israelit independent al Macabeilor (in care a fost tarnosit din nou) si in prima perioada a cuceririi romane, pana in anul 70 al erei crestine, cand rascoala iudeilor a fost innabusita, Ierusalimul a fost cucerit de imparatul Titus, iar Templul distrus prin incendiere. Anterior, acest Templu fusese renovat si practic reconstruit de regele Herod, care a construit esplanada pe care a fost inaltat.
Conform traditiei, este vorba de Muntele Moria, locul in care patriarhul Avraham urma sa-l sacrifice pe fiul sau Itzhak (Isaac), ceea ce a intarit atasamentul popular (bazat pe interpretarea teologica) a israelitilor pentru acel loc. In perioada celui de al doilea Templu (epoca post-exilica), sarbatoarea de Pesach, a iesirii evreilor din Egipt, era celebrata la Templul de la Ierusalim, ca si alte sarbatori (Shavuoth, ziua Revelatiei Sinaitice si Sucot, sarbatoarea colibelor) cu jertfe de animale, israelitii avand obligatia pelerinajului la Ierusalim. Astfel, legatura israelitilor cu orasul Ierusalim s-a intarit.
Dupa distrugerea celui de al doilea Templu, teologia iudaica a continuat sa considere Ierusalimul si Templul de la Ierusalim (desi acesta nu mai exista din punct de vedere fizic) drept centru al lumii si al credintei iudaice. Traditia istorica si religioasa se suprapuneau prezentului, dovedindu-se mai puternice, reusind sa depaseasca pana si rezultatele unui genocid (in functie de conceptele existente in acea perioada istorica).
Fenomenul a continuat si ulterior, dupa infrangerea unei alte rascoale a iudeilor, de catre imparatul roman Hadrianus (in anul 132 al erei crestine), in urma careia s-a interzis iudeilor sa mai locuiasca la Ierusalim. Orasul a fost distrus complet, iar in locul lui a fost construita o colonie romana, Aelia Capitolina, numele ei fiind bazat pe numele imparatului (Publius Aelius Hadrianus), precum si pe faptul ca orasul (precum si noua colonie) fusesera asezate intr-o zona deluroasa-montana, asemenatoare cu zona celor sapte coline pe care era situata Roma. O parte a zidului inconjurator al Templului, pastrata in cadrul zidului moscheilor de astazi, a devenit ulterior un loc vizitat de pelerini evrei, pentru rugaciune si plangerea distrugerii Ierusalimului, ca si pentru ruga reconstituirii lui de catre Dummnezeu, un loc sfant („Zidul de apus” sau „Zidul Plangerii”). Teologia a dezvoltat ideea mesianica, dupa care Ierusalimul nu va putea fi refacut de oameni, care au fost alungati de acolo din cauza pacatelor lor, ci numai de catre Dumnezeu, obligatia oamenilor fiind credinta puternica, speranta si corijarea morala.
Isus Hristos
Dar la inceputul primului secol a aparut un fenomen nou: crestinismul. Aceasta noua religie, influentata de iudaism, care a acceptat si Biblia Ebraica, denumind-o Vechiul Testament, a dezvoltat o noua teologie, bazata tot pe palestinocentrism, vazand Ierusalimul ca oras central, alaturi de Beit-Lehem (numit ulterior Bethleem sau Vicleim) si Natzereth (numit ulterior Nazaret). Motivul era ca omul considerat fondator al acestei religii, iudeul Yehoshua ben Yosef (devenit, prin traditie, Isus Christos si considerat de noua teologie, crestina, ca fiu al lui Dumnezeu si Mantuitor) fusese nascut la Beit-Lehem, predicase la Natzereth si fusese crucificat de romani, la ordinul guvernatorului Pontius Pilatus, si apoi inmormantat la Yerushalayim, unde – conform aceleasi teologii – inviase. Seara de Pesach precedase denuntarea si crucificarea, si a aparut traditia sarbatoririi Pastelui Crestin, Sarbatoarea Invierii.
Mormantul lui Isus Christos – asa cum a fost localizat pe baza unor traditii, datele arheologice fiind contradictorii – a devenit un loc sfant pentru crestini, care au inceput sa faca pelerinaje („hagialac”) la Ierusalim si in Tara Sfanta in general. Fenomenul a inceput cu Aegeria, mama imparatului roman Constantinus, care a trecut la crestinism pe patul de moarte. El a inteles importanta noii religii pentru mentinerea unitatii imperiului, a incetat persecutarea crestinilor si a declarat crestinismul religie de stat. Ulterior, dupa impartirea imperiului, Iudeea a ramas in cadrul Imperiului Roman de Rasarit sau a Imperiului Bizantin. Ierusalimul, care fusese refacut, a capatat numele Hierosolima (in limba greaca: Orasul Sfant). Deasupra mormantului lui Isus Christos (devenit „Sfantul Mormant”) a fost construita o biserica, devenita Biserica Sfantului Mormant, distrusa ulterior de arabii musulmani si refacuta de cruciati. In Ierusalim a fost intemeiat un episcopat, numit patriarhat. Ulterior, in perioada regatului cruciat la Ierusalimului, a aparut un patriarhat latin. In prezent, exista un patriarhat latin, un patriarhat grec, un patriarhat armean gregorian.
