caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

Ce caută România în Uniunea Europeană?

de (13-9-2009)

Ca să fim bine înţeleşi, e bine că suntem ţară membră a Uniunii Europene. Cu tot soiul de alegeri care se succedă în mod ameţitor, cu o clasă politică somnolentă, cu instituţii paralizate, cu un eşalon doi incompetent, cu o Justiţie autistă, cu un Parlament în care funcţionarii rămân blocaţi în lifturi cu orele, nimeni neştiind cui aparţine liftul (Senatului sau Camerei Deputaţilor) pentru a autoriza intervenţia pompierilor, cu un suspect număr de pensionari pe caz de boală, mi-e şi groază să mă gândesc ce s-ar fi ales de noi în cazul în care am fi rămas în afara Uniunii Europene.

Cu toate astea, pe zi ce trece mă conving că statutul nostru nu are nimic în comun cu îndeplinirea de criterii, oricare ar fi acestea. Intraţi într-un restaurant de lux (metafora aparţine Preşedintelui României, Traian Băsescu), nu prea ştim să folosim tacâmurile pentru peşte, facem firimituri pe masă (am fi scăpat de problema asta dacă ni s-ar fi servit mămăligă), urlăm la bucătari şi avem comportamentul tipic al unei ţoape care se plimbă extaziată printr-un duty-free. Imaginaţi-vă că România de peste o generaţie va arăta cam în felul următor: ţara va fi populată în exclusivitate de două tipuri de mamifere bipede – politicienii şi produsele şcolilor româneşti care nu au mers la export.

Dincolo de problemele economice sau sociale care nu se pot rezolva în doar două decenii, marea noastră problemă ţine de însăşi filozofia de funcţionare a instituţiilor statului. Mai toată elita noastră politică este astăzi obsedată de rezolvarea unor probleme „macro”: deficite bugetare, PIB-uri, colectarea taxelor, pachete de reformă care vizează restructurări sistemice. Trebuie să ne amintim din când în când că România mai trebuie să rezolve şi probleme punctuale, altfel, în aşteptarea marilor reforme, de ţara aceasta se va alege praful. Ne trebuie, într-adevăr viziuni coerente pe termen lung dar, între timp, se mai ocupă cineva de viaţa de zi cu zi?

Există, spre exemplu, de câteva decenii bune, în Europa, Asia şi America o serie de lectorate de limbă română care funcţionează pe lângă universităţi de prestigiu din străinătate. Ministerul Educaţiei, ocupat „in corpore” cu elaborarea de strategii riscă astăzi, prin nerepartizarea bugetului necesar deplasării lectorilor la Universităţile-gazdă (o sumă infimă), să blocheze toate aceste lectorate încheiate cu destulă greutate prin acorduri interguvernamentale. Universităţile străine îşi aşteaptă lectorii de limbă română, studenţii străini înscrişi anii trecuţi la cursuri aşteaptă şi ei în vreme ce tot aparatul birocratic al Ministerului Educaţiei este blocat în aşteptarea marii reforme.

Mai zilele trecute, am fost pus în situaţia de a plăti o taxă consulară în Bugetul Statului; am plătit-o prin BRD (neexistând o altă posibilitate de a face plăţi din provincie către Trezoreria Bucureşti), am trimis Ordinul de Plată şi mi s-a spus că el nu e valabil… Trebuia să plătesc musai la ghişeul din Bucureşti. Cu alte cuvinte, Bugetul Statului nu e interesat să îşi primească banii, ci e preocupat de simple chestiuni birocratice. Am reluat plata, rugând pe cineva din Bucureşti să o facă în locul meu. Evident ca prima sumă de bani a rămas în contul Bugetului Statului… cine ar mai putea să mi-o restituie? Nu e vorba de bani în sine, ci de un principiu.

Şi, în fine, un alt exemplu personal: pentru a obţine un Paşaport de Serviciu pentru o deplasare în India în calitate de lector de limba română la Universitatea din New Delhi (un drept prevăzut de lege), a trebuit să sun în repetate rânduri la Direcţia Generală Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (ce frumos sună!). Iniţial, mi-a răspuns o domnişoară amabilă care m-a asigurat că voi fi contactat şi mi se va spune care sunt actele pe care trebuie să le depun în vederea obţinerii paşaportului. Evident, nu m-a contactat nimeni… Am sunat din nou. O altă voce… „- Am vorbit cu dumneavoastră ieri în legătură cu actele necesare obţinerii unui Paşaport de Serviciu”, zic. „- Cu cine aţi vorbit?”. „- Cu colega dumneavoastră”. „- Care este numele ei?”. „Nu ştiu, nu mi l-a spus, dar îmi puteţi spune dumneavoastră cum vă numiţi, poate va trebui să sun mâine, va răspunde altcineva şi vom relua aceeaşi conversaţie”… Tăcere… Funcţionara nu şi-a dat numele. Am scris două mailuri doamnei Luminiţa Matei, directorul acestei Direcţii din Ministerul Educaţiei. Niciun răspuns… doar nu va răspunde un ditamai director de Direcţie oricărui petiţionar amărât. Am aflat ulterior că Direcţia Generală Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (nu pot rezista tentaţiei de a reda întreaga titulatură!) ar fi trebuit să îmi spună pur şi simplu ce acte sunt necesare, eu urma să le depun acolo iar ei le-ar fi plimbat mai departe spre Ministerul Afacerilor Externe.

