ACUM.TV

Ho pais kalos – Baiatul e frumos

Am vazut din articolul precedent ca societatea antica greaca era bazata in mare masura pe ideea si institutia pederastiei.

Cum functiona aceasta societate? Care era viata zilnica a unui grec din antichitate? S-au scris de catre istoricii specializati in antichitatea greaca numeroase carti care se ocupa de acest subiect. Unele, ca de exemplu cartea lui Robert Flaceliere, „La vie quotidiene dans la Grece Antique”, cauta sa minimizeze sau sa ocoleasca discutia despre rolul central al pederastiei. Altele, cum ar fi cartea lui Dover, „Greek Homosexuality”, sunt cu mult mai obiective si dau mai multe amanunte, bazate si pe descoperiri recente. Unul din cei mai renumiti istorici francezi ai antichitatii, Lucien Jerphagnon, prezinta istoria antica si cea a „imperiului crestin” cu extrema obiectivitate, dar scriitura sa foarte arida face de multe ori ca scrierile lui sa fie greu de digerat.

In literatura de specialitate consacrata societatii grecesti este valabila si acum afirmatia istoricului german Theodor Daubler (a este scris cu Umlaut in numele sau) din 1928, dupa care cel care neaga rolul central al pederastiei in Grecia Antica nu a inteles absolut nimic din structura si modul de functionare al acestei societati si nici cauzele infloririi ei, pe care le vom discuta cu alta ocazie. Trebuie spus ca pe vremea lui Daubler „traducatorii” englezi si americani se straduiau din rasputeri sa schimbe genul numelor sau personajelor din Grecia Antica in poezii si proza pentru a „apara moralitatea crestina”, cum declarau ei cu emfaza. „Am schimbat sexul acestor eroi si personaje istorice si nu am de gand sa-mi cer scuze pentru asta – spunea cu mandrie un traducator englez al unor poezii scrise de Anacreon, Pindar, etc. Facand astfel, unele traduceri in engleza au devenit chiar hilare. Acolo unde nu au vrut sa traduca, acesti traducatori ale caror traduceri sunt folosite si azi, au aparut expresii care ocultau realitatea, judecand dupa regulile crestine medievale totul ( ca de exemplu „those ephebes practiced – sau practised, in Anglia – immorality”. Adica cum?).

Ca regula generala insa, cartile scrise in trecutul apropiat cautau sa eludeze problema homosexualitatii grecesti, avansand ideea ca aceasta era limitata doar la cativa „privilegiati” din clasele avute. Chiar si ideea, falsa de fapt, ca homosexualitatea era limitata la „privilegiati” suna foarte ironic! Numai relativ recent, acest punct de vedere a putut fi rasturnat cu probe noi. In cazul cartilor scrise de specialisti in domeniu, cu cat mai recente sunt cartile referitoare la acest subiect, cu atat mai corecte sunt in general informatiile prezentate. Acest lucru se intampla mai ales ca urmare a disparitiei treptate sau diminuarii importantei unor tabuuri bine cunoscute.

Trebuie sa adaug de asemenea ca oricarui om care abordeaza subiectul ii trebuie mult curaj daca se incumeta sa discute aceste aspecte „delicate” ale istoriei antice (precizez: delicate numai pentru societatea contemporana noua, nu dupa a grecilor!). Ca exemplu as da cazul cartii lui Dover, la realizarea careia au contribuit mai multe persoane, profesori universitari reputati din Anglia, care ulterior si-au retras acordul sa le apara numele pe coperta acestei carti. De ce? De frica. Pentru a nu risca sa isi asocieze numele cu informatii pe care unii bigoti crestini sau neocrestini ar putea sa le caracterizeze drept sustinere a abuzarii copiilor, dupa mentalitatea unor contemporani (nu ai grecilor din antichitate, ci ai nostri).

Prin bigoti neocrestini inteleg pe acei oameni care sustin ca au pareri identice cu cele ale crestinilor de profesie fara insa a fi credinciosi sau religiosi, cand de fapt prejudecatile lor nu ar exista in absenta religiei.

