ACUM.TV

Taj Mahal. Octombrie 2009.

La peste 200 de kilometri de New Delhi se află Agra (în statul Uttar Pradesh), locul care adăposteşte simbolul Indiei, vechi de mai bine de patru secole, Taj Mahalul. Dacă vrei să îl vizitezi, trebuie să pleci din capitală dimineaţa devreme, pentru a evita pe cât se poate blocajele rutiere atât de frecvente în Delhi. Chiar şi aşa, norocos fiind, nu prea poţi ajunge în Agra decât în patru ore cu autobuzul. Trebuie să opreşti pentru un prânz frugal, ceea ce în India se poate dovedi o adevărată aventură. Vei mânca preparate uneori extrem de picante, ieftine e adevărat, folosindu-ţi mâinile (indienii folosesc numai una, însă pentru europeni e ceva mai greu) şi tolerând compania muştelor atrase de mizeria din jur. Şi mai dificil, însă, se dovedeşte aventura căutării unui WC. Cum bărbaţii îşi pot satisface necesităţile fiziologice în plină stradă, este posibil să fi obligat să procedezi la fel. Pentru femei, nu e atât de uşor. Fumătorii, însă, pot fi fericiţi. Deşi în India e interzis fumatul în locurile publice şi pe stradă, vei găsi un şofer binevoitor care te va lăsa să fumezi chiar în autobuz.

Poţi călători şi cu trenul. Ajungi mai repede, dar trenurile nu sunt întotdeauna în India cel mai confortabil mijloc de transport. Calea ferată, moştenită de la britanici, nu se află în cea mai bună stare. În plus, ca în majoritatea mijloacelor de transport, şi aici e aglomeraţie. Dacă vrei ca totul să meargă bine, trebuie să iei cu tine un prieten indian de încredere. Imediat ce ai ajuns în Agra, vei fi asaltat de pseudo-ghizi, gata oricând să îţi spună poveşti uluitoare despre Taj Mahal, pentru doar câteva rupii în plus. Cărţi poştale, suveniruri şi cerşetori, o atmosferă care, pentru europeanul neobişnuit cu India, este agresivă şi intimidantă pe alocuri. În imediata apropiere a templului, găseşti sărăcie şi ignoranţă. Unul dintre copiii cerşetori mi se adresează folosind un cuvânt care, tradus din hindi, ar fi echivalentul lui “frate”. Studenţii mă lămuresc imediat: barba mea l-a făcut pe bietul indian să creadă că sunt musulman. Ca în multe alte locuri din lume, şi aici găseşti aceleaşi stereotipii. De aceea, e întotdeauna mai bine să mergi la Agra atunci când deja te vei fi obişnuit cu India pentru că altfel frumuseţea Taj Mahalului va fi serios umbrită de toţi aceşti mici întreprinzători care îşi oferă serviciile la fiecare pas. Ascultându-i inventând poveşti pentru călătorii veniţi de cine ştie de unde, nu te poţi abţine să te întrebi dacă nu cumva cred ei înşişi în istorioarele pe care le plasmuiesc. Sunt atât de convinşi şi transpuşi în lumea poveştii încât nu mai ştii ce sa crezi. Taj Mahalul nu e pentru ei un monument arhitectual, nu îi impresionează geometria perfectă a locului; el este, mai presus de toate, simbolul iubirii eterne.

Măsurile de securitate sunt severe, ca peste tot de altfel în India. Dacă vrei să vizitezi Fortul din Agra, nu poţi lua cu tine în interior nici măcar o brichetă. Deşi am fost avertizat, am uitat în buzunarul pantalonilor o cutie de chibrituri. La percheziţia sumară de la intrare, a fost descoperită şi auncată într-un colţ alături de alte obiecte ale unora cel puţin la fel de imprudenţi ca mine. Intrarea la Taj Mahal e la fel de securizată. După ce te-ai obişnuit cu oamenii înarmaţi, în uniforme, care mişună prin Delhi, după ce te-ai obişnuit sa fii percheziţionat de fiecare dată când intri la metrou, nu ţi se mai pare nimic nefiresc. Dacă, însă, nu eşti deja familiarizat cu toate astea, este foarte posibil să trăieşti un uşor sentiment de panică. Pluteşte în aer teama de atentate teroriste. Atentatele de anul trecut de la Mombay au sporit peste tot în ţara gradul de alertă. Unul dintre hotelurile vizate atunci se numea chiar “Taj Mahal”.

Poate că nu întotdeauna e uşor de înţeles de ce indienii vorbesc cu un respect aproape religios despre Taj Mahal. Pentru ei, valoarea unui lucru se măsoară în intensitatea poveştii din spatele lui. Uşor impresionabili, gata oricând să reacţioneze la tot ceea ce ţine de spectrul emoţiilor umane, cei mai mulţi dintre indieni sunt fascinaţi de istoria împăratului Shah Jahan care a construit templul din Agra în cinstea soţiei lui (Mumtaz Mahal) care tocmai murise. Construcţia a durat peste 20 de ani, peste 20 000 de oameni au lucrat la ridicarea templului, cu marmură albă importată din Iran şi actualul Afganistan. Povestea în sine poate fi auzită în nenumărate variante.
Noaptea, pietrele încrustate în templu strălucesc, aşa că trebuie să fie un spectacol fascinant. Zidurile interioare şi exterioare sunt acoperite cu citate din Coran. Odată ce ai trecut de forţele de securitate, străbaţi aleea la capătul căreia se află templul. Mai apoi, trebuie să îţi lasi încălţămintea şi şosetele în grija unui indian care ţi le depoziteaza pentru o sumă modică şi îţi continui călătoria desculţ. In noiembrie temperatura e plăcută, aşa că marmura e caldă.

Înăuntrul templului nu se permit fotografiile, dar la urma urmei suntem în India şi dacă nu aici atunci unde ai putea să încalci regulile cu seninătatea turistului care ştie că în unele momente e avantajat de faptul că nu e localnic?! După ce ai vizitat Taj Mahalul te poti aşeza pur şi simplu pe marmură, în faţa templului, odihnindu-te şi admirându-l încă o dată în acelaşi timp.

Urmează drumul înapoi către Delhi… un infern, pentru că odată cu lăsarea serii traficul se aglomerează din ce în ce mai tare. Abia câteva ore după, începi să te lămureşti, impresiile devin ceva mai clare, te mai uiţi o dată peste fotografii, vezi figurile satisfăcute ale indienilor din jurul tău (ei ştiu deja că te-au impresionat şi nimic nu le place mai mult!) şi începi să derulezi filmul… Ai văzut Taj Mahalul…

Acest articol a fost publicat duminică, 22 noiembrie 2009 la rubrica Impresii de calatorie.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.