caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Despre neoconservatorism, idei politice si intelectuali publici

de (8-11-2009)

Încetarea din viaţă a lui Irving Kristol a readus în dezbaterea intelectuală tema neoconservatorismului.

Am scris pe larg pe acest subiect. Am fost eu însumi vreme de peste 10 ani „contributing editor” al revistei ORBIS (A Journal of World Affairs), publicată la Philadelphia de Foreign Policy Research Institute. Am publicat în ORBIS numeroase articole şi recenzii, mai ales în perioada în care Daniel Pipes era editor, unul dintre neoconservatorii proeminenţi, fiul istoricului Richard Pipes, el însuşi istoric al Orientului Mijlociu. Am participat la numeroase evenimente organizate în anii ‘80 la FPRI, inclusiv prezentările făcute de Midge Decter, Irving Kristol, Adam Ulam şi Richard Pipes.

În „Commentary” (revistă lunară editată vreme de decenii de Norman Podhoretz, iar acum de fiul acestuia, John) am citit eseul lui Leszek Kołakowski, “Totalitarianism and Lie”, în care ilustrul filosof polonez scria că minciuna este sufletul nemuritor al comunismului (am scris la acea vreme un răspuns la acest text memorabil, publicat în secţiunea “Letters” a revistei).

Tot în „Commentary” am citit articolele lui Podhoretz despre Soljeniţân, precum şi celebra intervenţie a lui Daniel Patrick Moynihan pe tema antiamericanismului de la Naţiunile Unite. Tot acolo am citit articole despre efectele perverse ale acţiunii afirmative, despre noul antisemitism de stânga şi subiecte care au intrat pe parcursul anilor pe agenda dezbaterilor din mediile intelectuale americane.

Din mai tânăra generaţie de gânditori apropiaţi de neoconservatorism doresc să-i amintesc pe Carl Gershman (actualul preşedinte al NED – National Endowment for Democracy), pe Penn Kemble (plecat prea devreme dintre noi), pe Arch Puddington, pe Richard Perle, pe Ken Adelman, pe Paul Wolfowitz, pe Francis Fukuyama şi pe Joshua Muravchik, astăzi cercetător la American Enterprise Institute.

Cartea lui Muravchik, „Raiul pe pământ: Mărirea şi decăderea socialismului”, a apărut în româneşte în 2007, la Editura Brumar, din Timişoara, în traducerea lui Dorian Branea. Într-un fel mediat, dar incontestabil, ideile lui Kristol îl vor fi influenţat şi pe Mark Lilla, cândva ginerele său, fostul student al lui Harvey Mansfied la Harvard şi autorul excelentului volum „Spiritul nesăbuit. Intelectualii în politică” (Bucureşti: Polirom, 2005).

Consider că datorez şi datorăm neoconservatorilor imaginea netrucată asupra totalitarismului comunist, solidaritatea cu cei care nu au îngenuncheat şi faptul că ei au fost cei care au spus lucrurilor pe nume într-un timp în care alţii predicau „dialogul” cu potentaţii comunişti. Am purtat în perioada în care am colaborat cu Radio Europa Liberă numeroase discuţii despre neoconservatorism şi neoconservatori cu istoricul Vlad Georgescu, cu Daniel Pipes, cu Michael Radu, cu Adam Garfinkle (astăzi editorul lui „American Interest”), cu Carlos Rangel, cu Jean-François Revel, cu Midge Decter.

M-am întâlnit în cateva rânduri cu Norman Podhoretz (lucru menţionat şi în dosarul meu de urmărire de către agentura securităţii din SUA). Ulterior, am intrat în cercul legat de William Phillips şi Edith Kurzweil, la „Partisan Review”, unde am scris destul de frecvent (mai ales după 1991, până la extincţia revistei). Există o legătură intelectuală profundă între „Commentary” şi „Partisan Review”, chiar dacă uneori poziţiile celor două publicaţii au fost divergente (mai ales în anii ‘60).

Câtă vreme un Roger Shattuck, co-editor al „Partisan Review”, aplauda contracultura, Podhoretz se delimita tot mai tranşant de Noua Stângă şi de simpatizanţii liberali ai acesteia, inclusiv vechiul său prieten, celălalt Norman, Mailer (a scris despre aceste lucruri în volumul său „Ex-Friends”). Tot atunci s-a produs ruptura dintre Podhoretz şi Jason Epstein, care a culminat în apariţia unui numar din „New York Review of Books”, cu o copertă indicând reţeta de producere a cocktailului Molotov. Neoconservatorismul s-a născut din revolta morală împotriva iresponsabilităţii unor intelectuali pentru care America nu putea avea nicicând dreptate.

Există un fel de paraliteratură cu ambiţii atotexplicative care încearcă să prezinte neoconservatorismul drept un fel de cabală inspirată de tezele celor doi Leoni: Troţki şi Strauss. Mi se pare o simplificare, de fapt o caricaturizare, absolut puerilă. Ideea revoluţiei democratice globale nu s-a născut odată cu Kristol şi Podhoretz.

“Să facem lumea sigură pentru democraţie” este un slogan wilsonian. Neoconservatorii au demonstrat luciditate în aport cu primejdia totalitară sovietică şi nu au cedat ofensivelor unui pacifism ruinator. Scutul antirachetă, de spre care vorbim atât de mult azi, este o urmare a cercetărilor legate de SDI. Gânditorii neoconservatori au sfidat şi au încălcat nu puţine tabuuri ale „establishment”-ului. Victoria Occidentului în Războiul Rece
a fost, în mare măsură, şi victoria neoconservatorismului.

Versiunea completă a acestui articol a fost publicată în numărul 70 (luna octombrie 2009) al revistei clujene „Verso”, fiind însoţit de o listă minimală de lucrări pe care le consider fundamentale în înţelegerea fenomenului neoconservator.

Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu:
http://tismaneanu.wordpress.com

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
22 Noiembrie – Centre de votare

Urmatorul comunicat de presa ne-a parvenit din partea Ambasadei Romaniei la Washington: Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a publicat astazi, 5...

Închide
3.145.161.194