caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

Croitoru, Johannis și falimentul clasei politice

de (18-10-2009)

La aproape 20 de ani de la înlocuirea din fruntea statului a lui Nicolae Ceaușescu cu Ion Iliescu, România este într-o situație politică demnă de o republică bananieră: alegerile prezidențiale bat la ușă iar țara e fără guvern, ca urmare a unei moțiuni de cenzură votate de cele două partide ale căror lideri sunt principalii contracandidați ai președintelui Traian Băsescu în scrutinul de la 22 noiembrie.

Între timp, economistul Lucian Croitoru, consilier de lungă durată al guvernatorului Băncii Naționale Mugur Isărescu, a primit ingrata misiune de a forma un guvern care să expedieze afacerile curente ale României până la clarificarea situației politice, asta dacă scrutinul prezidențial va clarifica ceva în confuzia generalziată din viața politică românească.

Lucian Croitoru este ceea ce se cheamă un tehnocrat, deși este considerat apropiat de Partidul Democrat-Liberal, al cărui lider spiritual incontestabil este actualul șef al statului.

Partidul care a inițiat moțiunea de cenzură, PNL, l-a propus premier pe primarul Sibiului Klaus Johannis, iar PSD, ale cărui voturi au fost decisive în dărâmarea guvernului Emil Boc, a susținut propunerea, însă președintele Băsescu, de care depinde în ultimă instanță desemnarea unui candidat la postul de premier, a refuzat net această nominalizare.

Primarul Sibiului, deși este lider al Formului Democrat al Germanilor, poate fi asimilat, ca și Lucian Croitoru, categoriei tehnocraților, deoarece nu are o afiliere politică la unul dintre marile partide parlamentare.

Desigur că la o primă vedere, astfel de propuneri par a fi extrem de atractive pentru omul de rând, sătul de spectacolul politic jalnic la care se dedau de cinci ani încoace PD-L, PSD și PNL – care formează triunghiul “toxic” al politicii din România.

Dar oare după 20 de ani și alte câteva tentative de prim miniștri “tehnocrați” sau inițial tehnocrați – Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu și Mugur Isărescu – am ajuns din nou la concluzia că România nu poate fi guvernată de politicieni?

Așa se întâmplă în toate țările Uniunii Europene, unde premier este liderul partidului cel mai numeros din parlament sau din coaliția de guvernare (excepție Cipru, care este republica prezidențială și unde funcția de premier nu există). Sigur, mi se va da exemplul Cehiei, guvernată de șase luni de un guvern de tehnocrați condus de Jan Fischer. Da, dar cred că exemplul unei țări în care guvernul este doborât chiar în perioada în care deținea președinția rotativă a UE trebuie evitat cu grijă.

„Joc de imagine”

Un politician de frunte al PNL spunea că varianta Johannis este “un joc de imagine”. Este trist că după 20 de ani de învățare a abecedarului democrației, s-a ajuns aici, ca numirea șefului guvernului să se rezume la un joc de imagine. Sigur că e vorba de un guvern provizoriu (deși în termeni constituționali el trebuie învestit de parlament printr-un vot de încredere și apoi nimeni nu-l poate determina să plece decât tot printr-o moțiune de cenzură sau demisia premierului), dar care e rostul său la mai puțin de o lună de scrutinul prezidențial?

PNL a comis un gest politic de un cinism incalificabil introducând moțiunea de cenzură în acest moment, iar PSD l-a urmat printr-un oportunism extraordinar, aducându-și susținerea și doborând guvernul pe care-l părăsise de mai puțin de două săptămâni.

Liderul PSD, Mircea Geoană, spunea că e un moment istoric, fiind prima moțiune de cenzură reușită de după decembrie 1989. Dar cred că și domnul Geoană, potrivit sondajelor contracandidatul principal al lui Traian Băsescu la președinție, merită un “premiu” pentru oportunismul său.

Și înainte ca cineva să mă acuze că îl scot basma curată pe Traian Băsescu și sicofanticul și mediocrul său partid, mă grăbesc să spun că actualul președinte și PD-L culeg ce au semănat în ultimii cinci ani. Dorința permanentă de destabilizare a guvernului în speranța obținerii într-un fel sau altul a majorității absolute prin alegeri anticipate sau schimbarea sistemului electoral au antagonizat clasa politică împotriva președintelui și au izolat partidul său care cu toate eforturile liderului său spiritual e blocat la o treime din electorat.

Revista ACUM propunea anul trecut după alegerile parlamentare formarea unei coaliții PD-L – PNL – UDMR, o coaliție cel puțin în teorie omogenă din punct de vedere ideologic – dacă așa ceva poate fi luat în serios în România.

Propunerea a fost primită cu deriziune de mulți, invocându-se tradiționala scuză românească “nu se poate”. S-a format guvernul de coaliție PD-L – PSD – un copil politic născut mort, mai ales într-un an de alegeri prezidențiale. Era de fapt inevitabilă destrămarea sa, dat fiind că nu era o înțelegere principială, ci o improvizație politică.

Este trist că în anul 2009 am ajuns din nou la variante discutate pe la începutul anilor ’90 cu tehnocrați salvatori. Nu am nicio îndoială că Lucian Croitoru și Klaus Johannis sunt niște persoane competente și bine intenționate, dar locul lor nu e la Palatul Victoria. Chiar și în această perioadă de interimat, guvernul Boc trebuie să rămână pe loc și să expedieze treburile curente, până la alegerea unui nou președinte al României, care, cu noua sa legitimitate, trebuie să desemneze un nou candidat la funcția de prim ministru și să evalueze, împreună cu partidele parlamentare, oportunitatea convocării unor alegeri parlamentare anticipate.

Orice s-ar întâmpla însă, apelul la cei doi “tehnocrați” acum în prag de alegeri prezidențiale nu semnifică decât un singur lucru: deruta unei clase politice aflată în stare de faliment total.

Ecouri

  • MIORITA: (18-10-2009 la 00:00)

    Este un adevarat „Joc de imagine” Noi cetatenii suntem disperati, suntem in permanenta intr-o stare de comfuzie pe care a creat-o situatia politica actuala. Pe cine sa credem ? Cine vrea bienele tarii ?

    Si PSD a fost la guvernare dece nu isi asuma unele greseli ? A fost numai o marianeta, un spectator?
    S-a suparat , si-a luat papusile si a plecat?

    Toate „oalele sparte ” sunt ale noastre. Dece „Motiune de cenzura”?- ca sa se creeze haosul , din care nu mai intelegem nimic?

    Domnul Klaus Iohannis este foarte bun primar, poate fi si un bun prim ministru. Dece acest joc,- jignitor pentru o personalitate publica atat de cunoscuta si apreciata . Asi dori sa nu se simta ofensat de situatia creata in jurul Sau si sa nu ne poarte dusmanie, noua cetatenilor.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
OMAGIU CONSACRAT MARELUI RABIN ALEXANDRU ŞAFRAN la BACĂU.

La ŞCOALA DR. ALEXANDRU ŞAFRAN, care a fost inaugurată anul trecut, a avut loc pe data de 6 octombrie 2009,...

Închide
52.15.238.221