caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

România postcomunistă. O ţară şi trei preşedinţi.

de (27-9-2009)

Din 1989, românii şi-au ales trei preşedinţi. Cu structuri comportamentale diferite, cu pregătire diferită, cu reacţii şi idei diferite. Cu toate astea, în afară de terminaţia „-escu”, comuna tuturor celor trei (şi celui de dinainte lor), mai este ceva care îi uneşte pe toţi aceşti oameni: au produs un enorm val de dezamăgire colectivă. Ion Iliescu avea prea multe rădăcini în epoca de dinainte de 1989, Emil Constantinescu a fost un Don Quijote câteodată mai ridicol decât originalul, sfârşind, după propria mărturisire, învins de sistem iar Traian Băsescu este atât de visceral, de instinctual, de lipsit de logică şi raţiune încât riscă să devină şi el o fostă mare speranţă.

După atâtea experienţe nereuşite, aproape că te-ai aştepta firesc la un răspuns pentru următoarea întrebare: de ce fel de Preşedinte are nevoie ţara asta, umorală şi ea, cu un important retard cultural şi educaţional? Nu vorbesc de persoane, de nume concrete, ci de caractere, de un anume portret-robot. Preşedintele unei ţări ca România, republică semiprezidenţială prin Constituţie, are nevoie de o revizuire a fişei postului. El nu trebuie să fie nici „sărac şi cinstit”, nici intelectual rafinat devorat de sistem, nici mare degustător de palincă (sau whiskey, aici am o mare dilemă!) şi mulgător de oi. Preşedintele României este în primul rând cel care transmite un mesaj despre ţara pe care o conduce în zonele în care nimeni nu are habar unde se găseşte pe hartă respectiva ţară. Este sumă a tuturor percepţiilor despre români. El trebuie să aibă întâi de toate capacitatea de a asculta, trebuie să reziste tentaţiei de a vorbi în exces, de a deveni „băncos” sau spiritual, de a vorbi în metafore puerile şi de a se implica în discuţii cu mult sub demnitatea sa prezidenţială. Cum în România se vorbeşte mult şi după ureche, cea mai mare greşeală a unui Preşedinte este să cedeze acestei tentaţii de a se implica în lupte mărunte, în mici şuete de scara blocului. În fiecare dimineaţă, Preşedintelui ar trebui să i se reamintească un adevăr simplu: el se ocupă de lucruri majore. A proceda altfel este ca şi cum un adult ar avea pretenţia să fie luat în serios după ce în prealabil s-a bătut în curtea grădiniţei cu o grupă de preşcolari pe un castel de nisip.

Mă simt profund stânjenit când Preşedintele meu petrece mai mult timp prin stânele din ţară decât în vizite oficiale în marile capitale ale lumii; mă simt, de asemenea, jenat când Preşedintele meu, oricare ar fi el, are cravata strâmbă sau costumul prăfuit, când fumează în public sau face aluzii sexuale prin conferinţele de presă. Pentru unii, asta înseamnă a fi popular. Alţii îmi vor da exemplul lui Berlusconi. Două corecţii: a fi popular nu înseamnă a prelua ca atitudine publică toate defectele poporului pe care îl reprezinţi. Preşedintele Statelor Unite ale Americii nu împrumută atitudinile amărâţilor de prin ghetouri, preşedintele Italiei nu se comportă asemenea capilor mafiei siciliene, Preşedintele Franţei nu are atitudinea antisocială a multor magrebieni din periferia Parisului iar Preşedintele Ucrainei nu se comportă asemenea racheţilor ucrainieni. Cât despre Berlusconi, nu trebuie uitat că el nu este Preşedintele statului italian.

Desigur, în cancelariile europene, nimeni nu va spune nimic; curtoazia îşi are legile ei bine stabilite. În lumea bună, nimeni nu va veni să îţi spună că ai mizerie sub unghii; vor observa cu toţii şi, din politeţe, se vor comporta ca şi cum nimic nu s-a întâmplat.
Ceea ce ar trebui să înţeleagă viitorul Preşedinte al României este că, începând din chiar momentul învestirii sale oficiale, nu-şi va mai putea permite să fie el însuşi. Îmi aduc aminte de piesa de teatru a lui George Bernard Shaw, „Pygmalion”. Acolo o fată simplă (florăreasă), de ţară, cu maniere rudimentare si comportament discutabil, este învăţată cum ar trebui să se comporte în „lumea bună”. Asta e prima lecţie a unui Preşedinte. Continuând paralela cu piesa lui Shaw, el trebuie învăţat să articuleze corect, să vorbească fluent, să râdă agreabil, să poată face „conversaţie de salon”, să se spele pe mâini şi să nu caşte în public. Dacă nu vrea să-şi însuşească lecţiile, atunci să nu mai candideze. Cine vrea să spună mereu doar ce îi trece prin cap, cine vrea să îşi păstreze stilul de viaţă, să aleagă alte meserii care nu obligă la nimic.