Nu este pentru prima data in istorie cand a spune adevarul este o intreprindere care cere curaj si acceptarea unor riscuri. Sa nu uitam ca numai cu 10 ani in urma nimeni, absolut nimeni dintre biologii specializati in studiul vietii animalelor nu indraznea sa scrie in lucrari stiintifice nimic din observatiile facute chiar de ei cu privire la homosexualitatea din lumea animala!
A trebuit curaj din partea unora ca sa o mentioneze, dar acum toti biologii dicuta despre ea fara stanjenire.

La toate acestea mai adaug stilul duplicitar folosit de acei oameni de cultura care cunosteau bine subiectul si discutau despre el „in dodii”. Pe plan international sunt cunoscute pozitiile lui Stendhal, care afirma ca omul mediu din vremea lui nu intelegea absolut nimic din cultura anticilor, fara insa sa explice acest adevar decat intr-un mod foarte aproximativ, sau a lui Goethe, care spunea pe sleau „Die Knabenliebe sei so alt wie die Menschheit” (iubirea baietilor este la fel de veche ca si omenirea insasi), compensand insa pe plan poetic prin lauda (de multe ori fortzata sau falsa) a frumusetzii feminine in contextul unei discutii despre pederastie. Probabil ca modalitatea cea mai interesanta de a spune adevarul, fara a parea ca il spune, a fost ilustrata in cultura romaneasca cel mai bine de Constantin Noica, celebrul scriitor, traducator si comentator al dialogurilor lui Platon, care la un moment dat s-a exprimat astfel: „…pana si vestitele pacate ale grecilor, daca erau” (fragment dintr-o fraza din introducerea la Platon). Este un mod interesant de a face cu ochiul la cititorul avizat, pentru ca nimeni nu se poate indoi de realitatea „pacatelor grecilor”, deci autorul se indoieste in realitate de faptul ca acestea erau…”pacate”!

1. Fenomenul Socrate

Un doctor in chimie american, cu doctoratul luat la Harvard, vrand sa epateze odata prin cultura sa presupus imensa, mi-a spus: „I-am citit pe Platon, pe Socrate, pe Aristotel…”. Asa s-a dat el de gol ca minte de stinge, pentru ca Socrate nu a scris nici macar un singur rand vreodata!

Cu toate acestea Socrate este unul dintre cele mai bine cunoscute personaje ale antichitatii, iar spiritul sau si mentalitatea sa sunt si astazi faruri in gandire si filosofie. Nu poate sa nu fie simpatic omului de azi Socrate, cand acesta citeste: „azi am fost la piata unde am vazut uluitor de multe lucruri…de care nu am absolut nici o nevoie”. Lucru la fel de valabil si astazi pentru cel pentru care lucrurile materiale nu sunt totul in viata, cand acesta intra intr-un… mall!

Socrate este cunoscut exclusiv din scrierile altora despre el. Dialogurile monumentale ale lui Platon il situeaza ca pe unul din gigantii gandirii, in Symposion (Banchetul) si in alte dialoguri. In acelasi timp, in alt Symposion (Banchet) scris despre Socrate, el apare la dimensiuni cu mult mai umane, dar totusi ca un om deosebit. Ma refer aici la lucrarea lui Xenophon. Ma intreb daca nu ar fi fost mai bine ca in locul lui Isus Cristos, care nici el nu a scris nimic, noi l-am venera azi pe Socrate ca „fiu al zeului suprem”. Stiu ca ar fi fost mai bine, dar nu cred ca ar fi fost posibil, pentru ca Socrate nu ar fi acceptat „apolokintoza” sa, avand prea mult
bun-simt.

