Domnul Stan a avut motiv să se grăbească: avea nevoie urgentă să găsească un closet. Din această cauză a început să mărească viteza pe şoseaua acoperită de zăpadă. Totdeauna a încercat să ignore faptul că suferea de constipaţie cronică. Adesea i se întâmpla să nu aibă scaun zile în şir, dar se obişnuise. Era constipate de mai multe zile şi tocmai acum, pe viscolul acesta, îl apucaseră necesităţile. Zăpada curgea cu nemiluita împinsă de vânt ca o cortină densă, reducând vizibilitatea la numai câţiva paşi. Domnul Stan a văzut semnalele unei maşini de poliţie staţionate pe sensul opus şi poliţiştii încercau să-i ajute pe unii să iasă afară din şanţ. În sfârşit a apărut conturul ultimei staţii de benzină înainte de Buffalo, construită pe podul de peste şosea. În dreptul rampei intrarea era blocată de nămeţi de zăpadă şi a trebuit să meargă mai departe. Pe vreme normală, i-ar fi luat numai zece minute până la graniţa cu Canada şi acolo la Duty Free se găsesc mai multe closete. Oricum, fiecare moment părea critic şi urgenţa lui creştea.
Pe şosea traficul părea că doarme iar maşinile aliniate în coloană înaintau cu viteza de melc. Pentru domnul Stan încetineala se traducea în chin. Presiunea din interiorul lui a devenit de nesuportat şi asta-l obliga să se înalţe din scaun cât îi permitea centura de siguranţă, având mâinile încleştate pe volan. Soţia lui urmărea neajutorată strădania lui de-a răbda scrâşnind din dinţi în timp cebroboane mari de sudoare îi acoperiseră fruntea, dar tot ce a putut face a fost să oprească muzica la radio.
De vreo douăzeci de ani cumpăraseră o proprietate la un Time Sharing Resort în Florida şi după ieşirea la pensie veneau în fiecare an aici in ianuarie pentru două săptămâni de vacanţă. Vremea era perfectă cu temperatură moderată aşa cum era de aşteptat în acestsezon. Cu bagajele făcute pentru întoarcerea acasă, un termos plin cu cafea şi un pachet de sanvişuri pentru drum, domnul Stan conducea maşina ascultând muzica clasică. Întotdeauna conducea cu plăcere, cu condiţia să nu fie singur în maşină la drumuri lungi. Acum condusul era cu mult mai plăcut pentru că de data asta conducea o maşină nou nouţă cu tot felul de opţiuni care-l făcea să se bucure descoperind alte surprize răsucind butoanele la bord. Lângă el, soţia lui de peste patruzeci de ani îi asigura suport de-a lungul drumului până la Toronto, urmărind să nu adoarmă la volan, ţinându-l de vorbă ori servindu-i mâncare, apă sau cafea.
Vremea continua să fie frumoasă şi în prima zi au reuşit să parcurgă o mulţime de kilometri trecând dincolo de Virginia de Vest. In locurile aceste mulţi ezitau să conducă iarna din cauza drumului de munte. În apropiere de Sutton, au găsit un motel, au luat masala un restaurant din apropiere şi au dormit duşi până dimineaţa. A doua zi după dejun, cu termosul de cafea reîncărcat, au reluat drumul pe întuneric, gândind cu plăcere că înainte de căderea serii vor fi acasă lângă copii.
Lumina a început să se strecoare dindărătul dealurilor de la orizont şi cerul nordului părea acoperit de nori negri. Către Pitsburgşoseaua era înnegurată şi aglomerată cu traficul nelipsit în jurul marilor oraşe. Înainta încet în timp ce fulgi mari de zăpadă au început să acopere întinderile, amintindu-le ca vremea însorită a Floridei a rămas în urmă. Continuând drumul spre nord, către lacul Erie, traversau zone în care zăpada s-a acumulat mai mult aici decât în alte locuri. Oricum, pentru un şofer canadian cu experienţă, asta nu constituia un motiv să conducă mai încet, la fel cu şoferii din faţa lui care mai mult frânau. Domnul Stan desconsidera aceşti şoferi de promenadă care blocau şoseaua la primii stropi de ploaie sau câţiva fulgi de zăpadă.