Ceea ce lipseşte, deci, Preşedintelui României, este o fişa a postului rigidă, care să nu dispară odată cu schimbarea ocupantului de la Cotroceni.

Din păcate, însă, la cum arată sistemul constituţional românesc astăzi, primul om în stat nu are cum să fie altfel decât un băiat de treabă, „popular”, consumator de cârnaţi de Pleşcoi şi purtător de clop. Prin Europa, însă, alte valori sunt la modă: seriozitatea, limbajul diplomatic, consecvenţa şi coerenţa. Votul pentru alegerile prezidenţiale din acest an riscă să fie deci, odată în plus, o mare farsă. Dacă figuri donquijoteşti precum Nati Meir sau Gigi Becali pot candida la funcţia supremă în Stat, e clar că avem criterii laxe. Dacă tot ne-am gândit să îi obligăm pe candidaţi să plătească 300.000 de euro pentru a se înscrie în cursa prezidenţială, de ce nu ne-am gândi şi la alte criterii? Am putea restrânge accesul la candidatură pentru toţi cei care au avut ieşiri publice extremiste, spre exemplu, sau am putea să ne uităm cu mai mare atenţie la studiile pe care le au candidaţii… Ar fi asta un atentat la adresa democraţiei şi a dreptului fiecărui cetăţean de a alege şi de a fi ales? Ei, şi? Democraţia nu înseamnă doar libertate, ci şi criterii, restricţii şi principialitate.

Ne trebuie un portret-robot al Preşedintelui şi abia mai apoi îl vom putea alege. În lipsa acestui portret-robot, sufragiul din acest an este un simplu exerciţiu de imagine. Vom avea cabine de vot, urne, ştampile, liste de alegători, buletine de vot, Comisii Electorale, campanii electorale, clipuri publicitare, sondaje şi platforme-program. Ne va lipsi însă ceva: un candidat…

Ecouri

  • Mariana Gott-Shmilovitch: (27-9-2009 la 00:00)

    O spun de la inceput, nu sunt in masura sa va comentez articolul, domnule Ivancu. Nu traiesc in Romania de peste 20 de ani (deci dinainte de…) si cunosc situatia doar din cele citite si din vizitele anuale in tara care mi-este a doua (sau prima) „acasa”. Pot aprecia doar stilul dv concis si la obiect, cu care ati obisnuit cititorii si in alte articole, fara a ma referi la continutul acestui articol.

    De ce totusi ecoul referitor la acest articol?

    Daca fraza „Emil Constantinescu a fost un Don Quijote câteodată mai ridicol decât originalul” m-a facut doar sa ridic spranceana – considerand ca probabil stiti dv ce stiti daca scrieti asa ceva – in schimb protestez vehement la alaturarea altor nume pomenite de dv, eroului al carui nume mi l-am atribuit mie insami uneori, in bataliile cu morile de vant ale realitatii.
    Nati Meir si Gigi Becali, „figuri donquijoteşti”? Ce au in comun acestia cu amestecul indaratnic de visare si nebunie, in sensul nobil al acestor cuvinte, al eroului de la Mancha, cum il caracteriza cineva? Dupa parerea mea, atributul „donquijotesc” este in general in sens bun, de aspiratie, vointa, indarjire naiva, in ciuda conditiilor inconjuratoare. Chiar daca isca zambete.

    Sunt (aproape) convinsa ca referirea dv. era la ridicolul acelor ‘personaje’, deci va rog, nu-l jigniti pe Don Quijote…

  • ovidiu ivancu: (27-9-2009 la 00:00)