De altfel vechii greci, pentru care numai omul era masura tuturor lucrurilor, aveau in general mult bun-simtz in gandire. Sa observam si modul in care a reactionat Olimpia, mama lui Alexandru Macedon, cand acestuia, dupa cucerirea Egiptului, i-au intrat in cap gargaunii paranoiei si a declarat ca el este fiul lui Dumnezeu (Zeus) facut cu mama sa, Olimpia:

„Fiul meu, te rog sa nu mai vorbesti asemenea prostii, pentru ca mi-o ridici in cap pe zeita Hera care poate sa ma atace din gelozie pentru sotzul ei!” a ripostat Olimpia in mod inteligent.

Nu vad nici un fel de paralela intre bunul simtz al Olimpiei si reactia nula si inexistenta a „Maicii Nascatoare”, cand Isus Cristos s-a declarat zeu, sau cand l-au declarat altii Dumnezeu. Daca mama lui Yehoshua sau apropiatii lui ar fi avut bun simt, evident ca religia crestina nu ar mai exista azi.

Dar sa nu uitam ca vorbim aici de doua societati la o distanta evolutiva de ani-lumina! Si totusi, cine ar fi banuit pe atunci ca tocmai anti-grecii vor invinge in istorie?

2. Banchetele din lumea greaca

Este greu pentru un contemporan al nostru sa se transpuna in lumea antica greceasca, desi pare evident ca aceasta este foarte apropiata in spiritul sau de a noastra. Pasiunea grecilor antici sa dezbata idei diverse a implicat organizarea unor agape-simpozioane cum nu mai exista azi, in care lumea putea sa discute si sa dezbata diferite idei timp de multe ore, chiar zile intregi, intr-o ambianta foarte prielnica discutiilor. Vinul era o componenta esentiala a acestora, numai ca nu se bea gol. Vinul era dublat cu multa apa pe atunci, ca sa se evite sau intarzie imbatarea oaspetilor. In plus, ca sa aiba totusi un gust acceptabil pentru greci, i se adauga miere de Falern. Cel mai apropiat echivalent al banchetelor grecesti in lumea de azi il constituie sedintele de „brainstorming”, la care se cauta solutii pentru probleme de orice natura si unde chiar si a spune prostii este un lucru admis! Doar ca azi nu se mai serveste vin. Pacat!

Toate aceste banchete erau centrate pe admiratia manifestata fatza de cate un „baiat frumos”, care era sarbatoritul in cinstea caruia era organizat banchetul.

De altfel Bachetul lui Platon a fost dedicat in totalitate ideii iubirii, ceea ce in traducere libera a insemnat temei iubirii baietilor. Alcibiade a jucat rolul titular. Nimic despre femei, pentru ca „datoria conjugala” nu era considerata iubire de grecii din antichitatate, ci doar copulatie necesara pentru inmultirea populatiei.

Ce poate parea mai bizar omului crescut in societatea heterocentrica, decat sa vorbesti de iubire fara a implica faptul ca „si fetele sau femeile pot fi iubite”? Toti tinerii erau obligati de traditie sa se insoare, in general pe la 30 de ani, ca sa asigure reproducerea populatiei, dar abia in secolul intai al erei noastre a observat cineva (Plutarh!) ca „si fetele sau femeile pot fi iubite!” Sexul
nu era identic cu iubirea, evident. De altfel in dialogul Phaidros (Fedru) Platon discuta o ierarhie a valorii iubirii pentru baieti si el situeaza iubirea erotica neinsotita de sex pe primul loc ca dezirabilitate. Voi prezenta aici din literatura un scurt rezumat in limba engleza a continutului cartii „Erotikos” scrisa de Plutarh, unde el specifica faptul ca si fetele , respectiv femeile pot fi iubite la fel ca baietii, lasand insa totusi sa se inteleaga ca iubirea barbatilor pentru baietii educati este superioara iubirii sexuale a femeilor:

„Plutarch’s charming dialogue the „Eroticus” is a debate on whether love of women or of youths should be preferred. The author relies heavily on Plato’s Phaedrus and Symposium for erotic theory but unlike Plato allows that love of females could be as inspiring as love of boys.