Apropiindu-se de Buffalo, ninsoarea s-a transformat în viscol. Maşini mari de curăţat zăpada, clipind lumini albastre pe cabina, mergeau unele în spatele altora blocând traficul pe şosea. Zona aceasta din sud-estul marilor lacuri era renumita în localitate sub numele de Centura de Înzăpezire a statului New-York. După ce a reuşit să treacă de maşinile de deszăpezit, Domnul Stan a condus cu prudenţă pe linia din stânga convoiului de maşini aliniate in şir una după alta. Câteva maşini au început să-l urmărească din spate şi el a gândit că şi aceşti şoferi se grăbeau să ajungă acasă mai repede; poate erau şi ei canadieni.
Şi tocmai atunci a apărut problema. La început nu i-a dat importanţă, dar curând situaţia s-a agravat; trebuia să găsească undeva un closet. A apăsat piciorul pe accelerator mergând atât de repede cât şoseaua permitea. Maşina a răspuns derapând, dându-i senzaţia că navighează fără control prin zăpada îngheţată. În scurt timp a ajuns în fruntea coloanei de maşini şi s-a găsit înaintând singur pe o întindere largă, fără margini şi imaculată, Părea ca un cearceaf imens acoperind şoseaua cu şanţurile şi întreaga zare. Era greu de văzut mai departe de câţiva metri în oricare direcţie. Trebuia să meargă mai încet; o mişcare greşită şi ar fi ajuns în şanţ.
Un camion îl urmărea la mică distanţă şi domnul Stan avea impresia că vrea să-l împingă din spate. Era periculos să meargă astfel neştiind unde se termină şoseaua şi unde începe şanţul. S-a gândit că e mai bine să lase camionul în faţa lui, aşa că s-a deplasat lateral încetinind. După ce a fost depăşit, domnul Stan a reintrat în spatele camionului, dar neaşteptat, un impact din spate i-a întors maşina perpendicular pe şosea. Motorul imens al unui alt camion acoperise cu totul portiere şoferului. Un timp a mai continuat să cureţe zăpada, apoi a oprit. Prima grijă a domnului Stan a fost să asigure maşina să nu fie răsturnată de camion. Apoi a privit faţa albită de spaimă a soţiei şi i-a strâns în mână degetele îngheţate. Continua să apese frenetic pedala de frână lăsând motorul să meargă. Sângele părea să-i fiarbă în cap în timp ce realiza că deşi pericolul trecuse, problemele de abia începeau.. În mintea lui gândurile păreau scufundate in vid şi nu ştia ce are de făcut.
Şoferul camionului i-a bătut în parbriz: „Poţi să deschizi un geam? Sunteţi OK?” Domnul Stan i-a zis că vrea să deschidă uşa şi să iasă afară. Camionagiul a dat in spate eliberând uşa maşinii. Celelalte maşini din spatele lor şi-au găsit un drum pe alături şi au început să înainteze cu prudenţă prin zăpadă. Domnul Stan a lăsat motorul să meargă şi a forţat portiere până s-a deschis. Maşina lui, noua lui maşină era de nerecunoscut: portbagajul turtit ca o armonică, geamul din spate fărâmiţat şi întreaga lungime pe partea şoferului deformată. Ştia că în halul acesta maşina nu putea fi condusă. Aripa din spate a fost presată peste roată şi marginea ei intrase intre şanţurile din cauciuc. Camionagiul a chemat prin radio dispecerul şi a cerut ajutorul poliţiei, dar pe un timp ca ăsta, şanse de-a vedea curând un poliţai erau minime.
Domnul Stan mergea orbeşte acum în jurul maşinii lui în timp ce abia se putea concentra din pricina necesităţilor stringente. Nu putea nici să se aşeze şi nici să stea într-un loc. Patrula într-una, fără rost in timp ce camionagiul a venit cu scule încercând să elibereze roata din spate de blocajul aripii îndoite, fără succes. Nevasta domnului Stan a adus din maşină un sul de hârtie sugerându-i să se ascundă în spatele maşinii şi să facă ce are de făcut. El însă a îndepărtat-o cu braţul, continuând să patruleze nervos. Când nu a mai putut îndura a ascultat de rugăminţile soţiei, îndoindu-se lângă roata din faţă în dreptul motorului. Era ruşinat în neputinţa de-a găsi o altă soluţie, de-a se deşerta în plină zi, în văzul lumii, expus vederii celor ce veneau din sens opus şi abia ascuns de cei ce conduceau în jurul lor. Şoferul camionului, un om în jur de cincizeci de ani, fără să sufle o vorbă, a venit să aducă domnului Stan o cutie cu şerveţele umede.