    Stimata doamna Mariana Gott-Shmilovitch,
    Departe de mine gandul de a jigni personajul lui Cervantes. Sa ma explic. Atunci cand il compar pe Constantinescu cu Don Quijote, ma refer la faptul ca insusi presedintele a dat de inteles ca, invins fiind de sistem, s-a cam luptat cu morile de vant. In raport cu lumea reala, Don Quijote este, orice s-ar zice, ridicol, iar Emil Constantinescu pare a-si fi creat imaginea unui biet neprihanit naiv care nimereste brusc in mijlocul unei lumi dure.Ca si Don Quijote, Emil Constantinescu este invins de „lumea reala”. Cand spuneam ca Nati Meir sau Becali sunt „figuri donquijotesti”, ma refeream la sensul pe care l-a dobandit termenul in limba romana. Din substantiv propriu, el a dobandit valoare de adjectiv, insemnand aici: figuri de oameni ridicoli care, asemenea lui Don Quijote, nu prea stiu ce vor, pe ce lume se afla si care le este valoarea si statura reala. Daca pe taram literar, Don Quijote poate fi respectat ca personaj, poate fi chiar idealizat si adulat,cand el evadeaza din fictiune si intra intr-o zona de real, atunci lucrurile se schimba.

  • razvan: (27-9-2009 la 00:00)

    Romaniei i-ar sta mult mai bine cu un Rege in frunte.

  • Mariana Gott-Shmilovitch: (27-9-2009 la 00:00)

    Ovidiu Ivancu : „Cand spuneam ca Nati Meir sau Becali sunt „figuri donquijotesti”, ma refeream la sensul pe care l-a dobandit termenul in limba romana. Din substantiv propriu, el a dobandit valoare de adjectiv, insemnand aici: figuri de oameni ridicoli care, asemenea lui Don Quijote, nu prea stiu ce vor, pe ce lume se afla si care le este valoarea si statura reala.”

    Am inteles perfect sensul dat de dv. Impresia mea insa, bazata pe cele citite in romaneste cu diferite ocazii (imi vine in minte, de exemplu, expresia ‘proiect donqijotesc”) era ca adjectivul derivat din numele propriu are acelasi sens : de tenacitate visatoare, naiva, dar in mod sigur NU ridicola. Poate rupta de realitate, da, in sens de iluzii de reusita, dar nu care starneste batjocura.

    Oricum, remarc ca nu-l simpatizati pe Don Quijote. Libera alegere a fiecaruia, eu da.
    Si cea mai creatoare imaginatie nu ma va face sa-l alatur unui Nati Meir sau Gigi Becali. Parerea mea.

  • vasilica: (27-9-2009 la 00:00)

    dupa 3 presedinti care nu numai ca au vandut tara strainilor,dar au si adus-o la limita saraciei,o tara in care nimic nu se mai produce,nimic nu mai functioneaza(sanatate,agricultura,invatamant etc)cred ca a venit timpul sa ne desteptam si sa votam cu singurul om care poate redresa corabia,o carabie 90% scufundata de conducerea dezastroasa a eminentei cenusii numita traian basescu.acest om este sorin oprescu.

  • roxana: (27-9-2009 la 00:00)

    Romaniei i-ar sta bine cu Oprescu in frunte, fiind doctor poate vindeca tara de coruptia si hotia asta care pare sa nu se mai termine niciodata.

  • Petru CLEJ: (27-9-2009 la 00:00)

    Ce ciudat că acum se descoperă virtuțile fostului senator PSD Sorin Oprescu, unul dintre stâlpii regimului Iliescu, o figură de succes printre nostalgici ai regimului comunist.

    Am să menționez un singur aspect pentru care consider că acest palid epigon al lui Ion Iliescu nu are ce căuta în fruntea României: opoziția sa constantă față de restiuirea proprietăților jefuite de regimul pe care părinții săi l-au slujit cu credință și devotament.

  • gioia: (27-9-2009 la 00:00)

    vasilica!!!chestia cu vandutul tarii strainilor…de unde a poposit acest zvon???
    nu am vazut nici un tir tragand dupa el hectare de pamant sau ferme agricole..ce crezi ca e de cumparat aici daca si patrunjelul e importat??
    si care strain poate fi atat de incostient incat sa investeasca acolo unde locul de munca e bun de sabotat si furat???
    stai lin!! asteapta sa creasca copii…si atunci poate se va gasii o gasca de treaba , ageri si destepti care in sfarsit sa inteleaga ce e aia patrie,tara,viitor..