However, like other Greeks, he mostly describes the love of upper-class men for noble youths. One of the speakers in the „Eroticus” proclaims that „it is not gentlemanly or urbane to make love to slave boys: such love is mere copulation, like the love of women.”

Acest rezumat merita totusi a fi tradus, pentru ca el clarifica atitudinea grecilor fatza de sex:
„Fermecatorul dialog al lui Plutarh „Erotikos” este o dezbatere despre ce trebuie cautat preferential: iubirea femeilor sau a baietilor. Autorul se bazeaza din plin pe dialogul Fedru si Banchetul de Platon, dar spre deosebire de Platon el scrie ca iubirea femeilor poate fi la fel de inspiratoare ca si iubirea baietilor.

Totusi, ca si alti greci, el descrie mai ales iubirea barbatilor educati, din clasele superioare, pentru tineri nobili (educati). Unul dintre vorbitorii din dialogul „Erotikos” proclama ca nu este nobil sa ai legaturi erotice (de fapt sexuale) cu baietii sclavi; o asemenea relatie ar fi numai o copulare, ca si iubirea femeilor”!

Sa ne gandim totusi ca intre Platon si Plutarh s-a scurs aproape o jumatate de mileniu, pentru care aceasta mentalitate este reprezentativa!

In acest context s-au nascut si au trait atat Socrate (care a fost in adolescenta iubitul profesorului sau Arhelaos), cat si si Platon, a carui viata s-a invartit in lumea lui Socrate, precum si Aristotel. De altfel Socrate a spus clar crezul sau. Cand a fost condamnat la moarte, inainte de a inghiti cucuta, el a facut un apel barbatilor din cetatea Atena sa ii iubeasca pe cei trei fii ai sai la fel de mult pe cat a iubit si el baietii altora!

Sa mentionez ca si Banchetul lui Xenofon a fost centrat to pe iubirea unui „baiat frumos”, care in acest caz a fost Autolycus, „spre care se indreptau toate privirile admiratoare ale participantilor la banchet, ca spre o stea stralucitoare, scanteind in noapte”.

Aflati intr-un mediu extrem de favorabil si de iubitor, toti acei baieti adorati de barbati au creat intr-adevar si au dezvoltat o societate deosebit de avansata pentru acea vreme. Fenomenul acesta unic a fost repetat numai o singura data in istoria omenirii, in timpul renasterii italiene, care a fost un fel de repetare a antichitatii grecesti la alta scara.

Pe care fapte a fost bazata inflorirea fara precedent a societatii grecesti? Putem vedea aici cum paidocentrismul grecilor a avut ca efect educarea unei clase de tineri la nivele imposibil de atins de catre cuplurile heterosexuale, a caror educatie si contributie publica la cultura se sfarsea de fapt cu casatoria. Din acest motiv Platon a afirmat in Symposion ca barbatii care se casatoresc asigura inmultirea populatiei, iar cei cu atractii masculine asigura perpetuarea culturii!

3. Arta vremii

Sigur ca nu este de mirare faptul ca pana si arta vaselor de lut avea pe atunci ca motto propozitia „Baiatul este frumos” Indiferent ca era vorba de Leagru, de Apolo sau de un tanar betiv care este reprezentat vomitand, inscriptia de pe vasele de lut era aceeasi: „Ho pais kalos” adica „Baiatul este frumos”. Se poate spune ca inca nu stim si nu intelegem exact sensul mai profund al acestei inscriptii care seamana mai degraba ca finalitate cu lozinca „Traiasca lupta pentru pace” de pe cererile facute in perioada comunismului timpuriu, cand aceasta lozinca era absolut obligatorie. La fel ca si „Traiasca lupta pentru pace”, de multe ori nici lozinca „ho pais kalos” nu avea legatura cu contextul in care se afla. Aproape ca sunt greu de gasit relicve antice grecesti, vase de lut carora sa le lipseasca aceasta lozinca.