Dupa ocuparea Palestinei de catre arabiii musulmani (in anul 638), acestia au permis evreilor sa se reaseze la Ierusalim. Mai mult, le-au permis si refacerea Templului. Dar teologia musulmana a capatat un aspect nou. In afara de Mecca si Medina, ea a considerat Ierusalimul oras sfant, deoarece in acest loc ar fi avut loc inaltarea profetului Mahomed la ceruri, iar calul sau, Burak, ar fi fost legat de zidul Templului. Permisiunea reconstruirii Templului a fost anulata, iar pe Muntele Templului au fost construite Moscheia Al-Aqsa si Moscheia lui Omar. Transformate in biserici in perioada regatului cruciat, ele au redevenit moschei dupa cucerirea lui si au ramas astfel pana astazi. Mai mult, conducerea religioasa musulmana („Vaquf”) este instalata acolo. In ultimii ani, liderii religiosi musumani au decis sa construiasca inca o moscheie , distrugand straturi arheologice si aruncand antichitati la gunoi. Ierusalimul a primit numele „Al-Quds” (Orasul Sfant), traducerea denumirii grecesti bizantine Hierosolima in limba araba.
Miscarea sionista
Miscarea sionista a repus problema Ierusalimului. Evrei au locuit in oras cu mult inaintea primului congres sionist. Treptat, numarul lor a crescut. Initial, relatiile inter-religioase in oras (cu unele exceptii) erau corecte, bazate pe respect reciproc si chiar pe colaborare. Ulterior insa, in perioada mandatului britanic, ele au inceput sa se inrautateasca. Orasul incepuse sa se dezvolte: puterile europene, precum si asociatii crestine, ca si evreiesti si musulmane, au inceput sa construiasca in Ierusalim. Dezvoltarea orasului incepuse inca din secolul al 19-lea, cand primul grup evreiesc a parasit zona aflata intre ziduri (construite in perioada otomana) si a intemeiat cartierul Meah Shearim, in afara zidurilor. Au urmat si alte cartiere, intemeiate de evrei, crestini, musulmani. Deoarece conflictele religioase se accentuau, administratia mandatara britanica a impartit orasul vechi (dintre ziduri) in cartiere in functie de religii: musulman, crestin, evreisc, armean.
In razboiul de independenta al Israelului, in anul 1948, linia frontului a trecut prin oras. O parte a acestuia a trecut sub control israelian, alta parte sub control iordanian. Initial, Ierusalimul, impreuna cu zona vecina lui (inclusiv orasul Beit-Lehem) urmau sa devina un teritoriu international, in conformitate cu hotararea ONU din 29 noiembrie 1947, dar acest lucru nu a fost posibil. Linia frontului a ramas ca o granita temporara, fiecare parte declarand ca orasul ii apartine pe vecie. Israelul a declarat Ierusalimul capitala a statului. Totusi orasul, impartit in doua, cu granita temporara in mijlocul lui, nu s-a putut dezvolta, ci a cunoscut un proces de slabire. Partea rasariteana, ocupata de Iordania, a cunoscut chiar un proces de decadere. Locuirea in oras devenise nesigura. Accesul evreilor la locurile sfinte nu a fost permis de guvernul iordanian. Orasul, in intregul lui, trecea printr-o criza.
Declararea lui drept capitala a Israelului (ceea ce se putea aplica numai in partea lui vestica, evreiasca, asa-zisul oras nou) urma sa imbunatateasca situatia, dar starea de nesiguranta si granita militarizata influentau asupra lui in mod tragic. Nu mai era Ierusalimul adevarat, Orasul Sfant, comun celor trei religii monoteiste. Teologii incepeau sa vorbeasca din ce in ce mai mult despre diferenta dintre Ierusalimul Celest si Ierusalimul Pamantesc. Situatia s-a perpetuat pana la razboiul de sase zile, in luna iunie 1967. Participarea Iordaniei la razboi – regele Hussein nu a vrut si nu a putut sa respinga oferta presedintelui egiptean Nasser de a intra in razboi si a imparti cu el prada – a dus la refacerea unitatii Ierusalimului sub administratie israeliena. Ierusalimul unit a cunoscut o dezvoltare economica si arhitectonica, de care au profitat atat evreii, cat si arabii. Au fost construite noi cartiere, pentru ambele parti. Populatia orasului a crescut, viata economica si viata culturala s-au dezvoltat, fara a afecta viata religioasa.