  • Florian Popescu: (27-9-2009 la 00:00)

    Stimati cititori,

    Sunt de acord cu domnul Clej, ca domnul Oprescu nu este o optiune viabila pentru Romania, una dintre ratiuni find chiar motivul invocat anterior (aservirea fata de sistemul trecut si pastrarea conceptelor cu care domnia sa s-a format). Nu am nimic impotriva d-lui Oprescu, consider ca poate nu ar trebui ca ecourile sa faca referire la Persoane (candidati), ci mai degraba la … personalitatea si figura Presedintelui, impreuna cu toate obligatiile si indatoririle care-i revin, odata cu ocuparea acestei functii.
    Am inteles din articol ca se dorea formarea unui potret robot al Presedintelui.
    In viziunea mea Presedintele ar trebui sa fie un om integru, sobru si placut (nu popular). Ar trebui sa fie un om titrat, manierat … similar cu omologii sai din alte state.
    Consider ca ar trebui sa fie caracteristic poporului roman, si aici nu ma deranjeaza remarca dlui Clej, ca toti presedintii au terminatie -ESCU. E bine ca este asa … si Ceausescu a fost asa … cu bune si rele, toti suntem romani. Escu, chiar nu este motiv de discriminare.
    Mai mult, Presedintele ar trebui sa provina din familie cu stare, si aici voi fi admonestat … dar Presedintele nu poate fi singur. Trebuie sa fie integrat intre oameni de acelasi statut social.
    Spuneam ca trebuie sa fie placut. Nu doar ca aspect, ci si numele sa fie placut si sa aiba rezonanta. Bill Clinton a fost un presedinte pe placul meu, ca aspect, chiar daca nu a fost Presedintele nostru.
    Apreciez la Basescu capacitatea sa de a vorbi pe limbajul poporului, dar in functia Prezidentiala ar trebui sa adopte un limbaj formal.
    Regretabil este ca nu avem alte optiuni, iar Dl Duda, in cazul in care isi prezinta candidatura, va fi „un lup mancat de oaie”, ca si Dl Constantinescu, de altfel.
    Poate e vina societatii ca nu se sesizeaza in privinta acestor aspecte si poate ar trebui stabilite, pentru viitor niste criterii pe care se poate face aceasta selectie. Nu cred ca taxa pentru candidati va fi vre-o opreliste, pentru ca parlamentarii au salarii suficient de mari, pe care noi, amarastenii, nu le vom visa vreodata.
    Liberalii au un candidat si poate mai apar figuri noi. Ramane sa vedem ce va mai fi …

  • ovidiu ivancu: (27-9-2009 la 00:00)

    Vasilica, Roxana…
    Sa fim seriosi… un doctor va vindeca tara de coruptie! Pai nu trebuie sa fie presedinte pentru a face asta. Daca e doctor bun, sa scrie o reteta, de preferat compensata. In afara de argumentul rational si cred suficient al lui Petru Clej, Oprescu este un soi de caricatura umana. Discurs de berarie caragialiana, „poante” de tractorist proaspat intors de la schimbul trei… Dincolo de astea, Oprescu este un individ cu un profil…regional. Poate ca modul sau de adresare pare in anumite zone ale tarii familiar si „popular”, in realitate, insa, metaforele lui flegmatice il fac foarte putin reprezentativ pentru intreg poporul roman. Vasilica, spuneti ca dr Oprescu poate redresa o corabie 90% scufundata. Fara sa fiu marinar (daca as fi fost, ocupam si eu o functie importanta in Stat pana acum), va spun ca o corabie 90% scufundata nu mai poate fi redresata. Trebuie organizata parasirea vasului si trebuie sa speram ca exista suficiente veste de salvare pentru toti pasagerii. Daca se va ajunge aici, nici nu mai avem nevoie de Presedinte. Gasesc ei pasagerii singuri vestele de salvare, in virtutea instinctului de supravietuire.

  • Mariana Gott-Shmilovitch: (27-9-2009 la 00:00)

    Dle Ivancu, presupunand ca am inteles corect situatia descrisa de dv, as avea o intrebare : ce propuneti, concret? M-ar interesa daca aveti vreo propunere/preferinta pentru un candidat la presedintia Romaniei la urmatoarele alegeri.
    Aceeasi intrebare as adresa-o si dlui Clej,daca mi se permite.

    Caci ‘parasirea vasului’ care se scufunda nu prea imi pare o solutie real-aplicabila…

  • Liviu Antonesei: (27-9-2009 la 00:00)

    Toti

    Ce sa spun? Romaniei i-a mers prost cu toti cei 3, de fapt 4, presedinti. Din pacate, Constitutia interzicind explicit schimbarea formei de guvernamint – ce chestie idiota sa legiferezi pentru toate generatiile de romani de dupa tine! -, nu exista decit o solutie revolutionara! Alta chestie de-a noastra – sa introduci principiul necesitatii revolutiei in insusi corpusul legii constitutionale!

