Multitudinea de interpretări subiective care au urmat evenimentele tragice din vara 2008 în Georgia au fost studiate de Misiunea Independentă Internaţională pentru investigarea circumstanţelor conflictului din Georgia. Expertiza a fost iniţiată de Consiliul European (în conformitate cu decizia din 2 decembrie 2008) şi a durat aproximativ 9 luni, fiind condusă de ambasadoarea elveţiană, Heidi Tagliavini, şi alcătuită din experţi din diverse domenii relevate (din sfera militară, jurişti, experţi politici etc.).
În condiţiile propagandelor viguroase şi prin definiţie părtinitoare demarate de cele două părţi implicate, Georgia şi Federaţia Rusia, Bruxellul a hotărât să stabilească originile adevărate ale conflictului armat şi cadrul legal internaţional încălcat. Chiar dacă raportul pregătit de Misiunea de investigare reprezintă o abordare echidistantă şi critică în privinţa caracterului şi formei deflagraţiei produse, niciuna din părţile vizate nu acceptă integral constatările ei. Din contra, fiecare dintre acestea tinde să individualizeze rezultatele Raportului, construind discursuri politice focusate pe argumentele favorabile poziţiei lor oficiale adoptate pe parcursul sau dupa conflictul militar din Georgia. Indiferent de faptul că anumite concluzii incomode ale grupului de investigare sunt ignorate sau condamnate de fiecare dintre cei actori, pentru acuzaţiile reciproce aceştia folosesc detaliile avantajoase calificate drept obiective şi verosimile cuprinse în restul Raportului. În esenţă, aceste gesturi riscă să decredibilizeze spiritul şi substanţa Raportului în cauză, provocând noi tensiuni în regiune. De asemenea, la analiza atentă a acestui document putem observa că intenţia deliberată sau obiectiv determinată a „anchetatorilor internaţionali” a fost de a separa în mod egal vina pentru ostilităţile produse între autorităţile ruse şi cele georgiene.
Provocări anterioare
Potrivit Misiunii de investigare, conflictului armat din august 2008 a fost determinat de animozităţile cronice existente în regiune încă din anii ’90 (paşaportizarea populaţiei Osetiei de Sud de către Rusia, susţinerea forţelor separatiste; boicotarea activităţii misiunilor internaţionale de menţinere a păcii din regiune; violarea în repetate ori a integrităţii şi inviolabilităţii teritoriale a Georgiei etc.) şi intensificate în perioada regimului lui Saakaşvili. Datorită volumului enorm de mare de probe şi informaţii „grupul de investigaţie” a reuşit să restabilească o imagine practic completă a celor întâmplate în vara anului 2008. Evacuarea populaţiei sud-osetine de către autorităţile separtiste locale cu mult timp înainte de „demararea campaniei de restabilire a ordinii constituţionale pe terioriul georgian”, invocate iniţial şi dezaprobate ulterior de conducerea georgiană, dar şi pregătirile unităţilor militare ruseşti în apropierea frontierele georgiene în perioada premergătoare confruntărilor armate ruso-georgiene etc., potrivit Misiunii, nu pot constitui dovezi grele pentru învinuirea Rusiei. Totuşi, în viziunea autorilor Raportului, conflagraţia a fost cauzată de iresponsabilitatea şi lipsa de pragmatism a conducerii georgiene, politica coercitivă a Rusiei aplicată împotriva unui stat mai mic şi nesubordonat. În acelaşi timp, premisele acestui conflict rezidă în erodarea principiilor dreptului internaţional în privinţa integrităţii teritoriale, precum şi utilizarea forţei în scopuri politice şi acţiunile unilaterale riscante, fără a acorda importanţă mijloacelor paşnice de reglementare a litigiilor.
Observaţiile menţionate în finalul Raportului stabilesc un nivel ridicat de ameninţări pentru pacea în Caucaz şi menţinerea stabilităţii în regiune per ansamblu. Aceste vulnerabilităţi sunt alimentate de nesoluţionarea relaţiilor între autorităţile georgiene şi minorităţile naţionale; perpetuarea tensiunilor între Georgia şi Rusia; emergenţa actorilor internaţionali majori regionali şi sub-regionali antrenaţi în lupta pentru influenţă geopolitică, acces la resursele energetice etc.
