caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Album



 

Hristos a înviat!

de (3-4-2010)

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinilor și ortodocșilor. De Paște, creștinii de pretutindeni sărbătoresc Invierea lui Iisus Hristos. Se spune că, în Duminica Paștelui, toată lumea trebuie să se îmbrace în straie noi, ca semn al respectului față de sărbătoare, dar și al înnoirii, al trezirii la viață. De asemenea se spune că cei născuți în zi de Paște vor avea noroc toată viața.

Un obicei străvechi este acela ca în dimineața învierii, fiecare trebuie să se spele pe față cu apa dintr-un vas în care se pune un bănuț de argint, un ou roșu și o crenguță de busuioc. Aceasta va aduce sănătate, noroc și frumusețe sufletească și trupească celui care se va spăla din acest vas.

Dupa slujba de Paște, fiecare familie se așează la masă, gustând întâi din ouăle și pasca sfințită. În unele familii, primii care ciocnesc ouăle roșii sunt capul familiei și soția acestuia, apoi restul familiei. E bine să ții minte cu cine ai ciocnit primul ou de Paști, se zice că persoana aceea te va ajuta tot restul anului. De asemenea, în Duminica Paștelui, se aprind lumânări pe morminte și se spun rugăciuni. Multe familii vin chiar la mormântul celor dispăruți, se așează jos pe mormânt, ciocnesc ouă roșii, mănâncă cozonaci și friptura de miel, beau vin roșu, astfel cei dispăruți vor sărbători Paștele împreună cu familia și cu cei dragi.

Simbolurile Sărbătorilor de Paște sunt: iepurașul, ouăle, coșul cu ouă, mielul, crucea și vinul roșu.

Iepurașul de Paște provine încă din vremea festivalurilor dedicate zeiței primăverii. Iepurele este considerat simbolul fertilității și chiar mesagerul acestei creaturi divine.

Semnificația ouălelor colorate are rădăcini mai vechi decât sărbătoarea Învierii. Ele au fost întotdeauna un simbol al renașterii pământului, un semn al miracolului vieții. Așa cum oul dă naștere unor noi vieți așa și natura reînvie la viață. Odată cu răspândirea creștinismului simbolul oului a luat o amploare foarte mare. Creștinii așează ouăle de Paște în coșulețe din paie sau răchită care imită foarte bine cuiburile păsărilor.

Mielul este simbolul sacrificiului pentru propria mântuire și, în același timp, semnifică nevinovația și suferința lui Iisus. El reprezintă victoria vieții asupra morții.

Crucea are o semnificație sporită în preajma Sărbătorilor de Paște, fiind asociată Răstignirii lui Iisus. Din această cauză cozonacul, pasca și ouăle sunt decorate cu acest simbol creștin.

La Cina cea de Taina, Mântuitorul a băut vin roșu, de aceea vinul roșu este un simbol al sacrificiului, fiind asemuit cu sângele vărsat de Iisus pe cruce.

Fie ca Lumina Sfântă a acestei sărbători să vă călăuzească pașii, să vă lumineaze calea vieții!

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Sărbători pline de bucurii

Morgenstimmung Lumina din adanc se cerne in petale- cupola lumii se aprinde de la un tarm la altul precum cuvantul,...

Închide
3.22.68.96