caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Un eurosceptic obstinat: Vaclav Klaus

de (18-10-2009)

Întrega Uniune Europeană e cu ochii pe președintele Republicii Cehe. Vaclav Klaus este ultimul dintre cei 27 de șefi de state membre care nu a semnat Tratatul UE de la Lisabona, iar actul nu poate intra în vigoare până nu este promulgat de toate statele membre.

Tratatul a fost adoptat de ambele camere ale parlamentului Cehiei, dar până acum câțiva senatori ai Partidului Civic Democratic, înființat și condus de Vaclav Klaus până la alegerea sa în 2003 în fruntea statului, au depus nu mai puțin de trei plângeri la Curtea Constituțională împotriva legii de ratificare. Două plângeri au fost respinse și nu încape prea multă îndoială că și cea de-a treia va avea aceeași soartă.

Președintele Klaus amenință însă că nu va promulga oricum legea de ratificare, dacă liderii UE nu acceptă o addenda care să scutească Cehia de aplicarea cartei drepturilor omului. Vaclav Klaus a exprimat temerea că intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona va deschide calea revendicării proprietăților confiscate celor trei milioane de germani din regiunea Sudetă, expulzați de Cehoslovacia după 1945, ca urmare a acuzațiilor de colaborare cu regimul nazist de ocupație.

Dar scepticismul președintelui Cehiei nu se rezumă doar la atât. El a comparat Uniunea Europeană cu fosta Uniune Sovietică și spune că nu va accepta compromisuri la presiunea marilor state membre, de pildă Germania sau Franța, ai căror lideri de abia își ascund iritarea în public față de Vaclav Klaus.

Acesta e cunoscut și ca un critic consecvent al teoriei rolului uman în încălzirea globală.

În vârstă de 68 de ani, Vaclav Klaus este celebru pentru rolul său în reforma radicală de piață a economiei Cehiei (unii îl califică drept un Margaret Thatcher al Europei Centrale) și pentru insistența cu care a cerut separarea de Slovacia petrecută la 1 ianuarie 1993.

În ultimele două decenii, viața politică a Cehiei a fost marcată de antipatia reciprocă dintre Klaus și fostul președinte al Ceho-Slovaciei și apoi al Cehiei, Vaclav Havel.

Criticii lui Klaus spun că el nu a putut niciodată să treacă peste invidia față de autoritatea morală a lui Havel, fost disident anti-comunist întemnițat și respectat pe întreg mapamondul.

Dar Klaus a apărut întodeauna mai ancorat în realitate, mai practic decât filosoful Havel. O anecdotă care evidențiază diferența fundamentală dintre cei doi Vaclav vorbește despre atitudinea diferită față de un cerșetor: Havel îi dă 10 coroane să-și cumpere de mâncare, iar Klaus îi dă o coroană să ia tramvaiul până la oficiul forțelor de muncă să-și caute de lucru…

Klaus n-a fost un disident pe vremea regimului comunist, dar de pe atunci dădea semne că ar avea ceva de spus. Un agent al serviciilor secrete, trimis să raporteze despre o conferință ținută de Klaus despre monetarismul lui Milton Friedman (pe care îl va aplica în practică după căderea comunismului) a scris, fără să priceapă prea multe din conținutul conferinței: “E foarte clar că Vaclav Klaus se consideră un geniu neînțeles.”

Și astăzi sunt mulți care nu-l prea înțeleg pe Klaus și nu doar în propria țară, ci și în multe țări ale Uniunii Europene, unde este perceput ca ultimul obstacol în calea unei integrări mai profunde. E puțin probabil ca Vaclav Klaus să se predea până nu și-a epuizat ultimul cartuș.

P.S. Sâmbătă 17 octombrie Vaclav Klaus a declarat într-un interviu acordat ziarului Lidove Noviny că până la urmă va trebui să semneze Tratatul de la Lisabona, care, deși este unul rău, e „ca un tren care nu mai poate fi oprit”. Curtea Constituțională a Cehiei urmează să se pronunțe pe 27 octombrie asupra sesizărilor primite din partea senatorilor Partidului Civic Democratic.

Ecouri

  • ernest: (18-10-2009 la 00:00)

    Am o mare apreciere pentru premierul ceh. Are o viziune corecta a situatiei politice, administrative si militare a Europei. Europa face din nou un joc duplicitar. Dupa ce au pierdut momentul de a include Turcia in comunitatea europeana, acuma este foarte tirziu!!!!!, au transformat turcia intr-un satelit al iranului si miscarilor extremiste islamice. Nu au dat deajuns ajutor Armatei Turce care este un factor de stabilizare, avind un caracter nereligios fapt care acondus la preluarea puterei de catre o formatiune ultrareligioasa si belicoasa.
    Pe scurt, Europa isi va plati greselile sa speram ca nu printr-un nou razboi mondial.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
OMAGIU CONSACRAT MARELUI RABIN ALEXANDRU ŞAFRAN la BACĂU.

La ŞCOALA DR. ALEXANDRU ŞAFRAN, care a fost inaugurată anul trecut, a avut loc pe data de 6 octombrie 2009,...

Închide
18.118.154.237