Pentru ca ea aparea nu numai pe farfuriile antice de lut reprezentand baieti, dar si pe acelea care reprezentau barbati cu burta si chelie! Sau baieti in procesul de educatie, sau facand diverse prostii.
Dar exista si un sens mai larg al acestei adorari a frumusetzii (masculine de data asta, dar nu numai).

La vechii greci combinare frumosului cu binele este o adevarata obsesie. Alcibiade, care era deosebit de frumos daca este sa-i credem pe greci, trebuia sa fie si bun.” Kalos te agathos!” era lozinca vremii. Adica frumos si bun!

Dar Alcibiades nu a fost bun deloc, ceea ce nu a micsorat totusi admiratia contemporanilor fatza de el.

Anythos, care mai tarziu avea sa ajunga principalul acuzator al lui Socrate in procesul acestuia, invitandu-l odata pe Alcibiade la masa, cand acesta din urma i-a ridicat jumatate din argintarie si a plecat acasa cu ea, a raspuns la criticile prietenului lui dupa care Alcibiade a fost un mare magar: „ba nu, Alcibiade este un om bun. Pentru ca desi putea sa-mi fure toate tacamurile, mi-a furat numai jumatate din ele.” Ce sa mai zici la asemenea replici?

Poti numai sa observi imbecilitatea unor comentarii ale unor profesori universitari de azi (nomina odiosa!), care au „observat” ca devreme ce Socrate a fost acuzat in proces de coruperea tineretului, cu siguranta ca acuzatorii (printre care Anytos era cel mai vestit) ii criticau… orientarea sexuala!

Evident, nici pomeneala de asa ceva! Critica adresata lui Socrate chiar de catre Anytos se referea la coruperea tineretului prin introducerea unor zeitati noi si neglijarea zeilor vechi ai cetatii! Zeitatea noua introdusa de Socrate era una cu totul neobisnuita pana atunci in lumea antica, pe care Socrate o numea „daimonul sau interior”.
„Cand esti in dubiu in legatura cu o actiune, abtine-te” spunea moralistul Socrate.

Noua zeitate pe care Socrate a propus-o cetatii era una „foarte periculoasa” pentru unii politicieni: SIMTUL CRITIC!

4. Einstein, matematica si kalokagatia

„Daca o formula matematica ce incearca sa descrie functionarea lumii fizice nu este frumoasa, atunci ea nu este, cu siguranta, corecta!” Aceasta este afirmatia lui Einstein. Imbinarea esteticului cu eticul a fost o cucerire relativ moderna in stiinte, desi in domeniul social, cum am vazut, este extrem de veche.

Ce numea Einstein o formula matematica frumoasa?
Frumusetea matematica este guvernata de simplitate. O formula intortocheata cu multi termeni are sanse mici sa reprezinte corect realitatea. Aceasta este si azi convingerea fizicienilor si matematicienilor care studiaza stiintele naturale. Energia este egala cu masa inmultita cu viteza luminii la patrat este un exemplu. Aceasta formula, care a fost inventata de fapt nu de Einstein ci de
Max von Laue, in 1911, dar pe care din nestiinta lumea o atribuie lui Einstein, reprezinta o ilustrare perfecta a acestui principiu!

Si astazi, cand teoria unificarii fortelor in fizica ce este cunoscuta sub numele de teoria stringurilor, care are ambitia de a explica lumea moderna mai bine decat orice alta teorie, frumusetea matematica este un criteriu foarte general de evaluare a adevarului unei formule. Aceasta interpretare nu a fost contrazisa pana acum de nimic! Lucru valabil si in etica, si in alte domenii. Simplitatea umana ca si cea stiintifica sunt aspecte generale ale frumusetii.

