Seara când apune soarele,
Părul tău este cel mai frumos din lume.
Fac o impietate, răsfirându-l;
Ca şi cum aş intra în biserică purtând un gând ucigaş.
Dacă aş fi palmierul din colţ,
Aş vrea să am frunze, părul tău!
Ar zice magnoliile, invidioase:
„Uite palmierul cu plete aurii!”
Primele fire albe ţi-au apărut dincolo de visele mele.
„De mâine va trebui să-mi schimb şamponul.
Medium gold, numărul şase.”
Foto Anna Davtyan
Poem superb si foarte elegant in exprimare si in curgere.
Felicitari pentru volum si la mai mare.
Poate poezia lui Dan David ar merita o difuzare mai larga si in tara.
Se scrie poezie si in afara tarii.