Poliţia a ajuns abia după o jumătate de oră, a inspectat situaţia, a înmânat fiecărui şofer copia unui raport şi a chemat un depanator pentru maşina domnului Stan. La cerinţa ofiţerului, domnul Stan a încercat să îndrepte maşina de-a lungul şoselei, trăgând prin zăpadă roata blocată de aripă. Mai târziu o maşină de depanare şi-a făcut apariţia şi maşina domnului Stan a fost remorcată. Era duminică pe înserat, majoritatea drumurilor din oraş înzăpezite, hotelurile fără camere libere şi tânărul şofer după câteva încercări neizbutite a fost sfătuit prin radio să ducă perechea de vârstnici la staţia locală de pompieri.
Au fost conduşi într-o sală mare cu două-trei mese lungi de lemn, bănci şi un număr de familii cu copii aşezaţi în jurul meselor. Câţiva voluntari încercau să ofere puţin confort cu o vorbă caldă, chips, sucuri şi cafele. Domnul Stan a privit în jur, dar acolo nu se afla absolut nimic cu excepţia unui acoperiş. Unde se vor odihni ei până dimineaţa? Ce vor mânca în seara asta? Într-un colţ din fundul sălii a văzut un morman de pături şi s-a îndreptat să se asigure cu măcar atât.
Mai mulţi oameni au venit şi încăperea a început să se încălzească puţin. Apoi o femeie în vârstă a venit împreună cu nepoata ei aducând tăvi calde cu mâncare gătită. Mai multă mâncare a fost adusă în tăvi acoperite cu folii de aluminiu. În spatele ferestrei deschise de lângă intrare, câteva doamne pregăteau supă caldă în oale fierbând pe plita unei maşini. Activitatea din local creştea pe măsură ce alte camioane de pompieri continuau să aducă mai mulţi călători prinşi de viscol în mijlocul drumurilor necarosabile. Domnul Stan privea surprins întreaga activitate din jur, pe cei abia sosiţi mulţumiţi că au găsit căldură şi siguranţă după urgia de afară şi copii care beneficiau de întregul spaţiu liber să alerge în voie. Unii mâncau, alţii cu laptopul pe genunchi cercetau ultimele ştiri pe internet în timp ce un voluntar anunţa că o încărcătură de paturi de campanie sunt în drum pentru noi. Curând paturile au sosit, un voluntar le-a arătat cum trebuie asamblate şi în scurt timp sala s-a umplut de paturi pentru fiecare.
Domnul Stan a asamblat doua paturi alipite unul de celălalt şi cei doi soţi s-au aşezat să se odihnească. „Doamne, ce zi a mai fost şi asta!” În lunga lor existenţă au trecut printr-o mulţime de situaţii împreună, unele mai bune, altele mai rele, dar de data asta s-a întâmplat ceva deosebit. În acest loc, domnul Stan a aflat că această staţie de pompieri activează numai cu voluntari. Toţi aceşti oameni care şi-au sacrificat o noapte departe de casa si familiile lor ajutând şi protejând un grup de străini au făcut-o pe gratis. Apoi şi-a amintit de fetiţa ce a venit împreună cu bunicuţa ei aducând mâncare. Ce exemplu practic poate fi mai bun pentru un copil învăţat să ajute pe cei aflaţi în probleme. S-a gândit apoi la bunică, ce mândră trebuie să fie văzându-şi nepoţica, acest copil splendid, care a servit mâncarea la mese, a răspuns la întrebări şi a scos din sală sacii de gunoi, toate acestea cu un luminos zâmbet pe buze. Domnul Stan a simţit nevoia să meargă la bătrâna doamnă şi s-o felicite.
În ziua următoare, domnul Stan ştia că va trebui să lase maşina la reparat aici şi că va închiria o maşină să-l ducă acasă. Dar in acelaşi timp mai ştia că această nefericită zi le-a servit o lecţie ce nu va fi uitată curând, o lecţie de bunătate.
L-am cunoscut pe domnul Stan, soţia şi nepotul lor ajutând ca voluntari la Scott Mission în Toronto. Aflând povestea lor, am gândit că merita sa fie împărtăşită tuturor.