Georgia parţial nemulţumită
Argumentele Georgiei privind tentativa de a anticipa incursiunea forţelor ruse pe teritoriul georgian (tunelul Roki), a proteja civilii din Osetia de Sud şi de a neutraliza poziţiile de tragere cu focuri asupra localităţilor, civililor, pacificatorilor şi poliţiştilor georgieni, nu au fost considerate substanţiale pentru Misiune. De asemenea, Tbilisi a fost indignat de faptul că Raportul nu a catalogat intervenţia militară a Rusiei ca fiind o „agresiune”, indiferent de faptul că a trecut în revistă o serie de argumente „pro”. Autorităţile georgiene nu au fost de acord nici cu dovezile privind aplicarea disproporţionată a puterii de către forţele georgiene, invocând întru combaterea acestei idei principiul autoapărării. Pe lângă aceasta, oficialii georgieni au protestat împotriva omiterii responsabilităţii Rusiei pentru înarmarea şi susţinerea politică a regiunilor separatiste, dar şi pentru încălcarea angajamentelor privind realizarea misiunii de pacificare în regiune etc.
Pe de altă parte, autorităţile georgiene au salutat faptul că „grupul de investigare” a adjudecat Georgiei încercările de a preveni prin metode politice şi diplomatice conflictul cu Rusia. Ele au apreciat Raportul Misiunii de investigare pentru confirmările referitoare la epurărilor etnice care au fost comise de autorităţile separatiste sud-osetine susţinute de Rusia, atacurile asupra pacificatorilor georgieni şi la ocuparea contrar dreptului internaţional a teritoriului georgian de către militarii ruşi. De asemenea, partea georgiană a fost mulţumită de concluziile despre paşaportizarea populaţiei din regiunile separatiste de către autorităţile ruseşti, care potrivit experţilor de investigare, reprezintă o violare a suveranităţii Georgiei şi o interferenţă în afacerile ei interne. În linii generale, Tbilisi este satisfăcut de bilanţul raportului, chiar dacă acesta recunoaşte că, în esenţă, ostilităţile în Osetia de Sud au fost iniţiate de forţele militare georgiene.
Poziţia Rusiei
Moscova a participat activ la furnizarea materialelor factologice legate de conflictul ruso-georgian, din august 2008, necesare pentru efectuarea investigaţiilor de către Misiunea Independentă Internaţională. În final, autorităţile ruse au scos din contextul Raportului elementele care justifică intervenţia militară rusească şi recunoaşterea independenţei celor două regiuni speratiste. În baza acestui raport, Moscova a căpătat argumente în plus pentru a revendica „demilitarizarea” Georgiei, pe fondul interpretărilor contradictorii exprimate de Misiune referindu-se la rolul ţărilor furnizoare de armament pentru această ţară (Misiunea a indicat primele trei: Ucraina, Cehia şi Israel) în declanşarea conflictului. Reacţia Rusiei faţă de acest raport reiterează principiul inaplicabilităţii forţei în soluţionarea conflictelor, dar totodată tinde să susţină legimitatea intervenţiei militare în afara propriilor hotare, pentru apărarea cetăţenilor ruşi. În aceste condiţii, în pofida poziţiei juste vizavi de imperativul folosirii căilor paşnice în soluţionarea problemelor, suscită temeri promovarea tezei care conferă dreptul la „agresiune” cu scopul protejării cetăţenilor ruşi din afara frontierelor ruseşti. Nu în ultimul rând, merită de menţionat faptul că Moscova a evitat să se pronunţe pe marginea „zonelor de interes privilegiat”, care au fost criticate dur de Misiunea de investigare (la această poziţie s-a alăturat Georgia şi de Ucraina).
Pentru zonele montate cu „conflicte îngheţate”, Raportul UE, are o valoare adăugată, deoarece confirmă o serie de deficienţe ale misiunii de pacificator exercitată de Rusia şi formează baza unui palier inedit de argumente relevante pentru adepţii modificării contingentelor de pacificatori alcătuite din unităţi ruseşti. La fel, documentul critică acţiunile de interferenţă ale Rusiei în afacerile interne ale Georgiei, amintind de simplificarea premeditată a procedurilor de acordare a a cetăţeniei ruseşti şi sprijinul variat oferit de aceasta pentru autorităţile separatiste. În altă ordine de idei, acesta cere interdicţia oricăror „zone de interes privilegiat”.
În aceste condiţii, noua guvernare de la Chişinău dispune de noi dovezi şi argumente inspirate din concluziile Misiunii Independente Internaţionale, necesare pentru avansarea reglementării transnistrene şi a reintegrării teritoriale a Republicii Moldova, cu implicarea nemijlocită a Uniunii Europene.