Aceste trei exemple, multiplicate şi raportate la alte experienţele individuale absurde pe care le trăieşte fiecare român zi de zi, conturează un peisaj din păcate destul de clar: România nu are proceduri birocratice, birocraţia noastră lucrează cu un ochi la ştiri şi cu altul închis.

Şi atunci, ce căutăm totuşi în Uniunea Europeană? Într-o lume în care facturi şi servicii către mediul privat pot fi plătite online, statul român îţi cere să te aşezi la ghişeu, se foloseşte de orice mijloace pentru a te umili, lucrează ca şi cum ai fi duşmanul lui tradiţional. Vă întreb, asumările guvernamentale, marile proiecte de viitor sau Master Planurile vor putea rezolva toate aceste probleme? Ne putem îngropa în legi, putem fi cea mai bine legiferată societate de pe suprafaţa Pământului fără ca toate astea să se vadă concret la nivelul vieţii de zi cu zi.
Am putea începe reformarea statului român cu lucruri simple: proceduri concrete, clare şi responsabilităţi pentru fiecare funcţionar. Responsabilitate înseamnă şi răspundere individuală. Am mai putea începe şi cu o serie de coduri deontologice. La fel, cu drepturi, obligaţii şi penalităţi clare. E aşa de greu?

Ce ne facem daca reformăm sistemele prin vaste pachete legislative şi la eşaloanele inferioare rămân aceiaşi indivizi blazaţi, rutinaţi, obosiţi? Ascuns în spatele zidurilor, funcţionarul român nu răspunde pentru prejudiciile pe care le cauzează. De aici ar trebui începută reformarea statului român. Cu riscul de a părea repetitiv şi agasant, vă întreb o dată în plus: ce caută România în Uniunea Europeană?

Ecouri

  • ovidiuivancu: (13-9-2009 la 00:00)

    Aveti dreptate,domnule Liviu Antonesei. In privinta Lectoratelor romanesti, ma tem ca absurdul continua. Suntem in plin Orwell si Kafka, o combinatie absolut naucitoare.Cat despre dna Udrea, ma tem ca nu de bani duce lipsa tara asta, ci de oameni care sa ii cheltuie asa cum trebuie. Ma tem ca asistam la un faliment… un faliment al oricarei inteligente politice.

  • Liviu Antonesei: (13-9-2009 la 00:00)

    S-ar putea spune ca nu vrem sa ratam nici o ocazie de a ne face de ris in lume! In chestiunea de la Institutul Limbii Romane, un calcul sumar ne arata ca suma chesltuita intr-un an pentru toti cei 38 de lectori + 4 functionari nu ajunge nici la jumatate din cit a costat o singura „distractie” pe banii statului a d-nei Udrea ot Turism! Asta e economie? Nu e prostie in cea mai pura stare! De-a noastra, din stramosi! Pai, cum naiba sa afle strainii secretele limbii, literaturii si culturii strabune?!

  • Liviu Antonesei: (13-9-2009 la 00:00)

    Eu sint un om, in general, masurat si politicos, insa vazind performantele, ca altfel nu stiu cum sa le poreclesc!, politrucimii noastre, imi vine sa parafrazez titlurile a doua carti aparute prin anii optzeci in Franta si sa scriu o carte cu titlu clar – Acesti cretini care ne guverneaza.

  • Dan Anghelescu: (13-9-2009 la 00:00)

    Ceea ce se petrece este naucitor.Intamplari ca acestea de mai sus apar cu miile . Doar ca multi, cei mai multi, renunta din lehamete sa le mai faca cunoscute public.

    Nimeni nu este interesat sa afle sau sa remedieze ceva din tot ceea ce se petrece. Decidentii sufera de o surditate totala cand nu e vorba de interesele lor meschine.

    Practic vorbind comentariile noastre sunt doar vox clamantis in deserto… Suntem – a propos de adagiul cu „lipsa de comunicare” – intr-un sistem cat se poate de discretionar. Exemplele de mai sus privitoare la reactiile(!?) functionarilor (ne/funcţionabili) de la Ministerul (asa-zis al) Educatiei sunt cat se poate de semnificative. Sa mai observam ca ideea de EDUCATIE atasata acestui minister e superflua. Transmiterea de informatii nu presupune si Educatie. Nu o include automat.Lasand de-o parte modul in care se realizează aceasta transmitere de informatii (cat de haotic si de neprofesionst) lipsa oricaror preocupari privind Educatia este flagranta. Si ne confruntam cu ea la fiecare pas, pe strada, in institutii (cum se vede chiar in ministerul cu pricina) la guvernare si oriunde in societatea romaneasca de azi.Evident ca asa va fi si într-un – deloc mai luminos – maine!