5. Socrate, Platon, Aristotel si homoerotismul

Si totusi mai exista o adevarata padure de semne ale intrebarii in legatura cu homoerotismul antichitatii.
Ceea ce toti acesti giganti ai gandirii au creat este mult deasupra oricarei culturi contemporane lor. De altfel pestera lui Platon, care ilustreaza dilema in care ne aflam noi chiar si azi, este foarte elocventa. Sa punem intrebarile in stil modern. De ce lumea pare sa asculte de legi matematice, care pot fi descoperite de noi? Exista oare o realitate pura, unde legile matematice doar asteapta sa fie descoperite? Este matematica doar o simpla activitate umana destinata descoperirii unor legitati eterne, preexistente, sau este matematica doar o creatie umana care este destinata sa creeze legitati pentru explicarea functionarii si esentei Universului? Diverse abordari ale problemei dau raspunsuri diferite, dar un raspuns definitiv pare sa lipseasca si azi!

Cat despre erotism, trebuie sa adaug ca pana si dupa preluarea politicii de catre crestini sub Constantin in imperiul roman de rasarit, societatea umana a evoluat spre educarea baietilor prin utilizarea homoerotismului ca fortza de coeziune chiar in procesul de invatamant. Nu ma voi referi aici numai la lucrari tarzii, care exalta pederastia, ci in primul rand la lucratile lui Boswell care a
colectat dovezi istorice clare despre cresterea tolerantei crestine fatza de homosexualitate pana in secolul al 10-lea. (a se vedea cartea sa „Christianity, Homosexuality and social tolerance”). Dar pe nepusa masa a intervenit „religia-mama”, iudaismul, ca sa
blocheze acest proces, prin rabinul Maimonides, in secolul al 12-lea.

6 Revigorarea condamnarilor adresate sodomitilor in iudaism.

Maimonides a adus un val nou de intoleranta in lumea medievala, tocmai pe cand toleranta incepuse sa prinda viata.
Curios lucru, pana la el Sodoma si Gomora cazusera parca in desuetudine, dar el a reinvigorat ura milenara a iudeilor contra
homosexualilor. Tot Evul Mediu ulterior a purtat amprenta acestui rabin intolerant, cum arata Boswell. Rapid reincep persecutziile barbare, apoi si inchizitia spaniola intra la lucru, persecutand intre altii chiar si pe conationalii lui Maimonides din Spania. Unde dai si unde crapa! In mod evident, multi iudei heterosexuali il divinizeaza chair si azi. Dar rolul lui a fost atroce pentru homosexuali. De data asta, doua religii abrahamice fundamentale si fundamntaliste ajung de acord in privinta unor persecutii „necesare”!
Din fericire, pe atunci islamul, a treea dintre ele, era la apogeul perioadei sale liberale, si multe lucrari ale anticilor au ajuns la
noi prin musulmani si prin calugarii culti ai Irlandei!

7. Aristotel si geocentrismul

Pe Aristotel nu l-am pomenit prea mult, pentru ca din punctul de vedere al atitudinii fata de orientarea sexuala el era identic cu
Socrate si Platon. Si el a continuat traditiile Academiei lui Platon numindu-l pe iubitul sau Speusip ca urmas la conducerea Academiei din Atena. Si el a iubit baietii altora si a cerut ca altii sa iubeasca baietii lui.

Numai ca uneia din doctrinele lui ii datoram si faptul ca Biserica a incremenit in timp orice dezvoltare a stiintei, cand a stabilit ca geocentrismul lui Aristotel era „adevarul absolut”. Evident ca nu Aristotel, ci biserica crestina poarta responsabilitatea
pentru incremenirea in trecut. In definitiv stiinta grecilor a evoluat dupa Aristotel atat de mult incat Eratostene a reusit chiar sa stabileasca cu precizie uluitore nu numai forma pamantului, dar si dimensiunile lui! Degeaba insa, crestinismul era prea dogmatic ca sa accepte asa ceva! Datorita acestei decizii nefaste a bisericii, stiinta omenirii a fost blocata pentru inca 15 secole!

Va continua.

Acest articol a fost publicat luni, 11 ianuarie 2010 la rubrica SPUNE.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.