Recent, Autoritatea Palestiniana a reusit sa-l convinga pe presedintele american Obama sa faca presiuni asupra Israelului pentru a inceta constructiile in asezarile evreiesti de dincolo de linia verde. Guvernul isarelian a acceptat acest lucru. Dar presedintele Autoritatii Palestiniene, Mahmud Abbas, a reusit sa-l convinga pe presedintele american sa faca presiuni asupra Israelului pentru a ingheta constructiile si in Ierusalim, incepand sa vorbeasca despre Ierusalimul de Vest si Ierusalimul de Est si despre impartirea orasului. Raspunsul guvernului israelian si al primului ministru Benjamin Netanyahu a fost ca Ierusalimul nu este o asezare in teritoriile Iehuda si Shomron, ci capitala Israelului, iar Israelul nu poate inceta constructiile in propria lui capitala. Punctul de vedere arab-palestinian este in favoarea impartirii orasului. Punctul de vedere israelian este ca exista un singur Ierusalim. Aprobarea proiectului construirii a 1600 de locuinte in cartierul (evreiesc) Ramat Shlomo a trezit proteste si a determinat un dezacord in Israel si Statele Unite. Fara ca cei care au protestat sa stie macar unde este cartierul respectiv. Se vorbeste despre o criza in relatiile israelo-americane.
Viitor incert
Ce va urma? Nu este clar. Un singur lucru este clar. Granita fizica nu poate trece prin mijlocul unui oras: aceasta nu inseamna pace, ci distrugerea orasului. In special atunci cand este vorba despre un oras cu o influenta atat de puternica in istoria omenirii, oras care este capitala Israelului, dar si capitala religiilor monoteiste, oras in care este o majoritate evreiasca, dar si un numar mare de arabi musulmani si de crestini. Nimeni nu are voie sa distruga specificul acestui oras al lumii, mai important decat orasele moderne, in care exista industrie, dar nu exista istorie si traditie.
Imi amintesc o intamplare in oras. Intr-o vineri dupa amiaza ma aflam in apropierea Zidului de Apus. Evrei din diferite grupuri religioase isi faceau rugaciunea cantand. Din moscheile de pe Muntele Templului a inceput sa se auda strigarea muezinului. Apoi au inceput sa bata clopotele la biserici. Ma simteam intr-adevar in Ierusalim, adevaratul Ierusalim, Orasul Sfant pentru evrei, musulmani si crestini. Mai mult decat atat: zona din apropierea Zidului de Apus era plina de vizitatori, atat evrei israelieni si arabi musulmani locali, cat si turisti, pelerini din intreaga lume. Aveam impresia ca intreaga lume a venit acolo, in Orasul lui Dumnezeu. O lume care nu poate fi decat unita prin credinta ei in Dumnezeu Unicul, in Orasul Lui.
Poate ca o solutie reala ar fi pacea intre teologi. O reunire intre Ierusalimul Celest si Ierusalimul Pamantesc. Poate ca oamenii religiilor, cu credinta in Dumnezeu, care este al tuturor, vor intelege sa depaseasca rivalitatile intre ei si actele de fanatism, trecand la o uniune religioasa deasupra tuturor diferentelor de interpretare. Poate ca teologi vor putea sa ajunga la un acord mai usor decat oamenii politici si decat diplomatii profesionisti. Pentru ca ei o vor face in Numele lui Dumnezeu. Nu pe calea urii religioase si a fanatismului, a asa-zisei „razbunari a lui Dumnezeu” pentru a folosi expresia unui politolog francez de origine evreiasca, Gilles Kreppel, ci pe baza credintei in Pacea lui Dumnezeu. Pentru un Ierusalim Unit, un Oras Sfant unit, spre binele locuitorilor lui, ca si a tuturor oamenilor religiosi si nereligiosi din intreaga lume.
Adaug, ca o incheiere: as vrea sa vad Pacea lui Dumnezeu intr-un Ierusalim unit, in locul urii alimentate de politicieni. Un Oras Sfant cu adevarat, in care sa convietuiasca practicanti ai tuturor religiilor, capitala a Israelului prin traditie, dar si oras in care sa traiasca alaturi evrei, crestini si musulmani, israelieni si palestinieni. Un oras care sa fie Casa lui Dumnezeu cu adevarat, ceresc si totodata pamantesc.
articolul d-tale.,draga si adanc apreciate d-le.
LUCIAN ZEEV HERSCOVICI,e de fapt si de drept,o disertatie universitara,demna de cea mai inalta catedra.cea ce o caracterizeaza in mod special, este faptul ca atat savanti eruditi, cat si tineri studenti,fara de o pregatire anterioara,o pot savura cu placere si interes,fara a pierde nici o iota din constructia coherenta si captivanta im acelasi timp.trebuie sa marturisesc,ca asta e o aparitie mult prea rara in campusurile academice. asa dar da-mi voie sa-ti multumesc, si sa-ti doresc buna sanatate intru continuarea unor cercetari si expuneri,de care probabil,numai d-ta.esti in stare. cu drag,itzhak bareket.
Excelent articol, tratezi multe aspecte si innoiesti date. Totdeauna interesant, briliant.