  • Petru CLEJ: (27-9-2009 la 00:00)

    Doamnă Gott-Shmilovitch,

    Cred că sunteți la curent cu politica de imparțialitate în alegeri a revistei ACUM. De asemenea, vă recomand acest articol despre scrutinul prezidențial.

    http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=10338

    Pot să vă spun însă că personal nu votez în alegerile din România (din principiu, votez în cele din Marea Britanie, unde îmi petrec majoritatea timpului).

    Dar când am votat în alegerile din România, în 1990, 1992 și 1996, ÎNTOTDEAUNA am votat alb în alegerile prezidențiale, deoarece sunt împotriva alegerii președintelui prin vot direct. Am scris acest lucru în 1991 în România liberă când Adunarea Constituantă a ales această modalitate de alegere a șefului statului și nu mi-am schimbat opinia.

    Liviu, te contrazic. Pentru schimbarea formei de guvernământ nu e necesară o revoluție ci adoptarea unei noi Constituții. Cum? Prin alegerea unei noi Adunări Constituante și elaborarea unei noi legi fundamentale.

  • ovidiu ivancu: (27-9-2009 la 00:00)

    Doamna Gott-Shmilovitch,
    Desi, evident, nu dau sfaturi nimanui in materie de vot, va voi raspunde la intrebare in mod direct. Nu voi merge la vot si e foarte probabil sa nu o fac atata vreme cat starea de fapt actuala va continua. Adica, votul universal e apanajul societatilor mature. Cum Romania nu este astfel de societate, votul universal e o catastrofa. Orice vot responsabil este imediat anihilat de cel putin alte 10 voturi iresponsabile. Mai degraba optez pentru o greva electorala generalizata. Evident, nu sunt atat de naiv incat sa cred ca se va si realiza.

  • Mariana Gott-Shmilovitch: (27-9-2009 la 00:00)

    Ovidiu Ivancu : „Orice vot responsabil este imediat anihilat de cel putin alte 10 voturi iresponsabile”.

    Si acele 10 voturi iresponsabile nu vor mai fi iresponsabile in cazul absentei acelui vot responsabil?

    Niciodata n-am fost de parere ca ‘greva’ electorala este o solutie (doar daca ar fi greva generala, ceea ce este naiv sa ne inchipuim, exact cum spuneati). Dimpotriva, cred ca absenta de la vot sau ‘biletul alb’ intaresc tocmai gruparile cu care nu suntem in armonie de idei, e valabil in orice tara, iar in cazul de mai sus – intareste pe cei iresponsabili. Si astfel vor triumfa cu o majoritate zdrobitoare, in loc sa se VADA clar ca exista si altfel de votanti.

    Am doar experienta votului in Israel in ultimii 25 de ani. Desi am drept de vot pentru alegerile din Romania, nu votez si nu am votat de cand nu mai locuiesc in tara, caci nu mi se pare normal, pe de o parte, sa ‘influentez’ in vreun fel modul de viata al unui popor in mijlocul caruia nu traiesc si pe de alta parte sa nu suport direct consecintele votului meu. (In virtutea aceluiasi principiu, pe scurt, nu mi s-ar pare normal ca un cetatean israelian care locuieste in strainatate sa aiba drept de vot in Israel si sa hotarasca soarta acesteia, impreuna -generic- cu mine care platesc taxe si impreuna cu copiii mei care fac/au facut armata. Din fericire, se voteaza doar in Israel, la propriu, si doar cine se afla in tara in ziua votului, poate vota. Sistem imperfect, ca si altele…)

    Oricat de adevarata ar fi fraza ‘n-am cu cine vota’ si oricat de trista e aceasta realitate pentru mine, aici, cel putin in ultimii trei ani de cand partidul „meu” s-a sinucis, niciodata nu am absentat de la vot, considerand ca un vot chiar imperfect e ‘cel mai mic dintre mai multe rele’, cum bine specifica si dl Clej in articolul sau despre scrutinul prezidential in Romania.

    Dar nici eu, „evident, nu dau sfaturi nimanui in materie de vot”, ca si dv. Doar impartasesc experiente proprii. Multumesc de atentie.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Episcopia Argeşului şi Muscelului va fi ridicată la rang de Arhiepiscopie

Episcopia Argeşului şi Muscelului are în fruntea sa pe ÎPS Arhiepiscopo Calinic Constantin Argat. Acesta s-a născut în satul Cracaul-Negru,...

Închide
18.191.165.192