  • Liviu Antonesei: (13-9-2009 la 00:00)

    Toti (lectori romani si public)

    Vestea buna ar fi ca m-au sunat sau mi-au scris multi dintre cei carorra le-am trimis Scrisoarea-Memoriu. Vestea si mai buna este ca miine, in Senat, dl. senator Dumitru Oprea, fost rector al Universitatii din Iasi, in locul interventiei politice planificate, va citi Scrisoarea. Va tin pumnii.

  • Liviu Antonesei: (13-9-2009 la 00:00)

    Tocmai am trimis un articol si pentru editia de week end a publicatiei ce ne gazduieste cu atita amabilitate! Succes! Senatorul cu pricina ma va suna la sfirsitul sedintei.

  • Gabriela: (13-9-2009 la 00:00)

    Precizari importante:
    Problema lectoratelor este numai o parte din “ansamblu”.
    Este pusa in discutie chiar functionarea Institutului Limbii Romane (infiintat prin HG nr. 34, din 1999) – care are drept atributii de baza, cum se precizeaza “promovarea limbii romanew, sprijinirea persoanelor care invata aceasta limba si atestarea cunostintelor de limba romana”.
    – sunt puse in pericol TOATE proiectele ILR, nu numai programul de lectorate. Amintesc programele initiate (respectand politica UE din domeniul plurilingvismului ) pentru elevi din tarile in care exista comunitati romanesti. Incepand cu anul 2007-2008, ILR si MECI (in baza: HG nr. 454 din 21 aprilie 2008; Declaratia comuna a MECT si Ministerul Instructiei publice din Italia; Declaratia MECT si Ministerul Educatiei si Stiintei din Spania; Cartea de parteneriat intre Guvernul Comunitatii Franceze din Belgia si Guvernul Romaniei). Programa Cursului de Limba, cultura si civilizatie romaneasca s-a desfasurat dupa o programa aprobata prin O.M.E.C.T nr. 1303/ 13. 06.2007. A fost realizat un suport de curs si a fost distribuit gratuit (peste 6000 de exemplare destinate elevilor din comunitatile romanesti).
    Ce se va intampla cu programul LCCR?
    Ce au de spus, in aceasta chestiune, cei de la Departamentul pentru romanii de pretutindeni – MAE?
    Cum sustinem – in calitate de tara membra a UE – dezideratele interculturalitatii si ale multilingvismului?
    Care este pozitia domnului L. Orban, in calitatea domniei sale de Comisar European?

  • ovidiu ivancu: (13-9-2009 la 00:00)

    Multumesc pentru vesti si pentru demersuri. Sa speram ca in perioada asta in care nu mai lucreaza nimeni, toti asteptand „marea reforma” sau caderea unei parti a Guvernului, mai ramane cineva rational prin Ministerul Educatiei.

  • Liviu Antonesei: (13-9-2009 la 00:00)

    Gabriela

    Foarte utila interventia! Am introdus aceste aspecte si la comentariile de la articolul meu, cum am promis!

  • Liviu Antonesei: (13-9-2009 la 00:00)

    In mod poate paradoxal pentru eterna si fascinanta, dar dl. senator Dumitru Oprea s-a tinut de cuvint! detalii aici

    http://blog.dumitruoprea.ro/2009/09/16/pericolul-desfiintarii-lectoratelor-romanesti-din-strainatate/

  • Liviu Antonesei: (13-9-2009 la 00:00)

    Toti (lectori, public)

    S-ar spune ca presiunea reunita a lectorilor, a sprijinitorilor lor, intre care ma numar!, a citorva politicieni de aici pe care am reusit sa-i conduc in directia buna, a presei, din pacate doar a celei electronice, au avut efect. Daca nu sint indus in eroare de „informatorii” mei, lectorii au inceput sa fie sunati sa se pregateasca sa mearga la ILR sa-si ridice ordinele si biletele necesare deplasarii. De ce a fost nevoie de toata aceasta incarcare a nervilor, de aceasta pierdere de vreme, pentru niste chestiuni atit de simple, eu nu stiu! Totul e bine cins se termina cu bine? Nu chiar devreme ce in foarte multe din locurile de destinatie lectorii vor ajunge cu intirziere – nu din vina lor. Ceea ce mi se pare limpede este faptul ca toata aceasta politrucime incompetenta in ansamblu si pina la cele mai mici detalii trebuie tinuta permanent sub presiune.Altfel nu-si face treaba, nu o face bine sau nu o face la timp. Ce-am facut noi aici este un exercitiu practic de actiune a societatii civile. Din pacate, cu o floare nu se face primavara!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
In Memoriam 11 Septembrie 2001

Andrea Ghiţă (Cluj, Romania) Atunci am auzit prima oară de Bin Laden 11 septembrie 2001 a fost o zi de...

Închide
3.136.22.184